Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor constată următoarele:

Prin încheierea din data de 27 martie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2023, a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. a), art. 459 alin. (3) lit. c) şi e) şi art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., formulată de apelantul revizuent A..

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că apelantul revizuent A. a susţinut că dispoziţiilor legale criticate pentru neconstituţionalitate sunt susceptibile de interpretări diferite în ceea ce priveşte înţelesul următoarelor sintagme: 1) "s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei" - art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. 2) "au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale" - art. 459 alin. (3) lit. c) C. proc. pen. 3) "faptele şi mijloacele de probă (...) conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale care permit revizuirea" - art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen.

Or, faţă de modul de redactare a textelor de lege menţionate, din cuprinsul acestora nu rezultă cu claritate cel puţin următoarele aspecte:

- faţă de cine se apreciază necunoaşterea faptelor şi împrejurărilor noi, în sensul art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

- ce se înţelege prin sintagma "au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale", conţinută de art. 459 alin. (3) lit. c) C. proc. pen., prevăzută ca o condiţie distinctă faţă de cea de la art. 459 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., care, printre altele, impune motivarea cererii de revizuire "cu arătarea cazului de revizuire pe care se întemeiază şi a mijloacelor de probă în dovedirea acestuia";

- dacă exigenţa "în mod evident" din cuprinsul dispoziţiilor art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen. presupune verificarea unor elemente ce vizează fondul cererii de revizuire, în etapa admiterii în principiu.

Astfel, s-a apreciat de către apelantul revizuent că aspectele învederate contravin principiului legalităţii şi încalcă dreptul său la un proces echitabil.

Cum soluţionarea cererii de revizuire presupune aplicarea dispoziţiilor legale criticate pentru neconstituţionalitate, s-a considerat că este dovedită şi condiţia legăturii cu soluţionarea cauzei, în accepţiunea dată de Curtea Constituţională.

În al doilea rând, tot cu referire la dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a subliniat că, spre deosebire de reglementarea anterioară, respectiv art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. de la 1968, care prevedea că faptele şi împrejurările descoperite "nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei", textul de lege în vigoare nu conţine vreo precizare în acest sens, ceea ce îngăduie interpretări diferite privitoare la necunoaşterea faptelor sau împrejurărilor.

În al treilea rând, s-a susţinut că respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă - soluţie prevăzută de art. 459 alin. (5) C. proc. pen. - se dispune atunci când nu sunt îndeplinite condiţiile de la alin. (3), printre care invocarea de temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale, însă această cerinţă pare să se suprapună peste cea de la art. 459 alin. (3) lit. b) care face trimitere, printre altele, la art. 456 alin. (2) C. proc. pen., din al cărei conţinut rezultă necesitatea motivării cererii, cu arătarea cazului de revizuire şi a mijloacelor de probă.

În măsura în care condiţia analizată presupune o examinare a temeiniciei cererii, în mod evident, o atare apreciere nu este specifică admisibilităţii în principiu.

A subliniat apelantul revizuent că aceeaşi problemă există şi în cazul condiţiei prevăzute la lit. e), aceea ca faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea să conducă, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale care să permită revizuirea.

Privitor la aceste dispoziţii, s-a învederat că, spre deosebire de art. 453 alin. (1) lit. a) şi alin. (4) C. proc. pen. - în care este utilizată locuţiunea "fapte sau împrejurări" - în cuprinsul textului în discuţie apare expresia "faptele şi mijloacele de probă", ceea ce generează echivocitate în interpretare şi aplicare.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a apreciat că argumentele prezentate de apelantul revizuent A. în susţinerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, nu constituie veritabile critici de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. a), art. 459 alin. (3) lit. c) şi e) şi art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., iar prin invocarea excepţiei nu se tinde la declanşarea unui mecanism de cenzurare a neconcordanţei dintre o normă legală şi exigenţele Constituţiei României, ci sunt vizate aspecte legate de interpretarea şi aplicarea legii.

În raport cu prevederile art. 146 din Constituţia României şi art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, s-a reţinut că excepţia invocată nu vizează, în realitate, o problemă de neconstituţionalitate, ci de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale, aspecte ce intră în competenţa de soluţionare a instanţei judecătoreşti.

De asemenea, s-a reţinut că premisa sesizării instanţei de contencios constituţional o constituie inclusiv constatarea că, prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepţia urmăreşte, în mod real şi efectiv, să obţină concursul Curţii, în considerarea şi în limitele stricte ale competenţei sale constituţionale.

Or, a sesiza instanţa constituţională, în scopul interpretării şi aplicării textului legal, ar însemna a face abstracţie de limitele competenţelor instanţei de contencios constituţional, în condiţiile în care, în jurisprudenţa obligatorie a acesteia, este consacrată soluţia în sensul respingerii, ca inadmisibile, a excepţiilor de neconstituţionalitate cu o astfel de finalitate, cu motivarea că, prin criticile formulate, sunt invocate probleme de interpretare şi aplicare a legii, iar nu de constituţionalitate.

Prin urmare, având în vedere argumentele prezentate în cuprinsul cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, s-a apreciat că scopul urmărit excedează unor critici de constituţionalitate propriu-zise şi s-a constatat că nu sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege pentru a admite cererea formulată de apelantul revizuent A. şi a dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată.

Împotriva încheierii din data de 27 martie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2023, în termenul legal, a formulat recurs apelantul revizuent A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, sub nr. x/2023/a1.1, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu, la data de 8 mai 2023.

La aceeaşi dată au avut loc dezbaterile, susţinerile apărătorului ales al recurentului şi ale reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul declarat de apelantul revizuent A. împotriva încheierii din data de 27 martie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Înalta Curte de Casaţie şi justiţie - Completul de 5 Judecători, cu majoritate, constată că acesta este întemeiat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin recursul formulat, apelantul revizuent A. a susţinut că, din economia hotărârii atacate, nu reiese că instanţa a analizat in concreto condiţiile de admisibilitate a cererii formulate. Lipsa unor contraargumente faţă de îndeplinirea cerinţelor expres menţionate de art. 29 din Legea nr. 47/1992 echivalează, în opinia recurentului, cu faptul că instanţa a constatat, implicit, că sunt îndeplinite următoarele condiţii: (i) excepţia a fost invocată într-o cauză penală pendinte în faţa instanţelor judecătoreşti; (ii) excepţia a fost ridicată de o persoană cu legitimitate procesuală; (iii) din cercetarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale nu a rezultat că prevederile legale criticate ar fi fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară.

Recurentul a invocat dispoziţiile art. 124 alin. (1) şi art. 126 alin. (1) din Constituţie, precum şi considerentele deciziei nr. 878 din 30 iunie 2011, prin care Curtea Constituţională a subliniat că nicio instanţă de judecată în faţa căreia se ridică o excepţie de neconstituţionalitate nu are competenţa să examineze textul sub aspect constituţional sau să adauge o altă condiţie faţă cele prevăzute de lege pentru admiterea cererii de sesizare a Curţii, ci numai să verifice îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a acesteia, prevăzute de art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992.

S-a susţinut că soluţia dispusă prin încheierea recurată este nelegală, având în vedere că instanţa a examinat fondul excepţiei, care este atributul exclusiv al instanţei de contencios constituţional.

S-a arătat că, pe baza analizei jurisprudenţei din materia contenciosului constituţional, chiar şi în ipoteza în care prin criticile aduse s-ar ridica de fapt chestiuni care ţin de interpretarea şi aplicarea legii, instanţa, verificând strict îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, trebuie să sesizeze Curtea Constituţională, inclusiv în situaţia în care excepţia ar putea fi respinsă ca inadmisibilă. De altfel, o chestiune ce aparent ţine de interpretarea legii, poate reprezenta o încălcare a Constituţiei, în litera şi/sau spiritul ei.

S-a apreciat că normele criticate sunt în contradicţie cu principiul legalităţii, reglementat de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţia României şi cu dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din legea fundamentală.

Analizând criticile formulate, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi constată că excepţia invocată de apelantul revizuent A. are ca obiect dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a), art. 459 alin. (3) lit. c) şi e) şi art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., texte de lege care au următorul conţinut:

"(1) Revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză" - art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

"(3) Instanţa examinează dacă: (...) c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale; (...) e) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea" - art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen.

"(5) În cazul în care instanţa constată neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (3), dispune prin sentinţă respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă" - art. 459 alin. (5) C. proc. pen.

Referitor la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, cu majoritate, reţine că, potrivit art. 146 lit. d) din Constituţia României, competenţa de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, revine Curţii Constituţionale.

Conform dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum este reglementată în cuprinsul dispoziţiilor anterior menţionate, este un mecanism creat cu scopul de a garanta supremaţia Constituţiei în cadrul procedurilor judiciare, prin intermediul ei exercitându-se controlul de constituţionalitate a posteriori şi asigurându-se accesul părţilor la jurisdicţia constituţională.

Instanţa în faţa căreia se invocă excepţia de neconstituţionalitate, nu realizează un control al constituţionalităţii propriu-zise a prevederilor legale contestate, ci doar apreciază asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Referitor la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători constată că această analiză presupune, în concret, verificarea următoarelor cerinţe ce trebuie îndeplinite cumulativ:

- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;

- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar şi a măsurii în care legea sau ordonanţa în care acestea sunt inserate, se află în vigoare la data soluţionării cererii;

- verificarea deciziilor pronunţate anterior de către Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea acelei dispoziţii legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituţionalităţii normei criticate printr-o decizie precedentă.

- existenţa unei legături dintre norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului.

În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 în prezenta cauză, se constată că excepţia a fost invocată de către apelantul revizuent A. în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători (dosarul nr. x/2022 având ca obiect apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 28 din data de 19 ianuarie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2021).

De asemenea, excepţia de neconstituţionalitate vizează dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a), art. 459 alin. (3) lit. c) şi e) şi art. 459 alin. (5) din C. proc. pen. şi se constată că textele de lege criticate nu au fost declarate neconstituţionale prin decizii anterioare ale Curţii Constituţionale.

Pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, excepţia trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.

Examenul legăturii cu cauza trebuie realizat în concret, prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă.

În acest sens, prin decizia nr. 591 din data de 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 916 din 16 decembrie 2014, Curtea Constituţională a reţinut că "legătura cu soluţionarea cauzei presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului".

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, cu majoritate, constată că interesul procesual al apelantului revizuent în legătură cu cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este evident, justificat, existând o strânsă legătură între obiectul dosarului şi excepţia invocată.

În cauză, revizuentul A. a formulat cererea de revizuire împotriva sentinţei nr. 1114 din data de 03 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2008, definitivă prin decizia penală nr. 782 din 19.10.2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 9 Judecători, în dosarul nr. x/2009.

Prin sentinţa nr. 28 din data de 19 ianuarie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2021, cererea de revizuire a fost respinsă, ca inadmisibilă. Ulterior, revizuentul A. a formulat apel împotriva acestei sentinţe.

Totodată, se constată că excepţia de neconstituţionalitate invocată de apelantul revizuent A. priveşte dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a), art. 459 alin. (3) lit. c) şi e) şi art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., norme juridice care se referă la cazurile în care poate fi cerută revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive cu privire la latura penală, condiţiile pe care instanţa sesizată cu o cerere de revizuire le examinează din perspectiva admisibilităţii în principiu, precum şi a consecinţelor acestei examinări asupra soluţie pe care instanţa o va pronunţa.

Astfel, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, cu majoritate, apreciază că o eventuală decizie a Curţii Constituţionale prin care s-ar stabili neconstituţionalitatea dispoziţiilor criticate, are aptitudinea de a produce efecte asupra cursului procesului penal, în mod concret asupra soluţionării etapei admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire şi, implicit, asupra propriei situaţii juridice a revizuentului, în calea extraordinară de atac a revizuirii.

Instanţa subliniază că scopul invocării unei excepţii de neconstituţionalitate este acela de a împiedica pronunţarea unei soluţii întemeiată pe o dispoziţie neconstituţională.

În consecinţă, contrar raţionamentului primei instanţe, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi constată că în cauză, este îndeplinită condiţia legăturii excepţiei de neconstituţionalitate cu modul de soluţionare a procesului penal, din ambele perspective, atât în ceea ce priveşte aplicabilitatea dispoziţiilor legale în cauză, cât şi în ceea ce priveşte necesitatea invocării excepţiei în vederea restabilirii stării de legalitate.

Prin urmare, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, cu majoritate, va admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. a), art. 459 alin. (3) lit. c) şi e) şi art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., formulată de recurentul A..

Opinia instanţei cu privire la constituţionalitatea textului criticat este în sensul că aceste dispoziţii respectă exigenţele impuse de legea fundamentală, excepţia invocată de către revizuentul A. fiind neîntemeiată.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători apreciază că dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a), art. 459 alin. (3) lit. c) şi e) şi art. 459 alin. (5) din C. proc. pen. nu sunt afectate de vicii de neconstituţionalitate din perspectiva respectării principiului legalităţii prevăzut de art. 1 alin. (5) din legea fundamentală şi al accesului liber la justiţie, prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., autorul excepţiei a susţinut, în primul rând, că din conţinutul normei nu rezultă expres, dacă elementul de noutate are caracter absolut sau vizează şi fapte sau împrejurări care, deşi au fost cunoscute instanţei, aceasta nu s-a pronunţat asupra lor.

Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi constată că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a subliniat că revizuirea este calea extraordinară de atac care permite instanţei penale să revină asupra propriei hotărâri, revizuirea având caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile de judecată intervenite în rezolvarea cauzelor penale.

Instanţa de contencios constituţional a reţinut că motivul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. priveşte situaţia în care s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate.

În acest sens, cererea de revizuire se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, fiind descoperite ulterior, care fac dovada că hotărârea definitivă se întemeiază pe o eroare judiciară (Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 5 mai 2017, Decizia nr. 410 din 20 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din 8 noiembrie 2019).

Totodată, cu privire la înţelesul expresiei "fapte sau împrejurări", în literatura de specialitate, ca şi în practica judiciară, s-a considerat că aceasta se referă la probele propriu-zise, ca elemente de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii, şi anume orice întâmplare, situaţie sau stare care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii. (Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 5 mai 2017).

Astfel, se apreciază că, pentru a fi reţinut cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., este necesar ca faptele şi împrejurările noi să fi fost anterioare hotărârii atacate, dar nu au putut fi cunoscute de instanţă.

O altă critică de neconstituţionalitate se referă la faptul că, spre deosebire de prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. din 1968, actuala normă nu prevede, în mod expres, dacă faptele şi împrejurările descoperite trebuie să fi fost necunoscute de către instanţa de judecată sau dacă necunoaşterea acestora poate fi stabilită şi în raport cu alţi participanţi la procesul penal.

Cu privire la acest aspect, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi, cu majoritate, constată că faptele şi împrejurările noi care nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate nu pot fi apreciate altfel decât prin raportare la instanţa de judecată care a soluţionat cauza penală, necunoaşterea aceloraşi fapte sau împrejurări de către ceilalţi participanţi la procesul penal neproducând efecte juridice asupra soluţiei pronunţate.

Referitor la art. 459 alin. (3) lit. c) şi e) şi art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., autorul excepţiei a invocat faptul că acestea presupun o examinare a temeiniciei cererii, ceea ce nu este specific procedurii admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători reţine că dispoziţiile art. 459 din C. proc. pen. reglementează procedura admiterii în principiu a cererii de revizuire, cu indicarea în cuprinsul alin. (3) a condiţiilor ce trebuie verificate de instanţa de judecată, în vederea admiterii cererii.

La art. 459 alin. (3) lit. c) şi e) din C. proc. pen., sunt prevăzute condiţiile ca prin cerere, să fie invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale, respectiv ca faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea să conducă, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea.

Se constată că dispoziţiile art. 459 din C. proc. pen. nu privesc soluţionarea acuzaţiei în materie penală, ci se referă la verificarea unor aspecte de ordin pur legal, respectiv cele prevăzute la art. 459 alin. (3) din C. proc. pen., referitoare la formularea cererii în termen şi de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455 din C. proc. pen., întocmirea cererii cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) şi (3) din C. proc. pen., invocarea unor temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale; neprezentarea într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv a faptelor şi mijloacelor de probă în baza cărora este formulată cererea, aspectul că faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea, conformarea persoanei care a formulat cererea, cerinţelor instanţei, dispuse potrivit art. 456 alin. (4) din C. proc. pen. (în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 81 din data de 23 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 293 din 18 aprilie 2016).

Procedura reglementată de art. 459 din C. proc. pen. se referă la examinarea admisibilităţii exercitării unui drept, deci nu la o judecată asupra temeiniciei solicitării ce face obiectul exercitării acelui drept, şi prin urmare, nu vizează însăşi soluţionarea căii extraordinare de atac a revizuirii. Astfel, instanţa nu se implică în judecata pe fond a acuzaţiei în materie penală, aceasta verificând cererea de revizuire doar sub aspectul regularităţii sale, respectiv al îndeplinirii condiţiilor în care poate fi exercitată referitor la hotărârile ce pot fi atacate, cazurile ce o justifică, titularii cererii şi termenul de introducere.

Totodată, sintagma "în mod evident" din conţinutul art. 459 alin. (3) lit. e) din C. proc. pen., reprezintă legătura directă care trebuie să existe între faptele şi mijloacele de probă arătate de revizuent în cererea de revizuire şi posibilitatea stabilirii unor temeiuri legale care să permită revizuirea. Astfel, instanţa învestită cu soluţionarea cererii de revizuire este chemată să identifice existenţa acestei legături directe, în funcţie de particularităţile cauzei.

Aceleaşi concluzii sunt aplicabile şi în cazul dispoziţiilor art. 459 alin. (5) din C. proc. pen. care se referă la prevederile alin. (3) lit. e) al aceluiaşi articol.

Din perspectiva art. 1 alin. (5) din Constituţie care consacră principiul respectării obligatorii a legilor, se apreciază că dispoziţiile legale criticate pentru neconstituţionalitate, sunt suficient de precise şi clare pentru a putea fi aplicate.

Pentru a putea fi respectată de destinatarii săi, legea trebuie să îndeplinească anumite cerinţe de claritate şi previzibilitate, astfel încât aceşti destinatari să îşi poată adapta în mod corespunzător conduita. În acest sens, atât Curtea Constituţională, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului au statuat, de principiu, că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezultă dintr-un act determinat. (Decizia Curţii Constituţionale nr. 473 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 15 ianuarie 2014, Decizia Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010).

Referitor la cerinţa ca legea să fie atât accesibilă, cât şi previzibilă, conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, pentru ca legea să satisfacă cerinţa de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrarului … În plus, nu putem considera drept "lege" decât o normă enunţată cu suficientă precizie, pentru a permite cetăţeanului să îşi controleze conduita; apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el trebuie să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă (a se vedea cauza Sissanis împotriva României, hotărârea din data de 25 ianuarie 2007, § 66).

Astfel cum s-a reţinut şi în jurisprudenţa anterior menţionată, dat fiind caracterul general al legilor, textul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Multe dintre acestea, din cauza necesităţii de a evita o rigiditate excesivă şi de a se adapta la schimbările de situaţie, folosesc, în mod inevitabil, formule mai mult sau mai puţin imprecise, a căror interpretare şi aplicare depind de practică (cauza Cantoni împotriva Franţei, pct. 31).

Totodată, se constată că dispoziţiile legale criticate nu sunt de natură să încalce principiul respectării dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie.

Instituirea unei căi de atac, ca modalitate de acces la justiţie presupune asigurarea posibilităţii de a fi utilizată de cei care au un drept şi un interes legitim. Or, chiar în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, s-a statuat că accesul la justiţie nu este un drept absolut, putând fi limitat prin anumite condiţii de formă şi de fond impuse de legiuitor, prin raportare la dispoziţiile art. 21 din Constituţie, cu singura condiţie ca aceste condiţionări să nu afecteze dreptul fundamental în chiar substanţa sa.

Pentru aceste considerente, constatând ca fiind îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 94/1992 pentru sesizarea Curţii Constituţionale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, cu majoritate, va admite recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 27 martie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2023.

Va desfiinţa încheierea recurată şi rejudecând, va admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. a), art. 459 alin. (3) lit. c) şi e) şi art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., formulată de recurentul A. şi va dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de prezenta cauză, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate,

Admite recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 27 martie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2023.

Desfiinţează încheierea recurată şi rejudecând:

Admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. a), art. 459 alin. (3) lit. c) şi e) şi art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., formulată de recurentul A..

Dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de prezenta cauză, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 mai 2023.

OPINIE SEPARATĂ

În dezacord cu opinia majoritară, apreciez că se impunea respingerea, ca nefondat, a recursului formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 27 martie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2023, considerând că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. a), art. 459 alin. (3) lit. c) şi e) şi art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., este inadmisibilă.

Din economia dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanţei de contencios constituţional în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor cerinţe de admisibilitate, cumulativ, prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din lege:

- calitatea de parte în proces a autorului excepţiei;

- identificarea normei/normelor legale criticate, dar şi a măsurii în care legea în care sunt inserate se află în vigoare la data soluţionării cererii;

- existenţa unei legături între norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului;

- verificarea deciziilor pronunţate anterior de către Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea acelei dispoziţii legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii, ca efect al constatării neconstituţionalităţii normei criticate printr-o decizie precedentă.

Dacă evaluarea primelor două şi a ultimei condiţii dintre cele patru anterior enunţate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerinţă cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunţită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilităţii cererii de sesizare.

O atare evaluare nu contravine însă dispoziţiilor art. 2 ori art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Curtea Constituţională este unica autoritate competentă să supună controlului de constituţionalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea specială.

Încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale are, însă, valenţele unui act procedural, prin care sunt definite limitele învestirii autorităţii de jurisdicţie constituţională. Instanţa de judecată în faţa căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate are, potrivit legii, nu doar competenţa, ci şi obligaţia corelativă de a cenzura eventualele susţineri ale autorului excepţiei şi, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorităţii de jurisdicţie constituţională în strictă conformitate cu dispoziţiile legii pertinente, dar şi cu specificul cauzei.

În aceste coordonate de principiu, analizând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, se constată următoarele:

Excepţia a fost ridicată de către una dintre părţile din proces în faţa unei instanţe judecătoreşti învestite cu soluţionarea apelului formulat împotriva sentinţei penale nr. 28 din data de 19 ianuarie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2021.

Excepţia de neconstituţionalitate vizează dispoziţii în vigoare, respectiv art. art. 453 alin. (1) lit. a), art. 459 alin. (3) lit. c) şi e) şi art. 459 alin. (5) din C. proc. pen.:

Referitor la condiţia ca textele de lege criticate să nu fi fost anterior declarate neconstituţionale, se constată neîndoielnic îndeplinită această exigenţă.

Prin urmare, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale îndeplineşte cerinţele de admisibilitate privind calitatea autorului excepţiei de a fi parte într-un proces în curs de soluţionare, aflarea în vigoare a dispoziţiilor legale criticate şi inexistenţa unei decizii prin care Curtea Constituţională să fi sancţionat anterior aceste texte de lege.

Criticile recurentului se referă la faptul că, din conţinutul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., nu rezultă în mod expres dacă elementul de noutate are un caracter absolut sau vizează şi fapte ori împrejurări care, deşi au fost cunoscute instanţei, aceasta nu s-a pronunţat asupra lor. Totodată, s-a susţinut că acelaşi text de lege permite cel puţin patru interpretări diferite privitoare la necunoaşterea faptelor sau împrejurărilor.

S-a mai susţinut că soluţia prevăzută de art. 459 alin. (5) C. proc. pen. se dispune atunci când nu sunt îndeplinite condiţiile de la art. 459 alin. (3) din acelaşi cod, printre care cea menţionată la lit. c) - invocarea de temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale, însă această cerinţă pare să se suprapună peste cea prevăzută la art. 459 alin. (3) lit. b), care face trimitere la art. 456 alin. (2) din C. proc. pen. din care rezultă necesitatea motivării cererii, cu arătarea cazului de revizuire şi a mijloacelor de probă.

Recurentul a subliniat că aceeaşi problemă există şi în cazul condiţiei prevăzute la art. 459 alin. (3) lit. e) din C. proc. pen., care se referă la fapte şi mijloace de probă, spre deosebire de art. 453 alin. (1) lit. a) şi alin. (4) din C. proc. pen. în care este utilizată locuţiunea "fapte sau împrejurări", ceea ce generează echivocitate în interpretare şi aplicare.

Se constată că recurentul nu invocă veritabile critici de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a), art. 459 alin. (3) lit. c) şi e) şi art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., ci aceste critici vizează modul de interpretare şi aplicare a prevederilor legale de către instanţa învestită cu soluţionarea cauzei. Însă, asemenea aspecte nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, ci sunt de competenţa instanţei de judecată învestite cu soluţionarea litigiului, respectiv a instanţelor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege.

De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut că a răspunde criticilor privitoare la modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale, ar însemna o ingerinţă a Curţii Constituţionale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituţie, potrivit cărora justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.

Faţă de argumentele prezentate, se constată că nu este îndeplinită condiţia referitoare la legătura normei contestate cu soluţia ce ar putea fi dată în cauză, în planul componentei privind necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.

În plus, se constată că argumentele prezentate nu relevă aspecte pe care să se întemeieze neconstituţionalitatea prevederilor criticate, ci se invocă o eventuală contrarietate între norme legale care reglementează calea extraordinară de atac a revizuirii.

Este de notat că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a subliniat că examenul de constituţionalitate implică analiza conţinutului textului criticat prin raportare la exigenţele legii fundamentale. Astfel, s-a reţinut că "examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acelui text cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel, s-ar ajunge inevitabil la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele. O astfel de situaţie nu constituie un veritabil argument pe care să se întemeieze neconstituţionalitatea prevederilor criticate, ci o eventuală contrarietate între norme legale (…) Or, coordonarea legislaţiei în vigoare, sub aspectele menţionate, este de competenţa autorităţii legiuitoare".

Prin urmare, a sesiza instanţa constituţională în scopul înlăturării eventualelor neconcordanţe dintre normele legale, înseamnă a face abstracţie de limitele competenţelor sale, afirmate constant în jurisprudenţa obligatorie a Curţii, prin respingerea ca inadmisibile a excepţiilor de neconstituţionalitate cu o astfel de finalitate.

Ca atare, astfel cum a fost invocată, excepţia de neconstituţionalitate contravine regulilor de principiu desprinse din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, reflectate, mutatis mutandis, în Decizia nr. 537 din 15 octombrie 2014, publicată în M.Of. nr. 960/30.12.2014.

Scopul invocării unei excepţii de neconstituţionalitate nu poate fi acela de a supune, formal, jurisdicţiei constituţionale orice dispoziţie legală, ci de a împiedica pronunţarea unei soluţii întemeiată pe o dispoziţie neconstituţională.

Premisa sesizării instanţei constituţionale o constituie, aşadar, constatarea, inter alia, că, prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepţia urmăreşte, în mod real şi efectiv, să obţină concursul Curţii, în considerarea şi în limitele stricte ale competenţei sale constituţionale.

O astfel de premisă nu este realizată atunci când, aşa cum se constată în speţă, autorul excepţiei nu tinde la declanşarea unui mecanism de cenzurare implicită, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, a concordanţei dintre o normă legală şi exigenţele Constituţiei României, ci, în realitate, critică modul de interpretare şi aplicare a legii.

Curtea a constatat că, tocmai în considerarea principiului generalităţii legilor, formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută, iar interpretarea şi aplicarea acestor texte depind de practică. În acest sens, funcţia de decizie încredinţată instanţelor serveşte tocmai înlăturării îndoielilor ce ar putea rămâne în ceea ce priveşte interpretarea normelor, ţinându-se cont de evoluţia practicii cotidiene, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent cu substanţa infracţiunii şi rezonabil de previzibil (Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, par. 37).

Ca atare, pretinsele critici de neconstituţionalitate aduse dispoziţiilor legale în vigoare nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale, sub forma unei excepţii de neconstituţionalitate, context în care folosirea mijlocului procedural oferit de art. 29 din Legea nr. 47/1992 excedează scopului pentru care acesta a fost legiferat.

Faţă de aceste considerente, apreciez că s-ar fi impus respingerea, ca nefondat, a recursului formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 27 martie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2023.