Deliberând asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
A. Prin Sentinţa penală nr. 274/16.05.2022 pronunţată de Judecătoria Reşiţa în Dosarul nr. x/2021, potrivit art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. din C. pen. şi a art. 374 alin. (4) raportat la art. 375, art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A., la o pedeapsă de 1 an închisoare, în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere unui vehicul fără permis de conducere prevăzute de art. 335 alin. (1) din C. pen., faptă din 12.01.2016.
Conform art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. raportat la art. 335 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 43 alin. (5) din C. pen. şi a art. 374 alin. (4) raportat la art. 375, art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., s-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat, la o pedeapsă de 1 an închisoare, în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere unui vehicul fără permis de conducere prevăzute de art. 335 alin. (1) C. pen., faptă din 19.11.2016.
În temeiul art. 97 alin. (1) din C. pen., s-a anulat beneficiul suspendării executării pedepsei sub supraveghere, dispus prin Sentinţa penală nr. 27/14.01.2022 (Dosar nr. x/2021), definitivă prin neapelare la data de 08.02.2022.
În temeiul art. 38 alin. (1) din C. pen., s-a constatat că infracţiunile ce fac obiectul prezentului dosar sunt concurente cu infracţiunea pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin Sentinţa penală nr. 27/14.01.2022 (Dosar nr. x/2021), definitivă prin neapelare la 08.02.2022.
În baza art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., au fost contopite următoarele pedepse: 1 an închisoare, 1 an închisoare şi 1 an şi 4 luni închisoare, fiind aplicată pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 4 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor obligatoriu şi fix de 8 luni închisoare, reprezentând o treime din celelalte pedepse, inculpatul urmând a executa, în final, o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare, în regim de detenţie.
Potrivit art. 45 alin. (1) din C. pen., pe lângă pedeapsa rezultantă, a fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), i) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a conduce autovehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii unui permis de conducere), pe o perioadă de 2 ani, dispunându-se ca aceasta să fie executată conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen., după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.
În baza art. 45 alin. (4) din C. pen., s-a dedus perioada executată din pedeapsa complementară, începând de la data de 08.02.2022 la zi.
Potrivit art. 45 alin. (1) şi (5) din C. pen., pe lângă pedeapsa rezultantă, a fost aplicată pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), i) din C. pen., menţionându-se că aceasta se va executa, conform art. 65 alin. (3) C. pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.
B. Prin Decizia penală nr. 913/A din 12.10.2022, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a dispus:
În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 274/16.05.2022 pronunţată de Judecătoria Reşiţa în Dosarul nr. x/2021, a desfiinţat sentinţa penală apelată şi rejudecând:
A descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată de Judecătoria Reşiţa şi a repus pedepsele în individualitatea lor.
În temeiul art. 17 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (2) lit. f) teza a II-a din C. proc. pen. şi art. 153, art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 a Curţii Constituţionale, a încetat procesul penal faţă de inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzute de art. 335 alin. (1) din C. pen., faptă din 12.01.2016.
În temeiul art. 17 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (2) lit. f) teza a II-a din C. proc. pen. şi art. 153, art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 a Curţii Constituţionale, a încetat procesul penal faţă de inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prevăzute de art. 335 alin. (1) din C. pen., faptă din 19.11.2016.
A menţinut beneficiul suspendării executării pedepsei sub supraveghere dispus prin Sentinţa penală nr. 27/14.01.2022 pronunţată de Judecătoria Reşiţa în Dosarul nr. x/2021, definitivă prin neapelare la 08.02.2022.
C. Prin încheierea din 16 noiembrie 2022, Înalta Curte, a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva Deciziei penale nr. 913/A din 12 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a trimis cauza în vederea judecării recursului în casaţie la completul C3, în compunere de 3 judecători şi a fixat termen de judecată, la data de 01 februarie 2023.
S-a reţinut că aspectele invocate în cererea de recurs în casaţie vizează cauza de încetare a procesului penal (prescripţia) ca urmare a incidenţei Deciziilor instanţei de control constituţional nr. 297/2018 şi nr. 358/2022.
Analizând recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată că motivele invocate sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a înţeles să indice cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.:
"în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".
În susţinerea cererii de recurs în casaţie, s-a arătat că regula legii penale mai favorabile se aplică prescripţiei, nu şi actelor întreruptive de prescripţie, iar în timp ce prescripţia este o instituţie de drept substanţial, întreruperea prescripţiei este o instituţie de drept procesual. De aceea, actele întreruptive de prescripţie trebuie întotdeauna luate în considerare numai în raport cu legea sub imperiul căreia s-au produs.
A susţinut că prevederile art. 155 alin. (1) din C. pen., declarate neconstituţionale, au o natură juridică dublă, de normă de drept penal substanţial (cu referire la cursul termenului de prescripţie, prescripţia specială a răspunderii penale) şi de normă de drept penal procesual (cu referire la actul de procedură îndeplinit în baza sa, clasarea/încetarea procesului penal).
Or, actul procedural care întrerupe termenul de prescripţie generală a răspunderii penale, fiind prevăzut de o normă procesual penală (de ex. începerea urmăririi penale, aducerea la cunoştinţă a calităţii de suspect, rechizitoriul, hotărârea judecătorească de primă instanţă, etc.) nu poate intra sub incidenţa principiului specific dreptului penal substanţial, constând în efectul retroactiv al legii penale mai favorabile.
S-a susţinut că examinarea efectelor neconstituţionalităţii art. 155 alin. (1) din C. pen. nu antrenează principiul legii penale mai favorabile, iar actele de procedură îndeplinite înainte de 2018 şi-au produs efectele de întrerupere a cursului termenului de prescripţie, valabilitatea lor fiind guvernată de principiul tempus regit actum. Ulterior îndeplinirii actului de procedură a început să curgă un nou termen general de prescripţie.
Curtea Constituţională a arătat, în Decizia nr. 358/2022, că, între 26 aprilie 2018 şi 30 mai 2022, "fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale". Întrucât întreruperea prescripţiei este şi o instituţie de drept procesual, pretinsa inexistenţă a vreunui caz de întrerupere între 2018 şi 2022 nu are vreo consecinţă asupra actelor întreruptive de prescripţie din perioada 2014 - 2018.
S-a mai susţinut că, în cauză, au fost efectuate acte care au întrerupt cursul termenului de prescripţie şi, ţinând cont că faptele au fost săvârşite la datele de 12.01.2016 şi 19.11.2016, termenul prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. e) din C. pen. nu a fost depăşit cu încă o dată, astfel că nu a intervenit prescripţia răspunderii penale.
În cauză, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a formulat recurs în casaţie întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8) din C. proc. pen.
Prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., procurorul a susţinut, în esenţă, că încetarea procesului penal, în raport de interpretarea dată deciziilor instanţei de control constituţional, a fost dispusă în mod eronat.
Sub acest aspect, instanţa de recurs va evalua instituţia prescripţiei răspunderii penale, în raport de Deciziile instanţei de contencios constituţional nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 şi a Deciziei nr. 67/2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie problema intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
Întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale era reglementată în art. 155 alin. (1), textul legal având următoarea formă: "Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză".
Prin Decizia nr. 297/2018, Curtea Constituţională a României a constatat că: "soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională" .
Prin Decizia nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale a României a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate invocată şi s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma ulterioară Deciziei nr. 297/2018, sunt neconstituţionale.
În considerentele deciziei, instanţa de control constituţional a reţinut următoarele: (...) deşi Curtea Constituţională a făcut trimitere la vechea reglementare, evidenţiind reperele unui comportament constituţional pe care legiuitorul avea obligaţia să şi-l însuşească, aplicând cele statuate de Curte, acest fapt nu poate fi interpretat ca o permisiune acordată de către instanţa de contencios constituţional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale (par. 72); În consecinţă, Curtea constată că, în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale (parag. 73); Astfel, Curtea observă că termenele de prescripţie generală reglementate de dispoziţiile art. 154 din C. pen. nu sunt afectate de deciziile Curţii Constituţionale (parag. 74); Aşadar, Curtea constată că, în cazul de faţă, legiuitorul a nesocotit prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie, ignorând efectele obligatorii ale Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 cu consecinţa creării unui viciu de neconstituţionalitate mai grav generat de aplicarea neunitară a textului de lege "cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea", care, în mod evident, nu prevede niciun caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale. Pentru restabilirea stării de constituţionalitate este necesar ca legiuitorul să clarifice şi să detalieze prevederile referitoare la încetarea cursului prescripţiei răspunderii penale, în spiritul celor precizate în considerentele deciziei anterior menţionate." (parag. 76).
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte reţine, în conformitate cu considerentele obligatorii ale Deciziei nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale, că, în perioada cuprinsă între momentul publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018, respectiv la data de 25 iunie 2018, şi momentul publicării O.U.G. nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din C. pen., la data de 30 mai 2022, în legislaţia naţională penală nu au fost prevăzute cazuri de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale, aplicabile în această materie fiind, exclusiv, dispoziţiile cuprinse în prevederile art. 153 - 154 din C. pen., termenele de prescripţie a răspunderii penale fiind cele menţionate în art. 154 alin. (1), fără ca acestea să fie susceptibile de a fi întrerupte.
Subsecvent acestor decizii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a pronunţat Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, prin care a stabilit, cu caracter obligatoriu, că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile.
Ca efect al acestor interpretări obligatorii, rezultă că, în intervalul temporal anterior precizat, nu au existat, în legislaţia penală substanţială, cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, cu consecinţa incidenţei exclusiv a termenelor generale, prevăzute de art. 154 din C. pen. Evaluarea termenului de prescripţie a răspunderii penale se raportează la termenul general de prescripţie, calculat de la momentul săvârşirii faptei, efectele întreruptive de prescripţie ale actelor de procedură comunicate neputând fi valorificate.
Astfel, Decizia instanţei de control constituţional nr. 358/2022 are drept efect lipsirea de forţă juridică a instituţiei prescripţiei speciale, cu consecinţa revenirii la termenul general, reglementat de art. 154 din C. pen., ce nu poate fi prelungit.
Înalta Curte constată că termenul de prescripţie se determină, potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (1) şi (2) C. pen., în raport de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea pentru care inculpatul a fost trimisă în judecată.
În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că, în mod corect, Curtea de Apel Timişoara, a dispus, în baza art. 17 alin. (2) raportat la art. 16 alin. (2) lit. f) teza a II-a din C. proc. pen. şi art. 153, art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 a Curţii Constituţionale, încetarea procesul penal faţă de inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzute de art. 335 alin. (1) din C. pen., faptele din 12.01.2016 şi 19.11.2016.
Instanţa de recurs reţine că inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea a două infracţiuni de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzute de art. 335 alin. (1) din C. pen.
Potrivit art. 335 alin. (1) din C. pen., conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
De asemenea, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani.
Astfel, Înalta Curte constată că, în raport de momentul săvârşirii faptelor, termenul general de prescripţie pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (1) din C. pen., calculat potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., s-a împlinit la data de 12.01.2021, respectiv 19.11.2021, anterior pronunţării deciziei penale a instanţei de apel ce a pronunţat soluţia încetării procesului penal.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva Deciziei nr. 913/A din data de 12 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.
În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie, vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva Deciziei nr. 913/A din data de 12 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01 februarie 2023.
GGC - NN