asupra recursului, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea ce formează obiectul recursului
Prin decizia civilă nr. 2707 din 14 decembrie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2022 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia a II-a Civilă a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 1366/Ap din 06 octombrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă în dosarul nr. x/2021.
Pentru pronunţarea acestei soluţii, Înalta Curte a reţinut că Decizia nr. 13/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost pronunţată în materia stabilirii caracterului imprescriptibil al acţiunilor în constatarea dreptului la încadrarea în grupe de muncă conform dispoziţiilor Ordinului nr. 50/1990. S-a reţinut că sesizarea instanţei supreme în temeiul art. 519 şi urm. din C. proc. civ. nu a avut loc în vederea soluţionării unui litigiu între două părţi aflate pe poziţii adverse şi nici în vederea realizării controlului judiciar. Astfel, această decizie a fost pronunţată în scopul asigurării unei practici judiciare unitare, într-un cadru procesual particular, aşa că nu a putut fi verificată niciuna din condiţiile care justificau retractarea hotărârii atacate cu revizuire pentru încălcarea autorităţii de lucru judecat.
2. Cererea de recurs
Împotriva deciziei menţionate mai sus, a declarat recurs revizuenta A., cererea de recurs fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, la 4 aprilie 2023, sub nr. x/2023.
Prin cererea de recurs, recurenta solicită admiterea recursului şi anularea hotărârii atacate, invocând incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Recurenta susţine că în mod nelegal a fost respinsă cererea de revizuire întrucât, în cauză, nu s-a dat eficienţă efectului pozitiv al lucrului judecat, instituit prin art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., care dispune că se poate "opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă, nefiind necesară tripla identitate, ci, doar ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie o problemă litigioasă care sa aibă legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior, aşa încât aceasta să nu poată fi contrazisă, indiferent de calitatea soluţiei anterioare", aşa cum a reţinut Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia civilă nr. 4100/2018 a secţiei I civilă. Mai arată recurenta că singura condiţie impusă de legiuitor pentru a se invoca efectul pozitiv al lucrului judecat este de a exista o legătură între cele două litigii, fără a fi necesar ca litigiul să fie purtat între aceleaşi părţi. De aici rezultă că efectul pozitiv al lucrului judecat are "valoare creatoare", în ceea ce priveşte jurisprudenţa într-o anumită materie, respectiv dezlegare de drept.
Precizează că un argument care se regăseşte în secţiunea ce conţine opinia completurilor de judecată care au dispus sesizări asemănătoare este că "problema de drept în discuţie prezintă o importanţă particulară în situaţia litigiilor de muncă în care, în mod frecvent, aceeaşi chestiune litigioasă este supusă analizei instanţei în mod repetat, în procese diferite, dar aflaţi în situaţii similare". Aceasta relevă în opinia recurentei împrejurarea că, cel puţin în materia în care se judecă litigiile în care s-au formulat sesizările, sunt dese situaţiile în care se invocă în mod similar, efectele unor hotărâri judecătoreşti prin care s-au soluţionat pricini în care au fost semnalate pretenţii similare.
Se mai învederează că în practica instanţelor judecătoreşti există litigii care privesc alte materii juridice decât prezentul dosar în care s-a apelat la invocarea efectelor unor hotărâri judecătoreşti de către participanţi care nu au fost părţi în litigiile în care au fost pronunţate respectivele hotărâri.
Totodată arată că a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 1366/Ap din 6 octombrie 2022 pronunţată de Curtea de apel Braşov, ca fiind contrară deciziei nr. 13 din 16 mai 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, deoarece prin aceasta din urmă a fost obligat angajatorul la calculul şi plata diferenţelor de CAS între 30,8% (condiţii speciale) şi 20,8% (condiţii normale) şi care reprezintă, în opinia recurentei, acelaşi caz ca al său. De asemenea, această decizie stabileşte că obligaţia plăţii diferenţelor CAS nu este legată de plata salariului, cum s-a susţinut eronat în decizia civilă nr. 1366/Ap/2022 a Curţii de Apel Braşov; în concluzie, această decizie încalcă efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a deciziei pronunţate pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Apreciază că atât cererea sa, care vizează calculul şi plata CAS în vederea stabilirii cuantumului corect al pensiei, cât şi cele statuate prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept referitoare la calculul şi plata CAS în vederea încadrării în grupa de muncă şi apoi pentru stabilirea cuantumului corect al pensiei, pot fi încadrate în categoria acţiunilor în constatare.
Fiind vorba despre acţiuni în constatare, cu un regim juridic reglementat de legislaţia civilă şi care reprezintă dreptul comun în materie, le sunt aplicabile, dispoziţiile C. proc. civ., respectiv ale C. civ., la care fac trimitere expresă dispoziţiile art. 278 alin. (1) din Codul muncii, republicat, şi nicidecum dispoziţiile art. 268 alin. (2) din Codul muncii, republicat.
Recurenta face referire şi la dispoziţiile art. 2502 alin. (2) pct. 2 din C. civ. care prevăd imprescriptibilitatea acţiunii în constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept. Apreciază că, cererea sa reprezintă o acţiune în constatarea dreptului de a beneficia de cuantumul corect al pensiei prin plata diferenţelor de CAS, acţiune care este imprescriptibilă şi nu o acţiune în constituire de drepturi.
Precizează că decizia nr. 13/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept stipulează imprescriptibilitatea dreptului la încadrarea în grupe de muncă. Acest drept se concretizează, în aprecierea recurentei, prin calculul şi plata diferenţelor de CAS. În aceeaşi abordare, rezultă şi imprescriptibilitatea dreptului la pensie în cuantum corect care se realizează de asemenea prin calculul şi plata diferenţelor de CAS.
Faţă de cele expuse, solicită admiterea cererii de revizuire, anularea hotărârii atacate, întrucât s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat.
3. Apărările părţilor
Intimata B. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă şi menţinerea hotărârii supuse revizuirii, ca fiind temeinică şi legală.
Arată că în cauză nu este întrunită condiţia identităţii de părţi, deoarece acestea sunt diferite în cauzele analizate, dar nici de obiect şi cauză, aşa cum prevede art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Mai arată că invocarea unei decizii a Completului pentru dezlegarea unei chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie excedează sensului şi limitelor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care este temeiul cererii de revizuire.
Recurenta A. a depus răspuns la întâmpinare prin care reiterează susţinerile din cererea de recurs referitoare la nevalorificarea în cauză a efectului pozitiv al lucrului judecat instituit prin art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. care presupune, în opinia recurentei, existenţa unei legături între litigiile analizate.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători
Analizând recursul formulat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:
Prin memoriul de recurs, recurenta a susţinut că decizia pronunţată în soluţionarea cererii de revizuire este nelegală, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Se reţine că împotriva hotărârilor judecătoreşti se pot exercita doar căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga.
Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de recurenta-revizuentă ca temei al demersului judiciar, revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Alin. 2 al aceluiaşi articol reţine, cu titlu de excepţie, situaţiile în care sunt supuse revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul, respectiv pentru motivele prevăzute la alin. (1) pct. 3 dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-10.
În raport de aceste prevederi, revizuirea exercitată în alte condiţii decât cele expres reglementate nu poate fi primită, această concluzie fiind susţinută şi de principiul legalităţii căilor de atac, reglementat prin dispoziţiile art. 457 din C. proc. civ.
Raţiunea reglementării cazului de revizuire prevăzut de pct. 8 al art. 509 din C. proc. civ. rezidă din necesitatea asigurării respectării autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti anterioare, astfel încât să nu existe posibilitatea ca cea de-a doua instanţă, învestită cu soluţionarea aceluiaşi litigiu, să ignore faptul că acesta şi-a găsit deja dezlegare jurisdicţională şi să statueze în sens contrar primei judecăţi.
Se observă că recurenta-revizuentă pretinde că aceasta este şi situaţia regăsită în cauza dedusă judecăţii, deoarece afirmă că prin soluţia pronunţată prin decizia atacată s-au nesocotit cele statuate prin decizia nr. 13 din 16 mai 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
Se constată însă că decizia nr. 13/2016 a fost pronunţată de instanţa supremă în cadrul unei proceduri speciale reglementată prin Titlul III Capitolul II din C. proc. civ. privind procedura sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, la art. 521 stipulându-se în sensul că asupra sesizării, completul se pronunţă prin decizie, numai cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. Astfel, instanţa nu se poate pronunţa cu privire la soluţia ce ar urma să se dea în cauza ce a generat sesizarea şi nu poate să dea îndrumări instanţei de la care a primit-o, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nefiind o instanţă de control judiciar, ci printr-o hotărâre prealabilă dezlegându-se, în principiu, o atare chestiune.
Alin. (3) al art. 521 din C. proc. civ. prevede că dezlegarea dată asupra chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanţa care a solicitat dezlegarea de la data pronunţării deciziei, iar pentru celelalte instanţe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Or, prin reglementarea cuprinsă la art. 509 pct. 8 din C. proc. civ. s-a urmărit crearea unei căi de rezolvare a situaţiilor în care, judecându-se separat două sau mai multe cauze şi neobservându-se existenţa lucrului judecat, s-ar ajunge la hotărâri potrivnice, aceste prevederi reprezentând un remediu procesual pentru situaţia nesocotirii autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri.
Aşa cum a reţinut şi instanţa de revizuire, prin hotărâri potrivnice se înţeleg acele hotărâri care cuprind măsuri ce nu pot fi puse în executare deopotrivă sau care contrazic cele statuate asupra unor chestiuni litigioase intrate în autoritatea lucrului judecat, nu poate exista o astfel de situaţie în speţă, neexistând contrarietate între o decizie pronunţată de instanţa supremă într-o procedură specială pentru dezlegarea de principiu a unor chestiuni de drept şi o hotărâre judecătorească de speţă prin care se dezleagă în concret o chestiune dedusă judecăţii.
Faţă de cele arătate, condiţia reglementată de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., privind existenţa unor "hotărâri potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite" care să încalce "autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri", nu este îndeplinită în cauză, raportat la cele două hotărâri pe care revizuentul le apreciază, în mod nejustificat, ca fiind contrare.
Aşadar, în mod corect instanţa de revizuire a stabilit că invocarea unei decizii pronunţate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curşi de Casaţie şi Justiţie excedează sensului şi limitelor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., astfel cum au fost arătate mai sus.
În consecinţă, pentru toate argumentele expuse, se constată că hotărârea recurată este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul motivelor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., invocate în cererea de recurs, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul ce formează obiectul prezentei cauze.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei civile nr. 2707 din 14 decembrie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 iunie 2023.