Şedinţa publică din data de 22 februarie 2023
Asupra apelului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 21 din data de 02 februarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023 în baza art. 431 C. proc. pen. a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de contestaţie în anulare formulată de persoana condamnată A. .
Pentru a hotărâ astfel s-a reţinut că la data de 31.01.2023 s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Craiova sub nr. x/2023 cererea de contestaţie în anulare formulată de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 3 din data de 10.01.2023 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2022, întemeiată pe dispoziţiile art. 426 lit. b) C. proc. pen. - prescripţia răspunderii penale.
În cuprinsul cererii persoana condamnată a arătat că se contestă executarea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 4/2023 din 10 ianuarie 2023, susţinând că prin sentinţa penală nr. 3 din data de 10 ianuarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2022 au fost recunoscute faptele săvârşite în anul 2007.
În drept, contestatorul a susţinut că, potrivit disp. art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.
Având în vedere faptul că pedeapsa aplicată în statul străin a fost recunoscută de legea română, a solicitat să se constate că executarea pedepsei este în puterea legii româneşti.
Astfel, în baza art. 20 alin. (2) din Constituţia României, a invocat prescripţia faptelor şi a solicitat admiterea contestaţiei.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 3 din 10.01.2023 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2022 în temeiul dispoziţiilor art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 s-a respins cererea de executare a mandatului european de arestare emis la data de 09.09.2022 de către autorităţile judiciare din Italia-Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Lucca în dosarul nr. x/2019 SIEP pe numele persoanei solicitate A..
În temeiul dispoziţiilor art. 99 alin. (3) şi art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 s-a recunoscut pe cale incidentală sentinţa nr. 2003/2010-Reg. Gen. 5593/2007- RG 79/2009 pronunţată la data de 20.10.2010 de Tribunalul Ordinar Lucca, modificată parţial prin sentinţa nr. 1223/2014 din 08.04.2014 a Curţii de Apel Florenţa, secţia I Penală, definitivă la 29.10.2016, prin care persoana solicitată a fost condamnată la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea a două infracţiuni de furt calificat, prev. de art. 110, 624 şi 625 nr. 2 şi 5 C. pen. italian, comise în datele de 28/29.10.2007 şi 29/30.10.2007, care au corespondent în legea română în două infracţiuni de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) C. pen., cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen.
S-a dispus punerea în executare a pedepsei de 4 ani închisoare într-un penitenciar din România.
S-a dedus din pedeapsa de 4 ani închisoare, perioada arestării preventive în statul de condamnare, de la 04.11.2008 până la 25.03.2009, respectiv perioada reţinerii şi arestării preventive în procedura mandatului european de arestare de la 28.11.2022 la zi.
În baza sentinţei nr. 3 din data de 10.01.2023 a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 4/10.01.2023.
Curtea a reţinut că atunci când este invocat cazul de contestaţie în anulare prev. de art. 426 lit. b) C. proc. pen. pot face obiectul căii de atac hotărârile penale defintive pronunţate de prima instanţă sau de instanţa de apel prin care se rezolvă acţiunea penală/civilă.
În cauză, contestatorul a formulat calea extraordinară de atac împotriva unei sentinţe prin care a fost recunoscută o hotărâre de condamnare pronunţată de instanţele din Italia.
Curtea a reţinut că din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 156 alin. (3) rap. la art. 139 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată rezultă fără echivoc că statul de condamnare este cel care păstrează prerogativa unei revizuiri a fondului hotărârii definitive, statului de executare recunoscându-i-se doar posibilitatea de a dispune asupra aspectelor ce ţin exclusiv de executarea acesteia după transfer.
Prin urmare, contestaţia în anulare formulată împotriva unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii pronunţată de o instanţă străină, recunoscută de instanţa română care a dispus şi transferarea persoanei condamnate, cetăţean roman, în vederea continuării executării pedepsei într-un penitenciar din România este de competenţa autorităţilor judiciare din statul de condamnare.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel persoana condamnată A., solicitând admiterea apelului, iar pe fond admiterea contestaţiei în anulare cu consecinţa încetării procesului penal, urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la 17.02.2023, acordându-se termen de judecată la 22.02.2023.
Examinând apelul formulat de persoana condamnată A., Înalta Curte constată că aceasta este nefondat pentru următoarele considerente:
Referitor la admisibilitatea căii de atac a apelului Înalta Curte apreciază că această cale de atac, este prevăzută de lege, respectiv art. 432 alin. (4) C. proc. pen.
Incidenţa acestei dispoziţii legale este dată de împrejurarea că demersul judiciar a contestatorului a vizat o sentinţă, şi anume sentinţa penală nr. 21 din data de 02 februarie 2023 pronuţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2023.
În apelul promovat de contestator se va analiza dacă în mod corect instanţa care s-a pronunţat asupra contestaţiei în anulare, a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate.
Din examinarea ansamblului dispoziţiilor procedurale aplicabile contestaţiei în anulare, Înalta Curte reţine că felul hotărârii prin care se soluţionează această cale extraordinară de atac este în directă legătură cu instanţa competentă să o judece.
Fiind o cale de atac retractare, competenţa aparţine instanţei care a pronunţat hotărârea în legătură cu care se invocă anumite erori de procedură dintre cele expres prevăzute de art. 426 din C. proc. pen.. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 429 din C. proc. pen., competenţa de soluţionare aparţine fie instanţei de apel, fie celei de fond, în raport cu motivul de contestaţie în anulare invocat şi, în unele cazuri, modul în care hotărârea a rămas definitivă. Contestaţia în anulare întemeiată pe cazurile prevăzute de art. 426 lit. a), c)-h din C. proc. pen. se judecă întotdeauna de către instanţa de apel, iar cea întemeiată pe cazurile prevăzute de art. 426 lit. b) şi i) din C. proc. pen. este de competenţa primei instanţe (dacă hotărârea a rămas definitivă prin neapelare) sau a instanţei de apel (cu menţiunea că, în cazul prevăzut de art. 426 lit. i) din C. proc. pen. raportarea se face la instanţa la care a rămas definitivă ultima hotărâre).
Este adevărat că dispoziţiile art. 432 alin. (4) din C. proc. pen. stabilesc faptul că sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă, însă aceste dispoziţii reglementează procedura de judecare a contestaţiei în anulare după parcurgerea procedurii prealabile şi anume, admiterea în principiu, reglementată de art. 431 din C. proc. pen.. Oricum, dispoziţiile art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., care prevăd că sentinţa dată în contestaţie în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă, se referă strict la situaţia în care contestaţia în anulare este de competenţa instanţei de fond.
Drept urmare, în cauză având în vedere dispoziţiile prevăzute de art. 408 alin. (1) din C. proc. pen., în mod legal, Curtea de Apel Craiova a dispus atacarea cu apel a sentinţei pronunţate.
Conform dispoziţiilor art. 431 din C. proc. pen., contestaţia în anulare este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, instanţa fiind obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii, înainte de a se pronunţa pe fondul contestaţiei.
În această etapă procesuală instanţa examinează dacă contestaţia în anulare priveşte o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut de art. 428 alin. (1) din C. proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestaţia este unul dintre cele limitativ prevăzute de art. 426 din C. proc. pen. şi dacă în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar.
În speţă, obiectul contestaţii în anulare formulată de persoana condamnată A. îl constituie sentinţa penală nr. 3 din 10.01.2023 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2022.
Prin această sentinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 s-a respins cererea de executare a mandatului european de arestare emis la data de 09.09.2022 de către autorităţile judiciare din Italia-Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Lucca în dosarul nr. x/2019 SIEP pe numele persoanei solicitate A..
În temeiul dispoziţiilor art. 99 alin. (3) şi art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 s-a recunoscut pe cale incidentală sentinţa nr. 2003/2010-Reg. Gen. 5593/2007- RG 79/2009 pronunţată la data de 20.10.2010 de Tribunalul Ordinar Lucca, modificată parţial prin sentinţa nr. 1223/2014 din 08.04.2014 a Curţii de Apel Florenţa, secţia I Penală, definitivă la 29.10.2016, prin care persoana solicitată a fost condamnată la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea a două infracţiuni de furt calificat, prev. de art. 110, 624 şi 625 nr. 2 şi 5 C. pen. italian, comise în datele de 28/29.10.2007 şi 29/30.10.2007, care au corespondent în legea română în două infracţiuni de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) C. pen., cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen.
Dată fiind natura juridică a contestaţiei în anulare, condiţiile în care poate fi promovată o astfel de contestaţie sunt strict şi limitativ prevăzute de lege, pentru a se asigura în mod efectiv securitatea raporturilor juridice tranşate prin hotărârea definitivă.
Aşadar, conform legii, hotărârile supuse contestaţiei în anulare sunt hotărârile penale definitive prin care se soluţionează acţiunea penală sau civilă exercitată într-o cauză penală, aşadar, prin care instanţa s-a pronunţat asupra fondului cauzei.
Or, în cauză, aşa cum s-a reţinut şi prin hotărârea apelată persoana condamnată A. a formulat contestaţie în anulare împotriva sentinţei penale nr. 3 din data de 10.01.2023 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2022, prin care a fost recunoscută de instanţa română o hotărâre de condamnare la pedeapsa închisorii pronunţată de o instanţă străină (autorităţile judiciare italiene), dispunând şi transferarea persoanei condamnate în vederea continuării executării pedepsei într-un penitenciar din România.
Prin această sentinţă nu a fost soluţionat fondul cauzei, astfel că, sentinţa atacată de persoana condamnată A. prin calea extraordinară de atac nu poate fi supusă contestaţiei în anulare, în condiţiile prevăzute de art. 426 C. proc. pen.. În procedura de recunoaştere reglementată de Legea nr. 302/2004, republicată statul de executare nu are nicio competenţă de a statua asupra legalităţii ori temeiniciei soluţiei de condamnare, ci doar de a evalua compatibilitatea acestei hotărâri cu normele interne (adaptându-le, atunci când este cazul, la exigenţele legii interne), cu atât mai mult aceluiaşi stat de executare nu i-ar putea fi recunoscute în procedura contestaţiei în anulare prerogative suplimentare de reanalizare a fondului soluţiei.
Prin urmare, se constată că persoana condamnată A. a învestit Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori cu soluţionarea unei căi extraordinare de atac împotriva unei hotărâri care nu poate fi supusă unui astfel de demers juridic şi, pe cale de consecinţă, în mod judicios cererea de contestaţie în anulare a fost respinsă, ca inadmisibilă, întrucât nu întruneşte cerinţele legale de admisibilitate.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.
Drept urmare, în condiţiile în care calea de atac de faţă a fost exercitată împotriva unei hotărâri care nu poate fi supusă contestaţiei în anulare, Înalta Curte constată ca legală şi temeinică hotărârea apelată.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 421 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 21 din data de 02 februarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.
Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat apelantul persoană condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul persoană condamnată, în cuantum de 680 RON va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 21 din data de 02 februarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.
Obligă apelantul persoană condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul persoană condamnată, în cuantum de 680 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 februarie 2023.