asupra recursului, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea ce formează obiectul recursului
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - secţia a II-a civilă sub nr. x/2021, revizuenta A. S.R.L., în calitate de administrator special al S.C. B. S.R.L. a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 207 din 26.04.2021, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, susţinând că ar fi potrivnică deciziei nr. 230 din 12.08.2020, pronunţată de aceeaşi instanţă.
Prin decizia civilă nr. 207 din 26.04.2021, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare şi, în consecinţă, a respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare promovată de A. S.R.L., în calitate de administrator special al S.C. B. S.R.L., împotriva deciziei civile nr. 348 din 14.10.2020, pronunţată de aceeaşi instanţă; a obligat contestatoarea la plata către intimata C. a sumei de 4.861,86 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia a II-a civilă a respins cererea de revizuire, reţinând că autoritatea de lucru judecat se poate manifesta atât sub forma unui efect negativ, caz în care legea pretinde cerinţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, cât şi a unuia pozitiv, caz în care identitatea trebuie să vizeze doar părţile.
Această concluzie a rezultat din analiza art. 431 alin. (1) din C. proc. civ., pentru cerinţa triplei identităţi, respectiv din examinarea art. 435 din C. proc. civ., pentru cerinţa identităţii de părţi. În acest din urmă caz, instanţa supremă a notat că, atât timp cât autoritatea de lucru judecat constituie un efect al hotărârii judecătoreşti, caracterul acesteia, de a fi obligatorie şi producătoare de efecte, s-a manifestat numai între părţi şi succesorii lor; faţă de terţi, hotărârea nu a produs decât un efect de opozabilitate.
Înalta Curte a precizat că nu a statuat, în cadrul deciziei, asupra aplicabilităţii în timp a dispoziţiilor art. 503 alin. (3) raportat la art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., deoarece a considerat că prin cele două hotărâri invocate, curtea de apel a tranşat în mod divergent, însă definitiv, această chestiune, ci a examinat dacă cerinţa identităţii de părţi este întrunită.
Analizând cele două procese, Înalta Curte a constatat că acestea nu s-au derulat între aceleaşi părţi, revizuenta fiind singura entitate care a avut calitatea de parte în ambele dosare.
Astfel, prin decizia civilă nr. 1994 din 6.10.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia a II-a civilă a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.R.L., în calitate de administrator special al S.C. B. S.R.L., împotriva deciziei civile nr. 207/26.04.2021, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal; a obligat revizuenta la plata către intimata C. a sumei de 4.948,5 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
2. Cererea de recurs
Împotriva deciziei menţionate mai sus, a declarat recurs revizuenta A. S.R.L., în calitate de administrator special al S.C. B. S.R.L.
Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, la 24.06.2022, sub nr. x/2022.
Prin cererea de recurs, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei civile nr. 1994/2021 şi rejudecarea cererii de revizuire, respectiv: admiterea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant, a puterii de a reprezenta a reprezentantului convenţional, semnatar al cererilor depuse in prezenta cauza, respectiv reprezentanţilor convenţionali D. şi E. din cadrul F. - Baroul Bucureşti, pentru intimaţii G. S.A. - Codul fiscal x şi B. S.A. Bucureşti, admiterea excepţiei lipsei capacităţii de folosinţă a intimatei-creditoare G. S.A. - Codul fiscal x şi corelativ a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei-creditoare G. S.A. - Codul fiscal x şi a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei-creditoare a intimatei-creditoare B. S.A. Bucureşti.
Recurenta a invocat incidenţa în cauză a motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 7 şi 8 din C. proc. civ.
În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.:
Recurenta solicită instanţei de recurs să dispună depunerea contractelor de asistenţă juridică menţionate în împuternicirile avocaţiale depuse în dosarul nr. x/2021, respectiv nr. x/2014 pentru G. S.A. şi nr. x/2014 pentru B. S.A., pentru a se verifica persoana juridică şi datele de identificare, mandatul/puterea de reprezentare, motivat de faptul cât dosarul a fost înregistrat în 2021, iar Contractul de asistenţă juridică a fost încheiat în 2014.
Arată că excepţia lipsei calităţii de reprezentant, a puterii de a reprezenta, nu se limitează numai la existenţa/depunerea împuternicirii avocaţiale conform Legii nr. 51/1995, urmând a fi analizate persoana juridică - date identificare, mandatul primit, întinderea, actele de procedură, fiind o excepţie absolută, peremptorie, care conduce la nulitatea absolută a actelor efectuate.
În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ.:
Apreciază nelegale considerentele instanţei care au dus la respingerea cererii de revizuire. Astfel, arată că prin decizia civilă nr. 995 din 04.02.2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat se impune şi în alt proces în legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată, fără a mai fi contrazis.
Arată că problema de drept reţinută prin decizia civilă nr. 230 din 18.08.2020 este admisibilitatea contestaţiei în anulare formulată în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., respectiv a autorităţii de lucru judecat. Obiectul şi cauza dosarelor sunt identice şi privesc admisibilitatea dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ.. Prin urmare, solicită rejudecarea şi admiterea cererii de revizuire.
În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.:
Pentru motivarea incidenţei motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., recurenta susţine că au fost încălcate dispoziţiile art. 20 din C. proc. civ., Legea nr. 51/1995, legea profesiei de avocat şi reglementările legale privind mandatul/puterea de reprezentare din C. civ. român.
Referitor la excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a intimatului-creditor G. S.A. - CF x, arată că aceasta a fost respinsă prin luarea în considerare a îndreptării erorii materiale strecurate în actele de procedură şi încălcarea dreptului la apărare a revizuentei pentru a face probe faţă de Certificatul depus la termenul de judecata din 06.10.2021 de intimatul G. S.A.
În concluzie, solicită admiterea cererii de revizuire invocând autoritatea de lucru judecat, existând decizii civile potrivnice care privesc cauze cu obiect identic, pe acelaşi temei de drept - contestaţie in anulare conform art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ.
În ceea ce priveşte obligarea revizuentei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.948,50 RON către intimata C., solicită aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., inclusiv verificarea dovezilor privind plata cheltuielilor de judecată, dar şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată efectuate, reprezentând taxa de timbru şi onorariu de avocat.
3. Apărările părţilor
C. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat admiterea excepţiei nulităţii cererii de recurs şi anularea cererii de recurs în condiţiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) şi art. 486 alin. (3) din C. proc. civ. iar, în subsidiar, respingerea cererii de recurs, ca nefondată.
Prin întâmpinare, intimata C. arată că cererea de recurs nu îndeplineşte exigenţa procesuală impusă părţilor de a-şi expune pretenţiile într-o manieră clară, lipsită de ambiguitate şi structura într-o manieră rezonabilă (în acest sens, face referire la cauza Jahnke et Lenoble c. Franţei), motivele invocate de recurentă nefiind susceptibile să se încadreze în motivele casare prevăzuta de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.
S.C. G. S.A. şi S.C. B. S.R.L. au depus la dosar întâmpinare comună prin care au solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Recurenta A. S.R.L. şi intimata H. S.R.L., prin avocat, au depus la dosar răspuns la întâmpinările formulate în cauză de intimate prin care susţin netemeinicia atât a excepţiilor invocate cât şi a motivelor de casare şi solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat.
4. Procedura de filtrare a recursului
Prin încheierea din camera de consiliu de la 13.02.2023, completul de filtru a dispus comunicarea către părţi a raportului întocmit în cauză.
La 3.03.2023, intimata C. a depus, prin e-mail, punct de vedere asupra raportului, arătând că motivele invocate de recurentă nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din C. proc. civ. şi solicitând anularea cererii de recurs, în condiţiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ.
Prin încheierea din 20.03.2023, Completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată la 19.06.2023, în şedinţă publică, pentru soluţionarea pe fond a recursului, cu citarea părţilor.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători
Analizând recursul dedus judecăţii, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.
Recurenta susţine că instanţa de revizuire a aplicat/interpretat greşit cerinţele de admisibilitate a cererii de revizuire privind tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, încălcând astfel normele referitoare la autoritatea de lucru judecat.
Trebuie subliniat că, în cauză, nu sunt aplicabile modificările aduse C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018 din 17.12.2018, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1074 din 18.12.2018, deci nici forma modificată a art. 513 alin. (4) din C. proc. civ. referitoare la încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat.
În acest sens, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 24 din C. proc. civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, iar potrivit art. 27 din C. proc. civ., hotărârile rămân suspuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.
Or, în cauză, este evident că procesul a început anterior modificărilor legislative prin care a fost extinsă sfera de aplicare a motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Susţinerea în sensul că instanţa de revizuire a interpretat în mod greşit dispoziţiile art. 431 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 430 alin. (2) şi raportate la cele ale art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu poate fi reţinută.
Legiuitorul a urmărit ca, prin reglementarea cuprinsă în art. 431 alin. (2) C. proc. civ., care prevede că:
"Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă", să concretizeze şi pe plan normativ efectul pozitiv al lucrului judecat în sensul că o chestiune dezlegată în cadrul unui proces, indiferent dacă această dezlegare a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente, date fiind dispoziţiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ., este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi contrazisă într-un litigiu ulterior.
În acest caz, nu este necesar să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie o chestiune litigioasă dezlegată anterior, aşa încât aceasta să nu poată fi nesocotită.
Reglementarea ipotezei de revizuire prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. s-a impus, de asemenea, pentru a înlătura încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat.
În ceea ce priveşte cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi promovată dacă există hotărâri potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Din interpretarea logică, teleologică şi sistematică a celor două norme procedurale, rezultă că, pentru admisibilitatea revizuirii în temeiul textului menţionat, cele două hotărâri pretins potrivnice trebuie să fie pronunţate în cauze identice (identitate stabilită cumulativ pe baza celor trei elemente: părţi, obiect şi cauză).
Examinând prin prisma acestor consideraţii teoretice speţa, se constată, contrar susţinerilor recurentei, că instanţa de revizuire, analizând condiţiile autorităţii de lucru judecat, în mod corect a reţinut că, în ceea ce priveşte hotărârile potenţial potrivnice în opinia recurentei-revizuente, nu există tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.
Astfel, în procesul finalizat prin decizia civilă nr. 230 din 12.08.2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, au figurat ca părţi B. şi I., în calitate de contestatori, respectiv S.C. B. S.R.L., prin lichidatori judiciari J.. şi K. S.P.R.L., B. - în faliment, prin lichidator L. şi S.C. B. S.R.L., prin administrator special A. S.R.L., în calitate de intimaţi.
În cel de al doilea litigiu, soluţionat prin decizia civilă nr. 207 din 26.04.2021 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, calitatea de părţi a revenit administratorului special al debitoarei S.C. B. S.R.L., respectiv A. S.R.L., în calitate de contestatoare, precum şi C.I.I. M., administratorul judiciar al debitoarei, C., Comuna Cogealac şi S.C. B. S.A., în calitate de intimaţi.
Se constată, aşadar, că cele două procese nu s-au derulat între aceleaşi părţi, revizuenta fiind singura entitate care a avut calitatea de parte în ambele dosare.
Faţă de argumentele precedente, nu poate fi reţinută incidenţa art. 509 alin. (1) pct. 7, 8 din C. proc. civ., motiv pentru care, în mod corect instanţa de revizuire, în temeiul art. 513 alin. (1) şi (6) din C. proc. civ., a respins cererea de revizuire.
Se observă că, în realitate, prin criticile formulate, recurenta tinde la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, ceea ce ar aduce atingere principiului res judicata a cărui respectare impune ca exercitarea revizuirii să nu presupună o nouă judecată a cauzei.
Înalta Curte are în vedere jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în care s-a reţinut, cu referire la cererea de revizuire, că "în conformitate cu jurisprudenţa sa constantă, dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 §1 trebuie interpretat în lumina preambulului Convenţiei, care consacră, printre altele, preeminenţa dreptului ca parte a moştenirii comune a părţilor contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanţele au pronunţat o soluţie definitivă, soluţia lor să nu poată fi repusă în discuţie (Brumărescu, § 61). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat […]. O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanţe având un caracter substanţial şi obligatoriu (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, §23-24, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 21 decembrie 2010)".
În consecinţă, pentru toate argumentele expuse, se constată că hotărârea recurată este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul motivelor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., invocate în cererea de recurs, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul ce formează obiectul prezentei cauze.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1994 din 6 octombrie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2021.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 iunie 2023.