Asupra cauzei de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 225 din 04.12.2020 pronunţată de Judecătoria Năsăud, în Dosarul nr. x/2017, a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (3 acte materiale, comise la datele de 10.07.2014, 20.07.2014 şi 5.08.2014), la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi prevăzută de art. 55 lit. a) din C. pen., respectiv interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii), pe o durată de 2 ani, cu aplicarea în baza art. 65 alin. (1) a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen.
- abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. (comisă la 01.04.2015), la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi prevăzută de art. 55 lit. a) din C. pen., respectiv interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii), pe o durată de 2 ani, cu aplicarea în baza art. 65 alin. (1) a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen.
- fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale, comise la datele de 10.07.2014 şi 5.08.2014) la pedeapsa de 1 an şi 1 lună închisoare;
- fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen., pentru completarea procesului-verbal de constatare a contravenţiei din data de 01.04.2015, la pedeapsa de 1 an închisoare;
- uz de fals, prevăzută de art. 323 teza I din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale, legat de predarea proceselor-verbale de constatare a contravenţiilor din 10.07.2014 şi 5.08.2014) la pedeapsa amenzi penale în cuantum de 3000 RON (200 zile - amendă, suma corespunzătoare unei zile - amendă fiind de 15 RON);
- uz de fals, prevăzută de art. 323 teza I din C. pen. pentru predarea procesului-verbal de constatare a contravenţiei din data de 01.04.2015) la pedeapsa amenzi penale în cuantum de 2.700 RON (180 zile - amendă, suma corespunzătoare unei zile-amendă fiind de 15 RON).
În baza art. 38 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 39 alin. (1) lit. e) raportat la lit. b) şi c) din C. pen., s-a constatat că infracţiunile săvârşite sunt concurente, au fost contopite pedepsele stabilite pentru acestea şi s-a stabilit în sarcina inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 8 luni închisoare, la care a fost adăugată o treime din suma celorlalte pedepse cu închisoarea, respectiv 1 an şi 7 luni închisoare (1/3 din 57 luni), la care s-a adăugat pedeapsa cea mai grea a amenzi de 3.000 RON, căreia i s-a adunat 1/3 din pedeapsa amenzi penale de 2.700 RON, respectiv de 900 RON, urmând să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 3 luni, în regim de detenţie, la care s-a adăugat pedeapsa amenzii de 3.900 RON.
În baza art. 63 din din C. pen., s-a atras atenţia inculpatului că, în cazul sustragerii cu rea-credinţă de la executarea amenzii penale în cuantum de 3.900 RON, instanţa va înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii de 260 de zile.
În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., ca urmare a concursului de infracţiuni, s-a aplicat inculpatului, pedeapsa complementară cea mai grea, respectiv interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii), pe o durată de 2 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., care se va executa până la executarea/considerarea ca executată a pedepsei principale potrivit art. 45 alin. (5) din C. pen.
Prin Decizia penală nr. 892/A din 24.06.2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, în Dosarul nr. x/2017, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpaţii A. şi B. împotriva Sentinţei penale nr. 225/04.12.2020 pronunţată de Judecătoria Năsăud, în Dosarul nr. x/2017.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare inculpatul A., invocând, în esenţă, omisiunea instanţei de apel de a se pronunţa asupra cauzei de încetare a procesului penal constând în intervenirea prescripţiei răspunderii penale, raportat la considerentele Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi 358/2022 cu privire la excepţiile de neconstituţionalitate ale dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen.
Prin Decizia penală nr. 1048/A din 17 august 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în Dosarul nr. x/2022, în baza art. 432 alin. (1) din C. proc. pen., cu aplicarea art. 426 lit. b) din C. proc. pen., a fost admisă, în principiu şi în fond contestaţia în anulare formulată de contestatorul-condamnat A., împotriva Deciziei penale nr. 892/A din 24.06.2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, în Dosarul nr. x/2017, a fost desfiinţată, în parte, în latură penală, hotărârea atacată în ceea ce priveşte omisiunea reţinerii incidenţei cauzei de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. (prescripţia răspunderii penale) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals intelectual prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) (2 acte materiale comise la data de 10.07.2014 şi 5 august 2014); fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen. comisă la 01.04.2015; uz de fals, prevăzută de art. 323 teza I din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale din 10.07.2014 şi 5 august 2014); uz de fals, prevăzută de art. 323 teza I din C. pen. comise la data de 01.04.2015 şi, rejudecând în această limite:
În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen., raportat la art. 16 lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A., pentru infracţiunile de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1); fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen. uz de fals, prevăzută de art. 323 teza I din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. uz de fals, prevăzută de art. 323 teza I din C. pen. ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale şi au fost înlăturate consecinţele condamnărilor pentru aceste fapte respectiv: pedepsele principale de 1 an 1 lună închisoare; 1 an închisoare, amenda penală de 3.000 RON şi amenda penală de 2.700 RON.
A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 4 ani 3 luni închisoare şi pedeapsa amenzii de 3.900 RON în pedeapsa rezultantă parţială de 2 ani 8 luni închisoare pentru abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi 2 ani pedeapsa complementară şi accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. şi 2 ani 8 luni închisoare pentru abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi 2 ani pedeapsa complementară şi accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.
S-a constatat că actele materiale de abuz în serviciu din 10.07.2014, 20.07.2014 şi 05.08.2014 sunt concurente cu infracţiunea de abuz în serviciu din 01.04.2015.
În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., au fost contopite pedepsele 2 ani 8 luni închisoare pentru infracţiunea de abuz în serviciu cu pedeapsa de 2 ani 8 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea de abuz în serviciu prin Sentinţa penală nr. 225 din 04.12.2020 a Judecătoriei Năsăud, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani 8 luni închisoare, la care a fost adăugat sporul de 1/3 din cealaltă pedeapsă stabilită, pedeapsa rezultantă fiind de 3 ani 6 luni şi 20 zile închisoare.
În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., i-au fost aplicate inculpatului pedepsele complementare şi accesorii rezultante a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. pe o durată de 2 ani şi respectiv pe durata executării pedepsei principale stabilite prin decizia contestată.
S-a dedus din pedeapsa finală, perioada executată între 24.06.2021, la zi.
S-a dispus anularea Mandatului de executare a pedepsei nr. 261/2021 emis de Judecătoria Năsăud şi emiterea unui nou mandat în baza dispoziţiilor prezentei.
Pentru a hotărî în acest sens Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a reţinut următoarele:
Procedând la analiza pe fond a cauzei de încetare a procesului penal invocată de către contestatorul condamnat A., Curtea a reţinut că data de început a cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea de fals intelectual (2 acte materiale, comise la datele de 10.07.2014 şi 5.08.2014) fals intelectual, din data de 01.04.2015, uz de fals (2 acte materiale din 10.07.2014 şi 5.08.2014) şi uz de fals din data de 01.04.2015) este dictată de data săvârşirii fiecărei fapte, disputa participanţilor procesuali purtând asupra valabilităţii actelor presupus întreruptive de prescripţie îndeplinite anterior publicării Deciziilor CCR nr. 297/2018 şi nr. 358/2022. S-a menţionat că acestea s-au analizat prin prisma dispoziţiilor noului C. pen., ca lege considerată aplicabilă situaţiei juridice a condamnatului.
Sub acest aspect, s-a reţinut, cu titlu preliminar, că la data de 9 iunie 2022 a fost publicată în M. Of. nr. 565/9.06.2022, Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 358/2022 prin care s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen.. De la data publicării sale, această decizie devine opozabilă erga omnes, fiind obligatorie pentru instanţe atât în privinţa dispozitivului cât şi a considerentelor pe care se sprijină.
Or, în considerentele acestei decizii (358/2022), Curtea Constituţională a tranşat în mod explicit natura juridică a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, extrăgând şi consecinţele asociate pronunţării Deciziei anterior amintite, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului: absenţa din fondul activ al legislaţiei penale a vreunui caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii (25.06.2018) şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma (30.05.2022).
Curtea a constatat că, în cauză, nu se contestă natura instituţiei prescripţiei răspunderii penale de instituţie de drept penal substanţial (chestiune tranşată, de altfel, prin Decizia CCR nr. 1092/2012), natura şi durata termenelor de prescripţie, cauzele de întrerupere sau de suspendare a cursului acestui termen (deopotrivă asupra existenţei şi a conţinutului) subsumându-se instituţiei prescripţiei răspunderii penale ca instituţie de drept substanţial, fiind supusă regulilor de aplicare în timp a legii penale mai favorabile.
Procedând la evaluarea globală a legii penale mai favorabile, s-a constatat că în speţă C. pen., în forma aflată în vigoare începând cu 25.06.2018 (data publicării Deciziei CCR nr. 297/2018) şi până la data de de 30.05.2022 (data intrării în vigoare as O.U.G. nr. 71/2022 de modificare a dispoziţiilor art. 155 din C. pen.) reprezintă lege penală mai favorabilă, întrucât aceasta nu prevede cauze de întrerupere a cursului termenului prescripţiei răspunderii penale, făcând astfel aplicabil termenul general de prescripţie prevăzut de lege raportat la limitele de pedeapsă.
În ceea ce priveşte valabilitatea şi efectele întreruptive de prescripţie ale actelor de procedură comunicate contestatorului A. în calitate de inculpat, anterior pronunţării Deciziei CCR nr. 358/2022 Curtea a reţinut că acestea nu pot fi valorificate în cauză.
În acest sens, Curtea a subliniat că prin Decizia CCR nr. 297/26.04.2018 a fost sancţionată (prin declararea ca neconstituţională) unica soluţie normativă prevăzută de legislaţia penală privind instituţia întreruperii termenului de prescripţie.
Ca şi o consecinţă a publicării acestei prime decizii CCR (nr. 297/2018), în lipsa oricăror repere normative concordante cu exigentele impuse de prevederile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, în pofida evocării orientative a soluţiei legislative din C. pen. din 1969 în cuprinsul considerentelor acesteia, la nivelul dreptului substanţial nu pot fi identificate în niciun moment, de la data intrării în vigoare a noului C. pen. şi până la data împlinirii termenului general de prescripţie a răspunderii penale, norme care să identifice actele ce pot genera efectul întreruptiv de prescripţie.
În acest sens, în considerentele Deciziei nr. 358/2022 (par. 68) Curtea Constituţională a arătat în mod explicit că "nu a impus ca toate actele care se comunică suspectului sau inculpatului sau toate actele care presupun participarea suspectului sau inculpatului să fie privite ca acte care sunt apte să întrerupă cursul prescripţiei răspunderii penale, stabilirea acestora intrând în competenţa legiuitorului, cu condiţia esenţială ca acestea să îndeplinească exigenţele menţionate de către instanţa de contencios constituţional."
În continuare a reţinut Curtea Constituţională că (aceasta) "a statuat constant, în jurisprudenţa sa, că prevederile art. 61 alin. (1) din Constituţie stabilesc că "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării", iar competenţa de legiferare a acestuia cu privire la un anumit domeniu nu poate fi limitată dacă legea astfel adoptată respectă exigenţele Legii fundamentale (Decizia nr. 308 din 28 martie 2012, publicată în M. Of. nr. 309/9.05.2012). Totodată, Curtea a statuat că a permite celui care interpretează şi aplică legea penală, în absenţa unei norme exprese, să stabilească el însuşi regula după care urmează să rezolve un caz, luând ca model o altă soluţie pronunţată într-un alt cadru reglementat, reprezintă o aplicare prin analogie a legii penale. Or, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii Constituţionale, art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală, care consacră principiul legalităţii incriminării şi pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege), pe lângă interzicerea, în mod special, a extinderii conţinutului infracţiunilor existente asupra unor fapte care, anterior, nu constituiau infracţiuni, prevăd şi principiul potrivit căruia legea penală nu trebuie interpretată şi aplicată extensiv în defavoarea acuzatului, de exemplu, prin analogie."
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar accepta posibilitatea considerării ca valabile a actelor "întreruptive de prescripţie" efectuate sub imperiul legii vechi (din C. pen. în varianta anterioară datei de 25.06.2018 ca dată a publicării Deciziei CCR nr. 297/2018), acestea tot nu ar putea fi valorificate în cauză întrucât s-ar obţine rezultatul combinării dispoziţiilor legilor penale succesive (lex tertia), expres interzis prin Decizia CCR nr. 265/2014 (prin care a fost consacrat modul de determinare a legii penale mai favorabile potrivit criteriului aprecierii globale).
Faţă de aceste considerente, a conchis că durata termenului de prescripţie a răspunderii penale faţă de contestatorul-condamnat A. se impune a fi calculat prin raportare la durata termenului general de prescripţie prev. de art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., acela de 5 ani, raportat la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea de fals intelectual prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale, comise la datele de 10.07.2014 şi 5.08.2014).
Potrivit art. 154 alin. (2) din C. pen. termenul de prescripţie începe să curgă de la data săvârşirii infracţiunii, dar pentru că în speţă fapta are caracter continuat, s-a menţionat că termenul de prescripţie curge de la data săvârşirii ultimei acţiuni, respectiv din data de 05.08.2014, împlinindu-se la 05.08.2019, anterior pronunţării Deciziei Curţii, în anul 2021.
Pentru infracţiunea de fals intelectual, prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen., comisă la data de 01.04.2015, termenul de prescripţie începe să curgă de la data săvârşirii infracţiunii,respectiv din data de 01.04.2015 şi acesta este de 5 ani, conform art. 154 lit. d) din C. pen., împlinindu-se la 31.05.2020 după adăugarea celor 60 de zile în care cursul termenului de prescripţie a fost suspendat pe durata stării de urgenţă în baza Decretelor prezidenţiale nr. 195/16.03.2020 şi nr. 240/14.04.2020, anterior pronunţării Deciziei Curţii, în anul 2021.
Pentru infracţiunea de uz de fals prev. de art. 323 teza I din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale din 10.07.2014 şi 5.08.2014), potrivit art. 154 alin. (2) din C. pen. termenul de prescripţie începe să curgă de la data săvârşirii infracţiunii, dar pentru că în speţă fapta are caracter continuat, termenul de prescripţie curge de la data săvârşirii ultimei acţiuni, respectiv din data de 05.08.2014, împlinindu-se la 05.08.2019, anterior pronunţării Deciziei Curţii, în anul 2021.
Pentru infracţiunea de uz de fals prev. de art. 323 teza I din C. pen. comisă la data de 01.04.2015, termenul de prescripţie începe să curgă de la data săvârşirii infracţiunii, respectiv din data de 01.04.2015 şi acesta este de 5 ani, conform art. 154 lit. d) din C. pen., împlinindu-se la 31.05.2020 după adăugarea celor 60 de zile în care cursul termenului de prescripţie a fost suspendat pe durata stării de urgenţă în baza Decretelor prezidenţiale nr. 195/16.03.2020 şi nr. 240/14.04.2020, anterior pronunţării Deciziei Curţii, în anul 2021.
În ceea ce priveşte durata termenului de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunile de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. (3 acte materiale, comise la datele de 10.07.2014, 20.07.2014 şi 5.08.2014) şi abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. (comisă la 01.04.2015), reţinute în sarcina contestatorului-condamnat A., Curtea a stabilit că, aplicând algoritmul de calcul descris mai sus, acesta nu era împlinit la data pronunţării Deciziei penale nr. 892/A/2021 a Curţii de Apel Cluj şi prin raportare la dispoziţiile art. 132 din Legea 78/2000 care prevede că "În cazul infracţiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime".
Împotriva Deciziei penale nr. 1048/A din 17 august 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a formulat cerere de recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
Cauza a fost a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 19.10.2022, când s-a stabilit termen la data de 15 decembrie 2022, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen.
Cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., prin prisma căruia a arătat că, în mod greşit, instanţa de apel a constatat împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale şi a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A..
Prin urmare, s-a solicitat să se dispună înlăturarea greşitei aplicări a legii, respectiv a soluţiei prin care s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1), fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., uz de fals, prevăzută de art. 323 teza I din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., uz de fals, prevăzută de art. 323 teza I din C. pen.
Prin încheierea de şedinţă din data de 15 decembrie 2022, Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva Deciziei penale nr. 1048/A din 17 august 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori şi s-a acordat termen pentru data de 02 februarie 2023.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie verifică, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei.
Se constată, aşadar, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.
Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.
În cauză, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a declarat recurs în casaţie ce a fost întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8) din C. proc. pen.
Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în acele situaţii în care, în raport cu actele şi lucrările dosarului, s-a stabilit în mod eronat incidenţa unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen. (lipsa plângerii prealabile, a autorizării sau sesizării organului competent ori a altei condiţii prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; intervenirea amnistiei sau prescripţiei, a decesului suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; retragerea plângerii prealabile, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, intervenirea împăcării ori încheierea unui acord de mediere în condiţiile legii; existenţa unei cauze de nepedepsire prevăzută de lege; existenţa autorităţii de lucru judecat; intervenirea unui transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii), dispunându-se greşit încetarea procesului penal.
Prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., parchetul a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a constatat că s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale şi a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A..
Prealabil, Înalta Curte analizează, în condiţiile pronunţării Deciziei nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale a României şi a Deciziei nr. 67/2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie problema intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
La momentul adoptării şi intrării în vigoare a C. pen. al României, 01 februarie 2014, întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale era reglementată în art. 155 alin. (1), textul legal având următoarea formă: "Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză".
Prin Decizia nr. 297/2018, Curtea Constituţională a României a constatat că: "Soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională" .
Pe cale de consecinţă, ulterior pronunţării acestei decizii a instanţei de contencios constituţional, în condiţiile în care legiuitorul nu a intervenit activ în modificarea prevederilor legale constatate neconstituţionale conform considerentelor deciziei precitate, în fondul legislativ activ, art. 155 alin. (1) din C. pen. a avut următoarea formă: "Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea".
Prin Decizia nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale a României a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate invocată şi s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma ulterioară Deciziei nr. 297/2018, sunt neconstituţionale.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de contencios constituţional a reţinut că: " 72. Aşa fiind, Curtea constată că ansamblul normativ în vigoare nu oferă toate elementele legislative necesare aplicării previzibile a normei sancţionate prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018.
Astfel, deşi Curtea Constituţională a făcut trimitere la vechea reglementare, evidenţiind reperele unui comportament constituţional pe care legiuitorul avea obligaţia să şi-l însuşească, aplicând cele statuate de Curte, acest fapt nu poate fi interpretat ca o permisiune acordată de către instanţa de contencios constituţional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale.
73. În consecinţă, Curtea constată că, în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale.
74. Curtea constată că o astfel de consecinţă este rezultatul nerespectării de către legiuitor a obligaţiilor ce îi revin potrivit Legii fundamentale şi a pasivităţii sale, chiar şi în ciuda faptului că deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie semnalau încă din anul 2019 practica neunitară rezultată din lipsa intervenţiei legislative. De asemenea, Curtea subliniază că raţiunea care a stat la baza pronunţării Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 nu a fost înlăturarea termenelor de prescripţie a răspunderii penale sau înlăturarea instituţiei întreruperii cursului acestor termene, ci alinierea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. la exigenţele constituţionale. Astfel, Curtea observă că termenele de prescripţie generală reglementate de dispoziţiile art. 154 din C. pen. nu sunt afectate de deciziile Curţii Constituţionale.
75. În acest context, Curtea constată că situaţia creată prin pasivitatea legiuitorului, consecutivă publicării deciziei de admitere amintite, reprezintă o încălcare a prevederilor art. 1 alin. (3) şi (5) din Legea fundamentală, care consacră caracterul de stat de drept al statului român, precum şi supremaţia Constituţiei. Aceasta, deoarece prevalenţa Constituţiei asupra întregului sistem normativ reprezintă principiul crucial al statului de drept. Or, garant al supremaţiei Legii fundamentale este însăşi Curtea Constituţională, prin deciziile pe care le pronunţă, astfel că neglijarea constatărilor şi dispoziţiilor cuprinse în deciziile acesteia determină fragilizarea structurii constituţionale ce trebuie să caracterizeze statul de drept (în acelaşi sens, Decizia nr. 230 din 28 aprilie 2022, publicată în M. Of. nr. 519/26.05.2022).
76. Aşadar, Curtea constată că, în cazul de faţă, legiuitorul a nesocotit prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie, ignorând efectele obligatorii ale Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 cu consecinţa creării unui viciu de neconstituţionalitate mai grav generat de aplicarea neunitară a textului de lege "cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea", care, în mod evident, nu prevede niciun caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale. Pentru restabilirea stării de constituţionalitate este necesar ca legiuitorul să clarifice şi să detalieze prevederile referitoare la încetarea cursului prescripţiei răspunderii penale, în spiritul celor precizate în considerentele deciziei anterior menţionate.".
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte reţine, în conformitate cu considerentele obligatorii ale Deciziei nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale, că în perioada cuprinsă între momentul publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018, respectiv la 25 iunie 2018, şi momentul publicării O.U.G. nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din C. pen., 30 mai 2022, în legislaţia naţională penală nu au fost prevăzute cazuri de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale, aplicabile în această materie fiind, exclusiv, dispoziţiile cuprinse în prevederile art. 153 - 154 din C. pen., termenele de prescripţie a răspunderii penale fiind cele menţionate în art. 154 alin. (1), fără ca acestea să fie susceptibile de a fi întrerupte.
Prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a statuat că:
"Normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen..".
În raport cu aceste considerente, Înalta Curte constată că, în mod corect, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, soluţionând contestaţia în anulare declarată de contestatorul -condamnat A. în baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen., rap. la art. 16 lit. f) din C. proc. pen. a decis că încetează procesului penal pornit împotriva inculpatului, pentru infracţiunile de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1; fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen. uz de fals, prevăzută de art. 323 teza I din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. uz de fals, prevăzută de art. 323 teza I din C. pen. ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale şi au fost înlăturate consecinţele condamnărilor pentru aceste fapte, respectiv: pedepsele principale de 1 an 1 lună închisoare; 1 an închisoare, amenda penală de 3.000 RON şi amenda penală de 2.700 RON.
În acest sens, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori a constat, pentru infracţiunea de fals intelectual, prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen., comisă la data de 01.04.2015, că termenul de prescripţie începe să curgă de la data săvârşirii infracţiunii, respectiv din data de 01.04.2015 şi acesta este de 5 ani, conform art. 154 lit. d) din C. pen., împlinindu-se la 31.05.2020 după adăugarea celor 60 de zile în care cursul termenului de prescripţie a fost suspendat pe durata stării de urgenţă în baza Decretelor prezidenţiale nr. 195/16.03.2020 şi nr. 240/14.04.2020, anterior pronunţării Deciziei Curţii, în anul 2021.
Pentru infracţiunea de uz de fals prev. de art. 323 teza I din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale din 10.07.2014 şi 5.08.2014), potrivit art. 154 alin. (2) din C. pen., termenul de prescripţie începe să curgă de la data săvârşirii infracţiunii, dar pentru că în speţă fapta are caracter continuat, termenul de prescripţie curge de la data săvârşirii ultimei acţiuni, respectiv din data de 05.08.2014, împlinindu-se la 05.08.2019, anterior pronunţării Deciziei Curţii, în anul 2021.
Pentru infracţiunea de uz de fals prev. de art. 323, teza I din C. pen. comisă la data de 01.04.2015, termenul de prescripţie începe să curgă de la data săvârşirii infracţiunii, respectiv din data de 01.04.2015 şi acesta este de 5 ani, conform art. 154 lit. d) din C. pen., împlinindu-se la 31.05.2020 după adăugarea celor 60 de zile în care cursul termenului de prescripţie a fost suspendat pe durata stării de urgenţă în baza Decretelor prezidenţiale nr. 195/16.03.2020 şi nr. 240/14.04.2020, anterior pronunţării Deciziei Curţii, în anul 2021.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen. Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva Deciziei penale nr. 1048/A din 17 august 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori în Dosarul nr. x/2022, privind pe intimatul - condamnat A..
În conformitate cu art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj vor rămâne în sarcina statului.
Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-condamnat A., în cuantum de 680 RON, rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva Deciziei penale nr. 1048/A din 17 august 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în Dosarul nr. x/2022, privind pe intimatul-condamnat A..
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-condamnat A., în cuantum de 680 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 2 februarie 2023.
GGC - NN