Şedinţa publică din data de 30 septembrie 2022
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Decizia contestată
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-SCAF, prin Decizia nr. 3600 din 15 iulie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2017, a respins recursul declarat de reclamanta Prepozitura Ordinul Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ştefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea împotriva sentinţei nr. 141 din data de 25 octombrie 2017 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva deciziei instanţei de recurs, recurenta Prepozitura Ordinul Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ştefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea a formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (1), alin. (2) pct. 1 şi pct. 2 C. proc. civ.
După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea contestaţiei în anulare se că potrivit art. 426 alin. (1) din C. proc. civ., cu următorul cuprins: "(1) Hotărârea se redactează de judecătorul care a soluţionat procesul. Când în compunerea completului de judecată intră şi asistenţi judiciari, preşedintele îl va putea desemna pe unul dintre aceştia să redacteze hotărârea."
Recurenta arată că decizia a fost redactată de către magistratul-asistent A., ale cărei iniţialele au fost trecute pe ultima pagină a hotărârii judecătoreşti tehnoredactate, aducând atingere nu doar dreptului la un proces echitabil, consacrat în art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ci chiar principiului legalităţii prevăzut de art. 1 alin. f5) din Constituţie. Nu se poate permite ca ceea ce nu poate fi făcut în mod direct să fie făcut în mod indirect.
Maxima latină "Quando aliquid prohibetur ex directo, prohibetur et per obliquum", care afirmă că tot ceea ce nu poate fi făcut direct, nu poate fi făcut şi indirect. Principiul este aplicabil în cazurile de soluţionare a problemelor legate de capacitatea de a promulga o lege atunci când un organ legislativ îşi depăşeşte autoritatea care i-a fost conferită şi legiferează ceva indirect, ceea ce nu poate face în mod direct.
Caracterul distinctiv al unei hotărâri judecătoreşti este stabilitatea şi caracterul definitiv al acesteia.
Verdictele judiciare nu sunt precum dunele de nisip, care sunt supuse capriciilor vântului şi ale vremii. În această instanţă a apărut o tendinţă îngrijorătoare prin care nu judecătorii îşi motivează propriile hotărâri judecătoreşti ci magistraţii-asistenţi; aducând atingere nu doar dreptului la un proces echitabil, consacrat în art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ci chiar principiului legalităţii prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituţie. Nu se poate permite ca ceea ce nu poate fi făcut în mod direct să fie făcut în mod indirect.
O astfel de practică nu are niciun temei juridic şi trebuie descurajată cu fermitate. Ea reduce litigiul la un gambit.
O hotărâre judecătorească nu poate face obiectul unei modificări odată ce hotărârea a fost pronunţată. Motivarea unei hotărâri de către magistraţii asistenţi nu este prevăzută de art. 426 alin. (1) din C. proc. civ. în plus, este un principiu juridic consacrat că nu se poate face indirect ceea ce nu se poate face direct ["Quando aliquid prohibetur ex directa, prohibetur et per obliquum"].
În acest caz, hotărârea nr 3600/2020 nu a fost redactată de către unul dintre membrii completului. Art. 131 alin. (5) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015, cu modificările ulterioare, impune ca menţiunea privind iniţialele celuia care a redactat hotărârea să fie trecută pe ultima pagină a hotărârii judecătoreşti, rezultă deci că hotărârea a fost redactată de magistratul asistent A..
Dacă hotărârea este viciată de o eroare aparentă sau hotărârea dată în recurs a fost pronunţată cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi dacă eroarea este evidentă, este admisibilă contestaţia în anulare.
În susţinerea contestaţiei în anulare sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.
3. Apărările formulate în cauză
3.1. Intimatul Statul Român prin Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, ca inadmisibilă.
3.2. Contestatoarea a invocat excepţia nulităţii întâmpinării transmise în data de 31 mai 2022, pentru termenul din 3 iunie 2022 dat fiind faptul că a fost privată de la un proces echitabil de către această instanţă, în sensul art. 6 paragraful 1 din CEDO, coroborat cu art. 2 şi 6 din TUE, cu art. 47 din Carta, coroborat cu art. 201 alin. (2) C. proc. civ.
3.3. Intimatul-pârât a formulat note scrise prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii întâmpinării.
4. Soluţia Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare
Analizând decizia atacată, prin prisma criticilor formulate, a apărărilor expuse în întâmpinare, a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte va respinge cererea de suspendare şi excepţia nulităţii întâmpinării, va admite excepţia inadmisibilităţii şi, pe cale de consecinţă, va respinge contestaţia în anulare ca inadmisibilă.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
În ceea ce priveşte cererea de suspendare a judecăţii, formulată de recurenta-reclamantă în temeiul art. 413 alin. (1), pct. (1) C. proc. civ., până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate
Potrivit dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., instanţa poate suspenda judecata "când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi".
Textul legal suscitat consacră un caz de suspendare legală facultativă, din moment ce instanţa "poate suspenda judecata".
Pentru a suspenda judecata cauzei pentru acest motiv, instanţa este datoare să aibă în vedere nu numai legătura dintre cauze, ci şi oportunitatea suspendării.
Ca să poată dispune suspendarea este necesar ca soluţionarea procesului ce urmează a se suspenda să depindă de soarta altui proces, în sensul că soluţionarea cererii de chemare în judecată să fie influenţată de existenţa sau inexistenţa unui drept ce formează obiectul celui de-al doilea proces.
Înalta Curte constată că ambele cerinţe impuse de dispoziţiile art. 413 alin. (1) C. proc. civ., respectiv ca dezlegarea procesului să depindă, în tot sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept, iar acel drept să formeze "obiect al unei alte judecăţi", respectiv să fie cercetat de o altă instanţă, nu sunt îndeplinite în speţă.
Pe de altă parte, Înalta Curte constată că pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate nu mai este necesar ca judecarea cauzei să fie suspendată.
Este adevărat că, anterior, textul de lege prevedea următoarele: "pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate, judecarea cauzei se suspendă".
Însă, aceste prevederi au fost abrogate prin Legea nr. 177/2010, astfel că la data soluţionării prezentei cereri nu mai subzistă obligativitatea instanţei de a suspenda cauza.
În cauză, Înalta Curte constată că nu se impune suspendarea judecării cauzei, deoarece în eventualitatea admiterii excepţiei de neconstituţionalitate există alte remedii procesuale.
Prin urmare, pentru considerentele arătate şi având în vedere obiectul cauzei, precum şi înscrisurile depuse la dosar, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., cererea de suspendare va fi respinsă.
În ceea ce priveşte excepţia nulităţii întâmpinării
Conform prevederilor art. 208 C. proc. civ.: "(2) Nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel", drept pentru care, excepţia nulităţii absolute invocate de contestatoare este neîntemeiată.
De altfel, intimatul nu a solicitat nici probe şi nici nu a invocat excepţii prin întâmpinarea formulată, astfel că Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii întâmpinării ca neîntemeiată.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare
Prin acţiunea formulată, reclamanta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu Hramul Sfântului Ştefan Primul Martir din Promontoriul Oradea, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român - Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparţinut Cultelor Religioase din România, anularea Deciziei nr. 6715/28.02.2017 având ca obiect imobilul identificat cu nr. top. x înscris în C.F. nr. x Sânmartin şi retrocedarea imobilelor menţionate, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa nr. 141 din data de 25 octombrie 2017 Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu Hramul Sfântului Ştefan Primul Martir din Promontoriul Oradea în contradictoriu cu pârâtul Statul Român - Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România.
Prin Decizia nr. 3600 din 15 iulie 2020 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de reclamanta Prepozitura Ordinul Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ştefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea împotriva sentinţei nr. 141 din data de 25 octombrie 2017 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 503 din C. proc. civ., conform cărora:
"(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare, atunci când contestatorul nu a fost legal citat nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.
(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:
1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;
2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;
3.instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;
4.instanta de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.
(3) Dispoziţiile alin. (2) pct. 1,2 si 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs."
Deci, pentru a promova contestaţie în anulare se cere, pe o parte, ca hotărârea care se contestă să fie definitivă, iar, pe de altă parte, se cere ca motivul pe care se sprijină această cale de atac să nu fi putut fi invocat pe căile ordinare de atac.
Prevederile art. 503 alin. (2) C. proc. civ. se referă exclusiv la contestaţia în anulare specială. Se reţine aşadar că pe calea contestaţiei în anulare se tinde la anularea unei hotărâri definitive nu pentru că judecata nu a fost bine făcută în fond, ci pentru o serie de motive expres şi limitativ prevăzute de lege (necompetenţa, încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei, nepronunţarea asupra unuia dintre apelurile declarate în cauza .
Înalta Curte constată că nu ne aflăm în prezenţa unor erori materiale în sensul dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.
Astfel, greşeala materială trebuie să fie una evidentă, săvârşită de instanţă urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante, determinante în soluţia pronunţată de instanţa a cărei hotărâre este atacată, textul de lege se referă la erori materiale evidente în legătură cu aspecte formale ale judecăţii procesului, cum ar fi respingerea recursului ca tardiv sau ca insuficient timbrat, deşi la dosar se găsesc dovezi din care rezultă că a fost depus în termen sau că a fost legal timbrat, pentru verificarea cărora nu este necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.
Conform alin. (2) pct. 3 al art. 503 C. proc. civ., pentru a fi aplicabile în speţă aceste prevederi, ar fi trebuit ca instanţa de recurs să fi omis să cerceteze vreunul din motivele de casare, ori în speţă nu se poate susţine că ne aflam în prezenţa vreunei omisiuni a instanţei.
Pe de altă parte, aşa zisele erori invocate de contestatoare nu pot forma obiectul remedierii pe calea contestaţiei în anulare pentru că exced voinţei legiuitorului, exced prevederilor art. 503 C. proc. civ., care reglementează contestaţia în anulare.
Dispoziţiile normelor menţionate au caracter imperativ, astfel că nerespectarea lor, prin formularea unor motive care nu corespund realităţii, obligă la respingerea contestaţiei ca inadmisibilă.
Deşi formal contestatoarea şi-a fundamentat cererea pe aceste dispoziţii legale, în realitate aspectele învederate nu pot fi circumscrise niciunuia dintre motivele expres şi limitativ prevăzute de legiuitor.
Din analiza textelor legale anterior citate rezultă că un exerciţiu legal al contestaţiei în anulare, cale extraordinară de atac, este condiţionat de invocarea unor motive de fapt care să se circumscrie în mod riguros celor limitativ prevăzute de art. 503 alin. (1) şi respectiv art. 503 alin. (2) C. proc. civ.
5. Temeiul legal al soluţiei pronunţate
Pentru considerentele arătate şi în temeiul art. 503, coroborat cu art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare de faţă, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de suspendare a judecăţii cauzei, formulată în temeiul art. 413 alin. (1) C. proc. civ.
Respinge ca fiind neîntemeiată excepţia nulităţii întâmpinării, invocată de contestatoare.
Admite excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, invocată de intimat.
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea Prepozitura Ordinul Canonic Premonstratens cu hramul" Sfântul Ştefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea împotriva Deciziei nr. 3600 din 15 iulie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017, ca inadmisibilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 septembrie 2022.