Şedinţa publică din data de 26 aprilie 2023
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ, secţia I civilă şi de contencios administrativ, la data de 06.05.2022, sub nr. x/2022, reclamanţii A., B. şi C. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, Ministerul Finanţelor Publice şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, au solicitat obligarea pârâţilor la plata de despăgubiri egale cu diferenţa dintre salariul încasat şi salariul pe care ar fi trebuit să îi încaseze, prin luarea în considerare a coeficienţilor de multiplicare stabiliţi în anexa la O.U.G. nr. 27/2006, lit. A), pct. 6-13, de la data intrării în vigoare a actului normativ învederat şi până la recunoaşterea efectivă a dreptului salarial ce formează obiectul discriminării, sumă actualizată cu indicele de inflaţie, precum şi la plata dobânzii legale aferente, începând cu data săvârşirii faptei prin care au fost discriminaţi, respectiv data recunoaşterii drepturilor salariale în favoarea colegilor lor, prin pronunţarea hotărârii de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 33/R/17.09.2019 a Curţii de Apel Cluj (prin care o astfel de cerere a fost admisă în favoarea colegilor lor) şi până la data plăţii efective.
Prin sentinţa civilă nr. 3003 din 28.11.2022, pronunţată de Tribunalului Neamţ, secţia I civilă şi de contencios administrativ, în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Neamţ, invocată din oficiu şi s-a declinat în favoarea Tribunalului Suceava.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că. în fapt, reclamanţii A., B. şi C. sunt procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei.
Potrivit art. 127 din C. proc. civ., "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea. … (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor."
Ipoteza normei suscitate este ca procurorul să fie reclamant într-o cauză de competenţa instanţei pe lângă care funcţionează ori de competenţa instanţei inferioare aceleia pe lângă care funcţionează.
Reclamanţii nu se găsesc însă în această ipoteză deoarece ei sunt procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, iar nu judecătoria este competentă să le soluţioneze cererea, după cum o instanţă inferioară judecătoriei nu există. Prin urmare, reclamanţii nu se află în situaţia de a uza de norma specială de competenţă instituită de art. 127 din C. proc. civ.
De altfel, nici raţiunea edictării acestei norme speciale de competenţă nu se regăseşte în cazul reclamanţilor, scopul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. fiind acela de a asigura imparţialitatea instanţei. Or, procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei nu ar putea avea vreo influenţă asupra judecătorilor de la instanţele superioare, şi anume de la Tribunalul Suceava ori de la Curtea de Apel Suceava, instanţe competente să soluţioneze acţiunea promovată de ei.
Interpretarea extensivă a dispoziţiilor art. 127 din C. proc. civ. contravine redactării restrictive a textului de lege, întrucât circumstanţiază atât persoanele care intră sub incidenţa normei (calitatea de reclamant a judecătorului, procurorului, asistentului judiciar, grefierului), cât şi instanţa vizată (care nu poate fi decât prima instanţă), aşa cum a arătat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în considerentele Deciziei nr. 7/2016.
Prin urmare, s-a stabilit că sunt incidente în cauză normele de drept comun în materie de litigii de muncă, respectiv art. 296 alin. (2) din Codul muncii ("(2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.") şi art. 210 din Legea nr. 62/2011 ("Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.")
Cum reclamanţii au domiciliul în Vatra Dornei, competenţa de soluţionare a acţiunii revine Tribunalului Suceava, instanţă superioară aceleia pe lângă care funcţionează reclamanţii.
În consecinţă, tribunalul a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Neamţ, invocată din oficiu, şi a declinat în favoarea Tribunalului Suceava competenţa de soluţionare a acţiunii.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia I civilă la data de 15.12.2022 sub nr. x/2022.
Prin sentinţa civilă nr. 190/2023 din 14 februarie 2023, Tribunalul Suceava, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Suceava, invocată din oficiu şi a stabilit în favoarea Tribunalului Neamţ competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanţi; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă; a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului de competenţă.
În argumentarea soluţiei, tribunalul a arătat că litigiul are natura unui conflict de muncă, iar potrivit normelor de competenţă materială şi teritorială, instituite de dispoziţiile art. 208 şi 210 din Legea 62/2011, ce constituie legea specială de reglementare a procedurii de soluţionare a conflictelor individuale de muncă, competenţa aparţine tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.
Având în vedere calitatea de pârât a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 127 alin. (2) C. proc. civ. raportat la alin. (21) al aceluiaşi articol.
Astfel, în ipoteza în care pârât este curtea de apel, în a cărei circumscripţie funcţionează tribunalul competent să soluţioneze cauza, reclamantul are posibilitatea de a sesiza fie acest tribunalul, fie un tribunal din circumscripţia unei curţi de apel învecinate cu curtea de apel pârâtă, în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii, în această ipoteză operând o prorogare legală de competenţă teritorială.
A reţinut instanţa că, astfel cum s-a reţinut şi în jurisprudenţa Î.C.C.J., în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, competenţa teritorială este una alternativă (fie cea de la locul unde îşi are domiciliul reclamantul, fie cea de la locul de muncă al acestuia), reclamantul fiind cel care face alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente
În cauza pendinte, faţă de specificul acesteia şi dispoziţiile legale precitate, competenţa teritorială rămâne una alternativă, între instanţa de la domiciliul reclamanţilor-Tribunalul Suceava şi un tribunal din circumscripţia unei curţi de apel învecinate cu Curtea de Apel Suceava, alegerea între instanţele deopotrivă competente aparţinând reclamantelor.
Or, în speţă, reclamanţii şi-au exercitat acest drept şi au ales să sesizeze Tribunalul Neamţ, care a devenit competent în soluţionarea cauzei.
Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Suceava, secţia I civilă competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.
Cu titlu prealabil, instanţa supremă reţine că în prezenta cauză este aplicabil C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.
În speţă, prin acţiunea formulată, reclamanţii, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei au solicitat despăgubiri egale cu diferenţa dintre salariul încasat şi salariul pe care ar fi trebuit să îl încaseze, prin luarea în considerare a coeficienţilor de multiplicare stabiliţi în anexa la O.U.G. nr. 27/2006, lit. A), pct. 6-13, de la data intrării în vigoare a actului normativ învederat şi până la recunoaşterea efectivă a dreptului salarial ce formează obiectul discriminării, sumă actualizată cu indicele de inflaţie, precum şi la plata dobânzii legale aferente, începând cu data săvârşirii faptei prin care au fost discriminaţi, respectiv data recunoaşterii drepturilor salariale în favoarea colegilor lor, prin pronunţarea hotărârii de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 33/R/17.09.2019 a Curţii de Apel Cluj (prin care o astfel de cerere a fost admisă în favoarea colegilor lor) şi până la data plăţii efective.
Aşadar, reclamanţii au învestit instanţa cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă.
Pentru soluţionarea acestor litigii, dispoziţiile procesuale de drept comun se regăsesc în dispoziţiiile art. 266-275 din Codul muncii şi Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, în raport cu data cererii de chemare în judecată (06.05.2022).
Art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social prevede că "Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", iar art. 216 din acelaşi act normativ stipulează că "Dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din C. proc. civ..".
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 127 din C. proc. civ., amintite de instanţele aflate în conflict în cuprinsul considerentelor, Înalta Curte reţine că aceste prevederi legale reglementează situaţia particulară a litigiilor în care este implicat un judecător în calitate de reclamant sau de pârât, raţiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluţionare părtinitoare a cauzei, din pricina calităţii părţii.
Textul de lege se aplică întocmai şi în cazul procurorilor şi vizează două situaţii, respectiv când una dintre aceste persoane are legitimare procesuală activă (este reclamant) şi când are legitimare procesuală pasivă (este pârât).
Potrivit art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", iar potrivit alin. (3) aceste dispoziţii se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor.
Conform art. 127 alin. (21) C. proc. civ., dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau pârât, după caz, ceea ce nu este cazul în speţă.
Reclamanţii îşi desfăşoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, aşadar, la o unitate de parchet, iar competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine în primă instanţă tribunalului.
În soluţionarea unui conflict de muncă în care reclamanţii au calitatea de procurori în cadrul parchetului de pe lângă judecătorie, dispoziţiile art. 127 alin. (1), alin. (21) şi (3) din C. proc. civ., aşa cum au fost modificate şi completate prin Legea nr. 310/2018, incidentă în raport de data introducerii acţiunii, nu sunt aplicabile, întrucât, pe de o parte, competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine în primă instanţă tribunalului, iar, pe de altă parte, pârâţii sunt parchete de pe lângă instanţe, şi nu instanţe de judecată, prevederile art. 127 alin. (21) C. proc. civ. fiind de strictă interpretare.
În acest caz sunt incidente dispoziţiile de drept comun pentru soluţionarea conflictelor de muncă, respectiv art. 266-275 din Codul muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, potrivit cărora este competentă instanţa de la domiciliul reclamantului sau instanţa de la locul de muncă, respectiv Tribunalul Suceava, acest ultim criteriu fiind avut în vedere la stabilirea instanţei competente teritorial.
Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii ce face obiectul cauzei, în favoarea Tribunalului Suceava, secţia I civilă, căruia i se va trimite dosarul spre soluţionare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 aprilie 2023.