Şedinţa publică din data de 17 februarie 2023
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată depusă la data de 29.06.2022 pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia – secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei, suspendarea executării actului administrativ, respectiv a Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 2278/C/23.05.2022 al Ministerului Justiţiei până la soluţionarea acţiunii în anularea acestuia.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 159/2022 pronunţată la data de 14 iulie 2022, Curtea de Apel Alba Iulia – secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată atât excepţia lipsei de interes invocată de către pârât, cât şi cererea de suispendare a executării actului administrativ formulată de reclamantul A..
3. Cererea de recurs
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamantul A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi reţinând cauza spre rejudecare, a solicitat ca instanţa de judecată să dispună admiterea cererii de suspendare a executării actului administrativ, respectiv a Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2278/C din 23.05.2022 până la soluţionarea acţiunii în anularea acestuia pe fond conform art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În motivarea recursului, se arată că este incident motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea instanţei de fond fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
Susţine în acest sens că prima instanţă nu a antamat fondul dreptului litigios, nu a analizat principalul efect juridic al unei anulări, respectiv repunerea părţilor în situaţia anterioară şi conţine o motivare lacunară cu privire la inaplicabilitatea cazului bine justificat.
Critică totodată că, în motivarea hotărârii atacate s-a reţinut faptul că prin cererea de chemare în judecată pentru anularea deciziei de pensionare nu s-ar fi invocat nici un viciu de competenţă, formă sau procedură, încălcându-se astfel principiul disponibilităţii cu care a fost investită instanţa.
De asemenea, arată că sentinţa atacată este incompletă cu privire la susţinerile orale ale reprezentantului său legal, instanţa omiţând să menţioneze aspecte esenţiale susţinute oral cu privire la existenţa cazului bine justificat.
Susţine recurentul faptul că sentinţa atacată încalcă normele de drept material deoarece instanţa a fost investită cu soluţionarea unei cereri de suspendare a executării actului administrativ iar instanţa practic a tranşat litigiul acestuia de anulare a deciziei de pensionare analizând condiţia unui caz justificat pe fond.
Apreciază totodată că hotărârea atacată este dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile în cauză având în vedere faptul că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile imperative pentru suspendarea actului administrativ, respectiv: cazul bine justificat prevăzut de art. 2 lit. t), prevenirea unei pagube iminente prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. s) şi procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
4. Apărările intimatei
Intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
În esenţa se susţine că soluţia instanţei de fond este una legală şi temeinică, cu aplicarea întocmai a normelor de drept material incidente în cauză., sens în care arată că cererea de suspendare a executării actului administrativ nu este justificată întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, respectiv existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
În cauza dedusă judecăţii, reclamantul A. a sesizat instanţa de contencios administrativ cu cerere de suspendare a executării Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 2278/C/23.05.2022 până la soluţionarea acţiunii în anularea acestuia, conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este nefondat. Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 este una în conformitate cu litera şi spiritul unor astfel de texte normative.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".
Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acţiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor reclamantului, atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autorităţile publice.
În acest context, suspendarea executării actelor administrative reprezintă un eficient instrument procedural menit a asigura respectarea principiului legalităţii, fiind reglementat, în planul contenciosului administrativ, de prevederile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, însă reprezintă şi o ipoteză de excepţie de la regula caracterului executoriu al actului administrativ, sens în care este de strictă interpretare şi presupune îndeplinirea unor exigenţe specifice. Conform acestora, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii cazul bine justificat şi paguba iminentă, cele două condiţii determinându-se reciproc, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei şi invers.
Or, cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.
Din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, adoptat pe baza şi în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.
Noţiunea de caz bine justificat are o definiţie legală reglementată prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. t), din Legea nr. 554/2004 care prevăd că, printr-o astfel de noţiune se înţeleg: "împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoiala serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ".
În cazul suspendării actului administrativ fiscal instanţa este chemată să realizeze o analiză de aparenţă a legalităţii, fără a influenţa şi afecta fondul cauzei, verificarea fiind una limitată doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra sus indicatei prezumţii.
Asemenea împrejurări vădite, cu titlu exemplificativ, însă fără a fi limitative, au fost reţinute de instanţa supremă ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ ori modificarea importantă a acestuia în calea recursului administrativ.
În prezenta cauză argumentele invocate ca fiind "împrejurări vădite", nu au capacitatea de a produce o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ.
Aceste indicii de nelegalitate este necesar să fie evidente, pentru a putea fi identificate cu uşurinţă la nivelul aparenţelor.
Or, aspectele prezentate de recurentul-reclamant, în susţinerea îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat, respectiv existenţa pe rolul instanţei de judecată a unui dosar având ca obiect anularea actului administrativ a cărei suspendare se solicită nu poate fi circumscrisă unei împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ. Sub acest aspect, nici susţinerile referitoare la faptul că efectul juridic principal al anulării actului constă în repunerea părţilor în situaţia anterioară nu pot fi subsumate condiţiei cerute de norma art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În concret, pentru a interveni suspendarea pe cale judecătorească a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate a actului administrtaiv a cărei suspendare se solicită, care să creeze o îndoială rezonabilă privind prezumţia de legalitate de care se bucură actul administrativ, fără a fi necesar a răsturna această prezumţie, răsturnare care se poate petrece în faţa instanţei care examinează cererea în anularea actului administrativ.
Faptul că împotriva actului administrativ a fost formulată acţiune de anulare, nu înseamnă că actul este nelegal, verificarea legalităţii actului urmând a se face în cadrul soluţionării cererii de anulare. În cadrul cererii de suspendare, reclamantul este chemat a arăta care sunt acele împrejurări de fapt şi de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra legalităţii actului, cerinţă ce nu a fost îndeplinită în prezenta cauză.
În condiţiile în care elementele invocate de recurent nu sunt apte a determina o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ atacat, cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 2278/C/23.05.2022, corect a fost respinsă de instanţa de fond.
Prin raportare la considerentele anterior expuse, Înalta Curte reţine că prima instanţă a realizat o corectă aplicare a normelor de drept material, stabilind legal că aspectele evocate de recurentul - reclamant nu pot fi încadrate în parametrii reglementaţi de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, spre a fi reţinută îndeplinirea condiţiei existenţei cazului bine justificat.
În ce priveşte condiţia pagubei iminente, în acord cu judecătorul de primă jurisdicţie, reţine şi Înalta Curte că chiar dacă în cauză s-ar contura existenţa unui prejudiciu sub forma lipsei veniturilor obţinute din desfăşurarea activităţii de executor judecătoresc, cererea de suspendare nu poate fi admisă câtă vreme cele două condiţii prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 trebuiesc îndeplinite în mod cumulativ, neîndeplinirea unei condiţii determinând respingerea cererii de suspendare a executării actului administrativ.
Ca atare, Înalta Curte reţine că recurentul-reclamant nu prezintă critici concrete din care să rezulte că prima instanţă ar fi dat o interpretare greşită normelor de drept material.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 159/2022 din 14 iulie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 februarie 2023.