Şedinţa publică din data de 23 februarie 2023
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Giurgiu, secţia civilă la data de 25 aprilie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, a solicitat anularea Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/27.07.2018, încheiată de Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Ploieşti (entitate publică desfiinţată din data de 01 noiembrie 2018) şi a Deciziei nr. 272/29.10.2018 privind soluţionarea contestaţiei introdusă pe cale administrativă, emisă de DGRFP Ploieşti, precum şi suspendarea actelor administrative atacate până la soluţionarea definitivă pe fond a acţiunii în anulare, conform art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Prin sentinţa civilă nr. 303 din 12 septembrie 2019, Tribunalul Giurgiu, secţia civilă a admis excepţia de necompetenţă materială, invocată de pârâtă prin întâmpinare şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 09 ianuarie 2020, sub acelaşi număr.
La data de 04 februarie 2020 reclamanta A. a formulat cerere de modificare a cererii introductive în instanţă prin care a modificat acţiunea în sensul că a renunţat la capătul de cerere privind suspendarea actelor administrate a căror anulare se solicită, astfel, înţelegând să se judece doar pe fondul cauzei.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 189 din 16 martie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul DGRFP Ploieşti, a anulat decizia nr. 18775/27.07.2018 privind angajarea răspunderii solidare a reclamantei cu debitoarea S.C. B. S.R.L. şi decizia nr. 272/29.10.2018 privind soluţionarea contestaţiei formulate de reclamantă.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 189 din 16 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX- a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea sentinţei recurate, în sensul respingerii acţiunii, ca neîntemeiată.
Recurenta-pârâtă a învederat, în esenţă, că hotărârea recurată a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.
Astfel, intimata-reclamantă, asociat majoritar în perioada în care a fost constituită creanţa fiscală pentru care a fost instituită răspunderea solidară, a infirmat buna-credinţă, în sensul definit de art. 12 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, prin neîndeplinirea obligaţiilor legale care-i reveneau în "rolul decizional" al asociatului.
Intimata - reclamanta, în calitate de asociat cu cota de participare de 60% al S.C. B. S.R.L. răspunde solidar pentru nedeclararea şi neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale datorate de societatea insolvabilă, obligaţii provenite din declaraţiile fiscale depuse de societatea debitoare, decizii de calcul accesorii emise urmare neachitării la scadenţă a debitelor principale, procese-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor şi acte de inspecţie fiscală, în speţă fiind incidente prevederile art. 25 alin. (2) lit. d) din Codul de procedura fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.
Recurenta-pârâtă a mai învederat aspectul că, faptele administratorului sau ale oricărei persoane, aşa cum indică Codul de procedură fiscală, pot îmbrăca forma intenţiei directe, dar şi a intenţiei indirecte, aceştia prevăzând în cel din urmă caz rezultatul acţiunilor lor şi, cu toate că nu-l urmăresc, acceptă riscul sau posibilitatea ca el să se producă.
Drept urmare, toate actele efectuate de intimata-reclamantă prin intermediul cărora aceasta "a contribuit" la ajungerea persoanei juridice în stare de insolvabilitate, indiferent dacă acestea reprezintă o cauză directă a prejudiciului sau doar o condiţie, un prilej, pentru săvârşirea faptei ilicite, sunt răspunzătoare potrivit art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015, iar decizia de angajare a răspunderii solidare conţine menţiuni referitoare deopotrivă la persoana căreia îi este imputabilă ajungerea persoanei juridice în stare de insolvabilitate, precum şi obligaţia să repare prejudiciul cauzat pentru obligaţiile restante ale debitoarei S.C. B. S.R.L.
Intimata - reclamanta, în calitate de asociat majoritar al societăţii debitoare şi-a însuşit starea de fapt fiscală a societăţii şi nu a acţionat conform prevederilor art. 194 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, cu modificările şi completările ulterioare.
Referitor la menţiunile primei instanţe, potrivit cărora răspunderea persoanelor enumerate în alin. (2) al art. 25 este condiţionată printre altele, de existenţa legăturii de cauzalitate între faptele expuse şi starea de insolvabilitate, recurenta-pârâtă a arătat că în ceea ce priveşte prejudiciul, acesta există şi a fost cauzat ca urmare a neachitării creanţelor fiscale de societatea debitoare, iar vinovăţia intimatei-reclamante îmbracă cel puţin forma intenţiei indirecte, în sensul că aceasta a prevăzut rezultatul faptelor sale şi, deşi nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.
Fapta ilicită este reglementată de norma specială, atitudinea intimatei-reclamante în calitate de asociat al S.C. B. S.R.L., reprezentată de indiferenţa sa faţă de obligaţiile fiscale, era evident că va afecta bunul mers al debitoarei şi chiar existenţa sa, consecinţe pe care aceasta le-a acceptat, de vreme ce nu a întreprins nimic în vederea preîntâmpinării lor şi nici în vederea limitării prejudiciului după producerea lor.
A., în calitate de asociat majoritar al debitoarei a avut un comportament fiscal inadecvat, manifestând dezinteres faţă de îndeplinirea obligaţiilor fiscale, ultima plată în contul societăţii fiind făcută în data de 31 octombrie 2016, în sumă totală de 23.840 RON.
Nu în ultimul rând, în ceea ce priveşte reaua-credinţă, aceasta s-a manifestat în sensul rămânerii în pasivitate a intimatei-reclamante, cu privire la îndeplinirea obligaţiilor pe care aceasta le avea în calitate de asociat al societăţii debitoare.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 27 august 2021, intimata-reclamantă A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând, în esenţă, apărările susţinute în faţa instanţei de fond.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti este nefondat, pentru următoarele considerente:
Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.
Astfel, prin Decizia nr. 18775/27.07.2018, în baza art. 25 alin. (2) lit. b), c) şi d) din Legea nr. 207/2015, s-a decis angajarea răspunderii solidare a reclamantei (asociat majoritar cu o cotă de participare la beneficiu de 60%), pentru obligaţiile restante ale debitoarei S.C. B. S.R.L. până la concurenţa sumei de 10.231.259 RON.
Ca urmare a contestaţiei formulate de reclamantă în cadrul procedurii prealabile, s-a emis Decizia nr. 272/29.10.2018 de către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin care a fost respins demersul reclamantei, ca neîntemeiat. Cu toate acestea, în considerentele acestei decizii s-a reţinut a fi incidente doar dispoziţiile art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.
În acest context, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu cererea reclamantei de anulare a Deciziei de angajare a răspunderii solidare cu nr. 18775/27.07.2018 şi Decizia nr. 272/29.10.2018 privind soluţionarea contestaţiei.
Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost admisă, pârâta reiterând aspecte prezentate în faţa primei instanţe, sub formă de critici de nelegalitate, pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar şi să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.
Potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, forma în vigoare la data emiterii deciziilor atacate:
"Pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condiţiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane:
(…)
d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale;"
Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că pentru a putea fi antrenată răspunderea solidară a intimatei-reclamante, în calitate de asociat în cadrul societăţii, ca în cazul ipotezei prevăzute la lit. d), este necesar ca aceasta să nu-şi fi îndeplinit obligaţiile menţionate anterior cu rea-credinţă.
Or, pentru a putea fi reţinută reaua-credinţă a asociatului, trebuie să se facă referire la aspecte care să demonstreze că, prin fapta sa proprie, reclamanta a determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale ale debitorului declarat insolvabil.
Contrar susţinerilor recurentei-pârâte privind presupusa indiferenţă şi conduita necorespunzătoare a intimatei-reclamante în calitatea sa de asociat majoritar, Înalta Curte reţine că din actele dosarului nu rezultă nici înstrăinarea sau ascunderea, cu rea-credinţă, sub orice formă, a activelor debitoarei S.C. B. S.R.L., nici faptul că intimata-reclamantă, cu rea-credinţă, ar fi determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale ale debitoarei S.C. B. S.R.L.
Astfel, în raportul privind cauzele şi împrejurările care au condus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei S.C. B. S.R.L., întocmit de administratorul judiciar C. în dosarul civil nr. x/2018 al Tribunalului Giurgiu, având ca obiect procedura insolvenţei - societăţi cu răspundere limitată, depus la fondul cauzei, s-au reţinut, printre altele:
- S.C. B. S.R.L. a formulat cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă în termenul de 30 de zile de la apariţia acestei stări de insolvenţă, în temeiul Legii nr. 85/2014;
- starea de insolvenţă a fost cauzată de faptul că societatea a fost în imposibilitatea demarării, începând cu data de 01 noiembrie 2018, a contractului nr. x încheiat cu S.C. OMV Petrom S.A., din cauza blocajelor financiar-bancare care au făcut imposibilă finanţarea acestui contract, care ar fi asigurat suficiente lichidităţi pentru achitarea datoriilor bugetare, în condiţiile aprobării eşalonării la plată;
- S.C. B. S.R.L. a iniţiat proceduri de prevenire a insolvenţei, respectiv a formulat cereri de eşalonare, a formulat cereri de dare în plată a imobilelor deţinute, a formulat cereri de valorificare a bunurilor sechestrate (faţă de împrejurarea că organul fiscal, deşi a sechestrat imobilele deţinute de S.C. B. S.R.L., nu a efectuat demersuri pentru valorificarea acestora), a continuat activitatea comercială în sensul participării la licitaţii, în scopul obţinerii de venituri;
- S.C. B. S.R.L. are activitate economică, înregistrând creanţe de încasat de nivel considerabil;
- S.C. B. S.R.L. se poate reorganiza după un plan de reorganizare prin restructurarea activităţii;
- nu există indicii privind persoane cărora le-ar fi imputabilă starea de insolvenţă a S.C. B. S.R.L. .
În consecinţă, în mod corect a reţinut judecătorul fondului că din probele administrate în cauză rezultă încercările repetate de redresare a situaţiei economico-financiare a debitoarei S.C. B. S.R.L., recunoaşterea obligaţiilor fiscale ale acesteia şi încercarea reprezentanţilor legali ai societăţii de eşalonare şi de plată a acestor obligaţii, inclusiv prin cereri de valorificare a bunurilor sechestrate (faţă de împrejurarea că organul fiscal, deşi a sechestrat imobilele deţinute de S.C. B. S.R.L., nu a efectuat demersuri pentru valorificarea acestora). În plus, administratorul judiciar a reţinut că insolvabilitatea debitoarei S.C. B. S.R.L. nu a fost cauzată de culpa reprezentanţilor săi legali, ci de motive motive obiective, astfel cum au fost prezentate pe larg în raportul întocmit pentru dosarul civil nr. x/2018 al Tribunalului Giurgiu.
Înalta Curte constată că susţinerile recurentei-pârâte nu pot fi reţinute şi, în acord cu opinia judecătorului fondului, apreciază că aceste circumstanţe de fapt au fost descrise într-un mod general şi impersonal, fără a fi posibilă identificarea precisă a manoperelor neconforme imputabile reclamantei, or, forma de răspundere instituită de dispoziţiile art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 nu este una pentru fapta altuia, ci reprezintă tot o formă de răspundere patrimonială personală, reclamanta răspunzând doar pentru acţiunile proprii.
Având în vedere că textul de lege face referire la inacţiunea persoanelor, asociata în cazul de faţă, care cu rea-credinţă nu achită la scadenţă obligaţiile fiscale, ceea ce sancţionează legea fiind faptul intenţionat al acesteia de a nu lămuri situaţia fiscală a societăţii, acest aspect nu se poate deduce în cauză doar din simpla redare a unei situaţii de fapt, dublată de simpla afirmaţie a organelor fiscale în sensul că persoana a cărei răspundere este antrenată a fost de rea-credinţă, dedusă dintr-o trimitere la dispoziţiile din Codul de procedură fiscală ori din Legea 31/1990 ce reglementează răspunderea asociaţilor, în lipsa unor împrejurări concrete legate de conduita reclamantei în legătură cu acumularea şi neplata datoriilor fiscale.
În condiţiile în care reaua-credinţă trebuie dovedită, iar nu doar afirmată, şi trebuie să existe la momentul producerii faptelor, întrucât legiuitorul nu a instituit prezumţia de vinovăţie în cazul procedurilor arătate mai sus, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut lipsa de preocupare a organului fiscal emitent al deciziei de angajare a răspunderii solidare de a stabili faptele personale ale reclamantei şi a angaja eventual răspunderea solidară a acesteia numai în raport cu faptele astfel individualizate, consecinţa fiind nedovedirea legăturii de cauzalitate între faptele personale ale reclamantei şi prejudiciul pentru care s-a angajat răspunderea solidară a acesteia şi, evident, nici dovada relei-credinţe ce presupune a demonstra intenţia (directă sau indirectă) a reclamantei ca prin faptele sale să aducă prejudicii bugetului general consolidat al statului.
Totodată, Codul de procedură fiscală nu impune de plano emiterea deciziei de impunere pe numele tuturor administratorilor şi asociaţilor unei societăţi debitoare, ci doar pe numele acelor administratori, ori a altor persoane care sunt vizate de art. 25 alin. (2) lit. d), deci pentru care organul fiscal trebuie să deţină dovezi şi argumente că le sunt incidente dispoziţiile legale respective.
În cauză, prezumţiile folosite pentru angajarea răspunderii solidare a reclamantei nu sunt pertinente pentru aplicarea dispoziţiilor art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015.
Este evident, astfel, că decizia de angajare a răspunderii solidare în litigiu a fost emisă cu nerespectarea legii, organul fiscal nestabilind motivele de fapt care ar justifica pertinent aplicarea art. 25 alin. (2) lit. d) în ceea ce o priveşte pe reclamantă şi nefăcând proba că reclamanta a acţionat în mod conştient în scopul nedeclarării şi/sau neachitării la scadenţă a obligaţiilor fiscale ale debitoarei S.C. B. S.R.L.
În ceea ce priveşte incidenţa prevederilor art. 194 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind obligaţiile asociaţiilor, Înalta Curte nu neagă responsabilitatea unui asociat în ceea ce priveşte activitatea unei societăţi, dar, aşa cum a dezvoltat în precedent, constată că, raportat la temeiul juridic al răspunderii solidare din prezenta cauză, reprezentat de art. 25 alin. (2) lit. d) Codul de procedură fiscală, ce reglementează o răspundere specială, nu se confirmă condiţia îndeplinirii cerinţelor impuse de această normă.
Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.
Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurentă, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti împotriva sentinţei civile nr. 189 din 16 martie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX- a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 23 februarie 2023.