Şedinţa publică din data de 24 mai 2023
asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, secţia civilă la data de 30.07.2019 sub nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea acestuia la plata sumei de 64404 euro, echivalentul a 304.102 RON curs BNR la 26.07.2019, de 4.7218 RON, sumă calculată la 1 euro pentru fiecare cititor, solicitând ca pârâtul să elimine, cu titlu definitiv, materialele defăimătoare de pe pagina sa personală de facebook şi de pe grupurile în care au fost ulterior distribuite, asociate numelui său; să posteze pe pagina sa de facebook şi în toate grupurile din care face parte o notă în care să arate că articolele au fost şterse întrucât sunt defăimătoare şi încalcă prevederile art. 10 din CEDO şi să publice hotărârea judecătorească pe pagina sa de facebook; să-şi exprime scuze publice pe pagina sa de facebook şi într-un număr de trei cotidiene naţionale, pe cheltuiala sa şi să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată pricinuite de soluţionarea prezentei cauze.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1349 coroborat cu art. 1357 C. civ., raportat la art. 10 alin. (2) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Pârâtul a depus întâmpinare şi cerere reconvenţională, solicitând obligarea reclamantei A. la plata unor daune morale pentru prejudiciul de imagine pe care i l-a adus din anul 2012 şi până în prezent, prin calomniile, injuriile, instigările la violenţă fizică şi psihică, prin declanşarea scandalurilor publice în primărie, conducând la articole denigratoare la adresa sa în ziarele locale, la oprobiul public al familiei sale şi la destrămarea acesteia, daune morale pe care le estimează la suma de 64.404 euro, echivalentul a 305.481 RON, curs BNR la 20.09.2019, la prezentarea de scuze publice, într-un număr de trei ziare locale şi naţionale, pe cheltuiala reclamantei, la un comportament demn de un om şi de un funcţionar public, prin care să nu mai aducă atingere onoarei, reputaţiei şi demnităţii persoanelor cu care intră în contact; la publicarea hotărârii judecătoreşti pe pagina acesteia de facebook şi la plata cheltuielilor de judecată.
Pe rolul Tribunalului Argeş a fost înregistrat şi dosarul nr. x/2019, având ca obiect cererea reclamantei pârâte de obligare a pârâtului la plata de daune morale pentru prejudiciul de imagine, în sumă de 67.374 euro, echivalentul a 320.936,049 RON (curs BNR la 14.11.2019 de 4,7635 RON), sumă calculată la 2 euro pentru fiecare cititor al acestor articole, să elimine, cu titlu definitiv, materialul defăimător de pe pagina sa personală de facebook şi de pe grupurile în care au fost ulterior distribuite, asociate numelui său, să posteze pe pagina sa de facebook şi în toate grupurile din care face parte, o notă în care să arate că articolele ce o vizau au fost şterse deoarece sunt defăimătoare şi încalcă prevederile art. 10 din CEDO şi să publice hotărârea judecătorească pe pagina sa de facebook, la exprimarea de scuze publice pe pagina sa de facebook şi într-un număr de trei cotidiene naţionale, pe cheltuiala pârâtului şi la plata cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea din data de 12.02.2019, instanţa a dispus conexarea dosarului nr. x/2019 la dosarul nr. x/2019.
2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Argeş
Prin sentinţa nr. 470/21.12.2020, Tribunalul Argeş, secţia civilă a admis în parte cererile principale conexate; a respins cererea reconvenţională, ca neîntemeiată; a obligat pârâtul să plătească reclamantei cu titlu de daune pentru afectarea dreptului la imagine suma de 5000 de RON; a obligat pârâtul să înlăture atât de pe pagina sa personală de Facebook materialele referitoare la reclamantă cuprinse în postările publicate în perioada 16.06.2018 - 19.07.2019, precum şi la datele 19.10.2019 şi 24.10.2019, cât şi de pe grupurile în care au fost ulterior distribuite; a obligat pârâtul să publice hotărârea judecătorească pe pagina sa personală de Facebook în termen de o zi de la rămânerea definitivă a acesteia; a respins în rest cererile conexate; a obligat pârâtul să plătească reclamantei cu titlu de cheltuieli de judecată reduse în sumă de 2174,86 RON.
3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Craiova
Prin decizia nr. 283/07.09.2022, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a admis apelul reclamantei împotriva sentinţei; a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a obligat pârâtul la plata, către reclamantă, a sumei de 3824,86 RON cheltuieli de judecată în primă instanţă; a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei; a respins, ca nefondat, apelul pârâtului împotriva aceleiaşi sentinţe; a obligat pârâtul la plata, către reclamantă, a sumei de 2480 RON cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxa judiciară de timbru şi onorariu avocat.
4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză
Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părţi.
a)Recurenta-reclamantă A. a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi a arătat că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii şi a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv art. 253 C. civ.
În motivarea căii de atac s-a arătat că, potrivit curţii de apel, doar instanţa este cea care apreciază cuantumul despăgubirilor, considerându-se că suma acordată este suficientă în raport de particularităţile spetei deduse judecăţii, dar şi întrucât s-au dispus şi alte măsuri în vederea reparării prejudiciului încercat de reclamantă, respectiv obligarea pârâtului să înlăture de pe pagina sa personală de Facebook materialele referitoare la reclamantă cuprinse în postările publicate şi de pe grupurile în care au fost ulterior distribuite şi publicarea hotărârii judecătoreşti pe pagina personală de Facebook în termen de o zi de la rămânarea definitivă a acesteia.
Art. 253 C. civ. reglementează în mod distinct mijloacele de apărare puse la îndemâna persoanei fizice ale cărei drepturi nepatrimoniale au fost încălcate sau ameninţate. Astfel, persoana care pretinde că i-a fost lezat un drept nepatrimonial se poate adresa instanţei cu o cerere care, în funcţie de etapa de desfăşurare a pretinsei încălcari şi de durata acesteia, poate avea ca obiect unul sau mai multe din mijloacele de apărare prevăzute de textul de lege. Astfel, persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparaţie patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, indiferent de faptul că s-au cerut şi s-au luat de către instanţă şi alte măsuri pentru protejarea drepturilor nepatrimoniale încălcate.
Scopul acordării daunelor morale constă în realizarea, în primul rând, a unei satisfacţii morale pentru suferinţele provocate. Prin celelalte măsuri dispuse de instanţă nu se realizează în mod direct repararea prejudiciului încercat de reclamantă, ci doar se stopează efectele acţiunii ilicite a pârâtului. Constatarea, prin hotărârea judecătorească, a atingerii dreptului reclamantei la demnitate şi publicarea acesteia pe pagina personală de Facebook a pârâtului nu reprezintă o modalitate de reparare a prejudiciului moral suferit. Daunele morale sunt acordate cu titlu de sancţiune. Ele sunt despăgubiri menite realmente să penalizeze pârâtul vinovat de atingerile grave aduse imaginii reclamantei şi, în acelaşi timp, să se constituie într-un avertisment sever pentru cei care ar intenţiona să aducă atingeri dreptului la imagine al reclamantei.
Instanţa de apel nu face nicio referire la criteriile de stabilire a daunelor morale în raport de consecinţele negative suferite de victimă pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsur în care a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială. Suma de 5000 RON nu reprezintă o satisfacţie echitabilă acordată reclamantei pentru atingerea adusă onoarei, demnităţii şi reputaţiei sale, nefiind de natură să impiedice realizarea, continuarea sau repetarea unor asemenea afirmaţii dăunatoare de către pârât. Soluţia adoptată de instanţa de apel nu corespunde standardelor şi exigenţelor procedurale referitoare la motivare, întrucât pe de o parte, nu a răspuns criticilor formulate, iar pe de altă parte, a argumentat decizia pronunţată pe baza unor considerente contradictorii. Răspunderea delictuală trebuie să îndeplinească atât funcţia reparatorie, cât şi pe cea preventivă. Instanţa contrazice existenţa acestor funcţii când, raportat la datele speţei, consideră, neargumentat, că repararea prejudiciului s-a realizat şi prin celelalte măsuri dispuse. Simpla constatare a conduitei ilicite, publicarea hotărârii şi acordarea unei sume derizorii nu reprezintă o reparaţie adecvată şi suficientă, în condiţiile în care reclamanta a pretins o reparaţie patrimonială pentru încălcarea unor drepturi personale nepatrimoniale în sensul avut în vedere prin dispoziţiile art. 253 alin. (4) C. civ.. În aprecierea cuantumului despăgubirilor morale, instanţa avea obligaţia să se raporteze exclusiv la criteriile jurisprudenţiale interne şi convenţionale, având în vedere faptele ilicite săvârşite de pârât şi situaţia personală a reclamantei. În acest sens, instanţa de apel nu motivează acordarea daunelor morale pe principiile de drept naţionale şi convenţionale în această materie, care impun repararea integrală a prejudiciului moral atunci când consecinţele negative suferite pe plan fizic şi moral au fost pe deplin dovedite.
Din considerentele deciziei recurate nu se pot determina criteriile avute în vedere la stabilirea în concret a cuantumului daunelor morale, întrucât instanţa nu face referire la consecinţele negative suferite sub aspectul vieţii sociale, familiale şi profesionale. Toate criteriile de cuantificare a prejudiciului moral sunt subordonate conotaţiei aprecierii rezonabile, pe o baza echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs victimei. Reclamanta a indicat în acţiune un criteriu obiectiv în funcţie de care a calculat cuantumul daunelor morale solicitate, criteriu raportat la numărul total de cititori al articolelor publicate de pârât pe pagina sa personală de Facebook.
Solicită admiterea recursului şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Recurentul-pârât B. a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi a arătat că în cauză nu există prejudiciu al intimatei-reclamante, câtă vreme aceasta se bucură de aceeaşi notorietate, de aceeaşi apreciere, având acelaşi cerc de prieteni, acelaşi anturaj profesional, în cadrul aceleiaşi instituţii, deţinând în continuare aceeaşi funcţie publică.
Reclamanta deţine o funcţie publică importantă la nivel local, în cadrul Primăriei Curtea de Argeş, a fost şef serviciu juridic, contencios şi agricol, iar din 2021 este secretar general al primăriei municipiului. O astfel de funcţie presupune o expunere mare în ceea ce priveşte apariţia articolelor de presă şi în spaţiul public cu privire la chestiuni care privesc comunitatea pe care reclamanta o reprezintă, respectiv bugetul public. Iar articolele apărute au vizat exclusiv acest tip de chestiuni, de interes public.
Nu poate fi, în mod legal, angajată răspunderea pârâtului pentru că a transpus pe pagina sa de Facebook extrase din publicaţiile ziarelor locale privind modalitatea de utilizare a unor fonduri publice sau preocuparea aleşilor în funcţii publice, pentru că aceste mecanisme trebuie să beneficieze de transparenţă totală, prin natura lor. Comentariile pe baza articolelor publicate în ziare locale aveau corespondent în realitate, în privinţa lor au fost făcute solicitări de comunicare de informaţii cu caracter public cărora Primăria Curtea de Argeş nu le-a dat curs niciodată, în privinţa cărora au fost sesizate organele de cercetare penală, iar aceste demersuri au fost aduse la cunoştinţa nu doar a instanţei, dar şi a cetăţenilor oraşului.
Apreciază recurentul că modalitatea transparentă şi reclamarea acestor practici apreciate a fi fost contrare legii şi bunelor moravuri, mai ales în privinţa unor aleşi locali, nu poate fi apreciată ca vexatoare, aşa cum a susţinut reclamanta iar instanţa de apel a preluat fără verificarea îndeplinirii condiţiilor legale pentru angajarea răspunderii subsemnatului recurent-pârât.
În speţă, pentru fiecare dintre afirmaţiile făcute a existat o bază reală, fiind indicată în fiecare caz, fie sursa preluării articolelor, fie dovada demersurilor ulterioare, respectiv solicitări în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, plângeri penale adresate organelor cu competentă în domeniu.
Deşi cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, instanţa urmând a judeca în echitate, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cei în cauză, în plan psihic şi afectiv, importanţa valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării. Toate aceste criterii se subordonează conotaţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs. Repararea integrală a prejudiciului presupune înlăturarea tuturor consecinţelor dăunătoare ale unui fapt ilicit şi culpabil (patrimonial sau nepatrimonial), în scopul repunerii păgubitului, în situaţia anterioară (restitutio in integrum).
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că "despăgubirile acordate victimei trebuie să constituie o justă şi integrală reparare a pagubei cauzate prin fapta ilicită a autorului" şi, de asemenea, că "este de principiu că victima unui fapt ilicit are dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit, iar întinderea despăgubirilor este determinată de principiile reparaţiei integrale a prejudiciului". Sumele acordate cu titlu de daune morale nu trebuie să reprezinte o îmbogăţire fără justă cauză, ci ele trebuie să aibă caracter compensatoriu pentru o suferinţa certă, rezultată din producerea unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii. Aprecierea judecătorului privind evaluarea daunelor morale este subiectivă, dar criteriile care au stat la baza cuantumului despăgubirilor sunt obiective şi pot forma obiectul controlului instanţei de recurs.
Recurentul solicită Înaltei Curţi să împărtăşească criteriul general evocat de instanţa europeană, potrivit căruia despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă reputaţiei, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora şi să reţină că, în speţă, nu există un astfel de prejudiciu, nici fizic, nici psihic, nici material sau profesional. Reclamanta se bucură de aceeaşi apreciere şi susţinere, de vreme ce a fost şi este susţinută în promovarea profesională, atât de prieteni, colegi cât şi de superiorii ierarhici, nu a fost invocată şi probată vreo suferinţă fizică sau psihică drept consecinţă a atitudinii pârâtului, afectarea onoarei şi demnităţii acesteia neputând fi reţinute în cauză.
Relativ la tratamentul discriminatoriu şi inegal decurgând din audierea unui singur martor pentru susţinerea apărărilor recurentului, acesta precizează că întreaga motivarea a instanţei de apel asupra acestui aspect nu reprezintă decât însuşirea punctului de vedere al reclamantei, fără filtrul propriu, personal al instanţei. În condiţiile în care încălcarea principiului egalităţii în faţa legii statuat de art. 16 din Constituţie şi principiului egalităţii armelor în proces consacrat de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale a reprezentat chiar unul dintre motivele criticilor din apel, pentru garantarea dreptului la un proces echitabil, apreciază că instanţa putea şi trebuia să procedeze la audiere în vederea lămuririi circumstanţelor de fapt, dând eficienţă caracterului devolutiv al apelului, prin repunerea în discuţia părţilor a situaţiilor de fapt şi de drept dezbătute în faţa primei instanţei, chiar şi sub limitarea impusă de regulile restrictive exprimate prin adagiile tantum devolutum quantum appellatum. Demersul acesta apare justificat şi menit a oferi o garanţie a unei juste aprecieri cu atât mai mult cu cât ar fi avut nu doar temei legal dar şi factual în condiţiile în care relaţiile de duşmănie ce existau între recurentul-pârât şi martorul C., erau nu doar cunoscute, dar mai ales erau probate, iar actele în probaţiune se aflau la dosarul cauzei. Legăturile profesionale, de prietenie şi de afaceri existente între intimata-reclamantă şi martori sunt probate prin actele depuse la dosarul cauzei. Niciuna din afirmaţiile recurentului nu este lipsită de suport probator, însă niciuna dintre aceste probe nu doar că nu a fost analizată, dar nici măcar observată de instanţa de apel. În aparenţă elaborată, decizia recurată nu cuprinde argumentele pe care se întemeiază, preluarea unora dintre susţinerile părţilor neputând fi primită cu valoarea de motivare a hotărârii luate.
Prin prisma funcţiei publice de conducere şi de autoritate pe care a exercitat-o în calitatea de şef serviciu juridic, contencios şi agricol intimata-reclamantă împreună cu D., şef birou resurse umane, şi E., şef direct al reclamantei, primar al municipiului Curtea de Argeş, puteau avea o influenţă hotărâtoare asupra vieţii profesionale a martorilor C. şi F., ambii angajaţi pe posturi de execuţie în cadrul primăriei Curtea de Argeş. Chiar au şi avut, de vreme ce, în prezent, martora F. a fost numită manager al spitalului municipal din oraş.
În ce priveşte obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată constând în 2480 RON cheltuieli de judecată în apel, din cuprinsul hotărârii criticate nu rezultă cenzurarea sau nu a acestor cheltuieli, proporţional cu admiterea parţială a căii de atac şi cu împrejurarea amânării judecării cauzei imputabilă intimatei-reclamante, aşa încât aceste cheltuieli sunt apreciate ca nejustificate, prin raportare la cele două abordări.
5. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinare, recurenta reclamantă a A. a invocat excepţia de nulitate a recursului pârâtului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi a arătat că în cauză s-a produs un prejudiciu de imagine, fiind încălcat justul echilibru între libertatea de exprimare, nevoia publicului de informare şi respectarea vieţii private. Afirmaţiile făcute de recurent la adresa reclamantei şi limbajul insultător folosit nu au avut drept scop decât denigrarea acesteia şi nicidecum informarea publicului. Prejudiciul produs este unul de imagine, fiindu-i deteriorată reclamantei buna reputaţie atât în profesie cât şi în societate. Totodată, denigrarea în public i-a produs reclamantei nelinişte sufletească şi suferinţă interioară.
Recurentul menţine un caracter sarcastic, jignitor, afirmând că afectarea reclamantei a fost una constructivă de vreme ce aceasta, în urma publicaţiilor sale, a fost promovată în funcţia de secretar general al primăriei, desi acest post a fost ocupat în urma organizării unui concurs. Aceasta denotă faptul că, indiferent de sancţiunea primită sub forma obligării la daune, recurentul-pârât nu conştientizează caracterul ilicit al faptelor săvârşite sau gravitatea acestora.
Recurentul mai arată faptul că libertatatea de exprimare este mai largă în cazul în care informaţiile din spaţiul public vizează persoane publice, de interes public sau aleşi locali. La data postării articolelor defăimătoare, reclamanta nu avea calitatea de persoană publică sau ales local. Faptul că aceasta este funcţionar public, în cadrul Primăriei Municipiului Curtea de Argeş, nu înseamnă că este o persoană publică. De asemenea, calitatea de funcţionar public a ocupat-o în urma unui concurs, iar nu în urma unor alegeri, neavând astfel statutul de ales local.
Prin întâmpinare, recurentul-pârât B. a arătat că instanţa de apel a dat eficienţă normelor de drept material dar şi jurisprudenţial în materie, justificând netemeinicia solicitărilor reclamantei şi respingerea lor.
Indiferent de modul în care instanţa de apel a dat eficienţă probatoriului pârâtului, din ceea ce se reţine în decizia recurată rezultă, fără dubiu, că a existat o promovare şi o apreciere pecuniară a recurentei. Aşadar, prin niciun raţionament logic, mai simplu sau mai complex, nu se poate susţine existenţa unui prejudiciu, adică a acelui element de care este indispensabil legată pretenţia recurentei-reclamantei.
După declanşarea prezentului litigiu, în contextul apariţiei unor articole şi comentarii apreciate ca fiind esenţialmente nereale, defăimătoare şi vătămătoare la adresa sănătăţii fizice şi psihice a recurentei, dar şi a situaţiei familiale, profesionale şi sociale, recurenta-reclamantă a fost promovată din funcţia de consilier juridic în funcţia de şef Serviciu Juridic, G. iar ulterior în funcţia de secretar general al primăriei Municipiului Curtea de Argeş.
Or, prin raportare la obiectul prezentului litigiu, instanţa avea obligaţia de a analiza în ce măsură dreptul la liberă exprimare exercitat de către pârât prin preluarea, în mediul online al reţelei de socializare Facebook, a unor articole publicate în prealabil în publicaţii ziaristice locale, au lezat demnitatea şi onoarea intimatei-recurente-reclamante şi care este prejudiciul material sau moral suferit de aceasta.
Niciuna dintre aceste situaţii sau pretinse vătămări nu a fost dovedită în prezenta cauză, astfel că, faţă de ascensiunea profesională a reclamantei A., susţinerile pârâtului privind afectarea pozitiv-constructivă suferită, chiar defăimătoare să fi fost, nu susţin ideea de prejudiciu. Promovarea profesională presupune o apreciere a calităţilor profesionale, astfel încât afectarea materială şi profesională nu se regăsesc în speţă, ceea ce invalidează criticile recurentei.
Deşi reclamanta era obligată să producă argumente şi indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile sale personale nepatrimoniale i-au fost afectate, în contextul aprecierii îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale, pârâtul a fost obligat la plata sumei de 5.000 RON cu titlu de daune morale şi la înlăturarea de pe pagina personală de Facebook a materialelor referitoare la reclamantă cuprinse în postările publicate în perioada 16.06.2018 -19.07.2019, precum şi în data de 19.10.2019 şi de 24.10.2019, cât şi de pe grupurile în care au fost ulterior distribuite şi să publice hotărârea judecătorească pe pagina sa personală de Facebook.
Nici critica formulată şi nici raţionamentul de calcul prin care s-a ajuns la suma de 64,404 euro reprezentând pretenţia reclamantei nu au vreo susţinere. Modalitatea de cuantificare expusă de recurentă nu are nimic concret, recurenta însăşi susţine caracterul incontrolabil al distribuirilor pe aceste reţele de socializare, astfel încât critica pe care o aduce cu privire la cuantificare despăgubirilor morale este în mod evident nefondată.
La data de 24.05.2023, recurentul-pârât B. a depus note scrise prin care a solicitat respingerea excepţiei de nulitate a recursului invocată de către recurenta-reclamantă. A arătat că recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea acestuia astfel cum a fost formulat.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Având în vedere că, spre deosebire de recursul reclamantei care, prin toate criticile sale, a contestat un nivel scăzut al daunelor acordate, cel al pârâtului a supus examinării, chiar într-o abordare improprie exigenţelor specifice recursului, o serie de elemente ce ţin de fondul cauzei (existenţa şi evaluarea prejudiciului, nerealizarea de către instanţe a unei analize proprii naturii cauzei, interpretarea şi administrarea probelor), Înalta Curte va examina cu întâietate acest din urmă recurs.
Deşi prin întâmpinarea reclamantei la acest recurs s-a invocat nulitatea căii de atac pentru motivul neîncadrării criticilor în cazurile de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte nu va reţine incidenţa acestei sancţiuni având în vedere că neregularitatea formală a neîncadrării criticilor, deşi prezentă, nu afectează memoriul de recurs în întregul său, rămânând ca pe parcursul analizei să fie arătate punctual susţinerile a căror neîncadrare nu vor primi, din acest motiv, un răspuns din partea instanţei de recurs.
a) Cu aceste precizări, supunând analizei recursul formulat de pârât împotriva deciziei instanţei de apel, Înalta Curte reţine caracterul său nefondat, în considerarea următoarelor aspecte:
În mod nefondat se pretinde - într-o critică a cărei analiză are loc pe tărâmul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - că, în speţă, lipseşte o analiză a instanţei asupra justului echilibru care trebuie să fie asigurat între libertatea de expresie, nevoia publicului de informare şi respectarea vieţii private (a reclamantei), adică acea analiză specifică şi absolut necesară soluţionării cauzelor de tipul celei de faţă în care sunt puse în balanţă dreptul la liberă exprimare, consacrat prin art. 10 din CEDO şi art. 30 din Constituţia României şi dreptul la viaţă privată, prevăzut de art. 8 din aceeaşi Convenţie Europeană şi ocrotit printr-o serie de dispoziţii de ordin constituţional (art. 30 alin. (6) şi legal (art. 70 şi următoarele din C. civ.).
Dimpotrivă, atare analiză se regăseşte la nivelul deciziei din apel chiar cu prilejul examinării apelului formulat de pârât împotriva hotărârii de primă instanţă, subsecvent reţinerii caracterului ilicit al faptelor săvârşite de acesta, constând în postarea pe contul propriu în platforma socială Facebook (calificat drept spaţiu public) a unei serii de articole cu conţinut ce au vizat-o pe reclamantă şi a căror responsabilitate a fost atribuită pârâtului în calitate de autor.
Examinarea justului echilibru ce trebuie găsit între cele două drepturi puse în antiteză prin acţiunile pârâtului (art. 10 şi art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului) a fost realizată de instanţa de apel în lumina jurisprudenţei CEDO (pe care o şi evocă), luând în considerare, pe de o parte, modalitatea de săvârşire a faptei - prin postarea de materiale pe o platformă de socializare cu mulţi utilizatori, mai ales în zona urbană, căreia aparţin şi părţile litigante - iar pe de altă parte, conţinutul denigrator al materialelor, în care se regăsesc, pe lângă acuze de săvârşire a unor fapte ilegale, chiar de natură penală (abuz în serviciu, trafic de influenţă), cuvinte/calificative ori asocieri jignitoare şi denigratoare ("H.", "I.", J., K., L., etc.).
Chiar în prezenţa apărării pârâtului cum că a utilizat informaţii/articole preluate din publicaţii locale ori că a dezbătut subiecte legate de desfăşurarea activităţii la nivelul Primăriei Curtea de Argeş, instanţa de apel a apreciat că au fost depăşite limitele libertăţii de exprimare prin modul în care pârâtul a ales să aducă la cunoştinţa publicului subiectele abordate, folosind un limbaj jignitor, care depăşeşte simpla informare şi care a fost folosit cu scopul de a atinge onoarea şi demnitatea reclamantei. De asemenea, justul echilibru a fost rupt întrucât scopul informativ al datelor furnizate nu a fost exercitat cu bună credinţă, afirmaţiile defăimătoare fiind îndreptate împotriva persoanei reclamantei cu scopul de a aduce atingere onoarei şi demnităţii acesteia cu atât mai mult cu cât s-a reţinut că apelantul nu s-a limitat la a aduce la cunoştinţa publicului faptele atribuite reclamantei, ci a folosit un limbaj jignitor la adresa sa.
A contat, de asemenea, în evaluarea instanţei de apel, atât modalitatea de exprimare în articolele supuse verificării, caracterizată a fi una pur insultătoare dat fiind limbajul folosit, dar şi lipsa de fundament a acuzaţiilor privind săvârşirea de către reclamantă a unor fapte penale, pârâtul nefăcând dovada celor susţinute în materialele postate.
Aşadar, există în cauză o analiză a instanţei asupra justului echilibru între libertatea de expresie, nevoia de informare a publicului şi dreptul reclamantei la respectarea vieţii private, fiind limpede că angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului nu a avut loc pentru fapta acestuia de a fi transpus în pagina sa de Facebook extrase din publicaţiile locale (eronat identificate de acesta a constitui baza factuală a materialelor/comentariilor publicate) relative la utilizarea fondurilor publice ori la preocupările aleşilor în funcţii publice, după cum nefondat se susţine pe calea recursului ce l-a formulat.
Ca element al situaţiei de fapt, deplin stabilit în faţa instanţelor de fond, existenţa prejudiciului produs reclamantei prin fapta ilicită a pârâtului nu mai poate fi contestată în recurs, reţinându-se că, contrar alegaţiilor pârâtului, prejudiciul a fost stabilit, pe baza circumstanţelor producerii faptei şi a celorlalte probe administrate, ca fiind unul de imagine, prin denigrarea reclamantei în mod public fiindu-i afectată buna reputaţie în profesie şi în societate, împrejurări de natură a atrage consecinţe de ordin moral precum nelinişti şi suferinţe interioare, îngrijorări, frustrări.
Contrar criticilor pârâtului, subsumabile tot motivului de recurs dat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., stabilirea prejudiciului a avut loc cu luarea în considerare a criteriilor enunţate şi indicate de acesta a fi fost omise, considerentele instanţei de apel făcând referire la poziţia reclamantei de funcţionar în cadrul Primăriei Curtea de Argeş (eronat asociată de pârât cu o funcţie publică electivă), la relaţiile de serviciu care i-au fost afectate, la poziţia sa în cadrul comunităţii din care face parte, la sentimentul de frustrare şi suferinţă psihică decurgând din expunerea sa dispreţului, desconsiderării profesionale şi umane, prin utilizarea de afirmaţii defăimătoare şi a unui limbaj jignitor la adresa acesteia.
Neevidenţierea în mod particular a acestor criterii în considerentele deciziei din apel decurge din aceea că nu în faţa acestei instanţe a avut loc cuantificarea prejudiciului ci, menţinând soluţia de primă instanţă pe acest aspect, curtea de apel a acţionat ca o instanţă de control judiciar ce a validat criteriile deja valorificate în cuprinsul hotărârii tribunalului, judecând în limitele criticilor formulate.
Afirmaţiile pârâtului în sensul că reclamanta se bucură şi în prezent de aceeaşi notorietate, că are acelaşi cerc de prieteni şi acelaşi anturaj profesional, fiind promovată ea şi martorii ce lucrează în cadrul aceleiaşi instituţii, nu sunt de natură să atenueze ori să înlăture caracterul ilicit al faptei sale şi nici condiţia prejudiciului, dat fiind că, aşa cum s-a arătat, acesta a fost, în primul rând, asociat trăirilor negative interne ale persoanei, suferinţelor de ordin moral, psihic, şi mai puţin unor consecinţe directe materiale, fizice ori profesionale.
Cât priveşte calitatea de funcţionar a reclamantei, care, potrivit pârâtului ar fi trebuit să fie avută în vedere în aprecierea unui grad mai mare de libertate în exprimare când în discuţie este vorba de persoane ce exercită o funcţie publică ori de interes public, se reţine că aceasta a fost deja valorificată în speţă prin prin stabilirea unui nivel relativ scăzut al despăgubirii, făcând obiect de critică şi în apelul reclamantei care s-a plâns de o subevaluare a prejudiciului pe acest motiv.
Calitatea reclamantei de funcţionar public ce reclamă o toleranţă sporită faţă de critică nu poate însă să o condamne pe aceasta la o încălcare necondiţionată a valorilor umane, în mod egal ocrotite prin dispoziţiile art. 72 şi art. 252 din C. civ., precum demnitatea, onoarea, reputaţia, integritatea psihică, viaţa privată, astfel după cum corect au apreciat instanţele de fond atunci când au decis sancţionarea pârâtului şi obligarea sa la repararea prejudiciului produs. În plus, aşa cum s-a arătat deja, angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului a avut loc nu pentru comunicarea de informaţii şi materiale cu conţinut critic la adresa activităţii desfăşurate de reclamantă, ci pentru deturnarea scopului informativ ce a fost utilizat pentru a defăima persoana acesteia, pentru a-i aduce atingere onoarei şi demnităţii prin întrebuinţarea unui limbaj jignitor, pur insultător ori pentru a asocia persoana reclamantei cu imaginea unui funcţionat incompetent şi corupt, asupra căruia planează indiciile săvârşirii chiar a unor fapte de natură penală.
În sfârşit, judecata cauzei şi aprecierile asupra marjei mai largi a libertăţii de exprimare nu se puteau realiza prin raportare la funcţia de mare expunere - în termenii recurentului-pârât - pe care aceasta a dobândit-o (secretar general al primăriei) mult ulterior datei producerii faptelor ilicite reclamate (16.06.2018 - 24.10.2019), după cum sugerează pârâtul.
În legătură cu acuzaţiile săvârşirii unor fapte de natură penală, instanţa de apel a reţinut lipsa lor de fundament în condiţiile în care pârâtul nu a făcut dovada celor afirmate despre reclamantă.
Această concluzie nu poate fi însă infirmată prin ceea ce recurentul-pârât a indicat a constitui o "bază reală pentru fiecare din afirmaţiile făcute", cu trimitere la indicarea sursei de preluare a articolelor ori la demersurile sale ulterioare (solicitări de comunicări de informaţii în baza Legii nr. 544/2001 sau plângeri penale). Pentru a exista bază reală factuală invocată ca fundament al comunicării de informaţii, aceasta trebuie să constea într-un set de date şi informaţii stabilite cu certitudine sau caracterizate printr-un grad sporit de credibilitate şi determinare, care să preexiste informaţiilor vehiculate în spaţiul public de persoana verificată, niciuna din aceste caracteristici nefiind proprie elementelor indicate de pârât drept bază reală a informaţiilor pe care le-a postat pe reţeaua de socializare. Aceasta întrucât articolele din presa locală nu pot emite verdicte în privinţa săvârşirii de fapte penale, ci, cel mult, vehiculează acelaşi gen de informaţii propagat şi prin acţiunile pârâtului, în timp ce demersurile penale proprii întreprinse de acesta, neconfirmate până la acest moment, sunt ulterioare răspândirii de informaţii.
Deşi este real că poate face obiectul controlului instanţei de recurs utilizarea criteriilor de determinare a daunelor acordate în compensarea prejudiciului moral, se reţine că prin recursul său pârâtul nu a dedus analizei critici cu un atare conţinut, rezumându-se să afirme, din nou contrafactual şi necenzurabil pe calea recursului (deoarece vizează elemente ale situaţiei de fapt definitiv stabilite), că reclamanta nu a suferit niciun prejudiciu nici fizic, nici psihic, nici material sau profesional, deoarece se bucură de aceeaşi apreciere şi susţinere, fiind chiar promovată.
Nu vor fi supuse analizei pe calea recursului, ca nefiind încadrabile în motivele de nelegalitate enunţate în cuprinsul art. 488 alin. (1) punctele 1-8 C. proc. civ., acuzaţiile pârâtului potrivit cărora, în stabilirea circumstanţelor cauzei, instanţa ar fi preluat fără niciun filtru alegaţiile intimatei-reclamante, în timp ce susţinerile sale ar fi fost îndepărtate fără nicio argumentare logică sau juridică, întocmai ca şi probele pe care le-a adus în sprijinul său.
În acelaşi registru, al criticilor neîncadrabile, care supun verificării aspecte de netemeinicie a activităţii instanţei de apel sunt şi acelea prin care pârâtul a acuzat un tratament discriminatoriu şi inegal în administrarea probelor, decurgând (potrivit acestuia) din audierea unui singur martor pentru susţinerea apărărilor sale.
Răspunzând aceleiaşi critici a pârâtului susţinută în calea de atac a apelului, curtea de apel a expus concret coordonatele legale în care a avut loc încuviinţarea şi audierea singurului martor propus de pârât în faţa primei instanţe, cu trimitere la dispoziţiile art. 194 lit. c), art. 205 alin. (2) lit. d) şi art. 254 alin. (1) C. proc. civ. S-ar mai impune adăugat aici că, la termenul de dezbatere a cauzei în faţa primei instanţe (23.11.2020), pârâtul care se plânge în legătură cu un tratament discriminatoriu şi inegal al probelor, a declarat la întrebarea instanţei că nu mai are alte cereri de formulat şi nici probe de administrat. De asemenea, a arătat curtea de apel argumentat de ce nu a înlăturat din rândul probelor depoziţiile celor doi martori propuşi de reclamantă (considerând necesară cunoaşterea efectului acţiunilor pârâtului din interiorul colectivului în care lucra reclamanta şi ca nedovedită pretinsa relaţie de duşmănie a pârâtului cu unul din martori).
Or, în calea de atac a recursului, pârâtul nu a contestat condiţiile de legalitate ale încuviinţării şi administrării probelor ce au fost arătate în motivarea instanţei de apel, după cum nu a contestat motivele legale pentru care proba cu audierea unui martor suplimentar i-a fost respinsă în apel (deoarece, în acelaşi mod deficitar ca şi în prima instanţă, acesta a fost propus la momentul dezbaterilor asupra apelurilor, după închiderea cercetării judecătoreşti, fără să fi fost propus prin motivele de apel), ci s-a arătat nemulţumit de răspunsul primit, rezumându-se să afirme în aceeaşi notă din critica precedentă, că întreaga motivare din apel pe acest aspect este rezultatul însuşirii punctului de vedere al reclamantei, acuzând lipsa filtrului personal al instanţei.
Fără să se refere la vreunul din aceste impedimente legale, pârâtul a acuzat încălcarea principiului egalităţii în faţa legii, statuat prin art. 16 din Constituţie, şi a principiului egalităţii armelor în proces, consacrat prin art. 6 din CEDO, susţinând că instanţa de apel putea şi trebuia să procedeze la audierea martorului suplimentar în vederea lămuririi circumstanţelor de fapt şi de drept ale cauzei. Acţiunea principiilor de care se prevalează pârâtul nu poate, însă, să aibă loc acolo unde neîncuviinţarea probelor sau a unui număr echivalent de probe pentru toate părţile este consecinţa conduitei procesuale nelegale a acestora, cum s-a întâmplat în cazul de faţă.
Reţinând că ceea ce nu s-a probat în faţa instanţelor de fond, nu ar putea fi probat în recurs (cu referire la relaţia de duşmănie dintre pârât şi unul din martorii reclamantei) şi că o examinare asupra criticilor anterior arătate ar presupune o incursiune asupra tuturor circumstanţelor de fapt şi de drept ale cauzei, incompatibilă cu judecata unui recurs ce permite exclusiv un control în legalitate a hotărârii pronunţate în apel (părţile beneficiind şi epuizând deja două etape de judecată devolutive, în primă instanţă şi în apel), Înalta Curte se rezumă să observe că depoziţiile martorilor audiaţi au furnizat instanţelor, nu o bază probatorie a faptei ilicite săvârşite ce a fost reţinută chiar pe baza materialelor postate, ci a prejudiciului încercat de reclamantă prin săvârşirea acesteia.
De asemenea, sunt critici care trimit la evaluarea probatoriului şi la situaţia de fapt a cauzei - ce nu vor fi evaluate din acest motiv - cele prin care se invocă raporturile de subordonare şi influenţă dintre martori şi reclamantă ori caracterul simulat al cercetării disciplinare la care a fost supusă aceasta.
Cât priveşte soluţia instanţei de apel, de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2 480 RON, contestată pentru motivul necenzurării sale de către instanţă, nu poate fi reţinut caracterul său nelegal, având în vedere împrejurarea că recurgerea la mecanismul prevăzut în cuprinsul art. 451 alin. (2) este o posibilitate aflată la dispoziţia instanţei, de care aceasta uzează atunci când cheltuielile cu onorariul avocatului sunt vădit disproporţionate în raport cu valoarea, complexitatea cauzei ori activitatea desfăşurată de avocat, ceea ce nu este cazul în speţă.
Având în vedere cele de mai sus şi reţinând, pe de o parte, că nu se verifică acele critici subsumate dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., că recursul nu conţine critici încadrabile în motivul legal dat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (nearătându-se care dispoziţii de drept material au fost încălcate ori greşit aplicate de instanţa de apel) şi, pe de altă parte, că celelalte critici ale memoriului dezvoltă ori combat elemente ale situaţiei de fapt a cauzei care nu pot face obiectul controlului în legalitate pe care instanţa de recurs este abilitată să îl exercite asupra hotărârilor pronunţate în apel, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârât.
b) Cât priveşte recursul formulat de reclamantă, acesta a contestat, pe temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., soluţia instanţei de apel dată apelului exercitat de această parte împotriva hotărârii de primă instanţă, prin care solicita acordarea de despăgubiri într-un cuantum majorat faţă de cel stabilit.
Examinarea acestui recurs prin raportare la motivele de nelegalitate invocate relevă caracterul său nefondat, fiind deplin valabile şi în cazul reclamantei consideraţiile reţinute în examinarea recursului declarat de pârât care critica absenţa unei raportări a instanţei de apel la criteriile de stabilire a daunelor morale cum ar fi consecinţele negative suferite de victimă în plan fizic şi psihic, importanta valorilor lezate, măsura în care aceste valori au fost lezate, intensitatea cu care au fost concepute consecinţele vătămării, măsura afectării situaţiei familiale, profesionale şi sociale.
Aşa cum s-a arătat şi în examinarea acestui recurs, criteriile de determinare a despăgubirii sunt prezente şi se regăsesc la nivelul întregii argumentări a instanţei de apel care, în limitele criticilor formulate, a răspuns validând soluţia primei instanţe şi criteriile de cuantificare a daunei întrebuinţate de tribunal.
Este greşit criticat argumentul instanţei de apel care, în privita cuantificării daunei, a avut în vedere inclusiv aspectul că, alături de obligarea pârâtului la dezdăunări pentru prejudiciul moral adus reclamantei, s-au dispus şi măsuri complementare reglementate în cuprinsul art. 253 alin. (3) din C. civ., calificate ca modalităţi de reparare a prejudiciului.
Afirmă reclamanta că prin celelalte măsuri dispuse de instanţă (obligarea pârâtului la înlăturarea de pe pagina Facebook a materialelor referitoare la reclamantă şi de pe grupurile în care au fost ulterior distribuite şi obligarea la publicarea hotărârii judecătoreşti pe aceeaşi pagină de Facebook) doar se stopează efectele acţiunii ilicite a pârâtului şi nu se asigură şi o reparare a prejudiciului, astfel că atare măsuri complementare n-ar trebui luate în calcul când se discută despre contabilizarea reparării acestuia.
Atare punct de vedere este doar parţial corect întrucât deşi efectul direct şi imediat al unor astfel de măsuri este cel al stopării acţiunii ilicite, este neîndoielnic că acestea se înscriu în paleta de măsuri mai largă a mijloacelor de asigurare a apărării şi de reparare a prejudiciului, puse la dispoziţie în cuprinsul art. 253 C. civ.. Desigur, spre deosebire de instrumentul juridic al despăgubirilor, măsurile reglementate în cuprinsul art. 253 alin. (3) C. civ. asigură o reparaţie morală a prejudiciilor care sunt tot de ordin moral, dincolo de efectul lor mai energic, de a stopa acţiunea ilicită.
Contrar opiniei reclamantei, constatarea prin hotărâre judecătorească a atingerii aduse drepturilor inerente personalităţii umane (onoare, demnitate, reputaţie), singură sau dispusă alături de obligarea publicării hotărârii prin mijloace ce asigură luarea la cunoştinţă de către un număr cât mai mare de persoane (presa, reţele de socializare, etc.) reprezintă, în primul rând, o modalitate de reparare morală a prejudiciului (moral) suferit, nu mai puţin relevantă decât cea pecuniară, exemple de acest fel fiind regăsite chiar în jurisprudenţa CEDO la care partea se raportează (în acest sens, cauza Cumpănă şi Mazăre contra României, Hot. din 17.12.2004, în care s-a statuat, în legătură cu un alt drept inerent personalităţii umane, libertatea de exprimare, că simpla constatare a încălcării art. 10 reprezintă, în sine, o reparaţie echitabilă suficientă pentru repararea oricărui prejudiciu de ordin moral).
Nemulţumirea reclamantei faţă de soluţia adoptată nu legitimează în niciun fel critica acesteia, fie cu referire la nerespectarea unor standarde şi exigenţe de motivare, fie cu referire la existenţa unor considerente contradictorii, pe care le atribuie în mod forţat soluţiei care, prin caracterul derizoriu al sumelor acordate, ar contrazice în opinia sa funcţia reparatorie şi pe cea prevenită a răspunderii civile delictuale.
Deşi admite că toate criteriile de cuantificare a prejudiciului moral sunt subordonate conotaţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului cauzat victimei, reclamanta pretinde a fi despăgubită în raport de criteriul obiectiv indicat prin acţiune, respectiv funcţie de numărul total de cititori ai articolelor publicate de pârât pe pagina personală de Facebook, considerând că doar aşa se asigură o reparare integrală a prejudiciului moral. Or, ceea ce omite reclamanta în susţinerea criticii este faptul că, pe tărâmul prejudiciilor de ordin moral, nu se poate vorbi şi nici asigura reparaţii integrale deoarece astfel de prejudicii nu sunt supuse unei evaluări precis cuantificabile, după criterii fixe ori obiective, ci ele se determină în apreciere, funcţie de ansamblul circumstanţelor cauzei şi din voinţă de a asigura o oarecare satisfacţie menită să contrabalanseze efectul vătămării.
În considerarea tuturor acestor considerente, apreciind, ca şi în cazul recursului pârâtului, că deşi invocate, dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu au putut fi reţinute în raport de conţinutul criticilor formulate, în timp ce motivul de recurs dat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu s-a verificat pe aspectele analizate, Înalta Curte va respinge ca nefondat şi acest recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta A. şi de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 283 din 7 septembrie 2022 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 24 mai 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.