Şedinţa publică din data de 29 septembrie 2022
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.1 Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal (nouă), la data de 25.02.2020 sub dosar nr. x/2020, reclamantul A. a chemat în judecată pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Arad, solicitând instanţei: în principal - obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la anularea în parte a Ordinului nr. 4988/C/29.11.2019 şi emiterea unui alt Ordin prin care să se dispună reîncadrarea şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 9.04.2015, respectiv de 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 1.12.2015, actualizată cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective; în subsidiar - obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea unui nou Ordin de salarizare prin care să se dispună indexarea sumelor pe care le are de primit în baza Ordinului nr. 4988/C/29.11.2019, cu indicele de inflaţie la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective; obligarea pârâtului Tribunalul Arad la calcularea şi la plata pentru flecare lună a diferenţei dintre venitul la care este îndreptăţit şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.
1.2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 871 din 1 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Arad.
A anulat răspunsul nr. x/26.03.2020 emis de Ministerul Justiţiei.
A anulat în parte Ordinul ministrului justiţiei nr. 4988/C/29.11.2019, în ceea ce priveşte situaţia reclamantului A. şi în limita art. 1 alin. (1), sub aspectul datei de început a recunoaşterii valorii de referinţă sectorială.
A obligat pârâtul Ministerul Justiţiei la emiterea în favoarea părţii reclamante a unui ordin de încadrare salarială producător de efecte juridice începând cu data de 09.04.2015 şi până la data de 30.11.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 440,16 RON, respectiv producător de efecte juridice începând cu data de 01.12.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 484,18 RON.
A obligat pârâtul Tribunalul Arad să calculeze şi să plătească părţii reclamante diferenţele salariale rezultate, începând cu data de 09.04.2015 şi până la data de 30.11.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 440,16 RON, respectiv începând cu data de 01.12.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 484,18 RON, precum şi actualizarea acestora cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare aferente perioadei de la data scadenţei fiecărui venit salarial lunar şi până la data plăţii efective.
A respins în rest cererea de chemare în judecată.
1.3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 871 din 1 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au formulat recurs pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Arad, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.
1. Recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a arătat în susţinerea recursului că instanţa de fond, în mod nelegal, a dispus obligarea ministerului la emiterea ordinului de reîncadrare pe numele reclamantului, calculat cu VRS 484,18 RON începând cu data de 01.12.2015, în condiţiile în care acordarea acestei majorări salariale s-a dispus prin ordinul atacat începând cu data de 01.12.2016.
Se mai arată că la emiterea acestui ordin s-a ţinut cont de Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016 prin care s-au declarat neconstituţionale dispoziţiile art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, fără a se avea în vedere hotărâri judecătoreşti.
De asemenea, la acordarea acestor majorări s-a avut în vedere nivelul maxim al salariului sau al indemnizaţiei de încadrare, astfel cum s-a prevăzut în art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, care a plafonat aceste drepturi la nivelul anului 2022.
2. Recurentul-pârât Tribunalul Arad în susţinerea recursului a înţeles să invoce excepţia autorităţii de lucru judecat în raport de sentinţa civilă nr. 195 din 25 aprilie 2019 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi – secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2019, astfel cum a fost modificată în apel prin Decizia nr. 840 din 27 mai 2020 a Curţii de Apel Craiova – secţia I civilă.
Învederează recurentul că în cadrul litigiului de muncă soluţionat prin cele două hotărâri judecătoreşti menţionate, intimatul-reclamant A., alături de alţi reclamanţi a formulat acelaşi pretenţii judiciare legate de calcularea indemnizaţiei de încadrare cu VRS 440,16 începând cu 09.04.2015 şi cu VRS 484,18 RON începând cu data de 01.12.2015, la acel moment nefiind emis ordinul atacat în prezenta cauză.
A mai arătat recurentul-pârât că prin hotărârile în raport de care se invocă autoritatea de lucru judecat s-a stabilit definitiv dreptul reclamantului A. de a beneficia de reîncadrarea salarială cu VRS 484,18 RON începând cu data de 31.01.2016, cu luarea în considerare a intervenirii prescripţiei pentru perioada anterioară şi s-a respins ca rămasă fără obiect cererea privind recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi celorlalte drepturi aferente, raportat la VRS de 484,18 RON, în ceea ce priveşte perioada ulterioară datei de 01.12.2016, având în vedere emiterea Ordinului MJ nr. 4988/C/29.11.2019, contestat în prezenta cauză.
1.4 Apărările formulate în cauză
Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiei autorităţii de lucru judecat ca neîntemeiată şi respingerea recursurilor ca nefondate.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Analizând cererile de recurs prin prisma excepţiei autorităţii de lucru judecat, precum şi a criticilor de nelegalitate formulate, în raport de probatoriul administrat în cauză, precum şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că se impune reformarea sentinţei recurate pentru argumentele expuse în cele ce urmează.
Examinând, cu prioritate, excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de recurentul-pârât Tribunalul Arad, Înalta Curte constată incidenţa acesteia în prezentul litigiu atât sub aspectul efectului pozitiv, cât şi al efectului extinctiv.
Potrivit dispoziţiilor art. 430 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. noţiunea de "Autoritate de lucru judecat" este definită astfel: "(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată.
(2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă."
Art. 431 din C. proc. civ. reglementează "Efectele lucrului judecat": (1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect.
(2) Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă"
Din economia dispoziţiilor procedurale mai sus citate, rezultă că autoritatea de lucru judecat cunoaşte două manifestări: prima corespunde unui efect negativ, de natură să oprească o a doua judecată şi presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză; cea de-a doua operează când efectul hotărârii se manifestă pozitiv şi relevă modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă.
Analizând hotărârile judecătoreşti definitive pronunţate în litigiul de muncă ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2019 al Tribunalului Mehedinţi, în care intimatul-reclamant A. a avut calitatea de reclamant, Înalta Curte constată că prin sentinţa nr. 195/2019 a Tribunalului Mehedinţi s-a dezlegat definitiv solicitarea reclamantului A. privind recalcularea indemnizaţiei de încadrare cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 440,16 RON, începând cu data de 09.04.2015 şi de 484,18 RON începând cu data de 01.12.2015, în sensul că s-a recunoscut parţial acest drept litigios, stabilindu-se că reclamantul beneficiază de majorarea indemnizaţiei cu VRS 484,18 RON începând cu data de 31.01.2016, fiind admisă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune cu privire la perioada 09.04.2015-30.01.2016.
În prezenta cauză, reclamantul solicită, în contradictoriu cu aceiaşi pârâţi din litigiul de muncă anterior, respectiv Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Arad, emiterea unui ordin de salarizare prin care indemnizaţia de încadrare să fie stabilită prin luarea în considerare a VRS de 440,16 RON începând cu data de 09.04.2015 şi a VRS 484,18 RON începând cu 01.12.2015, această solicitare fiind identică sub aspectul finalităţii juridice cu cea formulată în dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Mehedinţi.
Or, în acest context, soluţia definitivă pronunţată anterior, în cadrul litigiului de muncă, prin care s-a stabilit că reclamantul A. are dreptul la recalcularea indemnizaţiei de încadrare în raport de VRS 484,18 RON începând cu data de 31.01.2016, fiind prescris dreptul la acţiune pentru perioada 09.04.2015- 31.01.2016 se opune cu putere de lucru judecat, prin efectul pozitiv al dezlegării date acestei pretenţii judiciare, chiar dacă temeiul de drept al celor două demersuri procesuale este diferit, relevanţă având existenţa legăturii juridice dintre litigiul anterior şi soluţionarea prezentei cauze şi faptul că reclamantul A. a avut această calitate procesuală în ambele dosare.
Prin urmare, Înalta Curte constată că din această perspectivă, soluţia instanţei de fond este nelegală, în sensul că stabilirea datei de 01.12.2015, ca moment al acordării indemnizaţiei de încadrare calculată cu VRS 484,18 RON, încalcă puterea de lucru judecat a sentinţei nr. 195/2019 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, prin care s-a recunoscut acest drept salarial începând cu data de 31.01.2016.
Consecinţa acestui raţionament constă în reformarea soluţiei pronunţate de instanţa de fond asupra capătului de cerere privind emiterea unui nou ordin de salarizare privind încadrarea reclamantului şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare, petit accesoriu celui privind anularea Ordinului nr. 4988/C/29.11.2019 emis de Ministerul Justiţiei.
În ceea ce priveşte efectul negativ al autorităţii de lucru judecat acesta presupune existenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, ipoteză întrunită în speţă, în ceea ce priveşte capătul accesoriu al cererii de chemare în judecată, constând în obligarea pârâtului Tribunalul Arad la calcularea şi plata către reclamant a diferenţelor salariale rezultate din noua încadrare salarială
Prin sentinţa recurată, instanţa de fond a obligat pârâtul Tribunalul Arad să calculeze şi să plătească părţii reclamante diferenţele salariale rezultate, începând cu data de 09.04.2015 şi până la data de 30.11.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 440,16 RON, respectiv începând cu data de 01.12.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 484,18 RON, precum şi actualizarea acestora cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare aferente perioadei de la data scadenţei fiecărui venit salarial lunar şi până la data plăţii efective.
În cadrul litigiului de muncă ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2019 al Tribunalului Mehedinţi – secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, reclamantul A. a formulat capăt accesoriu de cerere prin care a solicitat obligarea pârâtului Tribunalul Arad la plata diferenţelor de drepturi salariale dintre venitul la care este îndreptăţit potrivit calculului prin includerea valorii de referinţă sectorială 440,16 RON şi 484,18 RON şi venitul efectiv plătit, sumă actualizată cu indicele de inflaţie la care se va aplica dobânda legală penalizatoare.
Prin sentinţa nr. 195 din 25 aprilie 2019 (definitivă prin Decizia nr. 840/2020 a Curţii de Apel Craiova), Tribunalul Mehedinţi a obligat pârâtul Tribunalul Arad "să plătească reclamanţilor (n.r. printre care şi A.), începând cu data de 31.01.2016 şi până la zi, diferenţele de drepturi salariale dintre venitul calculat potrivit valorii de referinţă sectorială de 484,18 RON şi venitul efectiv plătit, sume care vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda penalizatoare aferentă de la data scadenţei fiecărui drept la data plăţii efective".
Această soluţie a fost dată în consecinţa admiterii excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune pentru perioada 09.04.2015- 31.01.2016 prin aceeaşi sentinţă nr. 195/2019.
În raport de aceste elemente de fapt şi de drept, Înalta Curte reţine că în privinţa capătului de cerere accesoriu formulat de reclamant în prezentul litigiu, constând în acordarea diferenţelor salariale începând cu data de 09.04.2015 există autoritate de lucru judecat, astfel încât soluţia pronunţată de instanţa de fond asupra acestui petit încalcă această autoritate.
În acest context, Înalta Curte reţine faptul că soluţia de anulare parţială a Ordinului nr. 4988/C/29.11.2019 se menţine, pentru argumentele exprimate judicios de instanţa de fond, însuşite de instanţa de control judiciar, având în vedere că acesta nu a ţinut cont de hotărârea judecătorească pronunţată de Tribunalul Mehedinţi prin care reclamantului i se stabilise dreptul de a primi indemnizaţia de încadrare calculată cu VRS 484,18 RON începând cu data de 31.01.2016, pârâtul Ministerul Justiţiei stabilind acest drept începând cu o dată ulterioară, respectiv 1.12.2016.
În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este afectată de viciul nelegalităţii din perspectiva momentului de la care trebuie acordate majorările salariale solicitate de reclamant, dar şi a obligaţiei impusă pârâtului Tribunalul Arad de a plăti diferenţele salariale, în această privinţă existând autoritate de lucru judecat, în sensul recunoaşterii acestei pretenţii, începând cu data de 31.01.2016 inclusiv cu actualizarea sumelor cu indicele de inflaţie şi dobânda penalizatoare, o nouă solicitare fiind inadmisibilă.
Pentru considerentele prezentate, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) şi (2), precum şi ale art. 432 din C. proc. civ. va admite recursurile, va casa în parte sentinţa recurată, în sensul că va obliga pârâtul Ministerul Justiţiei la emiterea în favoarea reclamantului a unui ordin de încadrare salarială cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 484,18 RON, începând cu data de 31.01.2016.
Va admite excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de recurentul-pârât Tribunalul Arad, în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului Tribunalul Arad la calcularea şi plata către reclamant a diferenţelor salariale rezultate din noua încadrare salarială şi, în consecinţă, va respinge ca inadmisibil acest capăt de cerere, menţinând, în rest, dispoziţiile sentinţei instanţei de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de recurenţii – pârâţi Tribunalul Arad şi Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 871 din 1 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează în parte sentinţa atacată, în sensul că obligă pârâtul Ministerul Justiţiei la emiterea în favoarea reclamantului a unui ordin de încadrare salarială cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 484,18 RON începând cu data de 31.01.2016.
Admite excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de recurentul-pârât Tribunalul Arad, în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului Tribunalul Arad la calcularea şi plata către reclamant a diferenţelor salariale rezultate din noua încadrare salarială şi, în consecinţă, respinge ca inadmisibil acest capăt de cerere.
Menţine, în rest, dispoziţiile sentinţei instanţei de fond.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 septembrie 2022.