Drept administrativ. Cariera Magistraţilor. Inspecţia Judiciară. Răspundere disciplinară.
Cuprins pe materii: Contenciosul administrativ reglementat prin legi speciale. Cariera magistraţilor.
Index alfabetic:
- Inspecţia Judiciară
- Răspundere disciplinară
- Rezoluţie de clasare
- Rea-credinţă
- Gravă neglijenţă
Legea 303/2004 art. 97 alin. (2), art. 99 lit. t)
Pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuţie însăși valabilitatea actelor întocmite de judecător şi pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce însă nu este cazul în speță.
Considerentele hotărârii reprezintă în esență garanția imparțialității judecătorului şi a calității actului de justiţie.
Reaua-credinţă presupune intenţia frauduloasă a magistratului: ea se manifestă prin încălcarea cu bună ştiinţă de către magistrat a normelor de drept material ori procesual, tocmai în scopul de a vătăma drepturi şi/sau interese legitime ale unei persoane sau cel puţin magistratul, deşi nu urmăreşte expres, acceptă în mod conştient vătămarea unei persoane.
Încălcarea unor norme de drept material sau procesual, chiar reală dacă ar fi este un element distinct de reaua-credinţă a magistratului sau de grava neglijenţă – aceste din urmă elemente ale răspunderii trebuind a fi probate în mod distinct de încălcarea normelor de drept.
ICCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 267 din 20 ianuarie 2023
Circumstanţele Cauzei
Prin acţiunea formulată, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii - Inspecţia Judiciară, a solicitat anularea rezoluţiei inspectorului-şef nr. Cx-1405 din 07.09.2021 şi a rezoluţiei de clasare nr. 2301/A din data de 27.07.2021, emisă în dosarul nr. x-2372 de inspectorul judiciar, ca netemeinice şi nelegale, admiterea contestaţiei, desfiinţarea rezoluţiei inspectorului-şef şi a rezoluţiei de clasare şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.
- Soluția instanței de fond
Curtea de Apel București-Secția a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 112 din 28 ianuarie 2022, a respins contestaţia formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.
- Calea de atac exercitată
Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta A. a declarat recurs.
În motivarea recursului se arată că hotărârea pronunţată este nelegală, întrucât instanţa a încălcat regulile de procedură, motiv de casare prevăzut de art.488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fiind dată cu încălcarea normelor de drept material, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Recurenta precizează că în 24.11.2021 a solicitat în scris amânarea termenului de judecată, stabilit pentru 3.12.2021, în vederea angajării unui avocat pentru a o reprezenta în faţa instanţei de judecată.
Având în vedere confuzia creată la nivelul completului de judecată şi lipsa pronunţării acestuia privind solicitarea legal formulată pentru amânarea termenului în vederea angajării unui apărător, precum şi argumentele care au condus la stabilirea termenului de judecata din 28.01.2022, respectiv necesitatea repunerii „ cauzei pe rol, faţă de cererea de amânare a cauzei formulată de reclamantă pentru angajarea unui apărător şi asigurarea reprezentării convenţionale a acesteia în faţa instanţei, ce nu a fost soluţionată de instanţă", este mai mult decât evident că neavând o soluţie de admitere a unui nou termen pentru angajare apărător, m-am aflat în imposibilitatea angajării acestuia, rostul contractării serviciilor juridice de la un profesionist nefiind justificat în lipsa aprobării cererii formulate, de către instanţa de judecată.
Recurenta precizează că cererea de amânare a fost întemeiată, deoarece a întâmpinat probleme medicale din noiembrie 2021-martie 2022 (simptome ce au determinat intervenţie chirurgicală).
Principiul dreptului la apărare are, în primul rând, o valoare constituţională. Dreptul la apărare reprezintă un principiu constituţional, consacrat în art. 24 din Constituţia României.
Sesizarea Inspecţiei Judiciare şi a instanţei de fond, s-au efectuat după obţinerea unei soluţii definitive şi pentru aspecte care nu mai fac obiectul judecăţii în niciun dosar, fiind greşită afirmaţia instanţei de fond că "Reclamanta urmăreşte în fapt, exercitarea de către Inspecţia Judiciară a unui drept de (re)apreciere asupra procesului penal..."
Total greşită această afirmaţie a instanţei de fond, netemeinică şi nelegală fiind soluţia pronunţată, motivat de faptul că aspectele sesizate în plângerea formulată cu privire la activitatea judecătorului.
Eronat susţine Inspecţia Judiciară şi instanţa de fond ca "Inspecţia judiciară nu are în competenţa de a verifica legalitatea activităţii judiciare, acest atribut fiind în mod exclusiv al instanţelor de judecată".
Inspecţia judiciara are activitatea reglementată de art. 44 alin (3) şi art. 45, şi în continuare din Legea nr. 317/2004, nefiind precizate astfel de interpretări.
Se poate constata din rezoluţiile emise de reprezentanţii Inspecţiei Judiciare, din actele depuse la dosarul cauzei că acestea nu conţin documente, acte care să susţină exercitarea cu bună credinţă a activităţii de către judecătorul a căror acte le-am sesizat ca fiind abateri disciplinare.
În conformitate cu Regulamentul de organizare şi funcţionare Inspecţiei Judiciare aprobat prin Ordinul Inspectorului Şef nr. 49/2021 şi art. 11 alin. (1) din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie aprobat prin Ordinul Inspectorului Şef nr. 51/2021, inspectorii judiciari trebuiau sa procedeze la o verificare prealabilă, la colectarea de documente, acte, informaţii pentru a se asigura de corectitudinea modului de lucru al magistratului în cauză, de respectarea atribuţiilor de serviciu şi a reglementărilor legale.
În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii.
- Apărările formulate în cauză
Intimata Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
- Soluția instanței de recurs
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct.5 C. proc. civ.: „când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii”
Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este incident, deoarece casarea unei hotărâri, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se poate obţine când este vorba de încălcarea unei norme de procedură de natură imperativă sau dispozitivă, sancţiunea fiind nulitatea absolută sau nulitatea relativă.
Hotărârea de fond ar putea fi casată în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., doar în situaţia unei încălcări a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, acestea fiind, în principal, o eventuală nerespectare a dreptului la apărare, a principiului contradictorialităţii şi a dreptului la un proces echitabil, o încălcare a principiului disponibilităţii sau a oralităţii dezbaterilor, aspecte care nu pot fi reţinute în cauza de faţă.
Astfel, instanţa de fond a judecat cauza pe baza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, astfel încât nu se poate pune problema nerespectării dreptului la apărare, a principiului contradictorialităţii şi a dreptului la un proces echitabil, o încălcare a principiului disponibilităţii sau a oralităţii dezbaterilor.
Înalta Curte constată că susţinerile recurentului sunt neîntemeiate pe acest aspect, în cauză nefiind încălcate regulile de procedură.
În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. „când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.”
Înalta Curte constată că petenta şi-a exprimat nemulţumirea faţă de soluţia dispusă de judecătorul de cameră preliminară, d-na B., în cauza nr. x/44/2020/a1 pe rolul Curţii de Apel Galați, Secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Verificările au fost finalizate la data de 27.07.2021 prin rezoluţia nr. 2301 în lucrarea nr. x-2372, prin care s-a dispus clasarea sesizării, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, întrucât nu au fost identificate indicii privind săvârşirea de către doamna judecător B. din cadrul Curţii de Apel Iași a vreunei abateri disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
Pentru a dispune astfel, inspectorul judiciar a reţinut faptul că judecătorul de cameră preliminară învestit cu soluţionarea cauzei nr. x/44/2020/a1 a prezentat în considerentele încheierii din 22.12.2020 argumentele de fapt şi de drept care au justificat soluţia de respingere, ca nefondate, a cererilor şi excepţiilor privind restituirea cauzei la parchet pentru refacerea întregii urmăriri penale, excluderea unor probe şi constatarea nulităţii unor acte de urmărire penală, constatând legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul nr. x/P/2019 din 13.10.2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, privind pe petentă, trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de violarea vieţii private prevăzută de art. 226 alin. (1) şi (5) C. pen. şi de instigare la divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, prevăzută de art. 47 C. pen., raportat la art. 304 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, astfel că s-a dispus începerea judecăţii în cauză privind pe petentă.
Totodată, a reţinut că nu se poate deduce săvârşirea unei abateri disciplinare doar din împrejurarea că încheierea pronunţată de judecătorul de cameră preliminară a fost desfiinţată în parte, în condiţiile în care s-a prevăzut chiar de către legiuitor această posibilitate potrivit art. 34-347 C. proc. pen.
Împotriva rezoluției de clasare, reclamanta a formulat plângere, în temeiul art. 451 alin. (1) din Legea nr. 317/2004.
Plângerea a fost respinsă de Inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare prin rezoluţia nr. Cx-1405 din data de 07.09.2021 reţinându-se că rezoluţia contestată este motivată, răspunzând tuturor aspectelor invocate în sesizarea formulată de petiţionar, precum şi faptul că aceasta cuprinde argumentele de fapt şi de drept care au stat la baza măsurii de clasare luate de inspectorul judiciar, fiind dispusă cu respectarea condiţiilor legale speciale în materie şi a Regulamentului privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie. Recurenta-reclamantă a formulat contestaţie împotriva rezoluţiei Inspectorului-şef nr. Cx-1405 din data de 07.09.2021 şi împotriva rezoluţiei nr. 2301/A din data de 27.07.2021 emisă în dosarul nr. x-2372 a Inspecţiei Judiciare la Curtea de Apel București, Secția de contencios administrativ şi fiscal, contestaţie respinsă, ca neîntemeiată, în mod temeinic şi legal.
Înalta Curte constată că potrivit principiului independenței judecătorilor consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituția României, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, intimata-pârâtă nu poate cenzura modul de interpretare și aplicare a normelor de drept material sau procesual de către instanța de judecată și nici modul de interpretare a probelor administrate.
Soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești pot fi modificate doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, așa cum rezultă și din dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată și modificată.
Potrivit prevederilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 constituie abatere disciplinară:
t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. Sancţiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală.
Înalta Curte reţine incidenţa prevederilor art. 97 din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora:
„(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare.
(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt supuse căilor legale de atac”.
În raport cu prevederile art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raţionamente juridice de drept substanţial sau procedural.
Rezultă, aşadar, că modul de examinare al argumentelor, apărărilor sau susţinerilor părţilor în cauzele deduse judecăţii excedează competenţelor Inspecţiei Judiciare, fiind nepermis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate de instanţă.
Obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raţionamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenție a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecințe.
Recurentul-reclamant nu a făcut dovada încălcării normelor de drept material sau procesual, criticile invocate prin sesizarea adresată Inspecției Judiciare vizând în concret operațiunile de stabilire a situației de fapt, interpretare a normelor juridice şi apreciere a probelor administrate în cauză, specifice activității de judecată și care se subsumează tocmai raţionamentului logico-juridic al magistratului.
Cu alte cuvinte, stabilirea situației de fapt, în baza probatoriului administrat, aprecierea şi coroborarea mijloacelor de probă, interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale sunt operațiuni specifice activității de judecată, care fac parte din raționamentul logico-juridic în temeiul căruia se pronunță soluțiile judecătorești.
Aceste elemente esențiale ale activității de judecată nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecția Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulțumită a căilor de atac ordinare și, după caz, extraordinare prevăzute de lege.
Atributul esenţial al activităţii de judecată îl reprezintă raţionamentul pe care magistratul îl face atunci când transpune în drept situaţia de fapt. Interpretarea normelor de drept, încuviințarea şi coroborarea probelor administrate reprezintă elemente ale raţionamentului logico-juridic, întrucât interpretarea normelor este o operaţiune raţională şi logică de determinare a înţelesului şi conţinutului acestora, iar coroborarea probelor reprezintă un proces intelectiv de evaluare a acestora, în urma căruia judecătorul stabileşte situaţia de fapt ce urmează să o încadreze în drept. În acest demers, judecătorul trebuie să decidă liber, fără nicio influenţă, presiune sau ameninţare, iar opinia pe care acesta şi-o formează nu poate fi cenzurată decât în căile de atac prevăzute de lege, nu şi în cadrul unei verificări disciplinare. A admite altfel înseamnă, pe de o parte, a nesocoti principiul constituţional privind independenţa judecătorului, iar, pe de altă parte, a încălca dispoziţia constituţională potrivit căreia hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai controlului judiciar.
Astfel, pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuţie însăși valabilitatea actelor întocmite de judecător şi pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce însă nu este cazul în speță.
Sublinierea acestui aspect se impune, deoarece considerentele hotărârii reprezintă în esență garanția imparțialității judecătorului, a calității actului de justiție, garanție care a fost asigurată din această perspectivă, judecătorii care au soluționat cererile de apel, pronunțându-se asupra argumentelor invocate de părți, motivarea hotărârii explicând și fundamentând soluția concretizată în dispozitivul deciziei.
Reaua-credinţă presupune intenţia frauduloasă a magistratului: ea se manifestă prin încălcarea cu bună ştiinţă de către magistrat a normelor de drept material ori procesual, tocmai în scopul de a vătăma drepturi şi/sau interese legitime ale unei persoane sau cel puţin magistratul, deşi nu urmăreşte expres, acceptă în mod conştient vătămarea unei persoane.
Încălcarea unor norme de drept material sau procesual, chiar reală dacă ar fi este un element distinct de reaua-credinţă a magistratului sau de grava neglijenţă – aceste din urmă elemente ale răspunderii trebuind a fi probate în mod distinct de încălcarea normelor de drept. Or, în cauză, nu s-au prezentat şi identificat indicii temeinice privind reaua-credinţă, nici privind grava neglijenţă a magistratului.
Grava neglijenţă presupune nesocotirea din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil de către magistrat a normelor de drept material ori procesual. Grava neglijenţă se apreciază, între altele, de exemplu, şi în raport de claritatea unor norme juridice ce, în mod vădit, nu mai necesită absolut nicio interpretare sau care au fost deja supuse unei interpretări obligatorii pentru instanţe. Dincolo de aceste aspecte, sunt şi alţi factori obiectivi de avut în vedere cum sunt, de pildă, volumul de activitate al judecătorului, exercitarea altor atribuţii etc. Prin urmare, pentru a vorbi de o gravă neglijenţă, culpa magistratului ar trebui să nu poată fi scuzabilă.
Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.
Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.
- Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a respins recursul, ca nefondat.