Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătorești. Obligația citării conducătorului autorității publice sancționat. Analiza condiției nerespectării în mod culpabil a obligației impuse în sarcina sa.
Cuprins pe materii: Drept administrativ. Contenciosul administrativ reglementat prin Legea nr. 554/2004. Procedura de executare. Titlul executoriu.
Index alfabetic:
- Titlu executoriu
- Hotărâre judecătorească
- Amendă
- Citare
- Principiul contradictorialităţii
- Dreptul la apărare
Legea nr. 554/2004, art. 24
C. proc. civ., art. 13 şi art.14
În raport de dispoziţiile prevăzute de art. 13 şi 14 C. proc. civ., cererea de aplicare a amenzii în sarcina conducătorului autorităţii publice care nu a executat hotărârea pronunţată de instanţa de contencios administrativ în termen de 30 de zile de la rămânerea ei definitivă, trebuie judecată în contradictoriu cu respectivul conducător al autorităţii publice, pentru respectarea dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii.
Potrivit normei speciale aplicabile – art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data introducerii cererii, solicitarea de aplicare a amenzii priveşte direct conducătorul autorităţii publice, în raport de care se analizează susţinerile creditorului obligaţiei referitoare la neexecutarea în mod culpabil a prevederilor titlului executoriu.
Sub aspectul aplicării sancţiunii, Înalta Curte reţine faptul că, deşi din însăși neexecutarea hotărârii se naşte o prezumţie de culpă a debitorului, nu pot fi însă ignorate dispoziţiile exprese ale normei speciale cuprinse în art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora instanţa de executare aplică amenda şi acordă penalităţile pentru neexecutare în condiţiile în care constată că termenul de executare nu a fost respectat în mod culpabil.
ICCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2266 din 3 mai 2023
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la data de 28 aprilie 2022, pe rolul Curţii de Apel București, Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2/2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Electorală Permanentă (A.E.P.), a solicitat:
- obligarea pârâtei la emiterea ordinului de numire a reclamantului în funcţia de consilier în cadrul cabinetului vicepreşedintelui Autorităţii Electorale Permanente - B., conform titlului executoriu – decizia nr. 1771 din data de 24 martie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia contencios administrativ şi fiscal;
- obligarea Autorităţii Electorale Permanente la plata sumei de 476.850,8 lei, cu titlu de daune civile, începând cu data de 18 decembrie 2019 până la încadrarea sa în funcţie;
- aplicarea în sarcina conducătorului autorităţii pârâte, C., a amenzii pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti anterior menţionate, reprezentând 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, în temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, până la data îndeplinirii de către A.E.P. a obligaţiilor de la petitele 1 şi 2;
- obligarea pârâtei, în conformitate cu dispoziţiile art. 906 alin. (2) C. proc. civ., la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 1000 de lei pe zi de întârziere, până la data numirii reclamantului în funcţia de consilier;
- obligarea pârâtei, conform art. 906 alin. (3) C. proc. civ., la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 1% pe zi de întârziere pentru întârzierea plăţii creanţei menţionate la petitul nr. 2.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 1528 din data de 15 septembrie 2022, Curtea de Apel București, Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:
- a respins excepţia necompetenței materiale, ca neîntemeiată;
- a admis, în parte, cererea formulată de reclamant, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Electorală Permanentă;
- a aplicat conducătorului Autorităţii Electorale Permanente o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe fiecare zi de întârziere, începând cu data de 26.04.2022 şi până la executarea obligaţiei stabilite prin decizia nr. 1771/24.03.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
- a obligat Autoritatea Electorală Permanentă să plătească reclamantului penalităţi de 100 lei pe fiecare zi de întârziere, începând cu data de 26.04.2022 şi până la executarea obligaţiei stabilite prin decizia nr. 1771/24.03.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
- a respins, în rest, cererea reclamantului.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 1528 din data de 15 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Autoritatea Electorală Permanentă, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea, în parte, a sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii formulate de către reclamantul A., ca neîntemeiată.
În motivarea recursului arată că în perioada celor 30 de zile de la pronunţarea deciziei nr. 1771/24.03.2022 a făcut toate demersurile pentru punerea în executare a hotărârii, respectiv pentru numirea reclamantului pe un post de consilier la cabinetul vicepreşedintelui A.E.P., însă executarea efectivă nu a fost posibilă din cauze externe şi independente de culpa autorităţii, respectiv datorită ocupării tuturor posturilor vacante cu normă întreagă şi refuzului reclamantului-creditor de a accepta numirea pe un post cu normă parţială.
Sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi cu neaplicarea dispoziţiilor art. 101 alin. (12) şi 102 din Legea nr. 208/2015, dar şi a art. 546 lit. g) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ.
Încălcate au fost şi dispoziţiile art. 13, 14 C. proc. civ.
Aceste din urmă prevederi stabilesc că dreptul la apărare este garantat şi instanţa nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor. În acelaşi sens, art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 stipulează că instanţa de executare poate aplica amenda pentru neexecutare conducătorului autorităţii publice, prin hotărâre dată cu citarea părţilor. Or, conducătorul autorităţii publice amendat nu a fost citat în cauză, încălcându-se principiul contradictorialităţii şi dreptul la apărare.
Revenind la punerea în executare a deciziei nr. 1771/2022 a Înaltei Curţi de Casație și Justiție-Secția de contencios administrativ și fiscal, recurenta-pârâtă arată că s-a purtat corespondenţă cu vicepreşedintele A.E.P., B. de către Direcţia Juridică şi Direcţia de Resurse Umane a instituţiei, solicitându-se precizarea postului din cadrul cabinetului vicepreşedintelui pe care urma a fi încadrat reclamantul. Vicepreşedintele A.E.P. a delegat întreaga responsabilitate a încadrării în funcţie a reclamantului preşedintelui instituţiei, considerând că o astfel de numire este atributul exclusiv al conducătorului A.E.P.
Raportat la situaţia inexistenţei unor posturi vacante cu normă întreagă, s-a comunicat reclamantului la data de 21.04.2022 posibilitatea numirii cu normă parţială şi proiectul contractului individual de muncă, însă reclamantul nu a dat niciun răspuns.
A.E.P. a demonstrat în faţa instanţei de fond că a depus toate diligenţele necesare în vederea numirii reclamantului pe un post de consilier la cabinetul vicepreşedintelui, însă datorită ocupării posturilor vacante cu normă întreagă la acest cabinet la momentul punerii în executare a hotărârii şi a refuzului vicepreşedintelui A.E.P. de a vacanta un post în vederea numirii reclamantului, nu a putut fi pusă în executare această dispoziţie de numire în funcţie cuprinsă în decizia nr. 1771/2022.
Instanţa a reţinut că A.E.P. avea obligaţia de a executa întocmai dispoziţia din titlul executoriu, însă A.E.P. prin ordinul nr. 220/21.04.2022 a făcut tocmai acest lucru, numindu-l pe reclamant în funcţia de consilier la cabinetul vicepreşedintelui, în condiţiile rezultate din ordinul nr. 197/31.03.2022.
Instanţa de fond a reţinut eronat că A.E.P. era obligată să emită ordin de numire pe funcţia respectivă cu normă întreagă, câtă vreme în decizia nr. 1771/2022 nu se regăsesc astfel de precizări, în sensul numirii în funcţia de consilier cu normă întreagă. Nici reclamantul nu a cerut expres numirea în funcţia de consilier cu normă întreagă.
Un alt argument subliniat în recurs este acela că în perioada 18.04.2022-29.04.2022 atribuţiile şi dreptul de semnătură al preşedintelui A.E.P. au fost delegate, potrivit legii, vicepreşedintelui B., conform ordinului nr. 201/05.04.2022. Acesta avea obligaţia respectării termenului de punere în executare a hotărârii, respectiv a punerii la dispoziţie a unui post de consilier vacant cu normă întreagă pentru numirea reclamantului.
Potrivit art. 101 alin. (12) din Legea nr. 208/2015, în lipsa preşedintelui, atribuţiile acestuia sunt îndeplinite de unul dintre vicepreşedinţi, iar vicepreşedintele B. este cel care a exercitat atribuţiile conducătorului instituţiei în perioada menţionată şi a refuzat punerea în executare a hotărârii.
La 14.04.2022 s-a comunicat reclamantului că la cabinetul vicepreşedintelui există un singur post disponibil cu jumătate de normă, reclamantul fiind invitat pentru data de 22.04.2022 să semneze contractul de muncă. S-a făcut menţiunea că, în caz de neprezentare, A.E.P. urmează a considera că reclamantul nu doreşte desfăşurarea activităţii, motiv pentru care va beneficia de plata salariilor acordate prin hotărâre ca plăţi compensatorii pe perioada 18.12.2019-23.04.2022, această din urmă dată fiind cea la care se împlinea termenul de punere în aplicare a deciziei ÎCCJ.
Postul pentru care fusese propus iniţial reclamantul, vacant în decembrie 2019, a fost ocupat în februarie 2020 la propunerea vicepreşedintelui A.E.P. de către o altă persoană.
Reclamantul nu s-a prezentat pentru semnarea contractului de muncă şi nu a precizat dacă este de acord cu numirea într-o funcţie cu jumătate de normă. S-a încercat şi contactarea telefonică a reclamantului, însă fără succes.
La data de 19.04.2022 vicepreşedintele B., în exercitarea funcţiei de conducător al A.E.P., prin delegare, nu a semnat ordinul privind punerea în executare a deciziei nr. 1771/2022, iar la 21.04.2022 reclamantul a formulat o cerere de punere în executare a hotărârii, ignorând demersurile anterioare ale autorităţii despre care avea cunoştinţă. În aceeaşi zi s-a emis ordinul 220/21.04.2022 de punere în executare a hotărârii şi i s-a comunicat reclamantului proiectul contractului individual de muncă, însă fără niciun răspuns. Contractul înregistrat sub nr. 329/02.05.2022 nu a fost semnat de către reclamant.
La 2 mai 2022 s-a emis ordinul nr. 235 privind încadrarea reclamantului la cabinetul vicepreşedintelui A.E.P. începând cu 26.04.2022, pe durată determinată, cu jumătate de normă, acesta fiind singurul post vacant. Nici în urma comunicării acestui ordin şi a invitaţiei de semnare a contractului individual de muncă nu s-a primit niciun răspuns din partea reclamantului.
În atare condiţii, prin ordinul nr. 262/20.05.2022 al preşedintelui A.E.P. s-a constatat încetarea efectelor ordinului nr. 235/02.05.2022, ca urmare a lipsei acordului reclamantului pentru numirea în funcţie şi a nesemnării contractului de muncă.
Recurenta-pârâtă face trimitere şi la ordonanţa procurorului din 11.07.2022, emisă în dosarul nr. x/P/2022, prin care s-a constatat, între altele, că reaua-credinţă/pasivitatea A.E.P. nu mai există din momentul în care aceasta a făcut demersuri efective pentru integrarea în funcţie a reclamantului şi că reclamantul în mod voit, nedând curs niciunei invitaţii de a se prezenta la sediul A.E.P. şi-a manifestat intenţia de a prelungi perioada pentru care va putea beneficia de despăgubiri conform titlului executoriu.
În concluzie, arată recurenta, instanţa de fond nu a avut în vedere pasivitatea reclamantului şi reaua-credinţă de care acesta a dat dovadă, urmărind întârzierea punerii în executare a deciziei. Astfel, sentinţa ignoră principiul potrivit căruia nimeni nu poate invoca propria turpitudine în susţinerea intereselor sale.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinare, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
În motivare a arătat, în privinţa necitării conducătorului A.E.P., că nu există nicio prevedere legală care să oblige instanţa, atunci când soluţionează o cauză bazată pe dispoziţiile art. 24 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, să citeze persoana fizică care ocupă funcţia şi care ar putea fi amendată.
Părţi în cauză sunt autoritatea publică pârâtă, care nu a pus în executare hotărârea şi reclamantul, în calitatea sa de creditor.
Conducătorul A.E.P. care avea obligaţia de a pune în executare decizia nr. 1771/2022 este fără îndoială preşedintele A.E.P., numit prin hotărârea Parlamentului nr. x/27.02.2011, respectiv C. Acesta a refuzat să pună în aplicare decizia. În acelaşi timp, este şi semnatarul recursului. Deci, a avut cunoştinţă de cauză şi nu i-au fost încălcate drepturile procesuale, A.E.P. având posibilitatea să solicite oricând introducerea în cauză a conducătorului instituţiei, iar acesta având posibilitatea de a interveni voluntar.
Pe fondul cauzei, arată că A.E.P. nu a pus în executare decizia nr. 1771/2022, fiind irelevant modul de organizare internă al A.E.P. Intimatul arată că nu a avut cunoştinţă de ordinul nr. 197/31.03.2022, fiindu-i comunicat numai ordinul nr. 220/21.04.2022. Acesta nu este o expresie a executării deciziei care constituie titlul executoriu, ci atestă nepunerea în aplicare a hotărârii judecătoreşti.
Instanţa de fond a reţinut corect că numirea în funcţie conform titlului executoriu este numirea cu normă întreagă, pentru că o numire cu normă parţială se face cu specificarea fracției de normă.
Câtă vreme A.E.P. nu a dispus numirea reclamantului pe o funcţie cu normă întreagă şi pe durata întregului mandat al vicepreşedintelui A.E.P., orice altă variantă reprezintă neexecutarea cu rea-credinţă a hotărârii judecătoreşti.
Preşedintele A.E.P. a ocupat funcţia neîntrerupt, de la data numirii sale - 28.02.2019 şi până în prezent, iar potrivit art. 102 alin. (7) din Legea nr. 208/2015 îi revine obligaţia de numire a personalului. Ca atare, este persoana care trebuia să emită ordinul de numire în funcţie a reclamantului, ca act de punere în executare a hotărârii, iar faptul că în perioada 18.04.2022-29.04.2022 a delegat dreptul de semnătură nu înseamnă că nu îi revine responsabilitatea neexecutării deciziei, ce trebuia pusă în aplicare voluntar în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Pe de altă parte, deşi afirmă că nu exercita funcţia la data de 21.04.2022, când atribuţiile sale erau delegate, fiind în concediu de odihnă, totuşi ordinul nr. 220 emis la respectiva dată este semnat de preşedintele A.E.P., ceea ce demonstrează incoerenţa afirmaţiilor.
Un alt aspect menţionat este acela că preşedintele A.E.P. a emis la data de 02.09.2022 ordinul nr. 735 prin care a angajat o altă persoană pe postul de consilier la cabinetul vicepreşedintelui, ignorând obligaţia pe care o avea de punere în executare a hotărârii definitive.
Din aceste considerente, intimatul apreciază că amenda a fost corect aplicată.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând recursul prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte îl constată fondat pentru următoarele argumente:
Se impune o primă precizare referitoare la cadrul procesual obiectiv al cauzei în recurs, respectiv cu privire la pretenţiile reclamantului soluţionate de instanţa de fond şi care fac obiectul căii de atac exercitate de către pârâta A.E.P.
Astfel, instanţa de fond a admis cererea numai în ceea ce priveşte aplicarea amenzii în sarcina conducătorului A.E.P. şi a penalităţilor în sarcina autorităţii înseși, pentru neexecutarea obligaţiei de încadrare a reclamantului pe un post de consilier la cabinetul vicepreşedintelui A.E.P., B., conform deciziei ÎCCJ, SCAF nr. 1771/2022, pretenţii întemeiate pe art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, respingând în rest cererea.
Prin recursul pârâtei A.E.P. este criticată soluţia de admitere în parte a cererii, respectiv dispoziţiile de aplicare a amenzii şi de stabilire a penalităţii. Drept urmare, analiza instanţei de recurs se limitează, în raport de criticile formulate, la dispoziţiile de admitere în parte a cererii, reclamantul neexercitând calea de atac a recursului pentru capetele de cerere respinse.
Trecând la analiza motivelor de recurs, un prim motiv se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin.(1) pct.5 C. proc. civ., chiar dacă acest temei legal nu a fost indicat expres de către recurenta-pârâtă şi priveşte încălcarea normelor de procedură referitoare la citarea părţii faţă de care a fost formulată cererea de aplicare a amenzii, norme de procedură cuprinse în art. 13 şi 14 C. proc. civ., coroborate cu art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
Înalta Curte constată că, în raport de dispoziţiile Codului de procedură civilă evocate, cererea de aplicare a amenzii în sarcina conducătorului autorităţii publice care nu a executat hotărârea pronunţată de instanţa de contencios administrativ în termen de 30 de zile de la rămânerea ei definitivă, trebuie judecată în contradictoriu cu respectivul conducător al autorităţii publice, pentru respectarea dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii.
De asemenea, potrivit normei speciale aplicabile – art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data introducerii cererii, solicitarea de aplicare a amenzii priveşte direct conducătorul autorităţii publice, în raport de care se analizează susţinerile creditorului obligaţiei referitoare la neexecutarea în mod culpabil a prevederilor titlului executoriu.
În aceste condiţii, nu se poate concepe aplicarea amenzii conducătorului autorităţii publice, fără participarea acestuia la judecată. Decizia Curţii Constituţionale nr. 898/2015, invocată subsumat tezei potrivit căreia o astfel de citare nu se impune, nu susţine punctul de vedere al intimatului, care se prevalează de această decizie.
A mai susţinut intimatul-reclamant că împrejurările cauzei ar atesta cunoaşterea de către conducătorul autorităţii publice a prezentului demers judiciar şi că motivul de recurs nu poate fi primit câtă vreme autoritatea putea cere întregirea cadrului procesual subiectiv, iar conducătorul acesteia avea posibilitatea de a interveni în mod voluntar în procedură.
Înalta Curte constată că aceste apărări nu pot fi primite. În raport de dispoziţiile art. 78 alin. (2) C. proc. civ., în materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecăţii o impune, judecătorul este dator să pună în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altor persoane, iar dacă niciuna dintre părţi nu solicită introducerea în cauză a terţului, iar pricina nu poate fi soluţionată fără participarea acestuia, judecătorul respinge cererea, fără a se pronunţa pe fond.
Rezultă din aceste dispoziţii că verificarea cadrului procesual subiectiv în care se soluţionează o cerere de chemare în judecată este o chestiune de ordine publică, judecătorul învestit cu soluţionarea cererii având îndatorirea să se asigure de participarea la judecată a terţilor, fără a căror citare pricina nu poate fi soluţionată pe fond.
Or, aceasta este situaţia cererii de aplicare a amenzii pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti, cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data introducerii cererii, 28.04.2022.
Împrejurarea că părţile nu au solicitat întregirea cadrului procesual subiectiv sau prezumţia potrivit căreia conducătorul autorităţii publice a avut cunoştinţă de proces, dată fiind citarea în cauză a autorităţii pe care o conduce sunt nerelevante în analiza criticii procedurale formulate de recurenta-pârâtă, care vizează, în esenţă, o chestiune de ordine publică.
În concluzie, constatând că în faţa instanţei de fond cererea de aplicare a amenzii s-a judecat fără participarea procesuală a conducătorului Autorităţii Electorale Permanente, căruia i s-a impus plata amenzii pentru neexecutare, Înalta Curte constată întemeiată critica întemeiată pe art. 488 alin. (1) pct.5 C. proc. civ.
Un al doilea motiv de recurs care se impune a fi antamat este cel întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct.8 C. proc. civ., referitor la caracterul neculpabil al neexecutării.
Recurenta-pârâtă a arătat că instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi nu a ţinut seama de prevederile art. 102 din Legea nr. 208/2015 şi art. 546 lit. g ) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ.
În esenţă, recurenta-pârâtă susţine că neexecutarea deciziei civile nr. 1771/24.03.2022 a Înaltei Curţi de Casație și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă s-a datorat unor împrejurări obiective, în raport de care instanţa de fond ar fi trebuit să constate caracterul neculpabil al neexecutării.
Astfel, recurenta A.E.P. a arătat că a efectuat demersuri pentru punerea în executare a dispoziţiei din decizia nr. 1771/2022 de emitere a ordinului de numire a intimatului-reclamant în cadrul cabinetului vicepreşedintelui A.E.P., B., trimiţând în acest sens la corespondenţa purtată cu cabinetul vicepreşedintelui, la numărul maxim de posturi de consilier la cabinetul vicepreşedintelui, ocupate înainte de pronunţarea deciziei nr. 1771/2022, cu excepţia unui post cu normă de 4 ore, propus reclamantului dar refuzat de acesta, la dispoziţiile Codului administrativ care stabilesc numărul maxim de posturi de consilier pentru cabinetul vicepreşedintelui, cu rang de secretar de stat.
Instanţa de fond s-a limitat, în analiza sa, la afirmaţiile potrivit cărora se prezumă culpa debitoarei în neexecutarea hotărârii, aceasta fiind datoare să demonstreze că a depus toate diligenţele în vederea executării şi, din cauze total externe şi independente de culpa sa, nu a fost în măsură să pună în executare respectiva hotărâre.
Înalta Curte constată că din neexecutarea hotărârii se naşte o prezumţie de culpă a debitorului, însă nu pot fi ignorate dispoziţiile exprese ale normei speciale cuprinse în art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora instanţa de executare aplică amenda şi acordă penalităţile pentru neexecutare în condiţiile în care constată că termenul de executare nu a fost respectat în mod culpabil.
Or, autoritatea pârâtă s-a apărat în cauză, arătând că a depus diligenţele pentru executare, că reclamantul a refuzat executarea în circumstanţele anume în care încadrarea era posibilă, respectiv numai pe un post cu normă parţială şi că lipseşte caracterul culpabil al neexecutării, având în vedere cauzele independente de voinţa autorităţii şi a conducătorului său, enunţate anterior, care au împiedicat emiterea ordinului de numire cu normă întreagă a reclamantului.
Or, instanţa de fond nu a analizat aceste apărări concrete, analiză pe care i-o impunea în mod expres prevederile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, iar omisiunea se constituie într-o încălcare a obligaţiei de motivare a hotărârii.
Prin urmare, cu ocazia rejudecării cererii, sub condiţia şi subsecvent întregirii cadrului procesual subiectiv obligatoriu, instanţa de fond este datoare să procedeze şi la această analiză.
Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 496, raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., Înalta Curte a admis recursul declarat de pârâtă, a casat în parte sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în limitele supuse recursului, respectiv cererea de aplicare a amenzii şi cererea de aplicare a penalităţii pentru neexecutare, aşa cum s-a arătat în precedent, menţinând soluția pronunțată asupra excepției necompetenței materiale.