Şedinţa publică din data de 17 februarie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 07.08.2018, reclamantul Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a formulat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi M.D.R.A.P. - Direcţia Generală Programe Europene Capacitate Administrativă - AMPOCA, cerere de chemare în judecată privind anularea Deciziei nr. 193/20.03.2018, precum şi a Notei de constatare a abaterii şi de stabilire a reducerilor procentuale nr. 5891/18.01.2018 emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Direcţia Generală Programe Europene Capacitate Administrativă.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 364 din 01 februarie 2019 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - veche a respins cererea de chemare în judecată promovată de reclamantul Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi M.D.R.A.P. - Direcţia Generală Programe Europene Capacitate Administrativă - AMPOCA, ca neîntemeiată.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii şi admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului s-a arătat că instanţa s-a limitat la a reda conţinutul Deciziei nr. 193 din 20.03.2018 emise de pârât, fără a analiza criticile reclamantei formulate în privinţa notei de constatare contestate, aspect ce echivalează cu o nemotivare a sentinţei pronunţate.
Totodată, instanţa de fond a dat o interpretare eronată dispoziţiilor legale în materie, respectiv art. 18 din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice şi art. 16 - 17 din H.G. nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice.
Astfel, dispoziţiile menţionate folosesc sintagma "contractul de achiziţie publică" la singular, însă în opinia recurentului, bunurile achiziţionate şi faţă de care s-au aplicat corecţii nu au acelaşi obiect şi nici nu sunt destinate unei utilizări identice ori similare.
A apreciat recurentul că instanţa de fond a interpretat eronat şi prevederileart. 17 alin. (3) din H.G. nr. 395/2016 potrivit cărora "În cazul în care autoritatea contractantă implementează proiecte finanţate din fonduri nerambursabile şi/sau proiecte de cercetaredezvoltare, prevederile alin. (1) se aplică prin raportare la fiecare proiect în parte", deoarece aceste prevederi nu pot fi interpretate fără a ţine cont de dispoziţiile legale reglementate prin art. 4 alin. (1) lit. a) (privind autoritatea contractantă) din Legea nr. 98/2016, respectiv prevederile art. 16, art. 17 alin. (1) şi (2) din H.G. nr. 395/2016 şi respectiv art. 18 (privind produsele similare) din Legea nr. 98/2016.
Totodată, atunci când a făcut aplicarea celor două prevederi legale instanţa nu a avut în vedere şi dispoziţiile art. 13 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 395/2016, conform cărora "Prin excepţie de la art. 12 alin. (1), în cazul în care autoritatea contractantă implementează proiecte finanţate din fonduri nerambursabile şi/sau proiecte de cercetare-dezvoltare, are obligaţia de a elabora distinct pentru fiecare proiect în parte un program al achiziţiilor publice aferent proiectului respectiv, după semnarea contractului de finanţare/cofinanţare aferent. " Or, raportându-se la art. 12 alin. (1) din acelaşi act normativ, recurentul a subliniat faptul că în planul anual al achiziţiilor sunt prevăzute achiziţiile propuse a derula în anul următor, fiecare achiziţie în parte urmând a se desfăşura potrivit procedurilor de achiziţie determinate în funcţie de valoarea estimată, prevăzută în plan. Astfel, în planul/programul de achiziţie aferent proiectului în cauză au fost prevăzute o serie de achiziţii, fiecare dintre ele derulându-se în funcţie de valoarea estimată, aprobată de altfel de către AMPOCA, autoritatea contractantă nefăcând altceva decât să respecte prevederile legale.
De asemenea, prin cererea de chemare în judecată recurentul nu a invocat faptul că procedura de achiziţie a fost determinată după codul CPV al produselor achiziţionate, ci doar a dorit să demonstreze faptul că produsele achiziţionate nu erau destinate unor utilizări identice sau similare, iar M.D.R.A.P. - AMPOCA nu a probat contrariul, respectiv faptul că instituţia ar fi utilizat "metode de calcul al valorii estimate a achiziţiei cu scopul de a evita aplicarea procedurilor de atribuire" prevăzute de Legea nr. 98/2016. Prin gruparea produselor achiziţionate pe criteriul codurilor CPV s-a dorit doar a se sublinia faptul că acestea nu sunt destinate unei utilizări identice ori similare.
Valoarea estimată se calculează cumulat pentru bunuri cu acelaşi obiect (în corespondenţă cu codurile CPV sau destinate utilizării identice ori similare, or pentru situaţia analizată nu sunt îndeplinite aceste condiţii şi astfel nu se pot cumula tabletele cu staţiile de lucru, NAS - uri sau servere cu echipamente IT, etc.
Nu în ultimul rând recurentul a apreciat că instanţa de fond a dat o interpretare eronată dispoziţiilor art. 98 alin. (2) primul paragraf din Regulamentul nr. 1083/2006 coroborate cu prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, în condiţiile în care O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, la art. 20 prevede obligaţia celui care se consideră discriminat de a "prezenta fapte pe baza cărora poate fi prezumată existenţa unei discriminări directe sau indirecte".
4. Apărările formulate de intimat
Intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii primei instanţe.
5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
Reclamantul Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a învestit instanţa de contencios administrativ cu solicitarea de verificare a legalităţii Deciziei nr. 193/20.03.2018 şi a Notei de constatare a abaterii şi de stabilire a reducerilor procentuale nr. 5891/18.01.2018 emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Direcţia Generală Programe Europene Capacitate Administrativă.
Prin nota de constatare atacată autoritatea pârâtă a aplicat o reducere procentuală de 25% din valoarea contractelor de achiziţii încheiate în baza contractului de finanţare nr. x/17.03.2016 aferent proiectului "Evaluarea riscurilor la dezastre la nivel naţional (RO-RISK)", cod SIPOCA30, în sarcina reclamantului fiind reţinută abaterea constând în încălcarea prevederilor art. 2 alin. (2) pct. b şi pct. d), art. 11 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 98/2016, prin aplicarea achiziţiei directe şi a procedurilor simplificate a echipamentelor şi softurilor IT.
Fiind învestită cu recursul reclamantului declarat împotriva soluţiei de respingere a acţiunii, Înalta Curte constată că primul motiv de recurs invocat - art. 488 pct. 6 C. proc. civ. vizează situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.
Deşi aparent am fi în prezenţa unor motive distincte, în realitate este vorba de ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de casare - nemotivarea hotărârii -, deoarece astfel trebuie calificată şi o hotărâre care nu este deloc motivată şi una care cuprinde motive contradictorii ori motive care sunt străine pricinii.
Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au respins cererile părţilor. Motivarea este de esenţa hotărârilor şi este necesară pentru a o face înţeleasă şi acceptată de părţi, dar şi pentru a permite instanţei de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situaţiei de fapt şi a aplicării legii sau numai aplicarea legii.
Analizând hotărârea pronunţată de prima instanţă, Înalta Curte constată că soluţia adoptată a fost amplu motivată şi nu există o contradicţie între considerente sau între considerente şi dispozitiv, iar prima instanţă a prezentat motivele reţinute în fundamentarea soluţiei pronunţate asupra actelor administrative deduse judecăţii, acestea fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reţinut. De asemenea, contrar susţinerilor recurentului, hotărârea conţine analiza efectivă a criticilor de nelegalitate formulate de reclamant şi argumentele instanţei pentru înlăturarea lor.
Potrivit celui de al doilea motiv de casare invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
În prezenta cauză aceste motive nu sunt incidente, iar soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.
Astfel, în cadrul proiectului finanţat prin contractul nr. x/17.03.2016 încheiat de părţile din prezenta cauză, în sarcina reclamantului Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă au fost identificate abateri de la legalitate, reglaritate şi conformitate privind legislaţia achiziţiilor publice prin faptul că autoritatea contractantă a achiziţionat prin achiziţie directă şi procedură simplificată echipamente şi softuri IT, deşi valoarea cumulată a acestora, la nivelul proiectului, depăşeşte pragul procedurii simplificate, fiind astfel evitată aplicarea unei proceduri de atribuire corespunzătoare pragurilor valorice stabilite prin Legea nr. 98/2016.
Prin calea de atac promovată recurentul-reclamant a invocat o pretinsă interpretare şi aplicare eronată a dispoziţiilor art. 16, art. 17 din H.G. nr. 395/2016, respectiv art. 18 din Legea nr. 98/2016, în opinia acestuia fiind respectate procedurile de achiziţie determinate în funcţie de valoarea estimată a fiecăreia prevăzută în planul aferent proiectului, aprobat de către AMPOCA.
Înalta Curte reţine caracterul nefondat al acestor argumente şi, din coroborarea dispoziţiilor legale anterior menţionate cu prevederile contractuale, constată că regimul juridic aplicabil achiziţiilor publice derulate în cadrul implementării unor proiecte finanţate din fonduri nerambursabile este expres prevăzut de legislaţia în materie, care în esenţă instituie obligaţii în sarcina autorităţilor contractante, cu referirea precisă la noţiunea de "proiect", finanţat din surse nerambursabile, iar nu la aceea de achiziţie în funcţie de codul CPV, aşa cum pretinde recurentul.
De asemenea, faptul că proiectul are mai mulţi beneficiari (lider + 13 parteneri), fiecare dintre aceştia dispunând de un buget propriu în cadrul proiectului, permite efectuarea achiziţiilor de către fiecare beneficiar în parte, însă valoarea estimată a contractelor de produse/servicii similare se determină prin cumul la nivelul întregului proiect.
A mai apreciat recurentul că bunurile achiziţionate şi faţă de care s-au aplicat corecţii nu au acelaşi obiect şi nici nu sunt destinate unei utilizări identice sau similare", astfel că valoarea bunurilor achiziţionate nu putea fi cumulată, pe de o parte fiind vorba de achiziţii cu COD CPV distinct, pe de altă parte acestea nu erau destinate unor utilizări identice sau similare.
Contrar acestor susţineri, Înalta Curte aminteşte faptul că estimarea valorii nu se realizează pe cod CPV, ci luând în calcul scopul atribuirii contractului, respectiv necesităţile pe care urmează să le acopere executarea contractului, urmând ca în funcţie de această valoare estimată, autoritatea contractantă să stabilească procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică corespunzătoare. Utilizarea codurilor CPV asigură descrierea cât mai exactă a obiectului contractului şi nu are legătură directă cu estimarea valorii contractului de achiziţie.
În cauză, recurentul a derulat trei proceduri simplificate şi o achiziţie directă achiziţionând, printre altele, "tablete, staţii de lucru, NAS -uri sau servere cu echipamente 'T, etc", iar autoritatea pârâtă dar şi instanţa de fond au reţinut, în mod corect, că între echipamente nu există diferenţe semnificative atât de obiect cât şi de utilizare încât să se susţină că nu trebuie cumulate valorile de achiziţie. Totodată, echipamentele fac parte din gama normală de produse care sunt furnizate/comercializate de către operatorii economici cu activitate constantă în sectorul "electronice şi IT". Aceste produse trebuie să corespundă scopului proiectului, în sensul art. 16 din H.G. nr. 395/2016, respectiv funcţionarea sistemului RO-RISK.
Contrar susţinerilor recurentului, se constată că valoarea estimată a unui contract de achiziţie în cadrul unui proiect, nu se poate obţine prin raportarea la bugetele partenerilor din acel proiect, ci la necesităţile/obiectivele stabilite prin proiectul finanţat din fonduri nerambursabile, ce se regăsesc într-un plan de achiziţii al proiectului, şi nu în planurile de achiziţii pe partener/parteneri (bugetele partenerilor).
Nu în ultimul rând, Înalta Curte reţine şi faptul că sentinţa primei instanţe nu relevă o interpretare eronată dispoziţiilor art. 98 alin. (2) primul paragraf din Regulamentul nr. 1083/2006 coroborate cu prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, fiind evident, în contextul anterior expus, că aplicarea corecţiei s-a realizat cu respectarea principiului proporţionalităţii, în funcţie de natura şi de gravitatea neregularităţilor constatate.
Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa primei instanţe nu este afectată de nelegalitate şi nu poate fi reformată prin prisma cazurilor de casare invocate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă împotriva sentinţei nr. 364 din 01 februarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - veche, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 februarie 2022.