Asupra contestaţiei de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 59/A din data de 8 februarie 2023 pronunţată în Dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de persoana condamnată A. împotriva Deciziei penale nr. 239/A din data de 11 iulie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2014.
A obligat contestatorul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, instanţa a constatat, în esenţă, următoarele:
I. Prin Sentinţa penală nr. 142/F din data de 29 iulie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, printre altele, în ceea ce-l priveşte pe contestatorul A., în baza art. 386 din C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor de abuz în serviciu reţinute în sarcina inculpatului A. din 6 infracţiuni de abuz în serviciu, în următoarele infracţiuni: o infracţiune de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (fapta de la pct. a din dispozitivul rechizitoriului); o infracţiune de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (faptele de la pct. b, c, d şi e din dispozitivul rechizitoriului); o infracţiune de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (fapta de la pct. f din dispozitivul rechizitoriului).
S-a făcut aplicarea art. 5 C. pen. şi, în baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 vechiul C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., 75 lit. a) vechiul C. pen. şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entităţi juridice de drept sau interes public) vechiul C. pen. pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 vechiul C. pen. rap. la art. 2481 vechiul C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., 75 lit. a) vechiul C. pen., şi art. 5 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 12 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entităţi juridice de drept sau interes public) vechiul C. pen. pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 vechiul C. pen. rap. la art. 2481 vechiul C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., 75 lit. a) vechiul C. pen., şi art. 5 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entităţi juridice de drept sau interes public) vechiul C. pen. pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare.
În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 5 C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare.
S-a constatat că faptele ce fac obiectul acestei hotărâri sunt concurente cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 387/28.10.2015 a Tribunalului Constanţa, secţia Penală, definitivă prin Decizia penală nr. 768/29.06.2016 a Curţii de Apel Constanţa, secţia Penală.
În baza art. 33 lit. a), 34 alin. (1) lit. b) şi 36 alin. (1) vechiul C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate prin prezenta şi pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 387/28.10.2015 a Tribunalului Constanţa, secţia Penală, definitivă prin Decizia penală nr. 768/29.06.2016 a Curţii de Apel Constanţa, secţia Penală, pentru infracţiunea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi 5 C. pen., şi i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare, care a fost sporită cu trei ani închisoare, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa de 15 ani închisoare.
În baza art. 35 alin. (2) şi (3) vechiul C. pen. au fost contopite pedepsele complementare aplicate prin prezenta şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. proc. pen. o durată de 5 ani, aplicată prin Sentinţa penală nr. 387/28.10.2015 a Tribunalului Constanţa, secţia Penală, definitivă prin Decizia penală nr. 768/29.06.2016 a Curţii de Apel Constanţa, secţia Penală, şi i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entităţi juridice de drept sau interes public) vechiul C. pen. pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale.
S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entităţi juridice de drept sau interes public) vechiul C. pen.
În baza art. 88 vechiul C. pen. a fost dedusă prevenţia de la 06.11.2014 la 05.12.2014, de la 03.03.2015 la 24.04.2015 şi de la 20.05.2016 la zi.
S-a luat act că inculpatul este deţinut în altă cauză.
În baza art. 112 lit. d) şi e) C. pen. s-a confiscat de la inculpatul A. suma de 8.587.504,84 RON.
S-a luat măsura asigurătorie a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor B., A., C., D., E. şi F., în vederea punerii în executare a măsurii confiscării speciale şi achitării cheltuielilor judiciare.
În baza art. 397 rap. la art. 256 C. proc. pen. a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Finanţelor, prin restituirea bunului în natură.
A fost desfiinţat contractul de vânzare cumpărare autentificat de BNP G. sub nr. x/17.07.2009, având ca obiect bunul imobil notat cu numărul cadastral x - Port Izvoarele, HCJC nr. 90/16.03.2009, HCL Lipniţa nr. 50/28.09.2007 şi HCL Lipniţa nr. 51/28.09.2007 şi s-a dispus revenirea imobilului în proprietatea publică a statului.
II. Împotriva acestei sentinţe, printre alţii, a declarat apel inculpatul A.
Prin Decizia penală nr. 239/A din data de 11 iulie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în Dosarul nr. x/2014, au fost admise apelurile declarate de inculpaţii A., C., H., I., E., F., J., K., B., G., L., M., N., O., P., D., SC Q. SRL şi Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa şi de persoana vătămată Consiliul Judeţean Constanţa împotriva Sentinţei penale nr. 142/F din 29 iulie 2016 şi a încheierii de îndreptare de eroare materială din 7 octombrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2014 şi s-au extins efectele acestora asupra intimatei inculpate SC R. SRL.
A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată şi în totalitate încheierea din data de 7 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, şi a fost rejudecată cauza pe fond.
A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare şi 10 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entităţi juridice de drept sau interes public) C. pen. din 1969, aplicată inculpatului A., în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor şi sporul de 3 ani închisoare.
În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălarea banilor, prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen., şi a infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 5 C. pen.
A fost înlăturat din conţinutul pedepselor complementare şi accesorii aplicate inculpatului interzicerea dreptului de a alege, prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen. din 1969.
A fost redusă durata pedepselor principale şi complementare aplicate inculpatului, după cum urmează:
- 5 ani închisoare şi 5 ani interzicerea, ca pedeapsă complementară, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entităţi juridice de drept sau interes public) C. pen. din 1969, pentru infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.
- 8 ani închisoare şi 5 ani interzicerea, ca pedeapsă complementară, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entităţi juridice de drept sau interes public) C. pen. din 1969, pentru infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 raportat la art. 2481, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.
- 5 ani închisoare şi 5 ani interzicerea, ca pedeapsă complementară, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entităţi juridice de drept sau interes public) C. pen. din 1969, pentru infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 raportat la art. 2481, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 36 alin. (1) C. pen. din 1969, au fost contopite pedepsele de 5 ani închisoare, 8 ani închisoare şi 5 ani închisoare astfel reduse cu pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 387 din 28.10.2015 a Tribunalului Constanţa, secţia penală, definitivă prin Decizia penală nr. 768 din 29.06.2016 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., şi a fost aplicată pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 2 ani închisoare, urmând ca, în final, inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. din 1969 a fost interzisă inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entităţi juridice de drept sau interes public) C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 35 alin. (2) şi (3) C. pen. din 1969, i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entităţi juridice de drept sau interes public) C. pen. din 1969, pe o durată de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
A fost înlăturată dispoziţia de luare a măsurii de siguranţă a confiscării speciale de la inculpaţii A., C., P., D., H., I., E., F. şi J.
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., au fost ridicate măsurile asigurătorii luate asupra bunurilor aparţinând inculpaţilor A., C., D., E. şi F., prin sentinţa penală apelată.
III. Împotriva acestei decizii, a formulat contestaţie în anulare persoana condamnată A., la data de 18.10.2022.
Prin cererea de contestaţie în anulare, persoana condamnată A. a invocat cazul de contestaţie în anulare prev. de art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal).
În esenţă, a solicitat admiterea în principiu a contestaţiei în anulare şi, subsecvent, admiterea pe fond a contestaţiei în anulare, desfiinţarea hotărârii atacate, rejudecarea apelului şi admiterea apelului cu consecinţa încetării procesului penal, în temeiul art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
A arătat că prezenta contestaţie în anulare se fundamentează pe împrejurarea că soluţia de condamnare, pronunţată prin Decizia penală nr. 239/A/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, nu este legală, întrucât existau probe cu privire la împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunile de abuz în serviciu în formă continuată, cu excepţia faptei săvârşită în perioada 2012-2014, constând în plăţi nelegale către Q. SRL.
A arătat că la momentul pronunţării deciziei în apel, instanţa de control judiciar trebuia să aplice legea penală mai favorabilă intervenită de la data săvârşirii faptelor şi până la data judecării definitive a cauzei şi, prin urmare, să constate că în cauză a intervenit prescripţia răspunderii penale, fiind împlinite termenele generale de prescripţie, legea penală mai favorabilă fiind Noul C. pen. în forma ulterioară publicării Deciziei nr. 297/2018 pronunţate de Curtea Constituţională.
Analizând admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare formulată de persoana condamnată A., Înalta Curte, secţia penală a constatat că această cale de atac a fost formulată împotriva unei hotărâri penale definitive prin care s-a soluţionat acţiunea penală, respectiv Decizia penală nr. 239/A din data de 11 iulie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în Dosarul nr. x/2014.
S-a constatat că este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 427 alin. (1) C. proc. pen., în sensul că titularul contestaţiei în anulare - persoana condamnată A., a avut calitatea de parte (inculpat) în cauza în care a fost pronunţată decizia contestată.
Cu privire la condiţiile prevăzute de la art. 427 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că acestea sunt îndeplinite, contestatorul indicând ca motiv de contestaţie în anulare cazul prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal), motivele aduse în sprijinul acestui caz fiind dezvoltate în cererea de contestaţie în anulare.
Referitor la termenul de introducere a contestaţiei în anulare, s-a constatat că sunt respectate exigenţele dispoziţiilor art. 428 alin. (2) C. proc. pen., care prevăd că pentru motivele prevăzute de art. 426 lit. b) şi i) C. proc. pen. contestaţia în anulare poate fi introdusă oricând. În cauza de faţă contestaţia în anulare a fost introdusă la data de 18.10.2022, prin poşta electronică.
Înalta Curte, secţia penală a constatat că nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 431 alin. (2) C. proc. pen., respectiv ca motivul pe care se sprijină contestaţia să fie dintre cele prevăzute de art. 426 C. proc. pen.
Instanţa a reţinut că persoana condamnată a apreciat că în cauză sunt incidente dispoziţiile deciziilor nr. 297 din 26 aprilie 2018 şi 358 din 26 mai 2022 ale Curţii Constituţionale şi, în consecinţă, că se impune încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
Raportat la aceste critici, Înalta Curte, secţia penală a reţinut că procesul penal care îl vizează pe contestatorul A. a fost soluţionat în mod definitiv, în baza C. pen. din 1969, făcându-se aplicarea dispoziţiile art. 5 C. pen., referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei.
Practic, contestatorul a invocat neconstituţionalitatea textului de lege care reglementează instituţia prescripţiei în Noul C. pen., respectiv a dispoziţiile art. 155 alin. (1) şi, subsecvent, solicită examinarea prescripţiei răspunderii penale potrivit Noului C. pen., pentru infracţiuni săvârşite anterior datei de 01 februarie 2014 şi judecate conform C. pen. din 1969.
Înalta Curte, secţia penală a reţinut că această cauză a fost soluţionată în baza legii vechi şi nu poate fi reevaluată prin prisma unei decizii de neconstituţionalitate care priveşte legea penală actuală (legea nouă). Astfel, instanţa a reţinut că neconstituţionalitatea instituţiei prescripţiei răspunderii penale prevăzute în C. pen. actual nu este aptă de a produce consecinţe asupra instituţiei prescripţiei din legile penale anteriore.
În considerentele deciziei, s-a reţinut că instanţa care judecă contestaţia în anulare nu evaluează legea penală mai favorabilă, ci analizează cazul de contestaţie în anulare prin raportare la încadrarea juridică stabilită cu titlu definitiv de instanţa de apel. Stabilirea legii penale mai favorabile este atributul exclusiv al instanţei învestite cu judecarea cauzei (de fond sau de apel, ambele competente să cenzureze integral fondul cauzei, în fapt şi în drept), iar nu al instanţei învestite într-o cale extraordinară de atac, respectiv contestaţia în anulare.
Împotriva Deciziei nr. 59/A din data de 8 februarie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2022, contestatorul A. a formulat contestaţie, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, sub nr. x/2023. Primul termen a fost fixat, în mod aleatoriu, la data de 8 mai 2023, termen la care au avut loc dezbaterile, susţinerile părţii, prin apărător desemnat din oficiu şi ale reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor fi reluate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovate de contestatorul A., constată că aceasta este inadmisibilă şi va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art. 129 din Constituţie, "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". Această normă constituţională consacră pe de o parte, dreptul subiectiv al oricărei părţi a unui proces, indiferent de obiectul procesului, precum şi dreptul Ministerului Public de a exercita căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti considerate ca fiind nelegale sau neîntemeiate şi, pe de altă parte, faptul că exercitarea căilor de atac se poate realiza în condiţiile legii.
Art. 21 alin. (3) din Constituţie garantează dreptul părţilor de acces liber la justiţie, precum şi dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, în acord cu dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Dreptul garantat de art. 21 din Constituţie nu presupune accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate gradele de jurisdicţie, fără a putea fi supus vreunei condiţionări, ci legiuitorul stabileşte reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi de exercitare a drepturilor procesuale (în acest sens Decizia nr. 250 din 15 iunie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 728 din 12 august 2004 şi Decizia nr. 52 din 27 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 17 februarie 2005).
De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că dreptul la un proces echitabil nu este un drept absolut, acesta putând fi supus unor restricţionări legitime (Cauza Z şi alţii împotriva Regatului Unit, 29392/95, hotărârea din 10.05.2001).
În privinţa căilor de atac, legiuitorul reglementează categoria persoanelor care pot exercita căile de atac, termenele şi forma de declarare a acestora, instanţa la care se depun, competenţa şi modul de judecare, soluţiile ce pot fi adoptate, astfel cum prevede art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia "competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege".
Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi reţine că art. 4251 din C. proc. pen. reglementează dispoziţii generale referitoare la calea ordinară de atac a contestaţiei, care se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, textul de lege fiind aplicabil când legea nu prevede altfel.
Totodată, se reţine că, spre deosebire de calea ordinară de atac a apelului, care vizează hotărârile pronunţate în primă instanţă asupra fondului, prin care se soluţionează conflictul de drept penal, contestaţia care este, de asemenea, o cale ordinară de atac, se exercită împotriva hotărârilor care se referă la unele măsuri procesuale luate de către instanţă în faza de urmărire penală, în procedura de cameră preliminară sau în faza de judecată, ori în timpul executării pedepsei.
Se constată că, în cauză, contestatorul A. a exercitat calea de atac a contestaţiei împotriva Deciziei nr. 59/A din data de 8 februarie 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2022, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de persoana condamnată A. împotriva Deciziei penale nr. 239/A din data de 11 iulie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2014.
În acest context, Completul de 5 Judecători al instanţei supreme reţine că potrivit prevederilor art. 431 alin. (2) din C. proc. pen., "Instanţa, constatând că cererea de contestaţie în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute la art. 426 şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestaţia şi dispune citarea părţilor interesate."
De asemenea, se reţine că, în conformitate cu art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., "Sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă."
Prin urmare, analizând dispoziţiile cuprinse în Secţiunea I - Contestaţia în anulare - a Capitolului V din Titlul III din C. proc. pen., Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că împotriva hotărârilor penale definitive se poate formula contestaţie în anulare în cazurile menţionate la art. 426 din C. proc. pen., iar dispoziţiile legii procesual penale prevăd posibilitatea exercitării căii de atac a apelului numai împotriva sentinţei pronunţate în contestaţie în anulare, ca urmare a soluţionării pe fond, a acestei căi de atac, însă împotriva hotărârii pronunţate în faza examinării în principiu a admisibilităţii acestei căi extraordinare, legiuitorul nu a reglementat nicio cale de atac, astfel încât această din urmă hotărâre are caracter definitiv.
În aceste condiţii, se constată că în cauză, contestatorul A. a formulat contestaţie împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, aspect de natură a încălca coerenţa sistemului căilor de atac reglementate de lege.
În consecinţă, având în vedere că prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căilor de atac şi împotriva hotărârilor definitive pronunţate în etapa examinării admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că exercitarea contestaţiei împotriva Deciziei nr. 59/A din data de 8 februarie 2023 pronunţată de Înalta Curte, secţia penală, în Dosarul nr. x/2022, nu este admisibilă, întrucât în situaţia contrară, s-ar încălca principiul instituit prin dispoziţiile art. 129 din Constituţia României potrivit cărora "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile ... pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."
Astfel cum s-a reţinut în jurisprudenţa constantă a instanţei supreme, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, a principiului unicităţii căilor de atac reglementate de lege şi a dispoziţiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, şi din acest motiv, constituie o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Faţă de considerentele ce preced, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 59/A din data de 8 februarie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2022.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 340 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 59/A din data de 8 februarie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2022.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 mai 2023.
GGC - ED