Asupra recursului;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea ce formează obiectul recursului
Prin încheierea nr. 1548 din 21 septembrie 2022 pronunţată în Dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a anulat ca netimbrată cererea formulată de petentul A. privind strămutarea dosarului nr. x/2022 al Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 33 din Ordonanţa de urgenţă nr. 80/2013, faţă de împrejurarea că petentul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru.
2. Cererea de recurs
Împotriva încheierii menţionate la pct. 1, petentul A. a declarat recurs.
În motivarea căii de atac, a arătat că nu a avut cunoştinţă de existenţa procesului şi a dosarului cu numărul indicat anterior.
II. Procedura de filtrare
În cauză, se aplică procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., întrucât: (i) prin art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 - care a intrat în vigoare la data de 21 decembrie 2018 - a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ. din 2010, care reglementează procedura de filtrare a recursului de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; (ii) conform art. 24 din C. proc. civ. din 2010, "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare" (iii) prezentul dosar a fost început la 18 iunie 2014 astfel că îi sunt aplicabile dispoziţiile de procedură anterioare modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018.
Raportul întocmit în cauză a fost comunicat părţilor, conform dovezilor de comunicare ataşate la dosar, la filele x.
III. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând admisibilitatea recursului în condiţiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., completul de filtru constată că cererea de recurs nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora:
"Art. 486. - Cererea de recurs
(2) La cererea de recurs se vor ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, precum şi, dacă este cazul, procura specială, împuternicirea avocaţială sau delegaţia consilierului juridic".
În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi art. 32 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, pentru calea de atac exercitată se plăteşte taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 RON, dovada achitării acesteia ataşându-se cererii formulate, conform art. 33 alin. (1) teza întâi din acelaşi act normativ, care prevede că "Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat (...)" şi art. 486 alin. (2) C. proc. civ., conform căruia "La cererea de recurs se vor ataşa dovada achitării taxei de timbru, (...)".
În cauză, prin adresa comunicată recurentului la 21 decembrie 2022, i s-a pus în vedere acestuia obligaţia ca, în termen de 10 zile de la primirea comunicării, să achite taxa judiciară de timbru în valoare de 20 de RON, datorată conform art. 25 alin. (1) lit. c) din O.U.G nr. 80/2013, sub sancţiunea anulării cererii, ca netimbrată.
De asemenea, recurentul a fost informat cu privire la posibilitatea formulării, în condiţiile legii, a unei cereri de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării.
În plus, prin raportul întocmit în cauză s-a reţinut că recurentul datorează taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 RON pentru soluţionarea căii de atac promovate.
Cum dovada timbrării nu a fost ataşată la dosar, recurentul neîndeplinindu-şi această obligaţie legală, devin incidente dispoziţiile art. 197 şi art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula, ca netimbrat, recursul ce formează obiectul prezentei cauze.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii nr. 1548 din 21 septembrie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2022.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 iunie 2023.
GGC - ED