Ședințe de judecată: Mai | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completurile de 5 judecători

Decizia nr. 135/2023

Şedinţa publică din data de 12 iunie 2023

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Acţiunea disciplinară

Prin acţiunea disciplinară înregistrată pe rolul secţiei pentru judecători în materie disciplinară sub nr. x/2022, Inspecţia Judiciară a solicitat aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pârâtului A. - judecător în cadrul Judecătoriei Jibou, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza I şi t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare.

În motivarea acţiunii, s-a reţinut că faptele domnului judecător, constând în neîndeplinirea obligaţiei de a fixa termen de judecată şi de a dispune citarea părţilor în vederea judecăţii, atât în materie penală cât şi în materie civilă şi amânarea succesivă a pronunţării în cauzele civile cu durate excesive, ce depăşesc considerabil durata prevăzută de lege, urmate de repuneri succesive pe rol şi apoi din nou amânări succesive de pronunţare, întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004.

De asemenea, faptele concretizate în încălcarea de către domnul judecător a dispoziţiilor art. 8 şi art. 361 C. proc. pen., art. 6, art. 201 C. proc. civ. şi art. 396 C. proc. civ. se circumscriu abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004.

2. Hotărârea secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii

Prin Hotărârea nr. 22J din 8 decembrie 2022, secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a admis, în parte, acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva domnului judecător A. - judecător în cadrul Judecătoriei Jibou.

În baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, a aplicat domnului judecător A. - judecător în cadrul Judecătoriei Jibou sancţiunea disciplinară constând în "diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 25% pentru o perioadă de 1 an" pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza I din acelaşi act normativ.

Prin aceeaşi hotărâre, secţia a respins acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtului A. - judecător în cadrul Judecătoriei Jibou pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. lit). t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004.

În motivare, secţia a reţinut că domnul judecător A. funcţionează în cadrul Judecătoriei Jibou, instrumentând şi soluţionând cauze atât în materie civilă, cât şi în materie penală.

Din probele administrate, s-a reţinut că, în mod constant, în cauzele civile în care s-a încheiat procedura prealabilă şi în cauzele penale în care s-a finalizat procedura de cameră preliminară, domnul judecător A. a fixat termene de judecată cu nerespectarea dispoziţiilor legale şi, respectiv, a prevederilor regulamentare, la intervale de timp excesive, în unele cazuri depăşind mai mult de doi ani.

La data sesizării Inspecţiei Judiciare, dosarele aflate în procedură prealabilă în materie civilă înregistrate în anul 2019 şi 2020 pe rolul completului în compunerea căruia intră domnul judecător A., cu preponderenţă cele având ca obiect plângere contravenţională, dar şi în materie penală, în dosarele penale în care a fost sesizată instanţa prin rechizitoriu nu au fost rezoluţionate şi nu li s-a stabilit termen de judecată perioade foarte lungi de timp, cu consecinţe în sensul temporizării procedurii judiciare.

La data formulării sesizării, respectiv 15 iulie 2022, pe rolul completului C4 în compunerea căruia intră domnul judecător A. erau înregistrate un număr de 476 de dosare pentru care se impunea fixarea unui termen. Potrivit datelor comunicate de preşedintele instanţei, domnul judecător a refuzat să fixeze termene de judecată în aceste cauze, susţinând că este prea aglomerat.

La 2 august 2022 într-un număr de 133 de dosare, din care 62 dosare în materie penală, 5 dosare în materie civilă şi 66 de dosare având ca obiect cerere de încuviinţare silită, domnul judecător A. şi-a îndeplinit obligaţia stabilirii termenului de judecată, astfel că au rămas un număr de 343 de dosare fără prim-termen de judecată fixat.

Potrivit datelor comunicate cu adresa nr. x, la 22 septembrie 2022 situaţia semnalată s-a modificat comparativ cu data sesizării, pe rolul completului în compunerea căruia intră domnul judecător A. existând un număr de 351 dosare fără prim termen de judecată fixat.

Situaţia prezentată la data efectuării cercetării disciplinare, respectiv 26 septembrie 2022, evidenţia existenţa unui număr de 356 dosare pe rolul completului în compunerea căruia intră judecătorul la care se referă sesizarea fără prim termen de judecată fixat.

La data finalizării cercetării disciplinare, respectiv 26 septembrie 2022, în materie civilă existau dosare înregistrate în anul 2021 în care domnul judecător A. nu fixase prim termen de judecată.

Potrivit relaţiilor transmise de Judecătoria Jibou, din anul 2017 până în prezent, formularea cererilor de urgentare, stăruinţă şi fixare prim termen a reprezentat o constantă în dosarele civile şi penale repartizate aleatoriu completului în compunerea căruia intră domnul judecător A., iar în urma verificărilor efectuate prin sondaj s-a constatat existenţa unui număr semnificativ de cereri de stăruinţă sau de urgentare a fixării termenului de judecată.

Prin omisiunea fixării termenului de judecată se cauzează prejudicii majore părţilor din proces, având în vedere că au fost formulate astfel de solicitări chiar de către inculpaţi, că prin lăsarea dosarelor în nelucrare perioade îndelungate se generează prejudicii şi membrilor familiilor acestora sau se produc consecinţe patrimoniale părţilor din proces.

Secţia a reţinut că verificările efectuate au evidenţiat faptul că temporizarea procedurii judiciare a intervenit şi în faza ulterioară dezbaterilor din dosare, constatându-se că domnul judecător A. amână pronunţarea cu depăşirea termenului prevăzut de lege fiind identificate la data începerii cercetării disciplinare un număr de 55 dosare în care a fost incidentă această situaţie

În acelaşi timp, au fost identificate situaţii în care, după amânări succesive de pronunţare, a fost repusă cauza pe rol, după care s-a procedat din nou la dezbateri şi la amânări succesive de pronunţare, înregistrându-se durate excesive de amânare a pronunţării (de la data primei dezbateri) ce însumează 458 zile.

La data finalizării cercetării disciplinare pe rolul completului în compunerea căruia intră domnul judecător A. mai existau un număr de 32 dosare rămase în pronunţare, în care s-a depăşit termenul de pronunţare prevăzut de lege, în unele dintre acestea durata cumulată a amânărilor de pronunţare însumând 308 zile.

S-a constatat că amânarea pronunţării a fost dispusă în unele situaţii pentru toate dosarele soluţionate în cadrul unei şedinţe de judecată, atât penale cât şi civile (şedinţa de judecată din 1 iulie 2022), că această măsură a fost luată şi în cauze care presupuneau soluţionarea cu celeritate, respectiv în dosarul nr. x/2022, având ca obiect amânare executare pedeapsă. De asemenea, urmare a amânării pronunţării în cauză fără verificarea situaţiei concrete din dosar instanţa a fost sesizată de IPJ Sălaj cu privire la faptul că, în lipsa unei hotărâri de amânare a executării pedepsei, petenta condamnată, deşi abia a născut, urmează să fie încarcerată.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, "nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor", secţia a reţinut următoarele:

Sub aspectul laturii obiective a abaterii disciplinare, secţia a reţinut, din situaţia de fapt expusă, pe de o parte, că domnul judecător A. nu şi-a îndeplinit obligaţia de a fixa termen de judecată şi de a dispune citarea părţilor în vederea judecăţii, atât în cauzele penale, cât şi în cauzele civile ce i-au revenit spre soluţionare, iar pe de altă parte, că a dispus amânarea succesivă a pronunţării în cauzele civile, depăşind considerabil durata prevăzută de lege, amânări urmate de repuneri succesive pe rol şi apoi din nou de amânări succesive de pronunţare.

Relevant este faptul că la data sesizării Inspecţiei Judiciare exista pe rolul completului domnului judecător A. un număr de 476 de dosare pentru care se impunea fixarea unui termen, la 2 august 2022 un număr de 343 de dosare fără prim-termen de judecată fixat, iar la 26 septembrie 2022 un număr de 356 dosare fără prim termen de judecată fixat.

Acest mod de lucru a avut ca efect prelungirea procedurii judiciare cu durate considerabile, creându-se premisele nesocotirii dreptului părţilor la un proces echitabil, pârâtul judecător nefixând primul termen de judecată, inclusiv în dosare care presupuneau soluţionarea cu celeritate.

În materie civilă au fost identificate situaţii în care rezoluţia de fixare a primului termen de judecată a fost emisă după un an şi 4 luni, iar în materie penală, s-au semnalat situaţii în care rezoluţia cameră preliminară de fixare a primului termen de judecată a fost emisă după 2 ani şi 2 luni.

Din documentele aflate la dosar, s-a avut în vedere că din anul 2017 şi până în prezent părţile din dosarele civile şi penale ce i-au fost repartizate spre soluţionare domnului judecător au formulat, în mod constant, cereri de urgentare, stăruinţă, fixare termen.

Faţă de aceste circumstanţe, secţia a constatat că apelarea la instituţia juridică menţionată a devenit o practică în activitatea domnului judecător, nefiind utilizată cu titlu de excepţie, ci în mod constant, în foarte multe dintre dosarele ce i-au revenit spre soluţionare; or, procedând astfel, pârâtul a dovedit că nu a depus diligente în vederea realizării unui management riguros al fiecărei cauze cu care a fost învestit pentru ca derularea procedurii judiciare sa se realizeze în aşa fel încât să asigure soluţionarea cauzelor cu celeritate şi într-un termen rezonabil.

Conduită adoptată de către pârât a avut consecinţe, atât asupra dreptului recunoscut părţilor de a beneficia de soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, cât şi asupra volumului de activitate al judecătorului care a crescut, sens în care s-a constatat că faptele pârâtului judecător, astfel cum au fost descrise anterior, se circumscriu laturii obiective a abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004.

Secţia a respins apărările pârâtului, care, deşi nu a contestat situaţia de fapt, a justificat modalitatea de lucru prin imposibilitatea fizică de a fixa termene de judecată în cauzele civile şi penale, iar pe de altă parte a invocat propria organizare a completului, reţinându-se că modul de lucru adoptat de pârât este unul contrar dispoziţiilor legale şi regulamentare.

Nici volumul de activitate al pârâtului nu a putut fi reţinut ca o cauză de înlăturare a răspunderii disciplinare, în condiţiile în care acesta a avut un volum de muncă comparabil cu al colegilor săi judecători, astfel cum rezultă din probele aflate la dosar.

Pârâtul a mai susţinut şi că aceasta ar fi practica în cadrul completelor judecătoriei Jibou, susţinere contrazisă de situaţia statistică.

Faţă de toate aceste considerente, secţia a constatat că neîndeplinirea obligaţiei de a fixa termen de judecată şi de a dispune citarea părţilor în vederea judecăţii, precum şi amânarea succesivă a pronunţării în cauzele civile, urmată de repuneri succesive pe rol şi noi amânări succesive de pronunţare în modalităţile descrise anterior au un caracter imputabil pârâtului, nefiind justificate de cauze obiective care să le circumscrie unei culpe scuzabile.

Sub aspectul laturii subiective, vinovăţia domnului judecător, sub forma intenţiei indirecte, rezultă din conduita adoptată pe parcursul soluţionării cauzelor evidenţiate anterior, fapt ce a avut drept consecinţă prelungirea nejustificată a procedurii judiciare, aceasta constituind, totodată, şi o încălcare a dispoziţiilor articolului 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului referitoare la durata rezonabilă a procesului.

Ca urmare, prin probele administrate în cauză s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, "exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă", secţia a reţinut următoarele:

Sub aspectul laturii obiective a abaterii disciplinare, s-a arătat că, pentru a se putea reţine existenţa răspunderii disciplinare, în raport cu abaterea disciplinară menţionată, este necesar a analiza existenţa elementelor specifice unei răspunderi disciplinare, şi anume: existenţa faptei ilicite, a urmării acesteia - în cazul de faţă, o atingere adusă relaţiilor sociale constând în bunul mers al activităţii desfăşurate, al actului de justiţie, de către pârâtă, prin exercitarea funcţiei de judecător, raportul de cauzalitate între existenţa faptei şi urmarea produsă, precum şi existenţa vinovăţiei, iar conduita profesională a doamnei judecător trebuie privită din perspectiva prevederilor procesual civile generale/speciale care guvernează modul de soluţionare al cauzelor.

Secţia a avut în vedere că domnului judecător A. i se impută că prin încălcarea dispoziţiilor procedurale menţionate anterior a prelungit în mod nejustificat procedurile judiciare, cu consecinţa afectării termenului rezonabil de soluţionare a cauzelor, atât din perspectiva abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a, dar şi din cea prevăzută de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004.

Secţia a arătat că abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 reglementează situaţia încălcării, cu gravă neglijenţă, a oricărei norme de drept material sau procesual, această dispoziţie legală având un caracter general, în timp ce abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004 are în vedere, în concret, doar nerespectarea dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor, această abatere având caracter special în raport de norma generală cuprinsă la art. 99 lit. t) teza a II-a din acelaşi act normativ.

Prin urmare, faptele pârâtului constând în nerespectarea dispoziţiilor legale care reglementează soluţionarea cu celeritate a cauzelor civile şi penale, stabilirea termenului de judecată şi instituţia amânării de pronunţare, cu consecinţa temporizării nejustificate a procedurilor judiciare, nu pot fi circumscrise, în mod distinct, şi conţinutului constitutiv al abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, norma specială aplicându-se cu prioritate conform principiului specialia generalibus derogant.

La individualizarea sancţiunii aplicată în condiţiile art. 100 din Legea nr. 303/2004, secţia a avut în vedere împrejurările, gravitatea concretă, precum şi consecinţele faptelor săvârşite de pârâtul judecător.

Ca urmare, având în vedere cele arătate mai sus, precum şi faptul că sancţiunile ce se pot aplica trebuie să fie proporţionale cu gravitatea abaterilor, secţia a apreciat că se impune aplicarea faţă de domnul judecător a sancţiunii prevăzute de art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, constând în "diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 25% pentru o perioadă de 1 an", pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza I din acelaşi act normativ.

3. Recursul exercitat împotriva hotărârii instanţei disciplinare

Împotriva Hotărârii nr. 22J din 8 decembrie 2022, pronunţate de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, pârâtul judecător A. a formulat recurs, în temeiul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 304/2004.

Recurentul a solicitat, în principal, anularea hotărârii, iar în subsidiar constatarea ca netemeinică a acţiunii disciplinare şi respingerea acesteia; în terţiar, a solicitat înlocuirea sancţiunii disciplinare a diminuării salariului cu sancţiunea avertismentului.

A criticat măsura respingerii cererii sale de amânare pentru imposibilitate de prezentare, de la termenul din 8 decembrie 2022, apreciind că aceasta era pe deplin dovedită şi se impunea să fie admisă, chiar dacă la termenul de judecată anterior beneficiase de amânare, justificată, întrucât susţinea examenul de promovare în grad.

Cu privire la acţiunea disciplinară, a arătat că o apreciază ca netemeinică, situaţia de fapt a fost reţinută superficial, fără a se analiza punctual.

O primă critică se referă la împrejurarea că nu a fost avută în vedere întreaga sa activitate, ci doar perioada 1 ianuarie 2020 - 1 iunie 2020; apoi, faptul că la data preluării completului, ianuarie 2017, i-au fost repartizate 450 de dosare, unele cu termen, altele fără prim termen de judecată stabilit; ca urmare, nu i se poate reţine culpa sau managementul defectuos în gestionarea acestora.

Instanţa disciplinară nu a ţinut cont de datele statistice şi nici de încărcătura instanţei, care este una foarte mare. Recurentul a arătat că, de când funcţionează la Judecătoria Jibou, a soluţionat cele mai multe dosare, respectiv în perioada 31 ianuarie 2017-31 ianuarie 2023 a soluţionat 5606 dosare, conform anexei 17, spre deosebire de completul C1 care a soluţionat un număr 5579 sau C3, care a soluţionat 5300 de dosare.

În apărarea sa, recurentul a învederat condiţiile dificile de lucru, respectiv încărcătura dosarelor, subliniind totodată că a fost preocupat de buna gestionare a dosarelor. Ca urmare, dacă primul termen de judecată a fost stabilit cu depăşirea termenelor prevăzute de lege, apreciază că a reuşit ca perioada dintre termenele de judecată să fie mai mici, respectiv motivarea să fie dată în cel mai scurt timp posibil. S-a străduit să nu înceapă administrarea unui dosar dacă alte dosare nu erau finalizate, să dea termene cât mai scurte posibil pentru administrarea probelor pentru a nu uita datele dosarelor şi, odată începută cercetarea judecătorească, pentru a finaliza cât mai repede procesul.

A apreciat, raportat la numărul foarte mare de dosare, că este imposibil să fie respectate toate termenele prevăzute de lege, respectiv acordarea primului termen, termenul de soluţionare şi motivare, sau durata între termene.

Recurentul a susţinut că, în realitate, este mai eficientă încălcarea termenului prevăzut pentru acordarea primului termen judecată, deoarece reduce desfăşurarea efectivă a procesului; altfel, procedura judecătorească referitoare la pronunţarea sau motivarea hotărârilor s-ar întinde pe o perioadă mai lungă de timp.

Astfel, s-a ajuns în situaţia injustă în care reclamantul este sancţionat pentru nerespectarea termenelor, iar colegii săi au dosare redactate cu mult peste termenul legal.

A criticat reţinerile din hotărârea de sancţionare, referitoare la prelungirea procedurii judiciare, arătând că, în realitate, Consiliul Superior al Magistraturii a creat premisele nesocotirii părţilor la un proces echitabil, prin mărirea competenţei teritoriale a Judecătoriei Jibou în anul 2015, devenind, dintr-o judecătorie cu volum mic de activitate în care drepturile părţilor la un proces echitabil putea fi respectat, o instanţă cu un volum foarte mare de dosare raportat la numărul judecătorilor.

A combătut reţinerile punctuale din hotărârea instanţei disciplinare, referitoare la cauzele în care s-au încălcat termenele.

Referitor la amânările de pronunţare succesive, a arătat că această situaţie izolată a fost cauzată de mai mulţi factori: problemele de la serviciu, lipsa specializării, lipsa comunicării, volumul de muncă, critici constante fără a fi recunoscute deloc meritele, pandemia, izolarea socială, problemele personale, naveta constante, relaţiile sociale; toate acestea sunt motivele pentru care randamentul muncii sale a scăzut. În consecinţă, recurentul s-a aflat în imposibilitatea de a mai motiva dosarele în intervalul de timp cuprins între şedinţele de judecată.

În ceea ce priveşte repunerile cauzelor pe rol, a arătat că acestea au avut loc din culpa sa, pentru că i-ar fi scăpat diverse detalii, dar a apreciat că aceasta era măsura corectă, chiar dacă se întârzia soluţionarea dosarului, întrucât scopul procesului este aflarea adevărului.

A criticat şi sancţiunea aplicată, solicitând, în cazul în care instanţa consideră că nu şi-ar fi exercitat atribuţiile astfel încât să contribuie la un act de justiţie de calitate prin neîndeplinirea obligaţiilor, înlocuirea cu avertismentul, apreciind că sancţiunea dată este prea drastică, excesivă şi nu este proporţională cu gravitatea faptei.

A arătat că, în realitate, sancţiunea aplicată l-a afectat negativ, pierzându-şi rolul pozitiv; şi-a irosit timpul cu pregătirea apărării şi a fost stresat, ceea ce a avut ca efect doar întârzierea efectuării lucrărilor, fiind sancţionat cu cea mai drastică sancţiune pecuniară prevăzută de lege.

Recurentul a solicitat, în situaţia în care se respinge primul capăt de cerere, instanţa să acordare un nou termen de judecată, pentru a susţine oral petitele II şi III.

4. Apărările formulate de părţi

Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, ca nefondată.

În motivarea întâmpinării, Inspecţia Judiciară a apreciat că motivele de recurs sunt neîntemeiate.

Astfel, criticile recurentului referitoare la modul în care a fost soluţionată cererea sa de amânare de la termenul din 8 decembrie 2022 sunt nefondate, acesta beneficiind de amânarea cauzei pentru pregătirea apărării la 25 noiembrie 2022, cu referire la art. 222 C. proc. civ.

Cât priveşte modul de soluţionare a acţiunii disciplinare, contrar celor susţinute de recurent, toate aspectele de fapt au fost analizate de secţia pentru judecate în materie disciplinară, din perspectiva elementelor ca definesc atât latura obiectivă cât şi latura subiectivă a abaterii disciplinare reţinute sarcina sa, reţinându-se că niciunul motive invocate nu este de natură să justifice imposibilitatea obiectivă a domnului judecător A. de a-şi îndeplini responsabilităţile specifice funcţiei judiciare în condiţiile prevăzute de lege.

Mai mult, aspectele învederate de pârât în apărarea sa nu au putut fi reţinute de secţie ca eventuale cauze de exonerare de răspundere; aceasta, pe de-o parte, în condiţiile în care, modul de lucru adoptat de domnul judecător este contrar dispoziţiilor legale şi regulamentare, iar pe de altă parte volumul de activitate avut a fost unul comparabil cu al colegilor săi judecători, astfel cum rezultă din probatoriul administrat.

Din situaţiile statistice, se evidenţiază că domnul judecător A. nu conştientizează pe deplin responsabilităţile care îi revin din perspectiva modului de îndeplinire a funcţiei judiciare abordând o procedură de lucru defectuoasă care are ca efect prelungirea nejustificată a duratei procesului, cu consecinţe care pun în discuţie prestigiul şi calitatea actului de justiţie şi dreptul la un proces echitabil, având în vedere că din anul 2017 până în prezent, formularea cererilor de urgentare, stăruinţă, fixare termen, sunt o constantă în dosarele civile şi penale repartizate aleatoriu completului din compunerea căruia face parte recurentul.

Ca urmare, sancţiunea aplicabilă este justificată, prin raportare la gravitatea faptelor care realizează conţinutul constitutiv al abaterii disciplinare.

II. Considerentele Înaltei Curţi

Cu titlu preliminar, se impune precizarea că recursul reglementat de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii constituie o veritabilă cale devolutivă de atac împotriva hotărârilor secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, pronunţate în materie disciplinară, cale de atac ce va fi soluţionată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin luarea în considerare a aspectelor invocate de recurentă şi prin verificarea atât a legalităţii procedurii, cât şi a temeiniciei hotărârii instanţei disciplinare, aşa cum a decis Curtea Constituţională a României prin Decizia nr. 381 din 31 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 634 din 20 iulie 2018.

Examinând hotărârea atacată, în raport cu motivele şi criticile formulate de recurentă, cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

Critica referitoare la măsura respingerii cererii de amânare a cauzei de către secţie, la termenul de judecată din 8 decembrie 2022, când acţiunea disciplinară a şi fost soluţionată, este nefondată.

În cauză, la termenul de judecată din 8 decembrie 2022, secţia a respins cererea de amânare a cauzei formulată de domnul judecător, având în vedere că la termenul anterior a fost încuviinţată cererea de amânare în vederea pregătirii apărării, formulată în temeiul art. 222 C. proc. civ., apreciindu-se că pârâtul a dispus de suficient timp pentru a-şi pregăti apărarea, în condiţiile în care acţiunea disciplinară i-a fost comunicată la data de 18 octombrie 2002, astfel cum rezultă din dovada existentă la dosar.

Recurentul a criticat această măsură, arătând că a cerut amânarea pentru motive medicale, împrejurare dovedită cu certificatul medical, iar în cuprinsul hotărârii s-a reţinut că a avut suficient timp pentru pregătirea apărării, fiindu-i astfel încălcat dreptul la apărare.

Potrivit art. 222 alin. (1) C. proc. civ. "Amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părţii interesate, numai în mod excepţional, pentru motive temeinice şi care nu sunt imputabile părţii sau reprezentantului ei".

Din prevederile legale anterior citate, reiese că amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare este o măsură cu caracter excepţional, lăsată de legiuitor la aprecierea judecătorului învestit cu soluţionarea pricinii. Ca urmare, acesta decide, în raport de circumstanţele particulare ale fiecărei speţe, dacă aspectele invocate de parte în susţinerea cererii de amânare reprezintă sau nu motive temeinice, în sensul textului de lege citat.

Înalta Curte constată că prevederile legale incidente au fost respectate de instanţa disciplinară.

Din cronologia evenimentelor, se reţine că la 10 octombrie 2022 a fost înregistrată pe rolul Consiliului Superior al Magistraturii acţiunea disciplinară ce îl privea pe domnul judecător, care i-a fost comunicată acestuia la 18 octombrie 2022.

Primul termen de judecată a fost stabilit la 23 noiembrie 2022, pentru când pârâtul a formulat cerere de amânare pentru angajare avocat în vederea pregătirii apărării, arătând, totodată, că la 27 noiembrie 2022 susţine examen de promovare în grad, solicitare ce a fost încuviinţată de instanţă, în încheiere reţinându-se că se impunea amânarea pricinii, pentru a garanta dreptul la apărare al pârâtului, în temeiul art. 13 şi art. 222 din C. proc. civ.

Pentru termenul de judecată din 8 decembrie 2022, pârâtul a depus o nouă cerere, prin care a solicitat amânarea cauzei din motive medicale, anexând copia certificatului de concediu medical.

Această nouă cerere de amânare a cauzei a fost respinsă de instanţa disciplinară, în practicaua Hotărârii nr. 22J din 8 decembrie 2022 reţinându-se că la termenul anterior, în temeiul art. 222 C. proc. civ., a fost încuviinţată cererea de amânarea în vederea pregătirii apărării, pârâtul dispunând de suficient timp pentru a-şi pregăti apărarea, având în vedere faptul că acţiunea disciplinară i-a fost comunicată cu suficient de mult timp înainte.

Înalta Curte constată deci că sunt nefondate criticile recurentului, în sensul că instanţa disciplinară ar fi încălcat prevederile art. 13 C. proc. civ., privind dreptul la apărare, în condiţiile în care o prima cerere de amânare a cauzei pentru angajarea unui apărător şi pregătirea amânării a fost încuviinţată.

Nu pot fi primite nici susţinerile recurentului, în sensul că temeiul celei de-a doua cereri de amânare era unul medical, iar cele consemnate în practica sunt referitoare la pregătirea apărării.

Înalta Curte observă că art. 222 C. proc. civ., anterior citat, reglementează amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare. Împrejurarea că, în practica instanţelor judecătoreşti cererile formulate de părţi pentru amânarea cauzei din motive medicale sunt circumscrise aceluiaşi text de lege nu echivalează cu reglementarea distinctă a unui caz de amânare pentru motive medicale, fiind vorba despre una dintre ipotezele în care motivele invocate pot fi apreciate ca temeinice.

Amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare este o măsură cu caracter excepţional, lăsată la aprecierea instanţei, în cauza de faţă instanţa disciplinară respingând solicitarea pârâtului motivat, în considerarea faptului că acesta a beneficiat deja de o amânare în baza aceluiaşi text legal.

De altfel, aşa cum reţine Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, problema dacă o persoană a avut parte de un proces echitabil, inclusiv din perspectiva respectării dreptului la apărare, este privită în ansamblu prin analiza cumulativă a tuturor etapelor, nu doar prin prisma unui incident particular sau a unei greşeli de procedură; ca urmare, neajunsurile la un nivel pot fi depistate la o etapă ulterioară (a se vedea cauza Monnell şi Morris contra Regatului Unit).

Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, principiul egalităţii de arme atât în plan civil, cât şi în plan penal, cere ca fiecare parte din proces să beneficieze de o posibilitate rezonabilă de a-şi expune cauza în faţa instanţei, în condiţii care să nu o dezavantajeze în mod semnificativ în raport cu partea adversă (Cauza Dombo Beheer B.V. contra Olandei, Hotărâre din 27 octombrie 1993, Cauza Georgiadis contra Greciei, Hotărâre din 29 mai 1997 şi Cauza Ankerl contra Elveţiei, Hotărâre din 23 octombrie 2006).

De asemenea, cerinţa procedurilor de "contradictorialitate" prevăzute de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică oportunitatea de a cunoaşte şi de a comenta la proces observaţiile făcute sau dovezile prezentate de cealaltă parte litigantă. Totuşi, "contradictorialitatea" în esenţă presupune că materialul în cauză sau probele sunt puse la dispoziţia ambelor părţi (Ruiz Mateos contra Spaniei).

Or, se reţine că recurentului i-a fost respectată această garanţie procesuală, fiind legal citat şi având posibilitatea să-şi formuleze apărările, în raport cu faptele cu privire la care s-a apreciat, prin rezoluţia de începere a cercetării disciplinare, că există indicii ale unor abateri disciplinare şi cu actele de cercetare disciplinară efectuate în cauză au vizat faptele.

Referitor la fondul litigiului, Înalta Curte reţine că sunt nefondate criticile privind neanalizarea situaţiei de fapt sau a vinovăţiei, calea extraordinară de atac a recursul fiind fondată doar în privinţa chestiunii proporţionalităţii sancţiunii aplicate, după cum se va arăta în continuare.

Prin Hotărârea nr. 22J din 8 decembrie 2022, secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a admis, în parte, acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva domnului judecător A. - judecător în cadrul Judecătoriei Jibou.

În baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, a aplicat domnului judecător A. - judecător în cadrul Judecătoriei Jibou sancţiunea disciplinară constând în "diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 25% pentru o perioadă de 1 an" pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza I din acelaşi act normativ.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, "nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor", secţia a reţinut, sub aspectul laturii obiective a abaterii disciplinare, din situaţia de fapt expusă, pe de o parte, că domnul judecător A. nu şi-a îndeplinit obligaţia de a fixa termen de judecată şi de a dispune citarea părţilor în vederea judecăţii, atât în cauzele penale, cât şi în cauzele civile ce i-au revenit spre soluţionare, iar pe de altă parte, că a dispus amânarea succesivă a pronunţării în cauzele civile, cu durate excesive, depăşind considerabil durata prevăzută de lege, amânări urmate de repuneri succesive pe rol şi apoi din nou de amânări succesive de pronunţare.

Sub aspectul laturii subiective, vinovăţia domnului judecător, sub forma intenţiei indirecte, a rezultat din conduita adoptată pe parcursul soluţionării cauzelor evidenţiate anterior, fapt ce a avut drept consecinţă prelungirea nejustificată a procedurii judiciare, aceasta constituind totodată, şi o încălcare a dispoziţiilor articolului 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului referitoare la durata rezonabilă a procesului.

Ca urmare, prin probele administrate în cauză, s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

La individualizarea sancţiunii, instanţa disciplinară a avut în vedere gravitatea concretă, precum şi consecinţele faptelor săvârşite de domnul judecător.

Prin motivele de recurs, recurentul a criticat hotărârea de sancţionare disciplinară, arătând că deşi situaţia de fapt este corect reţinută, totuşi instanţa disciplinară nu a analizat toate aspectele de fapt şi nu a avut în vedere toate aspectele particulare ale speţei, respectiv întreaga sa activitate, datele statistice, încărcătura instanţei, condiţiile dificile de lucru şi numărul foarte mare de dosare, chestiuni care, în opinia recurentului, sunt cauze care îl exonerează de răspunderea disciplinară.

Această susţinere este nefondată şi va fi respinsă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători.

Astfel, fără a nega volumul de activitate al instanţei în cadrul căreia este judecător recurentul, se impune precizarea că instanţa nu este învestită a aprecia, în actualul cadru procesual, cu privire la hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în ceea ce priveşte organizarea administrativă sau competenţa instanţelor judecătoreşti.

Art. 91 alin. (1) din Legea 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, instituie în sarcina judecătorilor obligaţia de a rezolva lucrările în termenele stabilite şi de a soluţiona cauzele în termen rezonabil, în funcţie de complexitatea acestora.

La rândul său, art. 98 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, judecătorii şi procurorii răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum şi pentru faptele care afectează prestigiul justiţiei.

Dispoziţiile art. 5 alin. (2) lit. g) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti prevăd ca obligaţie a judecătorilor, soluţionarea într-un termen rezonabil a cauzelor deduse judecăţii.

Aceste obligaţii sau îndatoriri sunt prevăzute şi în Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, dar ca standarde de conduită a acestora, conform cu onoarea şi demnitatea profesiei, judecătorii fiind obligaţi să-şi îndeplinească cu competenţă şi corectitudine îndatoririle profesionale, să respecte îndatoririle cu caracter administrativ stabilite prin legi. Din aceleaşi dispoziţii rezultă că judecătorii sunt datori să depună toate diligenţele necesare în vederea îndeplinirii lucrărilor repartizate, cu respectarea termenelor legale, iar în cazul în care legea nu prevede, înăuntrul unor termene rezonabile (art. 12 şi 13).

Sub aspectul laturii obiective, art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004 impune îndeplinirea cumulativă atât a condiţiei încălcării în mod imputabil din partea judecătorului a dispoziţiilor ce prevăd soluţionarea cu celeritate a cauzelor, cât şi condiţia caracterului repetat al acestei încălcări.

În acest sens, sunt relevante prevederile art. 8 C. proc. pen., potrivit cărora "organele judiciare au obligaţia de a desfăşura urmărirea penală şi judecata cu respectarea garanţiilor procesuale şi a drepturilor părţilor şi ale subiecţilor procesuali, astfel încât să fie constatate la timp şi în mod complet faptele care constituie infracţiuni, nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, iar orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit legii, într-un termen rezonabil".

Dispoziţiile art. 342 şi următoarele C. proc. pen., precum şi dispoziţiile art. 361 C. proc. pen. obligă judecătorul să dispună măsurile necesare pentru a se asigura soluţionarea cu celeritate a cauzelor.

În mod similar, în materie civilă, prevederile art. 6 C. proc. civ. instituie în sarcina instanţei obligaţia de a dispune toate măsurile permise de lege şi să asigure desfăşurarea cu celeritate a judecăţii.

În raport de situaţia de fapt reţinută sunt relevante şi dispoziţiile art. 201 alin. (3) C. proc. civ. care reglementează fixarea primului termen de judecată, această etapă procedurală fiind reglementată detaliat, tocmai pentru a se asigura soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

În acelaşi sens, se reţin şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015 care instituie în sarcina judecătorilor obligaţii punctuale de a lua măsurile necesare în scopul pregătirii judecăţii, astfel încât să se asigure soluţionarea cu celeritate a cauzelor.

Din situaţia de fapt expusă pe larg anterior, în hotărârea instanţei disciplinare, rezultă că, pe de o parte, domnul judecător A. nu şi-a îndeplinit obligaţia de a fixa termen de judecată şi de a dispune citarea părţilor în vederea judecăţii, atât în cauzele penale, cât şi în cauzele civile ce i-au revenit spre soluţionare, iar pe de altă parte, a dispus amânarea succesivă a pronunţării în cauzele civile cu durate excesive, depăşind considerabil durata prevăzută de lege, amânări urmate de repuneri succesive pe rol şi apoi din nou de amânări succesive de pronunţare.

Sub aspectul laturii subiective, atitudinea psihică a domnului judecător, care, deşi nu a urmărit rezultatul faptelor sale, totuşi l-a acceptat şi perpetuat, fără a schimba modul absolut impropriu în care acesta a înţeles să-şi gestioneze activitatea, încălcând constant şi cu întârzieri care nu pot fi circumscrise unei culpe scuzabile dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor.

În mod corect a reţinut instanţa disciplinară - raportat la situaţia de fapt dovedită - că domnului judecător îi este imputabilă fapta, având în vedere maniera de gestionare a timpului de lucru şi de prioritizare a lucrărilor, precum şi starea de pasivitate asumată în ceea ce priveşte îndeplinirea acestor obligaţii.

Sunt nefondate criticile formulate de domnul judecător în susţinerea recursului, potrivit cărora sancţionarea sa disciplinară s-a făcut fără a fi luate în considerare circumstanţele personale, respectiv durata redusă în care a exercitat funcţia de judecător, volumul de activitate al completului de judecată pe care îl conduce, care a preluat dosare de la alte completuri desfiinţate pe parcursul timpului, numărul de dosare rulate, precum şi operativitatea completului său de judecată.

Apărările, prezentate atât în memoriul de recurs cât şi susţinute oral cu ocazia dezbaterilor asupra recursului, referitoare la modul în care a înţeles să îşi gestioneze activitatea nu pot fi primite, în condiţiile în care domnul judecător a încercat să justifice întârzierile mari, repetate în acordarea primului termen de judecată în dosarele ce i-au fost repartizate spre soluţionare prin aceea că a dat prioritate dosarelor pe care le avea în redactare, întrucât aprecia mai eficientă modalitatea de a redacta hotărârile judecătoreşti înainte de pronunţarea dosarelor, pentru a nu fi nevoit să studieze dosarul de mai multe ori.

Mai mult, domnul judecător a recunoscut că acorda primul termen de judecată cu întârzieri mari, dar a apreciat acesta ca fiind cel mai mic rău, prin comparaţie cu întârzierile în redactarea hotărârilor ce îi reveneau după fiecare şedinţă.

Or, legea procesuală, atât civilă, cât şi penală, prevede termene clare pentru îndeplinirea procedurilor judiciare, acestea nefiind lăsate la latitudinea judecătorului; în plus, aceste argumente, în majoritatea lor, vizează aspecte generale, ce caracterizează (afectează) activitatea şi condiţiile de lucru ale tuturor magistraţilor din instanţa în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea recurentul , nefiind de natură să îl exonereze pe domnul judecător de răspundere. Domnul judecător a avut un volum de muncă comparabil cu al colegilor săi, astfel cum rezultă din datele statistice. În acest sens, se reţine că operativitatea înregistrată în soluţionarea cauzelor şi complexitatea dosarelor revenite spre soluţionare nu relevă discrepanţe majore, de natură a constitui un element justificativ în temporizarea procedurilor judiciare.

Nici argumentele de ordin subiectiv, referitoare la constituirea unui mod de lucru propriu nu pot conduce la exonerarea de răspundere, întrucât sarcinile aferente profesiei trebuie îndeplinite cu diligenţă, întârzieri de durata celor înregistrate de acesta (unele de ordinul anilor), pentru un număr atât de mare de cauze, neputându-şi găsi nicio rezonabilă justificare.

Înalta Curte reţine că nu sunt întemeiate nici criticile recurentului ce vizează vinovăţia; aceasta întrucât latura subiectivă a abaterii disciplinare reţinute în sarcina domnului judecător decurge din modul defectuos în care a înţeles să gestioneze întreaga sa activitate şi să facă aplicarea dispoziţiilor legale care prevăd obligaţia soluţionării cu celeritate a cauzelor. În acest context, atitudinea sa psihică a fost aceea de prevedere a rezultatelor faptelor sale, a căror producere, chiar dacă nu a urmărit-o, a acceptat-o.

Pentru considerentele arătate, Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reţine că instanţa disciplinară a apreciat în mod corect că în cauză sunt îndeplinite condiţiile răspunderii disciplinare ale recurentului pârât, sub aspectul săvârşirii abaterii prevăzute de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004, hotărârea secţiei pentru judecători fiind legală şi temeinică în ceea ce priveşte soluţia de admitere a acţiunii disciplinare, iar recursul declarat de recurent este fondat doar în ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii aplicate.

Sub acest aspect, argumentele recurentului potrivit cărora în cauză ar fi suficientă aplicarea sancţiunii avertismentului nu pot fi primite.

Este de necontestat faptul că recurentul a avut o conduită profesională culpabilă, sub aspectul componentei de soluţionare a cauzelor penale şi civile întru-un termen rezonabil, care a produs consecinţe grave în privinţa drepturilor procesuale ale părţilor, afectând şi încrederea justiţiabililor în eficienţa sistemului judiciar, aspecte care reprezintă în sine deficienţe ale activităţii judecătorului persistente în timp, ceea ce justifică aplicarea unei sancţiuni apte să îi atragă atenţia asupra gravităţii faptelor reţinute în sarcina sa.

Însă, în raport cu circumstanţele personale ale recurentului, conturate de vechimea acestuia în magistratură de peste 20 ani, de faptul că această acţiune disciplinară este singulară în activitatea desfăşurată până la acest moment de domnul judecător şi în considerarea principiului aplicării graduale a sancţiunilor, Înalta Curte apreciază, în ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii disciplinare, că scopul procedurii disciplinare, sub aspect punitiv şi preventiv, poate fi atins şi prin aplicarea sancţiunii constând în "diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 15% pentru perioada de 6 luni", în loc "diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 25% pentru o perioadă de 1 an", sancţiune prevăzută de art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004.

Înalta Curte reţine că sancţiunea aplicată, diminuată aşa cum s-a arătat anterior, poate fi de natură să îl determine pe domnul judecător să îşi adapteze conduita profesională într-o modalitate aptă să asigure respectarea normelor de procedură privind soluţionarea cu celeritate a cauzelor.

Pentru toate aceste considerente, va fi admis recursul, va fi casată hotărârea atacată şi, în rejudecare, va fi aplicată recurentului sancţiunea disciplinară constând diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 15% pentru perioada de 6 luni, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul A. împotriva Hotărârii nr. 22J din 8 decembrie 2022 pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. x/2022.

Casează hotărârea recurată şi, rejudecând, modifică sancţiunea disciplinară aplicată de la "diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 25% pentru perioada de 1 an" la "diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 15% pentru perioada de 6 luni".

Păstrează celelalte dispoziţii ale hotărârii recurate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 iunie 2023.