Contribuția pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătăți (Taxa claw-back). Principiul tempus regit actum
Cuprins pe materii: Drept financiar fiscal. Drept fiscal. Contribuţia pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii (Taxa claw-back).
Index alfabetic:
- Conflict de legi
- Exces de putere
- Principiul tempus regit actum
O.U.G. nr. 77/2011, art. 37
Legea nr. 53/2020, de modificare a O.U.G. nr. 77/2011
Legea nr. 554/2004 art. 2 alin. (1) lit. i) şi n)
Notificările claw-back aferente trimestrului I 2020 sunt supuse normelor anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 53/2020, potrivit principiului „tempus regit actum”. Nu se poate reţine un conflict de norme între O.U.G. nr. 31/2020 şi Legea nr. 53/2020.
În acest sens, Curtea reţine faptul că dispoziţiile art. 37 alin. (1) şi (2) lit. d) din O.U.G. nr. 77/2011 sunt în vigoare începând cu data de 18 mai 2020, data intrării în vigoare a Legii nr. 53/2020 anterior datei de 18.05.2020 neexistând obligaţia autorităţii pârâte de a reglementa prin ordin mecanismul taxei claw-back, dispoziţiile Legii nr. 53/2020 nu erau aplicabil trimestrului I 2020.
ICCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 733 din 13 februarie 2023
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta, A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii, a învestit Curtea de Apel București cu cererea având ca obiect obligarea pârâtului la emiterea şi publicarea ordinului de aprobare a listei trimestriale a medicamentelor de tip I, II, III, conform art. 3 ind. 7 din O.U.G. nr. 77/2011 modificată prin Legea nr. 53/2020 pentru trimestrul I 2020 cu includerea medicamentelor X. în categoriile tip I şi tip III în termen de maximum 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.
Reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 827 din 27 mai 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii, ca nefondată.
Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta, criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Împotriva hotărârii prin care s-a respins acţiunea având ca obiect obligarea autorităţii pârâte la emiterea ordinului de aplicare a medicamentelor pentru trimestrul I 2020 a formulat recurs reclamanta întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor O.U.G. nr. 77/2011, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 53/2020.
Se invocă faptul că prima instanţă a apreciat în mod greşit că nu sunt îndeplinite condiţiile existenţei unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii reclamantei din 22.05.2020 pe considerentul principial că anterior datei de 18 mai 2020 Legea nr. 53/2020 nu era aplicabilă trimestrului I al anului 2020, neputându-se reţine o derogare implicită a O.U.G. nr.31/2020.
În raport de aceste considerente recurenta-reclamantă invocă mai multe aspecte de nelegalitate toate circumscrise caracterului nejustificat şi al excesului de putere criticat având ca obiect obligarea autorităţii emitente la emiterea ordinului conform art. 37 din O.U.G. nr. 77/2011 modificată prin Legea nr. 53/2020.
Astfel, în conformitate cu art. 37 din O.U.G. nr. 77/2011 (modificată prin Legea nr. 53/2020 începând cu Trimestrul I 2020). stabilirea procentului „p" se face după reguli noi, respectiv:
"Art. 37. - (1) începând cu trimestrul I al anului 2020, contribuţia trimestrială se calculează şi se datorează diferenţiat pentru medicamente de tip I, II, şi III, în condiţiile prezentului articol.
[-l (3) pentru "medicamentele de tip V, contribuţia trimestrială se calculează prin aplicarea procentului de 25% asupra valorii aferente consumului centralizat al acestora, comunicat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, în condiţiile art. 5 alin. (7), după scăderea T.V.A.
(4) pentru "medicamentele de tip II", contribuţia trimestrială se calculează prin aplicarea procentului de 15% asupra valorii aferente consumului centralizat al acestora.
(5) pentru "medicamentele de tip III", contribuţia trimestrială se calculează prin aplicarea procentului de 20% asupra valorii aferente consumului centralizat al acestora".
Aşadar, ca efect direct al intrării în vigoare a Legii nr. 53/2020, forma actuală a O.U.G. nr. 77/2011 prevede în mod expres că noile reguli inserate prin Legea nr. 53/2020 sunt aplicabile începând cu Trimestrul I 2020., art. 37 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011 dispunând că ”Începând cu trimestrul I al anului 2020, contribuţia trimestrială se calculează şi se datorează diferenţiat pentru medicamente de tip I, II, şi III”.
Iar dispoziţiile art. 37 alin. (2) lit. d) din O.U.G. nr.77/2011 modificată prin Legea nr. 53/2020 prevăd în mod expres în „lista medicamentelor de tip I, tip II şi tip III se aprobă trimestrial prin ordin al ministrului sănătăţii până la data de 25 inclusiv a lunii următoare încheierii unui trimestru”.
Iar autoritatea pârâtă nu a respectat acest termen introdus prin Legea nr. 53/2020, voinţa legiuitorului fiind ca lista pentru trimestrul I 2020 să fie aprobate imediat după intrarea în vigoare a legii la data de 18 mai 2020.
Un alt aspect de nelegalitate priveşte argumentele instanţei cu privire la neconstituționalitatea/nelegalitatea obligării autorităţii la emiterea ordinului aferent Trim. I 2020. Aceasta deoarece aceste reţineri alei primei instanţe nu au legătură cu obiectul cauzei care vizează cenzurarea refuzului nejustificat al pârâtului de a-şi îndeplini o obligaţie legală, refuz contestat în raport de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr.554/2004.
Emiterea ordinului privind lista medicamentelor de tip. I, tip II şi tip III aferentă trimestrului I al anului 2020, conform art. 37 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011 nu reprezintă o aplicare retroactivă a Legii nr. 53/2020.
În cadrul recursului se reiterează ca aspect de nelegalitate şi faptul că ordinele aferente trimestrelor II, III, şi IV 2020 au fost emise cu întârziere de autoritatea pârâtă.
Se solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi rejudecarea în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.
La dosar intimatul-pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recurenta – reclamantă a depus la dosar răspuns la întâmpinare şi concluzii scrise.
Analizând recursul declarat, în raport de aspectele de nelegalitate invocate în recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Curtea îl precizează pentru următoarele considerente ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile cazului de casare invocat, respectiv interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 37 din O.U.G. nr. 77/2011 modificată prin Legea nr. 53/2020.
Curtea apreciază că soluţia de respingere a acţiunii este dată de prima instanţă cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 37 din O.U.G. nr. 77/2011 introduse prin Legea nr. 53/2020 şi a regulilor de aplicare în timp a actelor normative succesive conform principiului „tempus regit actum”
Prima instanţă a analizat existenţa sau nu în cauză a condiţiilor existenţei unui pretins refuz nejustificat de soluţionare a cererii reclamantei având ca obiect excesul de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 contestat reprezentat prin refuzul autorităţii pârâte de a emite şi pentru trimestrul I 2020 ordinul ce cuprinde reguli noi privind stabilirea procentului „p”, reguli favorabile plătitorilor contribuţiei claw-back respectiv recurenta-reclamantă.
În opinia Curţii, instanţa de fond a analizat cu respectarea legii existenţa refuzului nejustificat al autorităţii de emitere şi de publicare a ordinului de aprobare a listei trimestriale a medicamentelor de tip I, tip II şi tip III, conform art. 37 din O.U.G. nr. 77/2011 modificată prin Legea nr. 53/2020 pentru trimestrul I 2020.
În cauză prima instanţă a constatat corect în sensul că dispoziţiile art. 37 alin. (1) şi (2) lit. d) din O.U.G. nr. 77/2011 sunt în vigoare începând cu data de 18 mai 2020, data intrării în vigoare a Legii nr. 53/2020 anterior datei de 18.05.2020 neexistând obligaţia autorităţii pârâte de a reglementa prin ordin mecanismul taxei claw-back, iar concluzia primei instanţei este corectă dispoziţiile Legii nr. 53/2020 nu erau aplicabil trimestrului I 2020.
În cauză analiza pretinsului exces de putere raportat la refuzul de emitere unui ordin cu caracter normativ a fost realizată de prima instanţă cu respectarea principiului „tempus regit actum”. În cauză nu poate fi reţinut un conflict de norme respectiv între O.U.G. nr. 31/2020 şi Legea nr. 53/2020.
Notificările claw-back aferente trimestrului I 2020 sunt supuse normelor anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 53/2020, neputându-se reţine susţinerea recurentei în sensul abrogării dispoziţiilor O.U.G. nr. 31/2020 pin Legea nr. 53/2020.
Notificările claw-back aferente trimestrului I 2020 sunt supuse normelor anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 53/2020, respectiv conform art. 3 ind. 6 din O.U.G. nr. 77/2011.
Potrivit acestor dispoziţii „pentru trimestrul I al anului 2020, valoarea procentului „p” se plafonează la valoarea de 27,65% calculată pentru trimestrul IV al anului 2019. După data de 18 mai 2020 se aplică Legea nr. 53/2020.
În mod corect, prima instanţă a apreciat că la data de 25 aprilie 2020, când urma să se încheie trimestrul I 2020, Legea nr. 53/2020 nu era în vigoare, neexistând obligaţia emiterii ordinului, Legea nr. 53/2020 fiind în vigoare din data de 18 mai 2020.
În cauză nu poate fi reţinută încălcarea dispoziţiilor art. 22 alin. (1) C. proc. civ. de către prima instanţă, deoarece prima instanţă a arătat argumentele pentru care a înlăturat susţineri ale reclamantei care nu aveau legătură directă cu obiectul cauzei – respectiv cenzurarea pretinsului refuz nejustificat de emitere a ordinului solicitat de reclamantă şi pentru trimestrul I 2020.
În mod corect prima instanţă a verificat îndeplinirea condiţiilor existenţei unui refuz nejustificat şi al existenţei unui exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) şi n) din Legea nr. 554/2004 şi a respins acţiunea, în cauză nefiind aplicabile pentru Trimestrul I 2020 dispoziţiile Legii nr. 53/2020.
Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ. a respins recursul ca nefundat, menținând ca legală hotărârea pronunțată de instanța de fond.