Ședințe de judecată: Februarie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 2879/2023

Şedinţa publică din data de 26 mai 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Direcţia Generală Pescuit - Autoritatea de Management pentru POPAM, în temeiul art. 15 din Legea 554/2004, suspendarea executării Procesului-Verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/19.10.2022, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 124/2022 din 12 decembrie 2022, a respins excepţia inadmisibilităţii ca neîntemeiată, a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Direcţia Generală Pescuit - Autoritatea de Management pentru POPAM şi, în baza art. 15 din Legea 554/2004, a suspendat executarea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/19.10.2022, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că instanţa a considerat justificată suspendarea titlului de creanţă pentru faptul că la procedura de conciliere dintre autoritatea de management şi auditorii DG MARE - Comisia Europeană, au existat puncte de vedere divergente, ce ar putea influenţa legalitatea actului administrativ emis.

Deşi instanţa susţine că "tranşarea acestor probleme complexe de drept nu poate fi făcută în procedura sumară a suspendării executării actului administrativ" şi că modul de interpretare a legislaţiei aplicabile, inclusiv cu privire la legătura dintre contribuţia în natură şi operaţiunea finanţată, "trebuie verificate în cadrul acţiunii de fond", în mod surprinzător reţine că există suficiente motive care să justifice suspendarea executării actului administrativ emis în sarcina S.C. A. S.R.L., cu toate că nu a realizat în fapt nicio analiză a celor descrise în cererea de finanţare a proiectului finanţat şi derulat de reclamantă, necoroborând, de altfel, nici constatările detaliate pe larg în titlul de creanţă atacat, nici prevederile legale referitoare la contribuţia în natură, ca modalitate de cofinanţare a proiectului.

Este inadmisibil, aşadar, ca doar pe baza unei opinii faţă de constatările DG MARE -Comisia Europeană, (care de altfel nu a fost acceptată, fiind expuse argumentele pentru care a fost respinsă), să fie pusă la îndoială legalitatea unui act administrativ, motivat în fapt şi în drept, aşa cum rezultă din cuprinsul acestuia, toate constatările cuprinse în acesta având la bază documente cu valoare probatorie şi nu afirmaţii nesusţinute.

Faţa de concluzia instanţei de fond, respectiv că: "dificultăţile de interpretare . . . . . . . . . .sunt de natură să convinsa instanţa că în prezenta cauză este întrunită condiţia cazului bine justificat" recurenta consideră că, practic, instanţa de judecată a ignorat atât prevederile O.U.G. nr. 66/2011, H.G. nr. 875/2011, Regulamentului nr. 1303/2013, cât şi o întreagă jurisprudenţă invocată în materia acordării fondurilor europene nerambursabile.

Recurentul mai susţine că au fost înlăturate şi alte critici de nelegalitate ale actului administrativ formulate, precum inexistenţa unui mod de calcul al creanţei şi aplicabilitatea art. 25 din O.U.G. nr. 66/2011 cu privire la existenţa unor necorelări a prevederilor legislaţiei naţionale cu reglementările comunitare, astfel că este de neconceput ca simpla "controversă" dintre DGP AMPOPAM şi DG MARE în cadrul procedurii de conciliere, înainte de emiterea Raportului final de Audit, să fie suficientă pentru a decide suspendarea unui act administrativ, legal emis şi întemeiat în fapt şi în drept.

Practic, prin motivarea lapidară, instanţa de fond a arătat o dorinţă evidentă de a suspenda actul administrativ, cu toate că nu au existat şi nu există împrejurări care ar conduce la o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate, ce constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actului administrativ, cu atât mai mult cu cât, criticile formulate de reclamantă nu au fost luate în considerare, iar faţă de interpretarea prevederilor legale naţionale şi europene, instanţa de judecată s-a abţinut de la efectuarea unei cercetări sumare, reţinând că "tranşarea acestor probleme complexe de drept nu poate fi făcută în procedura sumară a suspendării executării actului administrativ".

Astfel, actul administrativ a cărui suspendare se solicită, se bucură de prezumţia de legalitate, obligaţiile stabilite în sarcina reclamantei, conţinând creanţe certe, lichide şi exigibile. Îndoiala asupra legalităţii actului administrativ trebuie să poată fi constatată cu uşurinţă. Or, în speţă, reclamanta nu face dovada unor aspecte care să conducă la ideea că actul este nelegal, ci supune atenţiei instanţei motive care vizează interpretarea unor dispoziţii legale, ce necesită o analiză aprofundată pe fondul cauzei.

În opinia recurentului, având în vedere că, existenţa cazului bine justificat nu se prezuma, ci trebuie dovedită, iar reclamanta nu a făcut dovada existenţei unor motive de nelegalitate a actului administrativ, nu se poate reţine îndeplinirea acestei condiţii prevăzute de Legea nr. 554/2004.

În această situaţie, nu se poate reţine că, "executarea imediată a sumei stabilite prin decizia de impunere" poate avea efecte negative asupra reclamantei. Finanţarea europeană primită de reclamantă nu reprezintă o donaţie, ci reprezintă finanţarea unui proiect pe care aceasta are obligativitatea de a îl îndeplini în conformitate cu prevederile legale, iar raportat la faptul că, în urma verificărilor, s-a constatat că reclamanta a primit în mod necuvenit, excedentar, finanţare nerambursabilă, contrar prevederilor legale, aceasta are obligaţia de a o restitui, astfel cum şi-a asumat prin contractul de finanţare nerambursabilă, respectiv "Beneficiarul...are/au obligaţia de a restitui AM orice sumă ce constituie plată nedatorată/sume necuvenite plătite în cadrul prezentului contract de finanţare" (art. 7 alin. (21), reclamanta cunoscând, aşadar, că pot exista situaţii în care pot fi efectuate plăţi excedentare şi respectivele sume trebuie returnate.

Având în vedere toate cele de mai sus, concluzia este că instanţa de fiind a realizat o interpretare şi aplicare greşită a dispoziţiilor legale în vigoare, pentru a admite acţiunea reclamantei, cel mai revoltător aspect fiind faptul că a pus la îndoială legalitatea unui act administrativ pe baza unei simple opinii divergente între DGP AMPOPAM şi DG MARE - Comisia Europeană, formulate în cadrul procedurii de conciliere, fără nicio probă/dovadă evidentă sau legătură cu neregula constatată, afirmaţie care nu poate conduce nicidecum la înlăturarea neregulii constată şi încadrată conform dispoziţiilor legale în vigoare, fapt ce denotă că soluţia adoptată a fost luată fără a se realiza o minimă analiză asupra cauzei.

Pe de altă parte, faţă de invocarea unor aspecte legate de imposibilitatea achiziţionării de hrană pentru creşterea şi comercializarea păstrăvilor, iar în situaţia în care nu s-ar putea achita facturile, producându-se o perturbare evidentă a activităţii societăţii, respectiv de imposibilitatea realizării indicatorilor asumaţi prin proiect, recurentul arată că intimata-reclamantă, în vederea restituirii sumelor stabilite ca şi debit în sarcina sa, poate beneficia, la solicitarea sa, de eşalonarea la plată a acestora, în condiţiile art. 184 din Codul de Procedură Fiscală.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata S.C. A. S.R.L. a formulat Concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse intimate, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut, prin sentinţa pronunţată, prin raportare la circumstanţele de fapt ale litigiului, o corectă interpretare şi aplicare a normelor de drept material aplicabile.

Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, potrivit cărora:

"în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond".

Suspendarea actelor juridice reprezintă operaţiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca şi cum actul dispare din circuitul juridic, deşi, formal-juridic, el există, iar suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziţia autorităţii emitente sau a instanţei de judecată în vederea respectării principiului legalităţii atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.

Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

La modul concret, conform legislaţiei naţionale, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare instanţa este limitată la a cerceta, după verificarea condiţiei de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.

Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanţa nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate şi oportunitate ale actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei de fond, învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare.

Condiţia existenţei cazului "bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea şi înţelepciunea judecătorului sub aspectul conţinutului său, presupune ca asupra legalităţii actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispoziţiilor actului, respectiv a consecinţelor juridice pe care le-a produs.

Pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate, fără a analiza, pe fond conţinutul actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenţei dreptului.

Instanţa constată că nu este suficient ca reclamantul să afirme existenţa unor motive de nelegalitate, ci trebuie să ofere unele elemente probatorii care, fără o cercetare aprofundată, să permită formarea unui dubiu serios asupra legalităţii actului, un stadiu incipient al convingerii că, în final, este posibil ca prezumţia de legalitate să fie răsturnată. Indiciile de nelegalitate trebuie să fie evidente, să poată fi identificate cu uşurinţă, la nivelul aparenţelor.

La o examinare sumară a legalităţii, pe care o permite soluţionarea cererii de suspendare a executării, se identifică indicii de nelegalitate vădită, de natură să justifice suspendarea executării deciziei.

Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/19.10.2022 s-a încheiat ca urmare a unor verificări realizate ca urmare a recomandării DG MARE - Comisia Europeană care în anul 2021 a identificat o neregulă referitoare la cheltuielile privind aportul/contribuţia în natură ~ teren şi construcţii - adus/ă de beneficiari în cadrul proiectelor finanţate, în sensul depăşirii limitei de maxim 10% din cheltuielile totale ale proiectului/operaţiunii, contrar dispoziţiilor art. 69 alin. (1) şi alin. (3) lit. b) din Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013, precum şi cu privire la lipsa legăturii dintre contribuţia în natură şi operaţiunea finanţată.

În cauză, se pune în discuţie stabilirea aplicabilităţii limitei de 10 % numai pentru aportul în natură constând în terenuri (astfel cum se indică în mod expres în cuprinsul art. 5 alin. (3) lit. d) din H.G. nr. 347/2016) sau pentru aportul în natură constând în terenuri şi construcţii (întrucât se aplica paragraful 2 din alin. (1) deoarece nu există motive pentru diferenţierea între contribuţiile în natură efectuate cu sau fără o plată neglijabilă în numerar pentru închiriere).

Pentru a se aplica limita de 10 % pentru toate categoriile de aporturi în natură, Comisia a interpretat prevederile art. 69 alin. (1) şi art. 63 în mod sistematic şi a concluzionat că paragraful de finalul primului alineat "Valoarea terenului sau a bunului imobiliar menţionate la prezentul alineat primul paragraf litera (d) se certifică de un expert independent calificat sau de un organism oficial autorizat în mod corespunzător şi nu depăşeşte limita prevăzută la alin. (3) litera (b)", nu trebuie în mod necesar corelat cu operaţiunea de închiriere din cuprinsul prevederilor alin. (1) lit. d), indicând că norma privind plata neglijabilă pentru închiriere implică, că o contribuţie de teren sau de imobil este considerată în continuare în natură, chiar dacă contribuţia este însoţită de un contract de închiriere plătit, cu condiţia ca plata pe an să nu depăşească o unitate monetară.

Pe de altă parte, statul român a susţinut că, limitarea prevăzută la art. 69 alin. (1) din al doilea paragraf se aplică numai terenurilor şi imobilelor pentru care se face o plată în numerar în vederea unui contract de închiriere la o valoare nominală pe an care să nu depăşească o unitate monetară.

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond temeinic şi legal a reţinut că tranşarea acestor probleme complexe de drept nu poate fi făcută în procedura sumară a suspendării executării actului administrativ, însă identificarea unor dificultăţi de interpretare chiar de către Statul Român, din moment ce a avut o poziţie contrară Comisiei Europene reflectată atât în modul de aplicare a prevederilor legale în analiza iniţială a proiectului cât şi în cadrul raportului de audit precum şi adresa nr. x/20.09.2022, sunt de natură să convingă instanţa că în prezenta cauză este întrunită condiţia cazului bine justificat.

Instanţa de control judiciar consideră că şi cerinţa pagubei iminente ce s-ar produce recurentei-reclamante în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză.

Conform art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Aşadar, paguba iminentă presupune o anumită urgenţă pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ.

Soluţia suspendării actului administrativ până la pronunţarea instanţei se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicţională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităţilor administrative prin care se impun particularilor o serie de obligaţii.

Suspendarea pronunţată de instanţă nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea justiţiei pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicţionale.

Înalta Curte constată că în mod corect a apreciat instanţa de fond că, deşi societatea a obţinut profit în anul 2021 (investiţia pe segmentul de acvacultură fiind una profitabilă astfel cum a indicat şi pârâta), suma ce s-ar impune a fi restituită în ipoteza în care actul administrativ nu ar fi suspendat este de 3.378.392,20 RON fiind necesare lichidităţi într-un cuantum însemnat, sumă care dacă ar trebui onorată imediat alături şi de celelalte datorii ale societăţii poate avea ca efect un prejudiciu material viitor şi previzibil.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul-pârât la plata sumei de 4.104,44 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva sentinţei civile nr. 124/2022 din 12 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2022, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât la plata sumei de 4.104,44 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 mai 2023.