Asupra apelului de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 89 din 01 februarie 2023 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2022, s-a respins, în baza art. 430 C. proc. pen., cererea de suspendare a executării pedepsei, formulată de contestatorul condamnat A.
În baza art. 431 C. proc. pen., cu referire la art. 426 lit. b) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Deciziei penale nr. 1158 din 17.12.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. x/2015.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Bacău a reţinut că, prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, la data de 27.09.2022, sub numărul x/2022, contestatorul A. a solicitat admiterea contestaţiei în anulare împotriva Deciziei penale nr. 1158 din 17.12.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. x/2015, pe motivul incidenţei prescripţiei răspunderii penale.
S-a constatat că prin Sentinţa nr. 46/P din 17.05.2018, pronunţată de Tribunalul Neamţ, fapta inculpatului A., care în perioada octombrie 2011 - ianuarie 2012, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în numele SC B. SRL şi SC C. SRL, a emis facturi fictive prin care atesta livrarea unor mărfuri către SC D. SRL şi SC Foraibăr SRL, în scopul degrevării acestor societăţi de plata contribuţiilor la bugetul de stat, creând un prejudiciu în sumă de 15.019,82 RON şi respectiv de 133.930,12 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la evaziune fiscal, în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen.
Având în vedere conduita bună a inculpatului anterior comiterii faptei, valoarea medie a prejudiciilor produse, instanţa a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante, conform art. 74 C. pen. anterior.
Fapta aceluiaşi inculpat de a emite, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada mai- octombrie 2014, în numele SC E. SRL facturi fiscale fictive, prin care atesta livrarea unor mărfuri către SC F. S.R.L, în scopul de a degreva această societate de plata obligaţiilor datorate bugetului de stat, creând un prejudiciu în sumă de 3.046.736 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În baza textelor de lege menţionate şi a dispoziţiilor art. 396 C. proc. pen., instanţa a stabilit câte o pedeapsă pentru fiecare infracţiune, la individualizarea cărora a avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. anterior în cazul primei infracţiuni şi respectiv dispoziţiile art. 74 C. pen., respectiv modul de comitere a faptelor, starea de pericol social creată, poziţia procesuală a inculpatului.
Având în vedere că, în relaţia cu SC F. SRL Bucureşti, urmare a stornării facturilor atât de societăţile care le-au emis cât şi de societatea care le-a înregistrat, nu s-a mai produs un prejudiciu bugetului de stat, se s-a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen. Întrucât această circumstanţă se raportează la faptă şi nu la persoană, nefiind o circumstanţă personală, se poate dispune reţinerea ei doar cu privire la una din infracţiuni.
Raportat la pedepsele aplicate, pentru infracţiunea prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., s-a dispus şi aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.
În baza art. 38 alin. (1) C. pen., s-a constatat că infracţiunile sunt în concurs şi în temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 45 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea, la pedeapsa principală adăugându-se un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă.
În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.
Prin Decizia penală nr. 1158 din 17.12.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. x/2015, s-au respins, ca nefondate, excepţiile tardivităţii şi inadmisibilităţii apelului declarat de partea civilă Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ.
În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Neamţ şi de partea civilă Statul Român reprezentat Ministerul Finanţelor Public - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ împotriva Sentinţei penale nr. 46/P din 17.05.2018 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul penal nr. x/2015
S-a desfiinţat în parte latura penală şi latura civilă a sentinţei penale apelate, după cum urmează:
1. În privinţa laturii penale, referitor la: a) inculpaţii G., A., H. şi I. în ceea ce priveşte reţinerea eronată a circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen., în loc de dispoziţiile art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen.
(...)
2. În privinţa laturii civile: a) referitor la respingerea în mod greşit a acţiunii civile exercitate în procesul penal de partea civilă Statul Român reprezentat Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva inculpaţilor G., A., H., J., K., L., I. şi a părţii responsabile civilmente SC F. SRL Bucureşti, pentru prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunii în beneficiul părţii responsabile civilmente SC F. SRL Bucureşti;
(...)
Curtea a reţinut cauza spre judecare doar cu privire la aceste aspecte şi, în fond, a hotărât următoarele:
1. a) A înlocuit pentru fiecare dintre inculpaţii G., A., H. şi I. circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen. cu circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen.
(...)
2. a) În temeiul art. 397 C. proc. pen., raportat la art. 25 C. proc. pen., în condiţiile art. 1349 alin. (1) şi ale art. 1382 C. civ., a admis în parte acţiunea civilă exercitată în procesul penal de partea civilă Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva inculpaţilor G., A., H., J., K., L., I. şi a părţii responsabile civilmente SC F. SRL Bucureşti, aflată în procedura falimentului, reprezentată de M. şi N. SRL, în calitate de lichidator judiciar, cu privire la activitatea infracţională desfăşurată în beneficiul părţii responsabile civilmente SC F. SRL Bucureşti
A obligat în solidar pe inculpaţii G., A., H., J., K., L., I., precum şi pe partea responsabilă civilmente SC F. SRL Bucureşti, aflată în procedura falimentului, reprezentată de M. şi N. SRL, la plata către partea civilă Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a sumei de 32725118 (treizeci şi două milioane şapte sute douăzeci şi cinci o sută optsprezece) RON, sumă ce va fi actualizată la data plăţii efective, prin calcularea accesoriilor prevăzute de Codul de procedură fiscală.
(...)
Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate.
În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de fiecare dintre inculpaţii G., H., J., L., K., I., O., P. şi A., precum şi de partea responsabilă civilmente SC ... SRL, împotriva împotriva Sentinţei penale nr. 46/P din 17.05.2018 pronunţată de Tribunalul Neamţ în soluţionarea Dosarului penal nr. x/2015
Analizând contestaţia în anulare, Curtea de Apel Bacău a reţinut că dispoziţiile art. 426 - art. 432 C. proc. pen. instituie o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunţate cu încălcarea normelor procesual penale. Contestaţia în anulare este o cale de atac cu caracter mixt, respectiv atât de anulare, cât şi de retractare, ce permite instanţei care a pronunţat hotărârea cu încălcarea legii să o anuleze, tocmai în scopul înlăturării erorilor de procedură în legătură cu drepturile procesuale ale părţilor sau a celor referitoare la instanţa de judecată.
Potrivit art. 426 lit. b) C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.
În cadrul procedurii de soluţionare a contestaţiei în anulare, instanţa este obligată, potrivit art. 431 C. proc. pen., să examineze mai întâi admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie, în sensul în care cererea este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute la art. 426 şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar.
În prezenta procedură, a analizării admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare astfel cum a fost formulată, instanţei îi revine obligaţia de a analiza: dacă sunt invocate motive de contestaţie în anulare dintre cele prevăzute de art. 426 C. proc. pen. dacă sunt depuse probe ori se invocă dovezi care sunt la dosar pentru dovedirea cazului de contestaţie; dacă hotărârea atacată este o hotărâre definitivă ce vizează fondul cauzei, pentru că numai aceste hotărâri sunt susceptibile a fi atacate cu apel; dacă cererea este formulată în termenul legal; dacă motivele şi probele ce stau la baza cererii nu au mai făcut obiectul unei contestaţii în anulare.
Curtea a reţinut că pentru a se invoca cazul de contestaţie în anulare prevăzut la art. 426 lit. b) C. proc. pen. trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a) existenţa unui caz care pune în discuţie o greşeală de procedură a instanţei de apel în aplicarea dispoziţiilor art. 16 lit. e) - j) C. proc. pen.
b) existenţa la dosar a probelor din care rezultă incidenţa vreunuia dintre cazurile prevăzute de art. 16 lit. e) - j) C. proc. pen.
c) instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la acest caz de încetare a procesului penal şi nu i-a dat eficienţa prevăzută de lege.
S-a constatat că acest caz tinde să rezolve cauza în sensul încetării procesului penal, în temeiul unei cauze existente şi dovedite în momentul pronunţării deciziei de instanţa de apel. Dacă instanţa de apel, a analizat şi s-a pronunţat asupra cazului invocat, în sensul că nu există sau nu este dovedit, fiind o rezolvare definitivă a acestei chestiuni, cu autoritate de lucru judecat, nu se poate invoca pe calea contestaţiei în anulare. Deci cazul de contestaţie în anulare prevăzut în art. 426 lit. b) C. proc. pen. este incident în ipoteza în care, anterior pronunţării hotărârii penale definitive de către instanţa de apel, prin care s-a menţinut soluţia de condamnare, a intervenit o cauză de încetare a procesului penal - cum ar fi cea prevăzută în art. 16 alin. (1) lit. f) teza finală C. proc. pen., necunoscută de către instanţa de apel la momentul pronunţării hotărârii penale definitive.
În cauză sunt incidente dispoziţiile Deciziei nr. 10/2017 a I.C.C.J., dată într-o dezlegare a unei chestiuni de drept în materie penală, conform căreia nu se poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal atunci când instanţa de apel a dezbătut şi analizat incidenţa acesteia.
Curtea a constatat că prezenta contestaţie în anulare a fost introdusă împotriva unei decizii definitive pronunţate în apel, în termenul prevăzut de art. 428 C. proc. pen. (oricând, raportat la cazul de contestaţie expres invocat de contestator, anume art. 426 lit. b) C. proc. pen.), împrejurările invocate ca temei al contestaţiei de către contestator sunt, formal, dintre cele prevăzute expres şi limitativ la art. 426 C. proc. pen., anume acela de la art. 426 lit. b) C. proc. pen., însă, din cuprinsul deciziei contestate rezultă că nu există cazul de contestaţie în anulare invocat.
Cu privire la infracţiunea de evaziunea fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., comisă în perioada octombrie 2011 - ianuarie 2012, Curtea a apreciat că, în cadrul căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare, nu poate fi reanalizată legea penală mai favorabilă şi, implicit, a se reaprecia asupra instituţiei prescripţiei răspunderii penale ca făcând parte dintr-o anumite lege penală mai favorabilă, atâta vreme cât dispoziţiile procesual penale, prevăzute la art. 426 - art. 432 C. proc. pen., nu permit o atare analiză juridică, pe fondul acuzaţiei în materie penală.
De altfel, în cadrul contestaţiei în anulare se pot invoca exclusiv erori de procedură ale instanţei de apel, nu erorile de judecată.
În plus, C. proc. pen. conferă prin alt mijloc procesual o eventuală reanalizare a legii penale mai favorabile, după rămânerea definitivă a hotărârii penale, anume prin acela de înlăturare sau modificare a pedepsei prin intervenirea unei legi penale noi, prevăzut la art. 595 C. proc. pen.
Cum, în prezenta speţă, legea penală mai favorabilă în cazul infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., comisă în perioada octombrie 2011 - ianuarie 2012, a fost apreciată, definitiv, ca fiind C. pen. din 1969, prin prezenta cale de atac extraordinară nu se poate verifica eventuala eroare de procedură a instanţei de apel decât prin raportare la instituţia prescripţiei răspunderii penale conform C. pen. vechi, nu prin raportare la C. pen. nou, în vigoare de la 01.02.2014, condiţii în care nu sunt aplicabile Deciziile nr. 297/2018 (prin care s-a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen., este neconstituţională) şi nr. 358/2022, ale Curţii Constituţionale (prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen. sunt neconstituţionale, în întregime).
Cu privire la infracţiunea de complicitate la evaziunea fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., comisă în perioada mai - octombrie 2014, Curtea a observat că, la momentul pronunţării deciziei contestate, în data de 17.12.2020, nu se împlinise termenul general al prescripţiei răspunderii penale, acela de 10 ani, prevăzut la art. 151 alin. (1) lit. b) C. pen., calculate de la momentul consumativ al acestei infracţiuni.
Astfel, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, în raport şi de aspectele invocate de contestator, Curtea a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate, motiv pentru care a respins contestaţia în anulare.
Împotriva Deciziei penale nr. 89 din 01 februarie 2023 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2022, contestatorul condamnat A. a declarat apel, solicitând admiterea căii de atac.
În conţinutul cererii olografe, din data de 11.02.2023, contestatorul condamnat a menţionat că doreşte să declare apel cu referire la Decizia nr. 89 din 01 februarie 2023 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2022, întrucât a solicitat numai prescripţia răspunderii penale, iar obiectul apelului este intervenirea unei legi penale noi.
Analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii căii de atac invocată de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte reţine următoarele:
Dând eficienţă principiului stabilit prin dispoziţiile art. 129 din Constituţia României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Revine, aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolele III, III1, V din C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Raportând consideraţiile teoretice anterior expuse la cauza dedusă judecăţii, constatând că a fost învestită cu soluţionarea căii de atac a apelului împotriva Deciziei penale nr. 89 din 01 februarie 2023 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2022, Înalta Curte reţine că, împotriva deciziei menţionate, nu se prevede calea de atac a apelului; hotărârea atacată - pronunţată în procedura examinării admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare - este o hotărâre definitivă, nefiind susceptibilă a fi atacată în condiţiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen.
Dispoziţiile art. 431 C. proc. pen., care reglementează etapa distinctă a admiterii în principiu a contestaţiei în anulare, nu prevăd posibilitatea atacării hotărârilor pronunţate în cadrul acestei proceduri, indiferent de tipul lor.
Dispoziţiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen., potrivit cărora "sentinţa dată în contestaţie în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă" nu sunt incidente în etapa verificării admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, ci în etapa analizării pe fond a cererii, ulterior admiterii în principiu a acesteia.
S-a pronunţat şi Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care, în considerentele Deciziei nr. 5/2015 (publicată în M.Of. nr. 248 din 10 aprilie 2015), a reţinut, mutatis mutandis, că "aplicabilitatea dispoziţiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestaţiei în anulare, priveşte exclusiv hotărârile judecătoreşti pronunţate în procedura de judecare a contestaţiilor în anulare care au fost admise în principiu", acest alineat fiind integrat în economia textului de lege care reglementează procedura de judecare a contestaţiei în anulare, ulterioară etapei admiterii în principiu.
În consecinţă, indiferent de soluţia dispusă, hotărârile judecătoreşti pronunţate în etapa admiterii în principiu a contestaţiei în anulare, reglementată distinct în dispoziţiile art. 431 C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, cu privire la care legea nu prevede posibilitatea exercitării vreunei căi de atac.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul condamnat A. împotriva Deciziei penale nr. 89 din 01 februarie 2023 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2022.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., respingând apelul, va obliga apelantul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelant, în cuantum de 680 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul condamnat A. împotriva Deciziei penale nr. 89 din 01 februarie 2023 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2022.
Obligă apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelant, în cuantum de 680 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 aprilie 2023.
GGC - ED