Şedinţa publică din data de 17 februarie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 01.02.2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat instanţei să aprecieze asupra calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A..
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 548 din data de 08 octombrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în contradictoriu cu pârâtul A. şi a constatat calitatea pârâtului de colaborator al Securităţii.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul A., criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
În motivarea recursului s-a arătat că prima instanţă a analizat cele 3 înscrisuri pe care reclamanta şi-a întemeiat acţiunea, respectiv un angajament semnat în anul 1986 şi 2 note informative din perioada 1986-1989 şi a apreciat că reprezintă probe sunt suficiente pentru a concluziona că recurentul-pârât a furnizat informaţii care se refereau la activităţi potrivnice regimului comunist, prin care a îngrădit drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, respectiv dreptul la viaţă privată a numitului D.T.
Astfel, documentul "angajament" datat 10.07.1986, nu poate face dovada calităţii de colaborator al securităţii, astfel cum este definită de art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008. Faptul că s-a găsit un asemenea document semnat de recurentul-pârât nu înseamnă că acesta a îndeplinit sarcinile ce i-au fost impuse de organele de miliţie din perioada comunistă; din angajament rezultă că i s-a pus în vedere: "să furnizeze date despre persoane care discută duşmănos la adresa partidului" precum şi să: "informeze despre persoane care fac naveta şi sunt nemulţumite". În continuare, prin coroborarea acestui document cu celelalte înscrisuri prezentate de intimatul-reclamant, rezultă că în realitate recurentul-pârât nu a executat acest angajament, întrucât nu există nici o dovadă că ar fi furnizat informaţii despre categoria de persoane şi fapte, descrise în angajament. În acest context, acest înscris nu probează nici o faptă de colaborare cu organele securităţii, fiind doar o formalitate obligatoriu de îndeplinit de cei care erau aleşi şi nevoiţi să accepte acest tip de colaborare.
Cu privire la cele două note informative din lunile iunie şi august 1986, în care sunt informaţii despre o anumită persoană D.T., s-a arătat că acestea nu pot constitui dovezi ale calităţii de colaborator al securităţii în sensul art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008 având în vedere că, "cele relatate despre numitul D.T., cu care recurentul-pârât se întâlnea ocazional în naveta făcută între com. Cârlogani şi Oraşul Slatina unde lucrau amândoi - neexistând o acţiune directă de urmărire - nu pot fi sub nici o formă încadrate ca fiind informaţii privind activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.
În ceea ce priveşte consecinţele care ar fi fost produse de informaţiile furnizate în cele 2 note informative din perioada 1986-1989, recurentul-pârât a susţinut că prima instanţă a aplicat greşit prevederile O.U.G. nr. 24/2008, precum şi faptul că motivarea soluţiei lipseşte, impunându-se casarea sentinţei prin raportare la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.
Astfel, instanţa de fond a apreciat că informaţiile înscrise în cele 2 note informative au dus la îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei vizate, respectiv dreptul la viaţa privată şi dreptul la libera exprimare, însă nu a motivat în nici un fel şi nu a explicat modul în care aceste informaţii au încălcat dreptul la viaţa privată şi dreptul la liberă exprimare ale persoanei vizate.
4. Apărările formulate de intimat
Intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii primei instanţe.
5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Intimatul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu solicitarea de apreciere asupra calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A..
Prima instanţă a admis cererea dedusă judecăţii, reţinând, în esenţă, că în speţă sunt îndeplinite condiţiile impuse de prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, întrucât informaţiile furnizate de pârât se referă la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, ele vizând intenţia unei persoane de a părăsi ţara şi superioritatea condiţiilor de trai din Europa capitalistă, ceea ce apărea ca o conduită potrivnică regimului comunist.
Răspunzând punctual motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor.
Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.
Obligaţia legală a instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.
Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanţa de control judiciar constată că hotărârea pronunţată de prima instanţă satisface cerinţele art. 425 alin. (1) lit. b) anterior enunţate, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei, fiind examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi. În acelaşi timp, Înalta Curte subliniază faptul că cerinţa motivării adecvate a unei hotărâri judecătoreşti nu trebuie confundată cu obligaţia de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părţi în vederea susţinerii temeiurilor de fapt şi de drept pe care se întemeiază solicitările părţilor litigante, fiind suficient ca aceste argumente să fie tratate grupat, în analiza aspectelor relevante care fundamentează poziţia procesuală a părţilor.
Prin urmare, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al recursului în privinţa criticilor întemeiate pe motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
În privinţa cazului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod, Înalta Curte reţine că prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
În cauza de faţă acest motiv nu este incident, interpretarea dată de prima instanţă dispoziţiilor legale fiind legală, iar constatarea calităţii de colaborator al Securităţii corespunzând realităţii.
Astfel, în mod corect a reţinut instanţa de fond că intimatul-reclamant C.N.S.A.S. şi-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe angajamentul semnat la data de 10.07.1986 precum şi pe notele informative olografe semnate la data de 29.06.10986 şi la data de 29.08.1986, referitoare la atitudini potrivnice regimului comunist, limitând învestirea instanţei de judecată la conţinutul acestora în analiza calităţii pârâtului de colaborator al Securităţii în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
Se impune a se preciza cu prioritate faptul că O.U.G. nr. 24/2008 este actul normativ prin care s-a instituit o condamnare a regimului totalitar comunist prin deconspirarea lucrătorilor de securitate şi a colaboratorilor acesteia, apreciat ca fiind una dintre componentele majore ale perpetuării regimului comunist ca societate totalitară.
Prin conţinutul mai multor decizii (Deciziile nr. 843/2011, nr. 530/2009 şi nr. 1522/2011), Curtea Constituţională a României a statuat că O.U.G. nr. 24/2008 urmăreşte deconspirarea, prin consemnare publică, a persoanelor care au participat la activitatea de poliţie politică comunistă, fără să promoveze răspunderea juridică si politică a acestora şi fără să creeze premisele unei forme de răspundere morală si juridică cu caracter colectiv, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informaţii, în condiţiile lipsei de vinovăţie şi a vreunei încălcări a drepturilor si libertăţilor fundamentale ale omului.
Din această perspectivă, art. 2 alin. (1) lit. b) din actul normativ menţionat defineşte noţiunea de "colaborator al Securităţii" ca fiind "persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care au fost îngrădite drepturi si libertăţi fundamentale ale omului".
Dată fiind semnificaţia dată de legiuitor termenului de "colaborator al Securităţii", rezultă că pentru a se constata o astfel de calitate, persoana vizată trebuie să fi furnizat informaţii într-una dintre formele arătate în cuprinsul dispoziţiilor art. 2 lit. b), iar prin informaţiile respective să fie denunţate activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, care să conducă la îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, cele două condiţii fiind necesar a fi îndeplinite în mod cumulativ.
În jurisprudenţa sa constantă (Deciziile nr. 899/2010, nr. 843/2011, nr. 1632 din 20 decembrie 2011, nr. 760 şi nr. 1416/2011, Decizia nr. 672/2012 etc.), Curtea Constituţională a subliniat faptul că, într-o acţiune în constatarea calităţii de colaborator, promovată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, pârâtul nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul pe baza căruia să pronunţe soluţia. Constatarea calităţii de colaborator al Securităţii trebuie să fie rezultatul unei analize minuţioase din partea instanţei asupra întregului material depus de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi nu poate fi stabilită numai pe baza "relatărilor verbale consemnate de lucrătorii Securităţii". În cadrul acestui proces, pot fi demonstrate atât faptele pozitive, cât şi faptele negative, acestea din urmă, prin dovedirea faptelor pozitive contrare.
În acest context, în mod corect a reţinut prima instanţă că nu este necesar, pentru ca o persoană să fie încadrată în categoria colaboratorilor poliţiei politice, ca activitatea acesteia să fie adus efectiv atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, fiind suficient ca ea să fi fost îndreptată împotriva acestor drepturi şi libertăţi şi să fi fost aptă să le aducă atingere.
Sub acest aspect, recurentul-pârât susţine că "deşi a semnat un angajament la data de 10.07.1986, în realitate nu a executat acest angajament", iar cu privire la cele două note informative susţine că "cele relatate despre numitul D.T. nu pot fi încadrate ca fiind informaţii privind activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist".
Or, activitatea concretă a recurentului-pârât, astfel cum rezultă din notele informative, a determinat semnalarea comentariilor negative la adresa condiţiilor de trai, plecarea din ţară a numitului D.T. alături de soţie şi copil, precum şi vizita mamei sale, celor 2 fraţi şi a cumnatei care au venit din Germania. În concluzie, informaţiile furnizate au îngrădit libertatea de exprimare prevăzut de art. 28 din Constituţia României din 1965, coroborat cu art. 19 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, precum şi dreptul la viaţă privată prevăzute de art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, ratificat de altfel de Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România prin Decretul nr. 212/1974.
Prin urmare, contrar susţinerilor recurentului, instanţa de fond a reţinut, în mod corect, întrunirea ipotezei normei legale din cuprinsul art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, câtă vreme informaţiile furnizate au vizat o conduită ce era considerată potrivnică regimului totalitar comunist şi au suprimat ori îngrădit dreptul la viaţă privată şi dreptul la libertatea de exprimarea, libertatea opiniilor şi de conştiinţă.
Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa recurată nu este afectată de nelegalitate şi nu poate fi reformată prin prisma cazurilor de casare invocate, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinţei nr. 548 din 08 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 februarie 2022.