Şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea formulată reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x din 13 octombrie 2020 şi să se constate inexistenţa situaţiei de incompatibilitate reţinută, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Timişoara – secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 134 din 11 martie 2021, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, a anulat Raportul de evaluare nr. x/13.10.2010 întocmit de pârâtă şi a respins în rest acţiunea, fără cheltuieli de judecată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâta Agenţia Naţională de Integritate a declarat recurs.
Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În motivarea recursului se arată că actul de sesizare, în baza cărui a fost demarată activitatea de evaluare a situaţiei de incompatibilitate, prin Raportul de evaluare nr. x/13.10.2020, constituie o avertizare în interes public conform art. 5 lit. d) din Legea nr. 571/2004 privind protecţia personalului din autorităţile publice, instituţiile publice şi din alte unităţi care semnalează încălcări ale legii, cu modificările şi completările ulterioare, prin aceasta fiind semnalată încălcarea legii de către intimatul-reclamant.
Persoana care a formulat avertizarea în interes public a solicitat protecţia, prin ascunderea identităţii conform art. 7 alin. (2) din Legea nr. 571/2004.
Sub acest aspect, având în vedere că există sesizarea formulată de o persoană fizică, rezultă că activitatea de evaluare a regimului incompatibilităţilor s-a efectuat în mod legal cu respectarea procedurii prevăzute de art. 20 şi următoarele, pe cale de consecinţă sesizarea nu lipseşte, raportul de evaluare fiind în mod temeinic şi legal încheiat.
Definiţia funcţiei publică de autoritate este reglementată de art. 81 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, iar regimul juridic al incompatibilităţilor funcţiei de deputat sau de senator este reglementat prin art. 81 alin. (1) şi art. 82 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, cu modificările si completările ulterioare, care sunt norme juridice diferite.
Faptul că funcţia de deputat sau de senator este incompatibilă cu o funcţie publică de autoritate, nu exclude ca acelaşi regim al incompatibilităţilor să fie aplicabil şi funcţiei de ministru, membru al Guvernului, în sensul în care şi această funcţie este incompatibilă cu o funcţie publică de autoritate, conform art. 84 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare.
În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatul A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susţinând că recurenta-pârâtă a refuzat să se conformeze dispoziţiilor stabilite de instanţa fondului de a depune la dosarul cauzei actul de sesizare, în aplicarea prevederilor art. 295 din C. proc. civ. potrivit cărora: "dacă partea nu se conformează ordinului dat de instanţa de a înfăţişa un înscris pe care îl deţine, instanţa va putea socoti ca dovedite afirmaţiile făcute cu privire la conţinutul acelui înscris de partea care a cerut înfăţişarea".
Instanţa de fond a reţinut că, prin raportare la conduita procesuală a A.N.I., a operat o recunoaştere a faptului că nu a existat o sesizare legală.
În opinia intimatului, prin considerentele sentinţei atacate, instanţa de fond a prezentat în mod exhaustiv argumentele pentru care raportul de serviciu derulat, în temeiul unui contract individual de muncă, nu poate fi asimilat unui raport de serviciu specific funcţionarilor publici, având în vedere prevederile art. 6 alin. (1) lit. a) din Legea 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici1, precum şi prevederile art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea 7/2006 privind statutul funcţionarului public2 şi prevederile art. 5 din acelaşi act normativ.
Prima instanţă a procedat legal şi temeinic atunci când, după ce recurenta-intimată a refuzat să depună înscrisul solicitat, a făcut aplicarea normei de drept procesual civil din art. 295 din C. proc. civ. şi a constatat că nu a fost dovedită existenţa unei sesizări legale, cu consecinţa nulităţii raportului de evaluare.
Intimatul consideră că în mod legal a reţinut prima instanţă că nu există o situaţie de incompatibilitate în raport cu art. 84 alin. (1) lit. a) din Legea 161/2003, prin care se instituie interdicţia unui membru al Guvernului de a exercita orice altă funcţie publică de autoritate, cu excepţia celei de deputat sau de senator, ori a altor situaţii prevăzute de Constituţie
5. Soluţia instanţei de recurs
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin raportul de evaluare atacat, recurenta a reţinut că intimatul a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor, deoarece în perioadele 28.03.2018 - 03.09.2018, 13.09.2018 - 04.02.2019 şi 06.02.2019- 01.07.2019 a deţinut şi exercitat simultan calitatea de membru titular în Consiliul de administraţie al Societăţii Române de Televiziune şi funcţia de consilier (personal contractual) la Departamentul secretariatului tehnic - Direcţia secretariate tehnice, registratură şi arhivă - Grupul parlamentar al B., fiind incidente prevederile art. 99 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate, cu dispoziţiile art. 81 alin. (2), art. 84 alin. (1) lit. a) din aceiaşi lege.
Înalta Curte constată că regimul juridic al incompatibilităţilor aplicabil persoanelor care au calitatea de membri în consiliul de administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune este prevăzut la art. art. 84 alin. (1) Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare.
Calitatea de membru în consiliul de administraţie al Societăţi Române de Radiodifuziune este incompatibilă cu o funcţie publică de autoritate, iar funcţia de consilier (personal contractual) la Departamentul secretariatului tehnic - Direcţia secretariate tehnice, registratură şi arhivă - Grupul parlamentar al B., este o funcţie din aparatul de lucru al Parlamentului (...) conform art. 81 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare, făcând parte din categoria funcţiilor public autoritate.
În conformitate cu prevederile art. 84 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003, care stabilesc existenţa incompatibilităţii între funcţia de membru al Guvernului şi orice altă funcţie publică de autoritate, nu se face distincţie între modalitatea de angajare în aparatul de lucru al Parlamentului, în baza unui contract individual de muncă sau a unui act administrativ de numire într-o funcţie publică.
Instanţa de control judiciar apreciază că soluţia pronunţată de instanţa de fond s-a bazat pe o interpretare eronată a normelor de drept material.
Astfel, în mod greşit s-a apreciat că pentru dovedirea faptului că funcţia exercitată de intimatul-reclamant este o funcţie de autoritate publică trebuie să existe un act administrativ de numire a acestuia în funcţie publică, iar în lipsa acestui act administrativ funcţia este lipsită de exerciţiul unor prerogative de putere publică.
Pentru existenţa stării de incompatibilitate, nu se impune ca funcţia publică de autoritate să fie deţinută în baza unui act de administrativ de numire într-o funcţie publică, situaţia de incompatibilitate rezultând din deţinerea simultană a două funcţii incompatibile, cea de membru în Consiliul administraţie al Societăţii Române de Televiziune şi salariat în cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, indiferent de modalitatea de angajare, contractul individual de muncă fiind actul care atestă calitatea de angajat pe o funcţie în apăratul de lucru al Parlamentului (Camera Deputaţilor).
De asemenea, Înalta Curte reţine faptul că durata pentru care o persoană este angajată într-o funcţie, nu constituie o condiţie pentru existenţa sau inexistenţa stării de incompatibilitate, singura condiţie prevăzută de lege pentru existenţa stării de incompatibilitate fiind exercitarea simultană a două funcţii, fapt ce implică ca persoana să ocupe respectiva funcţie, în baza unui document prevăzut de legislaţia în vigoare, care să facă dovada existenţei raportului de muncă.
Din actele dosarului rezultă că intimatul a demisionat, în data de 17.08.2020, din funcţia de membru în consiliul de administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune, cunoscând faptul că se află într-o situaţie de incompatibilitate.
Înalta Curte are în vedere prevederile art. 99 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea, demnităţilor publice şi în mediul de afaceri prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora persoanelor care exercită următoarele demnităţi publice şi funcţii publice de autoritate (...) lit. k) membrii consiliilor de administraţie (...) ale Societăţii Romane de Radiodifuziune (...) li se aplică (...) regimul incompatibilităţilor prevăzut în prezentul titlu pentru miniştri şi, respectiv, secretari de stat, precum şi incompatibililăţile prevăzute în legi speciale coroborat cu prevederile art. 84 alin. (1) lit. a) din actul normativ mai sus menţionat prin care: "Funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcţii sau calităţii: a)orice altă funcţie publică de autoritate, cu excepţia celei de deputat sau de senator ori a altor situaţii prevăzute de Constituţie;" şi art. 84 alin. (2) din acelaşi act normativ, anterior menţionat, potrivit căruia: "Prin funcţie publică de autoritate se înţelege (...), funcţiile din Administraţia Prezidenţială, din aparatul de lucru al Parlamentului şi al Guvernului (...)", astfel că funcţia contractuală de consilier la Departamentul secretariatului tehnic- Direcţia secretariate tehnice, registratură şi arhivă - Grupul parlamentar al B., face parte din categoria funcţiilor de autoritate publică prevăzută de lege.
Pentru existenţa stării de incompatibilitate nu se impune ca funcţia de publică de autoritate să fie deţinută în baza unui act de administrativ de numire într-o funcţie publică, situaţia de incompatibilitate rezultând din deţinerea simultană a două funcţii incompatibile, cea de membru în Consiliul de administraţie al Societăţii Române de Televiziune şi salariat în cadrul aparatului de lucru al Parlamentului (respectiv Camera Deputaţilor) indiferent de modalitatea de angajare.
Legiuitorul, la stabilirea funcţiilor publice de autoritate, nu face distincţie între regimul juridic al modului de angajare, personal contractual sau funcţionar public, stabilind categoriile de funcţii publice de autoritate în baza responsabilităţilor acordate de lege şi a locului unde se desfăşoară activitatea (autorităţi şi instituţii publice).
Înalta Curte constată că recurenta în mod temeinic şi legal a reţinut în raportul de evaluare că regimul juridic al incompatibilităţii prevăzut la art. 84 alin. (1) lit. a) de Legea nr. 161/2003 cu modificările şi completările ulterioare se aplică reclamantului datorită faptului că în perioada 28.03.2018 - 01.07.2019 a deţinut simultan două funcţii, cea de membru în Consiliul de administraţie al Societăţii Române de Televiziune şi salariat în cadrul Camerei Deputaţilor, care constituie o funcţie publică de autoritate din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, generând o situaţie de incompatibilitate.
De altfel, prin contestaţia formulată împotriva raportului de evaluare reclamantul nu aduce nici o critică stării de incompatibilitatea în care s-a aflat în perioada deţinerii simultane a funcţiei de membru în Consiliul de administraţie al Societăţii Române de Televiziune şi cea de salariat în cadrul Camerei Deputaţilor.
Scopul esenţial al Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative este acela de a asigura transparenţa privind averea persoanelor care ocupă anumite funcţii prevăzute de lege, precum şi evitarea conflictelor de interese, elemente menite să asigure prevenirea şi combaterea corupţiei, precum şi refacerea încrederii publice în instituţiile statului.
Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt întemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală.
În temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta va obliga intimatul la plata sumei de 100 RON, reprezentând taxa de timbru către recurenta-pârâtă.
6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând, va respinge acţiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenta – pârâtă Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei civile nr. 134 din 11 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal .
Casează sentinţa atacată şi, rejudecând, respinge acţiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.
Obligă intimatul – pârât la plata sumei de 100 RON, reprezentând taxa de timbru către recurenta – pârâtă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 noiembrie 2022.