Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
I. Prin încheierea din 14 martie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în Dosarul nr. x/2017 în baza art. 2502 din C. proc. pen. au fost menţinute măsurile asiguratorii instituite prin ordonanţele nr. 766/P/2016 din 25 septembrie 2017 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia Naţională Anticorupţie, cu privire la inculpaţii A. şi B., astfel cum au fost dispuse.
În baza art. 2502 din C. proc. pen. au fost menţinute măsurile asiguratorii instituite prin ordonanţa nr. x/2016 din 25 septembrie 2017 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia Naţională Anticorupţie, cu privire la inculpatul C., astfel cum au fost dispuse, însă până la concurenţa sumei de 9.620.000 euro.
În baza art. 2502 din C. proc. pen. au fost menţinute măsurile asiguratorii instituite prin ordonanţa nr. x/2016 din 25 septembrie 2017 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia Naţională Anticorupţie, cu privire la inculpatul D., astfel cum au fost dispuse, însă până la concurenţa sumei de 8.533.058 euro.
Analizând temeinicia şi legalitatea măsurilor asigurătorii, potrivit art. 2502 din C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acestora în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii A. şi B., astfel cum au fost dispuse, iar cu privire la inculpaţii C. şi D., astfel cum au fost dispuse, însă până la concurenţa sumei de 9.620.000 euro în ce-l priveşte pe primul şi, respectiv, până la concurenţa sumei de 8.533.058 euro.
Înalta Curte a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 593 din data de 15 noiembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2017 s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpaţii C. şi D. pentru instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen., precum încetarea procesului penal faţă de inculpatul A. pentru infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută şi pedepsită de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen.. În baza 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B. pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen., a fost achitat inculpatul D. pentru infracţiunea de spălarea banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 şi inculpaţii C. pentru infracţiunea de spălarea banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 656/2002, D. pentru infracţiunea de spălarea banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, şi B. pentru infracţiunea de spălarea banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.
Prin Decizia penală nr. 64 din 12 septembrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Completul de 5 Judecători, a învestit secţia Penală cu judecarea cauzei, în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii: A., pentru infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută şi pedepsită de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen., B., pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 48 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen. şi pentru infracţiunea de spălarea banilor prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, C., pentru infracţiunea de spălarea banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 656/2002 şi D., pentru infracţiunea de spălarea banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.
Prin ordonanţa nr. 766/P/2016 din data de 25 septembrie 2017, s-a dispus instituirea sechestrului asigurator până la concurenţa sumei de 8.533.058 euro, ce urmează a fi confiscată ca urmare a săvârşirii de către inculpatul D. a infracţiunii de spălare a banilor prevăzută de art. 29 alin. (1), lit. a) din Legea 656/2002 şi până la concurenţa sumei de 9.620.000 euro, ce urmează a fi confiscată ca urmare a săvârşirii de către inculpatul C. a infracţiunii de spălare a banilor prevăzută de art. 29 alin. (91), lit. a) şi c) din Legea 656/2002, existând suspiciunea rezonabilă că aceştia ar fi comis faptele pentru care sunt cercetaţi, cu respectarea prezumţiei de nevinovăţie de care acesta beneficiază potrivit art. 4 din C. proc. pen., art. 6 CEDO şi art. 23 alin. (11) din Constituţia României.
Înalta Curte a apreciat că au intervenit aspecte de noutate, dosarul fiind trimis spre rejudecare, iar obiectul acuzaţiei raportat la cele dispuse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Completul de 5 Judecători prin Decizia nr. 64 din 12 septembrie 200 a fost restrâns astfel: A., pentru infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută şi pedepsită de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen., B., pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 48 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen. şi pentru infracţiunea de spălarea banilor prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, iar inculpatul C., pentru infracţiunea de spălarea banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 656/2002 şi D., pentru infracţiunea de spălarea banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, situaţie ce impune menţinerea măsurilor asiguratorii instituite cu privire la inculpaţii A. şi B., astfel cum au fost dispuse, iar cu privire la inculpatul C. până la concurenţa sumei de 9.620.000 euro şi cu privire la inculpatul D. până la concurenţa sumei de 8.533.058 euro.
Astfel, în contextul factual al cauzei, s-a constatat că la acest moment procesual subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea şi menţinerea măsurilor asigurătorii, din perspectiva caracterului necesar al acestora în vederea evitării ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale ori care pot servi la garantarea reparării pagubei produse prin infracţiunea presupus a fi comisă.
În ceea ce priveşte durata măsurilor asigurătorii, Înalta Curtea apreciat că nu s-a depăşit o durată rezonabilă, măsurile fiind instituite prin ordonanţa procurorului din 25 septembrie 2017. De altfel, măsura are un caracter temporar de împiedicare a înstrăinării bunurilor, astfel încât să poată fi asigurat scopul pentru care măsura a fost dispusă şi nu echivalează cu pierderea dreptului de proprietate al acestuia asupra bunurilor sechestrate, fiind astfel legală, nefiind disproporţionată.
Totodată, raportat la complexitatea concretă şi la particularităţile cauzei, care se află în faza de debut a cercetării judecătoreşti, cauza fiind trimisă spre rejudecare de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi, s-a apreciat că durata măsurilor asiguratorii se menţine în limite rezonabile, iar în ceea ce priveşte conţinutul şi întinderea măsurilor asiguratorii instituite faţă de inculpaţii D. şi C. au fost individualizate prin raportare la baza factuală ce constituie obiectul acuzaţiilor aduse în cauză.
În acest context, având în vedere scopul măsurile asigurătorii instituite, precum şi suspiciunile care planează asupra inculpaţilor cu privire la săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina acestora, Înalta Curte a apreciat că menţinerea măsurilor asigurătorii este oportună, necesară, precum şi proporţională cu scopul urmărit, respectiv înlăturarea riscului de ascundere, distrugere, înstrăinare sau sustragere a bunurilor ce fac obiectul confiscării ori care pot servi la acoperirea pagubei produsă prin săvârşirea infracţiunilor reţinute. De altfel, măsura are un caracter temporar de împiedicare a înstrăinării bunurilor, astfel încât să poată fi asigurat scopul pentru care măsura a fost dispusă, prin luarea acesteia fiind restricţionat doar dreptul de dispoziţie asupra bunurilor mobile şi imobile (jus abutendi), iar nu şi celelalte prerogative ale dreptului de proprietate, acesta fiind pe mai departe titular al acestor prerogative.
Cu privire la critica formulată de inculpaţi referitoare la constatarea încetării de drept întrucât nu au fost verificate, Înalta Curte a avut în vedere următoarele:
Dispoziţiile art. 2502 din C. proc. pen., au fost introduse în fondul activ al legislaţiei procesual penale prin art. 19 din Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 18 februarie 2021), intrată în vigoare la data de 28 februarie 2021.
Aceste dispoziţii legale instituie în sarcina organelor judiciare obligaţia de a verifica, din oficiu, subzistenţa temeiurilor care au determinat luarea sau menţinerea măsurilor asigurătorii, în termen de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv 1 (un) an în camera preliminară ori în cursul judecăţii. Scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea acestor prevederi legale rezultă din chiar expunerea de motive a Legii nr. 6/2021, acesta vizând eficientizarea activităţii de urmărire penală şi judecată la nivel naţional.
Prin urmare, voinţa legiuitorului a fost aceea de a crea o obligaţie pozitivă a organelor judiciare de a analiza, periodic, din oficiu, legalitatea şi temeinicia măsurilor asigurătorii, inclusiv din perspectiva proporţionalităţii lor raportat la ingerinţa adusă dreptului de proprietate, verificarea fiind justificată şi de riscul ca valoarea bunurilor indisponibilizate să sufere modificări.
Legiuitorul nu a instituit însă, în mod expres, şi o consecinţă, în sens de sancţiune procesuală, a nerespectării termenului prevăzut de lege pentru verificarea măsurilor asigurătorii, care să se răsfrângă asupra celor potenţial neverificate în intervalul de timp impus.
Deşi enumeră soluţiile pe care organul judiciar le poate pronunţa cu ocazia examinării subzistenţei temeiurilor care au justificat luarea sau menţinerea măsurilor asigurătorii, art. 2502 din C. proc. pen. nu face referire şi la cea a constatării încetării de drept a acestora, indicând expres doar posibilitatea menţinerii, restrângerii, extinderii sau ridicării lor.
Or, în condiţiile în care textul de lege analizat nu reglementează consecinţele pe care le-ar antrena o conduită contrară conţinutului lui, este evident că termenele de 6 luni şi de 1 an instituite prin acesta pentru verificarea periodică a măsurilor asigurătorii nu pot fi calificate decât ca fiind termene procedurale de recomandare, eventuala lor depăşire nefiind de natură să atragă încetarea de drept a măsurilor asigurătorii, atâta timp cât, aşa cum s-a arătat anterior, o asemenea sancţiune nu a fost consacrată legislativ decât în materia măsurilor preventive şi nu poate fi aplicată prin analogie şi în cazul măsurilor asigurătorii.
Mai mult, în speţă, s-a constatat că măsurile asiguratorii au fost verificate odată cu decizia pronunţată în apel de Completul de 5 Judecători, întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu contravin deciziei.
În consecinţă, în baza art. 2502 din C. proc. pen., Înalta Curte a menţinut măsurile asiguratorii instituite prin ordonanţele nr. x/2016 din 25 septembrie 2017 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia Naţională Anticorupţie, cu privire la inculpaţii A. şi B., astfel cum au fost dispuse.
În baza art. 2502 din C. proc. pen., a menţinut măsurile asiguratorii instituite prin ordonanţa nr. x/2016 din 25 septembrie 2017 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia Naţională Anticorupţie, cu privire la inculpatul C., astfel cum au fost dispuse, însă până la concurenţa sumei de 9.620.000 euro.
În baza art. 2502 din C. proc. pen., a menţinut măsurile asiguratorii instituite prin ordonanţa nr. x/2016 din 25 septembrie 2017 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia Naţională Anticorupţie, cu privire la inculpatul D., astfel cum au fost dispuse, însă până la concurenţa sumei de 8.533.058 euro.
II. Împotriva încheierii din 14 martie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în Dosarul nr. x/2017 partea interesată E. SRL şi de partea responsabilă civilmente F. (fostă G. au formulat contestaţie.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Completului de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sub nr. x/2023, fiind repartizat aleatoriu, în sistem informatizat, Completului de 5 Judecători Penal 2-2022 pentru termenul de judecată din data de 24 aprilie 2023, dată la care au avut loc şi dezbaterile; susţinerile apărătorilor contestatoarelor, ale reprezentantului Ministerului Public precum şi susţinerile apărătorului intimatului D. fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.
Examinând contestaţia formulată, prin raportare la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători apreciază că este nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Verificând actele şi lucrările dosarului, din prisma criticilor formulate sub aspectul subzistenţei temeiurilor care au determinat luarea şi menţinerea măsurilor asigurătorii, dar şi prin raportare la dispoziţiile legale incidente în cauză, la jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la protecţia proprietăţii, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi apreciază contestaţiile formulate ca fiind nefondate.
Astfel, din analiza modului de redactare al art. 249 din C. proc. pen. rezultă că, în general, luarea măsurilor asigurătorii este lăsată la aprecierea organului judiciar, dar există şi situaţii în care s-a prevăzut, cu titlu de excepţie, caracterul obligatoriu al dispunerii acestora, având în vedere natura faptelor comise ori consecinţele lor asupra unor categorii vulnerabile de subiecţi pasivi.
Raportând aceste norme legale la cauza dedusă judecăţii, Completul de 5 Judecători Penal 1-2022 al Înaltei Curţi constată că acestea îşi găsesc aplicabilitate în prezentul dosar, al cărui obiect îl reprezintă infracţiuni de de corupţie.
În condiţiile în care dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 78/2000 au caracter special şi derogă în raport cu regula generală consacrată de art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., se constată că, în materia faptelor de corupţie sau asimilate acestora, organele judiciare nu pot aprecia asupra condiţiei referitoare la necesitatea dispunerii de măsuri asigurătorii prin raportare la scopul pentru care acestea au fost reglementate de legea penală, ci aceasta decurge, în mod automat, din lege, fiind justificată de natura infracţiunilor de corupţie.
În legătură cu acest aspect, prin Decizia nr. 548/2019, Curtea Constituţională a stabilit că:
"reglementarea acestor excepţii a fost determinată, în mod special, de importanţa relaţiilor sociale ocrotite prin acestea, de caracteristicile elementelor constitutive ale laturii obiective a acestor infracţiuni şi de pericolul social crescut al faptelor incriminate."
În acest context, în care obligativitatea instituirii măsurii asigurătorii derivă din lege, verificările efectuate de instanţa de judecată din perspectiva dispoziţiilor art. 2502 din C. proc. pen., se limitează la examinarea asigurării unei juste proporţionalităţi între restrângerea dreptului de proprietate şi scopul urmărit prin impunerea măsurii asigurătorii.
În aceste sens, prin Decizia nr. 19/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a statuat că "Instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă (de exemplu, în vederea confiscării bunurilor), ca modalitate de asigurare a interesului general, şi protecţia dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă.
Proporţionalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii şi restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiţia decurge atât din art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, cât şi din art. 53 alin. (2) din Constituţia României, republicată (măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii)."
În plus, se reţine că analiza existenţei justului echilibru între cerinţele interesului general al comunităţii şi cerinţa de a proteja drepturile fundamentale ale persoanei, se realizează şi din perspectiva criteriilor stabilite în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia protecţiei proprietăţii şi a dreptului la un proces echitabil, prin raportare la durata procedurii, complexitatea ridicată a cauzei, la conduita acuzaţilor şi a autorităţilor judiciare, dar şi a bunurilor ce au format obiectul indisponibilizării, precum şi a intervalului de timp în care acestea s-au aflat sub puterea sechestrului.
Aşadar, în ceea ce priveşte proporţionalitatea măsurii faţă de scopul urmărit, instanţa trebuie să examineze dacă întinderea măsurii (atât cu privire la valoarea sechestrată, cât şi cu privire la durata acesteia) este proporţională cu scopul urmărit (înlăturarea riscului de ascundere, distrugere, înstrăinarea sau sustragere de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale, care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii ori a reparării pagubei produse prin infracţiune).
Completul de 5 Judecători al instanţei supreme, apreciază că în cauză exigenţele referitoare la proporţionalitatea măsurilor asigurătorii sunt respectate, astfel încât nu se poate discuta despre o sarcină excesivă sau despre o încălcare a dispoziţiilor de nivel convenţional, constituţional şi legal care protejează dreptul de proprietate şi care să justifice soluţia de ridicare a sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor deţinute în mod indirect de inculpatul D., prin intermediul SC E. SRL (fostă SC H. SRL) în vederea confiscării speciale şi acoperirii pagubei cauzată Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale prin săvârşirea infracţiunilor de spălare a banilor şi instigare la abuz în serviciu de inculpatul D.
În cauză, similar celor reţinute de instanţă în cuprinsul încheierii contestate se constată că în ceea ce priveşte durata măsurilor asigurătorii (aproximativ 6 ani) nu aduce atingere exigenţelor CEDO.
În acest context, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, constată că, raportat la complexitatea cauzei, dar şi la stadiul procedurii judiciare, (care se afla în al doilea ciclu procesual fond) fără a exista vreo culpă a organului judiciar (nefiind, astfel, depăşită o durată rezonabilă), se poate aprecia în mod întemeiat că, la momentul procesual actual, din perspectiva caracterului necesar al măsurilor asiguratorii menţinute prin încheierea contestată, dispuse în vederea evitării ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor care pot servi la garantarea reparării pagubei produse prin infracţiunea presupus a fi comisă, precum şi la punerea în executare a măsurii confiscării speciale se păstrează un just echilibru între interesul general legitim al statului şi interesul personal constând în exercitarea neîngrădită a dreptul de proprietate asupra bunurilor ce au fost indisponibilizate (cauza Benet Czech, spol. sr.o. împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 21 octombrie 2010; cauza Iordachescu împotriva României, cererea nr. x/09, hotărârea din 23 mai 2017).
Drept urmare, în contextul factual al cauzei, constatând că nu s-au modificat temeiurile care au stat la baza luării măsurilor asiguratorii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători constată că se impune menţinerea în continuare a acestora, în interesul bunei înfăptuiri a justiţiei, având în vedere şi împrejurarea că nu au fost indicate aspecte noi, esenţiale, care să justifice o altă soluţie.
Criticile privind admisibilitatea acţiunii civile, dreptul de proprietate asupra bunurilor cu privire la care s-a instituit măsura asiguratorie, calitatea de parte responsabilă civilmente a F. (fostă G.) sunt apărări ce privesc fondul cauzei, neputând fi analizate în cadrul contestaţiilor ce formează obiectul prezentei cauze.
Prin urmare, în raport de argumentaţia ce precede Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Penal 1-2022, în temeiul art. 4251 alin. (7) lit. b) din C. proc. pen. va respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de partea interesată E. SRL şi de partea responsabilă civilmente F. (fostă G.) împotriva încheierii din 14 martie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în Dosarul nr. x/2017.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatoarele E. SRL şi F. (fostă G.) vor fi obligate la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de partea interesată E. SRL şi de partea responsabilă civilmente F. (fostă G.) împotriva încheierii din 14 martie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în Dosarul nr. x/2017.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatoarele E. SRL şi F. (fostă G.) la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 aprilie 2023.
GGC - ED