Şedinţa publică din data de 23 februarie 2023
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia civilă la data de 29 decembrie 2015, reclamantul Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară "Horia Hulubei", în contradictoriu cu pârâtele Asocierea formată din A. S.R.L., B. şi A. şi Asocierea formată din C. S.R.L. şi D. S.R.L., a solicitat:
- stabilirea judiciară a cuantumului penalităţilor de întârziere în contextul determinării pe cale judiciară a zilelor de întârziere generate din culpa pârâtelor A. S.R.L., B. şi A. calculate conform art. 204 din Contractul de execuţie lucrări privind realizarea obiectivului de investiţie "Lucrări de Construcţii a Infrastructurii de Cercetare ELI-NP nr. 46/10.05.2013" şi obligarea în solidar a acestora la plată;
- stabilirea judiciară a cuantumului penalităţilor de întârziere în contextul determinării pe cale judiciară a zilelor de întârziere generate din culpa pârâtelor C. S.R.L. şi D. S.R.L. calculate conform art. 13 din Contractul de Servicii de proiectare nr. 164/07.11.2011 şi obligarea în solidar a acestora la plată.
La data de 01 februarie 2016, pârâta Asocierea formată din A. S.R.L., B. şi A. a depus întâmpinare şi cerere reconvenţională prin care a solicitat, pe calea întâmpinării, respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată, iar prin cererea reconvenţională,
- obligarea IFIN-HH la acceptarea graficului de execuţie aşa cum este el prezentat în anexa 15 la cererea reconvenţională;
- obligarea IFIN-HH la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 75.126.150,05 RON plus TVA, dacă se aplică, cu titlu de daune interese pentru acoperirea prejudiciului cauzat de neîndeplinirea culpabilă a obligaţiilor asumate conform contractului de execuţie lucrări nr. x/10.03.2013.
- în principal, să se constate nulitate absolută a clauzei penale prevăzute de art. 20.4.2. din contractul de execuţie, urmând a fi aplicate dispoziţiile O.G. nr. 13/2011;
- în subsidiar, în situaţia în care se va constata o culpă a pârâtei-reclamante în executarea cu întârziere a obligaţiilor asumate, să se reducă nivelul penalităţilor stabilit în contractul de execuţie.
Prin încheierea civilă nr. 118 din 20 februarie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, având aceleaşi părţi, Tribunalul Ilfov a admis excepţia litispendenţei, dispunând ataşarea dosarului nr. x/2016 la dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Ilfov.
Prin sentinţa civilă nr. 2527 din 28 septembrie 2017, Tribunalul a admis excepţia inadmisibilităţii privind cererea principală şi a respins cererea principală formulată de reclamantul Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Pentru Fizică şi Inginerie Nucleară "Horia Hulubei" în contradictoriu cu pârâţii Asocierea formată din A. S.R.L., B. şi A.. prin A. S.R.L., C. S.R.L. şi D. S.R.L., ca fiind inadmisibilă.
2. Recursurile exercitate în cauză
Împotriva acestor hotărâri, a formulat recurs reclamantul Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară "Horia Hulubei", întemeiat pe art. 28716 din O.U.G. nr. 34/2006, art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/201 şi art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.
Referitor la sentinţa civilă nr. 2572 din 28 septembrie 2017, a solicitat, în principal, casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea continuării judecăţii/soluţionării în fond atât a cererilor de chemare în judecată a Proiectantului (Asocierea S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. SRL) cât şi a cererilor de chemare în judecată a Antreprenorului (Asocierea S.C. A. S.R.L., B., A.), astfel cum au fost formulate de IFIN-HH în dosarul nr. x/2015 şi în dosarul nr. x/2016, ataşat ca efect al admiterii excepţiei de litispendenţă.
În subsidiar, în măsura în care instanţa ar aprecia faptul că în cauză IFIN-HH ar fi trebuit să formuleze plângere prealabilă conform art. 7 alin. (6) lit. c) din Legea nr. 554/2004, a solicitat casarea în parte a sentinţei civile nr. 2572 din 28.09.2017 şi trimiterea cauzei în primă instanţă, iar, cu ocazia rejudecării cauzei,
a) disjungerea cererii de chemare în judecată a Antreprenorului ce face obiectul dosarului nr. x/2015, în condiţiile în care Antreprenorul nu a invocat excepţia relativă a inadmisibilităţii ca urmare a lipsei plângerii prealabile, iar această chestiune nu a fost pusă în discuţia părţilor;
b) disjungerea cererii de chemare în judecată a Proiectantului ce face obiectul dosarului ataşat nr. x/2016, cu privire la care nu numai că a făcut plângere prealabilă conform art. 7 din Legea nr. 554/2004, dar a formulat chiar invitaţie la conciliere, anterior sesizării instanţei;
c) disjungerea cererii de chemare în judecată a Antreprenorului ce face obiectul dosarului ataşat nr. x/2016, cu privire la care nu numai că a făcut plângere prealabilă conform art. 7 din Legea nr. 554/2004, dar a formulat chiar invitaţie la conciliere, anterior sesizării instanţei;
d) trimiterea cauzei spre rejudecare în privinţa cererilor de chemare în judecata menţionate.
Privitor la încheierea nr. 118 din 20 februarie 2017, a solicitat casarea acesteia, cu menţionarea expresă a faptului că există litispendenţă între capătul de cerere ce vizează obligarea Proiectantului la plata penalităţilor de întârziere până la data de 28 decembrie 2015 (estimate provizoriu la suma de 2.291.957.227 RON) al celor două acţiuni şi conexitate între capetele de cerere din cele două dosare care vizează pretenţii diferite, dar în strânsă legătura, şi în consecinţă, trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanţă, cu obligarea judecătorului cauzei reunite de a analiza materialul probator şi condiţiile de admisibilitate şi în privinţa cererilor de chemare în judecată din dosarul nr. x/2016.
Şi pârâta-reclamantă Asocierea formată din A. S.R.L., B. şi A.. z.o.o a formulat recurs împotriva sentinţei civile nr. 2572 din 28 septembrie 2017 a Tribunalului Ilfov, întemeiat pe art. 28716 din O.U.G. nr. 34/2006, art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare în ceea ce priveşte pretenţiile recurentei-pârâte faţă de IFIN-HH formulate prin cererea reconvenţională.
Intimata-pârâtă S.C. D. S.R.L. a formulat întâmpinare la ambele recursuri. Totodată, a formulat recurs incident împotriva sentinţei civile nr. 2572 din 28 septembrie 2017 a Tribunalului Ilfov, în temeiul art. 491 C. proc. civ. raportat la art. 472 C. proc. civ., solicitând, în cazul admiterii recursurilor IFIN şi A., admiterea recursului incident, casarea în parte a sentinţei cu trimiterea spre rejudecare urmare a constatării faptului că cererea principală formulată împotriva D., care este parte a dosarului nr. x/2015, este inadmisibilă în temeiul Legii nr. 554/2004 pentru neparcurgerea procedurii prealabile, dar şi a faptului că cererea principală este inadmisibilă împotriva D., în temeiul Legii nr. 554/2004, pentru neparcurgerea procedurii prealabile.
3. Decizia de casare
Prin decizia civilă nr. 4184 din 12 iulie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiate, excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a intimatelor E. şi S.C. F. S.R.L..
A respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei capacităţii de folosinţă şi de exerciţiu invocată cu privire la recurenta-pârâtă Asocierea formată din A. S.R.L., B. şi A. şi Asocierea formată din S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L..
A respins, ca nefondat, recursul incident formulat de recurenta-pârâtă S.C. D. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2572 din 28 septembrie 2017 a Tribunalului Ilfov, secţia civilă.
A respins, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-reclamant Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară "Horia Hulubei" împotriva încheierii nr. 118 din 20 februarie 2017 a Tribunalului Ilfov – secţia civilă din dosarul nr. x/2016.
A admis recursurile formulate de recurentul-reclamant Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară "Horia Hulubei" şi de recurenta-pârâtă Asocierea formată din A. S.R.L., B. şi A. împotriva sentinţei civile nr. 2572 din 28 septembrie 2017 a Tribunalului Ilfov, secţia civilă în dosarul nr. x/2015 în contradictoriu cu recurenta-pârâtă S.C. D. S.R.L., intimata-pârâtă-chemată în garanţie S.C. C. S.R.L. şi cu intimaţii-chemaţi în garanţie S.C. F. S.R.L., G. S.R.L., intimata H. S.A. şi intimata E..
A casat în parte sentinţa civilă recurată şi a reţinut cauza spre rejudecare cu privire la cererile principală şi reconvenţională.
A menţinut soluţia din sentinţa recurată asupra cererilor de chemare în garanţie formulate de C. S.R.L..
A acordat termen pentru continuarea judecăţii la 11 octombrie 2018.
4. Judecata în fond după casare
4.1. În rejudecare, prin încheierea de şedinţă din 10 octombrie 2019, Curtea a suspendat judecata cauzei, conform art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea recursurilor ce constituie obiectul dosarului nr. x/2019 înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
4.2. În şedinţa publică din 27 mai 2021, Curtea a pus în discuţia părţilor cererea de repunere pe rol formulată de reclamantul-pârât Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară "Horia Hulubei" şi cererile de constatare a perimării formulate de pârâţii-reclamanţi Asocierea formată din A. S.R.L., B. şi A. şi pârâţii A. S.R.L., B. şi A. şi de pârâta-chemată în garanţie C. S.R.L..
4.3. Prin decizia civilă nr. 23 din 27 mai 2021, Curtea a constatat perimată cauza care constitui obiectul dosarului nr. x/2015 vizând rejudecarea cererii principale formulate de reclamantul-pârât Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară "Horia Hulubei" şi a cererii reconvenţionale formulate de pârâţii-reclamanţi Asocierea formată din A. S.R.L., B. şi A..-prin A. S.R.L., pârâţii A. S.R.L., B. şi A.. în contradictoriu cu pârâţii Asocierea S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L., pârâţii-chemaţi în garanţie S.C. C. S.R.L. şi D. S.R.L..
A reţinut instanţa, în esenţă, caracterul nesuspensiv de drept de executare al căilor extraordinare de atac, dar şi faptul că termenul de perimare a început să curgă, fără întrerupere sau suspendare, începând cu ziua următoare datei soluţionării recursurilor în dosarul nr. x/2019, 25 mai 2020, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, iar nu de la data de 04 martie 2021 (data soluţionării contestaţiei în anulare înregistrate sub nr. x/2019) sau de la o altă dată ulterioară datei soluţionării dosarului nr. x/2019
Astfel, formularea cererii de repunere pe rol la data de 19 ianuarie 2021 în vederea suspendării judecăţii până la soluţionarea definitivă a dosarului înregistrat sub nr. x/2019 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal cu depăşirea termenului de perimare de 6 luni nu poate fi apreciată drept act de procedură întreruptiv al termenului de perimare.
5. Recursul declarat împotriva hotărârii de perimare
Împotriva deciziei civile nr. 23 din 27 mai 2021, a formulat recurs Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară "Horia Hulubei" (IFIN), înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 08.09.2021.
Şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, rejudecând, respingerea excepţiei perimării şi trimiterea cauzei la Curtea de Apel Bucureşti pentru continuarea judecăţii.
6. Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1, art. 415 pct. 3 şi 4 şi art. 416 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ. şi apărările formulate cu privire la această cerere
6.1. La primul termen de judecată din 15 septembrie 2022, în şedinţă publică, recurentul-reclamant Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară "Horia Hulubei" a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1, art. 415 pct. 3 şi 4 şi art. 416 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., solicitând admiterea cererii şi suspendarea judecăţii până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.
Aceste texte de lege sunt considerate neconstituţionale întrucât, în opinia recurentului-reclamant IFIN, încalcă art. 1 alin. (3) şi (5) - cu referire la statul de drept şi la respectarea legii, art. 16 alin. (1) - egalitatea în drepturi în faţa legii şi art. 21 alin. (1), (2) şi (3) - accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil -din Constituţie şi dispoziţiilor art. 6 alin. (1) şi art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 1 din Protocolul Adiţional nr. 12 la Convenţie.
6.2. Intimata-pârâtă Asocierea S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L., prin lider de asociere S.C. C. S.R.L. şi intimata-reclamantă Asocierea A. S.R.L., B. şi A., prin lider de asociere A. S.R.L. au depus, fiecare, punct de vedere prin care au solicitat respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale şi, în ipoteza sesizării Curţii Constituţionale, respingerea cererii de suspendare.
7. Soluţia pronunţată asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1, art. 415 pct. 3 şi 4 şi art. 416 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ.
Prin încheierea din 15 decembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015, a fost respinsă cererea formulată de recurentul-reclamant Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară "Horia Hulubei" privind sesizarea Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1, art. 415 pct. 3 şi 4 şi art. 416 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., ca inadmisibilă.
8. Recursul declarat împotriva încheierii de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale
Împotriva încheierii din 15 decembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară "Horia Hulubei", întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea încheierii recurate şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată.
Recurentul-reclamant a invocat Decizia Curţii Constituţionale nr. 321/2017 şi a învederat că nu trebuie ca prin analiza condiţiilor de admisibilitate a sesizării să se denatureze scopul acesteia şi să se facă în mod indirect analiza temeiniciei excepţiei, întrucât s-ar limita nejustificat accesul justiţiabilului la justiţia constituţională.
Aşadar, consideră că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este admisibilă, iar instanţa de recurs a analizat greşit dispoziţiile legale prevăzute de art. 29 din Legea 47/1992 şi în special legătura excepţiei cu prezenta cauză.
Astfel, în condiţiile în care normele ce fac obiectul sesizării sunt chiar normele criticate în recurs, sub nicio formă nu se poate susţine că excepţia de neconstituţionalitate nu are legătură cu prezenta cauza, cu atât mai mult cu cât, soluţia ce urma a fi pronunţată de instanţa constituţională, putea influenţa în mod decisiv, soluţia pronunţată în recurs.
A arătat că prin excepţia de neconstituţionalitate a criticat reglementarea legală a instituţiei perimării, sancţiunea nefiind aplicabilă şi în situaţia prevăzută de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., respectiv temeiul în care s-a dispus suspendarea prezentei cauze.
În ipoteza în care se va stabili de către instanţa de Contencios Constituţional faptul că dispoziţiile art. 413 pct. 1, 415 pct. 3 si 4, si/sau art. 416 alin. (1) şi (3) sunt neconstituţionale, ori ca reclamantul nu avea obligaţia legală a formulării unei cereri de repunere pe rol a cauzei, va putea formula calea de atac a revizuirii în vederea continuării prezentei cauze.
În concluzie, cât timp modul de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate ar putea să conducă la înlăturarea sancţiunii perimării aplicate în prezenta cauză, influenţând decisiv soarta prezentei judecăţi (prin continuarea sa), este cert că justifică un interes real, serios şi legitim în vederea sesizării Curţii Constituţionale, neputând să se susţină că excepţia nu ar avea legătură cu cauza.
9. Apărările formulate în cauză
9.1. Intimata-reclamantă Asocierea A. S.R.L., B. şi A.. prin lider de Asociere A. S.R.L. şi intimaţii - pârâţi A. S.R.L., B., A. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea încheierii recurate.
9.2. Intimata-pârâtă Asocierea S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L. prin lider de Asociere S.A. C. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi încheierea recurată, prin prisma motivelor de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară "Horia Hulubei" este nefondat, pentru următoarele considerente:
Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată criticile formulate prin cererea de recurs, încadrate de recurentul-reclamant generic în cadrul motivelor de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., ca fiind în concret critici ce privesc modul în care prima instanţă a interpretat îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, astfel că urmează să le analizeze exclusiv din această perspectivă.
Astfel, recurentul a susţinut că soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale încalcă art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât instanţa a procedat la o analiză indirectă a temeiniciei excepţiei invocată de acesta, substituindu-se astfel în atribuţiile instanţei de contencios constituţional.
Or, din considerentele încheierii recurate nu rezultă o astfel de împrejurare, instanţa analizând excepţia de neconstituţionalitate doar prin prisma condiţiilor de admisibilitate ale sesizării, prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, iar nu din perspectiva conformităţii textelor de lege contestate cu normele constituţionale.
Înalta Curte aminteşte că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale se formulează de o parte din proces în faţa instanţei de judecată învestită cu soluţionarea litigiului, întrucât Legea nr. 47/1992 stabileşte un veritabil filtru, în virtutea căruia instanţa de judecată efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Într-adevăr, calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanţei în faţa căreia se invocă excepţia, posibilitatea de a controla constituţionalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate dar, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.
În acest sens, Înalta Curte constată că sunt nefondate şi criticile recurentului-reclamant privind greşita aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Instanţa de control judiciar are în vedere că potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 "Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile".
Prin urmare, obiectul recursului reglementat de dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este acela al verificării aprecierii instanţei iniţial sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate cu privire la soluţia pe care aceasta a adoptat-o de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, motivată de neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute de art. 29 alin. (1)- (3) din Legea nr. 47/1992.
Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată:
"(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi, sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.
(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".
Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, rezultă că, pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, trebuie îndeplinite următoarele condiţii, în mod cumulativ:
(i) excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial;
(ii) excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;
(iii) norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
De asemenea, condiţia relevanţei excepţiei, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto şi dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei.
Prin urmare, se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului concret în care se află litigiul.
Din această perspectivă, Înalta Curte reţine în primul rând că soluţionarea recursului împotriva hotărârii de constatare a perimării nu depinde de o eventuală neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în condiţiile în care sancţiunea perimării nu este prevăzută de această normă legală, iar măsura suspendării nu a fost atacată cu recurs, astfel că acest text normativ nu influenţează soluţionarea cauzei, cu atât mai mult cu cât nici prin cererea de recurs nu s-a reclamat o eventuală aplicare sau interpretare greşită a acestei prevederi legale.
Referitor la art. 415 pct. 3 şi 4 şi art. 416 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., deşi recurentul susţine că este admisibilă cererea sa de sesizare a Curţii Constituţionale în condiţiile în care normele ce fac obiectul sesizării sunt chiar normele criticate în recurs, iar modul de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate ar putea să conducă la înlăturarea sancţiunii perimării aplicate în prezenta cauză, instanţa de control judiciar constată că premisa pe care s-a bazat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale constă în faptul că, în ipoteza unei eventuale soluţii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate invocate, s-ar confirma teza conform căreia Curtea de Apel, ca instanţă anterioară, ar fi avut obligaţia de a repune cauza pe rol din oficiu, iar, pe cale de consecinţă, recurentul nu ar fi avut obligaţia de a solicita redeschiderea judecăţii.
Or, în cadrul recursului formulat împotriva hotărârii de constatare a perimării nu se face referire la o astfel de ipoteză, printre motivele de recurs invocate nu se numără şi argumentul în sensul că instanţa ar fi avut obligaţia de repunere a cauzei pe rol din oficiu, astfel că o atare soluţie nu ar putea avea un impact asupra cauzei de faţă, întrucât în cadrul procesual al recursului, instanţa de control judiciar analizează doar motivele de nelegalitate a hotărârii atacate, conform art. 483, coroborat cu art. 488 C. proc. civ., în limitele în care a fost învestită prin cererea de recurs.
Totodată, Înalta Curte, în acord cu opinia primei instanţe, reţine că, prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, recurentul-reclamant vizează, în fapt, rezolvarea unei probleme de interpretare şi de aplicare a prevederilor contestate, în sensul dorit de acesta, problematică ce intră însă în competenţa exclusivă a instanţei de control judiciar.
Cu alte cuvinte, criticile formulate de recurent nu se circumscriu controlului de constituţionalitate pe care îl poate realiza Curtea Constituţională întrucât privesc o problemă de interpretare a prevederilor care fac obiectul excepţiei.
Din jurisprudenţa constantă a secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale rezultă, pe de o parte, că modul de interpretare a unor prevederi legale nu este de competenţa Curţii Constituţionale, iar pe de altă parte, că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale are caracter inadmisibil atunci când prin modul de expunere a argumentelor prezentate în cuprinsul acesteia, autorul sesizării urmăreşte în fapt tranşarea unor chestiuni de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale.
În consecinţă, contrar susţinerilor recurentului-reclamant, Înalta Curte reţine că textul de lege în temeiul căruia se poate solicita sesizarea Curţii Constituţionale nu prevede posibilitatea sesizării instanţei de control constituţional cu scopul ca această instanţă să cenzureze în sensul dorit de reclamant modul de interpretare a instanţelor naţionale a dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1, art. 415 pct. 3 şi 4 şi art. 416 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., astfel că, în mod corect a respins ca inadmisibilă prima instanţă cererea recurentului-reclamant de sesizare a Curţii Constituţionale.
Instanţa de control judiciar constată ca fiind nerelevante şi aspectele iterate de recurentul-reclamant prin invocarea unor decizii ale Curţii Constituţionale, în condiţiile în care, pe de o parte, acestea ţin de soluţionarea pe fond a excepţiei, iar nu de îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de sesizare prevăzute de legea română, iar pe de altă parte, acestea nu îşi găsesc aplicabilitate în cauza de faţă, situaţiile premisă fiind diferite, prima instanţă analizând condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare în limitele stabilite de art. 29 din Legea nr. 47/1992, neputându-se aprecia că a interferat în vreun fel cu competenţa instanţei de control constituţional de verificare a conformităţii textelor de lege contestate cu normele constituţionale.
Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară "Horia Hulubei", ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară "Horia Hulubei" împotriva încheierii din 15 decembrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 23 februarie 2023.