asupra recursului, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea ce formează obiectul recursului
Prin decizia civilă nr. 136 din 26 ianuarie 2023 pronunţată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia a II-a Civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 1602/Ap din 27 octombrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă în dosarul nr. x/2019.
2. Cererea de recurs
Împotriva deciziei menţionate mai sus, a declarat recurs revizuentul A., cererea de recurs fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, la 24 martie 2023, sub nr. x/2023.
Prin cererea de recurs, recurentul solicită admiterea recursului şi anularea hotărârii atacate, invocând incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Recurentul susţine că în mod nelegal a fost respinsă cererea de revizuire întrucât, în cauză, nu s-a dat eficienţă efectului pozitiv al lucrului judecat, instituit prin art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., care dispune că se poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă, nefiind necesară tripla identitate, ci, doar ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie o problemă litigioasă care sa aibă legătura cu ceea ce s-a soluţionat anterior, aşa încât aceasta să nu poată fi contrazisă, indiferent de calitatea soluţiei anterioare. Indică jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv deciziile civile nr. 4100/2018, nr. 995/2009 ale secţiei I civilă şi decizia nr. 2787/2014 pronunţată de secţia de contencios administrativ şi fiscal. Mai arată recurentul că singura condiţie impusă de legiuitor pentru a se invoca efectul pozitiv al lucrului judecat este de a exista o legătură între cele două litigii, fără a fi necesar ca litigiul să fie purtat între aceleaşi părţi, ci doar de cel puţin una dintre acestea. De aici ar rezulta efectul pozitiv al lucrului judecat care are "valoarea creatoare" în jurisprudenţa dintr-o anumită materie, respectiv dezlegare de drept.
Mai arată recurentul că un argument care se regăseşte în opinia completurilor de judecată care au dispus sesizări asemănătoare, este că "problema de drept în discuţie prezintă o importanţă particulară în situaţia litigiilor de muncă în care, în mod frecvent, aceeaşi chestiune litigioasă este supusă analizei instanţei în mod repetat, în procese diferite, dar aflaţi în situaţii similare". Astfel, este relevată împrejurarea că sunt dese situaţiile în care se invocă în mod similar, efectele unor hotărâri judecătoreşti prin care s-au soluţionat pricini în care a fost parte numai una dintre părţile cauzei în care se solicită valorificarea lor, anume angajatorul, în timp ce partea care invocă respectivele efecte - angajatul - este terţ faţă de primul proces.
În acest context, reaminteşte că, în practica instanţelor judecătoreşti, şi în litigii care privesc alte materii juridice s-a apelat la invocarea efectelor unor hotărâri judecătoreşti de către participanţi care nu au fost părţi în litigiile în care au fost pronunţate respectivele hotărâri.
Faţă de cele expuse, solicită anularea hotărârii atacate şi întrucât s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, admiterea cererii de revizuire.
3. Apărările părţilor
Intimata B. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii supuse revizuirii, ca fiind temeinică şi legală.
Recurentul A. a depus răspuns la întâmpinare prin care reiterează susţinerile din întâmpinare.
Astfel, reiterează că prin cererea de revizuire a invocat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat care se manifestă prin similitudine privind obiectul şi cauza, fără a fi necesară identitatea de părţi. Aşadar solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi rejudecarea procesului.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători
Analizând recursul dedus judecăţii, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.
Motivul de casare invocat prin cererea de recurs este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul susţinând, în esenţă, că decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 431 din C. proc. civ., referitoare la efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 592 din 10 septembrie 2020 a Curţii de Apel Galaţi.
Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie constată că este învestit, în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., cu recursul declarat împotriva hotărârii pronunţate de o secţie civilă a Înaltei Curţi prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., text procedural care reglementează ipoteza existenţei unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Se constată că, raportat la soluţia supusă controlului judiciar, ce nu a antamat aspecte de drept material, motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. potrivit căruia casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu aplicarea greşită a legii, nu este incident în cauză, acesta fiind invocat în mod formal prin cererea de recurs.
Pe de altă parte, motivele ce vizează încălcarea dispoziţiilor art. 431 alin. (1) din C. proc. civ., referitor la încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat al unor hotărâri judecătoreşti definitive sunt încadrabile în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. referitor la situaţia în care prin hotărârea pronunţată instanţa a încălcat regulile de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii.
Contrar celor susţinute de către autoarea recursului, se constată că dezlegarea dată cererii de revizuire de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă este conformă dispoziţiilor procedurale incidente.
Astfel, cererea de revizuire formulată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. s-a judecat potrivit dispoziţiilor art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., în forma anterioară modificării prin art. I pct. 61 din Legea nr. 310/2018.
Potrivit acestor dispoziţii, revizuirea este o cale de atac extraordinară, de retractare şi nesuspensivă de executare, ea putându-se exercita în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege.
Articolul 513 alin. (3) din C. proc. civ., statuează că dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.
Totodată, conform art. 513 alin. (4) teza întâi din C. proc. civ., forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, "Dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre".
Conform dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:
"există hotărâri potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".
Acest motiv de revizuire este incident în situaţia în care acelaşi proces este judecat de două ori, pronunţându-se hotărâri potrivnice.
În mod corect a constatat instanţa anterioară că, pentru a se putea invoca acest motiv de revizuire, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: să fie vorba despre hotărâri definitive potrivnice; hotărârile să fie pronunţate în aceeaşi pricină, deci să fi existat tripla identitate de elemente: părţi, obiect, cauză; hotărârile să fie pronunţate în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat excepţia; să se ceară anularea celei de a doua hotărâri, care s-a pronunţat cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.
Prin criticile din recurs sunt reiterate susţinerile din cererea de revizuire referitoare la efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a considerentelor prin care s-a rezolvat chestiunea litigioasă antamată de recurentul-revizuent în raport cu art. 430 şi art. 431 din C. proc. civ.
Legiuitorul a urmărit ca, prin reglementarea cuprinsă în art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., care prevede că "Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă", să concretizeze şi pe plan normativ efectul pozitiv al lucrului judecat în sensul că o chestiune dezlegată în cadrul unui proces, indiferent dacă această dezlegare a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente, date fiind dispoziţiile art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi contrazisă într-un litigiu ulterior.
Ceea ce invocă recurentul este efectul pozitiv al lucrului judecat, care se manifestă ca prezumţie, de natură a proba aspecte în legătură cu raporturile juridice dintre părţi, tinzând să demonstreze modalitatea în care, prin prima soluţie, au fost dezlegate anterior anumite chestiuni litigioase fără posibilitatea de a se statua diferit în următoarele hotărâri.
Este adevărat că această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumţiei vine să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătoreşti, însă raţiunea reglementării remediului juridic prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorităţii lucrului judecat şi conduce, în final, la anularea ultimei hotărâri pronunţate cu încălcarea acestui principiu.
Prin urmare, instanţa de revizuire nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor pretins contradictorii, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost dată cu încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat şi, în caz afirmativ, procedează la anularea acestei din urmă hotărâri, ceea ce conduce la concluzia că art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în forma aplicabilă prezentei speţe, se referă la situaţia existenţei triplei identităţi de obiect, cauză şi părţi.
Astfel, Înalta Curte reţine că, contrar susţinerilor recurentului, interpretarea art. 431 din C. proc. civ. impune concluzia că efectul pozitiv presupune la rândul său condiţia identităţii de părţi; alin. (1) prevede condiţia triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză pentru efectul negative, iar alin. (2) continua această idee, arătând că oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă. Acest text trebuie interpretat sistematic, referindu-se la aceleaşi părţi care au participat în litigiul iniţial. Interpretarea contrară ar fi lipsită de sens, sub aspect redacţional, căci nu se prevede că oricare dintre părţi ar putea opune unui terţ lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, aşa cum susţine recurentul; referirea la oricare dintre părţi subînţelege aşadar că şi procesul ulterior se desfăşoară între aceleaşi părţi, fiecare dintre acestea fiind în măsură să opună celeilalte lucrul anterior judecat între ele, dacă acesta are legătură cu chestiunile dezbătute în noul litigiu.
Examinând prin prisma celor de mai sus speţa, se constată că instanţa de revizuire, analizând condiţiile autorităţii de lucru judecat, în mod corect a reţinut că, în ceea ce priveşte hotărârile potenţial potrivnice în opinia revizuentului, nu există tripla identitate de părţi. Astfel fiind, în deplin acord cu argumentele instanţei de revizuire, Înalta Curte verifică la rândul său, dacă cerinţa identităţii de părţi este întrunită.
Astfel, în procesul finalizat prin decizia nr. 1602/Ap/27.10.2022 a Curţii de Apel Braşov, secţia Civilă, a cărei retractare s-a solicitat, au figurat ca părţi A., în calitate de reclamant şi B., în calitate de pârâtă.
În cel de-al doilea litigiu, soluţionat prin decizia nr. 718/Ap/20.04.2022 a Curţii de Apel Braşov, secţia Civilă calitatea de părţi a revenit numiţilor C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC. şi DDDD., în calitate de reclamanţi şi B., în calitate de pârâtă.
În cel de-al treilea, soluţionat prin decizia nr. 737/Ap/22.09.2020 a Curţii de Apel Braşov, secţia Civilă au figurat ca reclamanţi EEEE., în numele şi pentru membrii de sindicat FFFF., GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., MMMM., NNNN., OOOO., PPPP., QQQQ., RRRR., SSSS., TTTT., UUUU., VVVV., WWWW., XXXX., YYYY., ZZZZ., AAAAA., BBBBB., CCCCC., DDDDD., EEEEE., FFFFF. şi GGGGG., în calitate de intervenienţi HHHHH., IIIII., JJJJJ. şi KKKKK., iar ca pârâtă LLLLL..
Aşadar, cum s-a reţinut şi în decizia recurată, condiţiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu sunt îndeplinite, întrucât între hotărârile pretins a fi contradictorii nu există identitate de părţi, fiindcă cele trei procese nu s-au derulat între aceleaşi părţi iar recurentul-revizuent a fost terţ faţă de acestea.
Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 136 din 26 ianuarie 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 iunie 2023.