Şedinţa publică din data de 20 martie 2023
Deliberând asupra contestaţiilor de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea penală din data de 14 februarie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în temeiul art. 2502 raportat la art. 249 din C. proc. pen., a constatat legalitatea şi temeinicia măsurilor asigurătorii menţionate în dispozitivul sentinţei penale nr. 176/23.02.2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2016. A menţinut măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că în raport de dispoziţiile art. 2502 raportat la art. 249 din C. proc. pen., pentru ca măsurările asigurătorii să fie legal instituite, trebuie respectate următoarele condiţii: să existe o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni; sunt temeiuri de a se crede că un obiect ori un înscris poate servi la repararea prejudiciului suferit de persoana vătămată ca urmare a săvârşirii infracţiunii, pentru garantarea executării amenzii penale sau a cheltuielilor judiciare; măsura să fi fost dispusă de organul de urmărire penală (procuror) sau de instanţa de judecată şi bunurile să nu fie exceptate de la instituirea sechestrului.
S-a menţionat că, în cauză, prin sentinţa penală nr. 176/23.02.2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2016, împotriva căreia au fost exercitate căile de atac care fac obiectul cauzei de faţă, instanţa de fond a dispus menţinerea sechestrului asigurator instituit prin ordonanţa DNA din data de 14.05.2016 asupra sumei de 3.000 RON ridicată de la inculpata A. cu ocazia flagrantului şi, în baza art. 292 alin. (4) din C. proc. pen. şi revocarea sechestrul asigurator instituit prin ordonanţa DNA din data de 03.06.2016 asupra sumelor totale de 13.500 RON, 9.256 USD, 720 euro şi 20 Kuna, ridicate de la inculpatul B. cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la biroul său. Este de menţionat că dispoziţia de revocare a măsurii asiguratorii dispusă prin sentinţă nu are un caracter definitiv, aşa cum rezultă din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 397 alin. (4) din C. proc. pen.
Procedând la o nouă verificare, în termenul prevăzut de dispoziţiile legale, Curtea a apreciat că de la verificarea anterioară, realizată cu mai puţin de 1 an înaintea verificării de faţă, nu a intervenit niciun element de noutate care să conducă la concluzia caracterului nelegal al acestei măsuri sau să justifice o restrângere sau o ridicare a măsurilor impuse şi menţinute anterior.
Astfel, cu privire la prima condiţie, respectiv să existe o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, fără a face aprecieri care să depăşească limitele verificărilor pe care le presupune analiza legalităţii şi temeiniciei măsurii asiguratorii, Curtea a considerat că probele administrate în cauză îndreptăţesc reţinerea unei suspiciuni rezonabile privind comiterea infracţiunilor cercetate.
În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, s-a reţinut existenţa unor temeiuri pentru a se considera că măsurile apar necesare pentru atingerea scopului în care au fost instituite.
Astfel, s-a reţinut că prin ordonanţa din data de 04.05.2016 emisă în dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA, a fost instituită măsura sechestrului asigurator asupra sumei de 3000 RON, care a fost consemnată într-un cont deschis la C. S.A. - Agenţia Ştirbei Vodă pe numele inculpatei şi la dispoziţia organului de urmărire penală.
S-a arătat în motivarea ordonanţei că suma de 3000 RON a fost ridicată de la inculpata A. cu ocazia flagrantului organizat la data de 07.03.2016 şi s-a făcut referire la dispoziţiile art. 292 alin. (4) din C. pen. şi la art. 20 din Legea nr. 78/2000.
Prin ordonanţa din data de 03.06.2016 emisă în dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA a fost instituită măsura sechestrului asigurator asupra sumelor totale de 13.500 RON, 9.256 USD, 720 euro şi 20 Kuna, ridicate de la inculpatul B. cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la biroul său.
Au fost prezentate pe larg în cuprinsul acestei ordonanţe acuzaţiile aduse inculpatului. S-a făcut referire totodată la dispoziţiile art. 62 alin. (1) din C. pen. privind posibilitatea aplicării pedepsei amenzii pe lângă pedeapsa închisorii şi s-a arătat că potrivit art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., procurorul poate lua măsuri asiguratorii pentru a servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare.
Cu privire la a treia condiţie, respectiv ca măsura să fi fost dispusă de organul de urmărire penală (procuror) sau de instanţa de judecată, s-a reţinut că aceasta a fost dispusă prin ordonanţa procurorului, fiind menţinută prin sentinţa apelată (în cazul celei dispuse faţă de inculpata A.) astfel că şi această condiţie este îndeplinită.
Referitor la a patra condiţie pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii asigurătorii, respectiv ca bunurile să nu fie exceptate de la instituirea sechestrului, s-a precizat că niciunul din bunurile indisponibilizate nu este exclus de la instituirea măsurii asigurătorii.
Prin urmare, în raport de aspectele arătate mai sus, s-a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, întrucât măsurile asigurătorii au fost luate cu respectarea condiţiilor de formă şi de fond impuse de lege şi nu s-au modificat temeiurile avute în vedere la luarea/menţinerea acestora.
Măsurile asigurătorii sunt proporţionale şi necesare în raport de scopul urmărit - evitarea ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării ori care pot servi la garantarea executării cheltuielilor judiciare ori la garantarea executării unei eventuale pedepse cu amenda.
Curtea a reţinut că măsurile asiguratorii au fost instituite în această cauză în urmă cu mult timp, din actele dosarului rezultând cu claritate modalitatea în care s-a desfăşurat urmărirea penală şi judecata la prima instanţă, cauza fiind una complexă, aflată în prezent în apel, pentru termenul următor fiind citaţi martorii încuviinţaţi în vederea audierii. În acest context, în raport de stadiul procesual arătat, Curtea a apreciat că este necesară şi proporţională menţinerea măsurilor asiguratorii.
De asemenea, s-a constatat că în considerentele Deciziei nr. 207 din 31 martie 2015, Curtea Constituţională a reţinut că măsurile asigurătorii sunt o consecinţă a săvârşirii unei fapte penale şi constau în indisponibilizarea temporară a unor bunuri mobile sau imobile prin instituirea unui sechestru asupra lor. Până la dovedirea vinovăţiei în materie penală, indisponibilizarea instituită prin sechestru nu afectează substanţa dreptului avut asupra bunurilor supuse măsurii, întrucât acest lucru se poate realiza numai prin dispozitivul hotărârii care trebuie să cuprindă şi cele hotărâte în mod definitiv cu privire la măsurile asigurătorii.
S-a mai reţinut, că prin Decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 20 noiembrie 2015, Curtea Constituţională a constatat constituţionalitatea dispoziţiilor art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., arătând că:
"sechestrul este o măsură asiguratorie de drept penal, iar nu o sancţiune penală, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecinţă a răspunderii penale, nedepinzând de gravitatea faptei săvârşite, neavând, aşadar, caracter punitiv, ci eminamente preventiv" (paragraful 16).
Faţă de acuzaţiile aduse inculpaţilor în această cauză, reţinând scopul pentru care au fost instituite măsurile, fără a face aprecieri care să vizeze în vreun fel susţinerile din apelurile formulate sau să afecteze în vreo modalitate prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpaţii, Curtea a apreciat că subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurilor asigurătorii.
Împotriva încheierii penale din data de 14 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală au formulat contestaţie inculpaţii B. şi A., motivele invocate fiind prezentate pe larg în încheierea de dezbateri ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Analizând contestaţiile formulate de inculpaţii B. şi A., în raport de criticile invocate şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
Prin ordonanţa din data de 04.05.2016 emisă în dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA, a fost instituită măsura sechestrului asigurator asupra sumei de 3000 RON, care a fost consemnată într-un cont deschis la C. S.A. - Agenţia Ştirbei Vodă pe numele inculpatei A. şi la dispoziţia organului de urmărire penală.
În motivarea ordonanţei, s-a arătat că suma de 3000 RON a fost ridicată de la inculpata A. cu ocazia flagrantului organizat la data de 07.03.2016, în baza art. 292 alin. (4) din C. pen. şi la art. 20 din Legea nr. 78/2000, reţinându-se că, pentru a se evita ascunderea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a acestei sumei aparţinând inculpatei şi care ar urma să facă obiectul confiscării speciale, se impune luarea măsurii asiguratorii.
Prin ordonanţa din data de 03.06.2016, emisă în dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA a fost instituită măsura sechestrului asigurator asupra sumelor totale de 13.500 RON, 9.256 USD, 720 euro şi 20 Kuna, ridicate de la inculpatul B. cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la biroul său.
În motivarea ordonanţei s-a făcut referire la dispoziţiile art. 62 alin. (1) din C. pen. privind posibilitatea aplicării pedepsei amenzii pe lângă pedeapsa închisorii şi s-a arătat că, potrivit art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., procurorul poate lua măsuri asiguratorii pentru a servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare.
Prin sentinţa penală nr. 176 din 23.02.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală a dispus menţinerea sechestrului asigurator instituit prin ordonanţa DNA din data de 14.05.2016 asupra sumei de 3.000 RON ridicată de la inculpata A. cu ocazia flagrantului şi, în baza art. 292 alin. (4) din C. proc. pen. a dispus confiscarea specială a acestei sume.
De asemenea, a dispus revocarea sechestrul asigurator instituit prin ordonanţa DNA din data de 03.06.2016 asupra sumelor totale de 13.500 RON, 9.256 USD, 720 euro şi 20 Kuna, ridicate de la inculpatul B. cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate în biroul său şi restituirea acestora inculpatului.
Potrivit art. 2502 din C. proc. pen., în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi 2501 aplicându-se în mod corespunzător.
În ceea ce priveşte contestaţia inculpatului B., Înalta Curte reţine că măsurile asigurătorii au fost ridicate de instanţa de fond, prin senţinţă, ca urmare a pronunţării unei soluţii de achitare.
Astfel prin sentinţa penală nr. 176, pronunţată în data de 23.02.2022, în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prev. de art. 47 rap. la art. 297 C. pen. cu aplic. art. 132 din Legea nr. 78/200.
Soluţia pronunţată cu privire la acest inculpat este supusă apelului. Apelul formulat de parchet şi care îl vizează şi pe inculpatul B. faţă de care s-a pronunţat soluţia de achitare are, potrivit dispoziţiilor art. 416 din C. proc. pen., efect suspensiv de executare. Deşi caracterul suspensiv de executare al ridicării măsurii asigurătorii nu este contestat, natura hotărârii prin care măsura a fost dispusă, respectiv ridicată, este relevantă pentru stabilirea limitelor în care hotărârea poate fi cenzurată. Astfel, sentinţa penală ori decizia sunt hotărâri care, spre deosebire de încheiere, rezolvă fondul acţiunii penale, şi dau soluţia acesteia, în urma evaluării exhaustive a probatoriului. Măsura asigurătorie este consecinţa soluţiei acţiunii penale, fiind determinată şi în strânsă legătură cu aceasta, astfel că analizarea legalităţii ori temeiniciei sale în apel, decurge din etapa în care se află evaluarea sentinţei înseşi.
Evaluarea măsurii asigurătorii, succesiv soluţionării acţiunii penale în fond, este strict limitată la determinarea legalităţii prin raportare la aceasta (soluţia stabilită prin hotărârea apelată). Doar modificarea situaţiei juridice stabilite prin hotărârea instanţei de fond (e.g. schimbarea obiectului asupra căruia poarta măsura, dispariţia bunului, consemnarea sumei, s.a.) poate determina, anterior pronunţării deciziei, respectiv în cursul judecării apelului, şi analiza temeiniciei măsurii asigurătorii dispuse prin sentinţă.
Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că de la momentul pronunţării sentinţei prin care s-a dispus achitarea inculpatului şi ridicarea măsurii asiguratorii, nu a intervenit niciun element de noutate care să impună o reevaluare a temeiniciei măsurii asiguratorii. Formularea căii de atac a apelului de către Ministerul Public şi trecerea unei perioade de timp nu susţin eo ipso menţinerea măsurii asigurătorii.
Astfel, instanţa de control judiciar apreciază că, la acest moment procesual, soluţia de achitare dispusă prin hotărârea instanţei de fond, precum şi lipsa unor elemente de noutate care să impună reevaluarea, justifică ridicarea măsurii asiguratorii instituite prin ordonanţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, din data de 03.06.2016, asupra sumelor de 13.500 RON, 9.256 USD, 720 Euro şi 20 Kuna, indisponibilizate în urma percheziţiei domiciliare.
În ceea ce priveşte contestaţia inculpatei A., Înalta Curte reţine că măsurile asigurătorii au fost menţinute prin sentinţă, ca urmare a pronunţării unei soluţii de condamnare şi confiscare specială.
Astfel, faţă de inculpata A., prin sentinţă s-a dispus condamnarea pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, menţinerea sechestrul asigurator instituit prin ordonanţa DNA din data de 14.05.2016, asupra sumei de 3.000 RON, ridicată de la inculpată cu ocazia flagrantului şi confiscarea specială a acestea.
În susţinerea contestaţiei, inculpata a învederat că această sumă nu îi aparţine şi că nu are deschis cont bancar la C..
Prealabil, Înalta Curte reţine că depunerea alături de concluziile scrise a unor înscrisuri ce au fost respinse de instanţa de judecată ca lipsite de utilitate pentru prezenta cauză, nu produce niciun efect concret asupra situaţiei juridice a contestatoarei şi nu modifică utilitatea probelor.
Înalta Curte constată prin ordonanţa din data de 14.05.2016, Direcţia Naţională Anticorupţie a dispus măsura asiguratorie asupra sumei de 3000 de RON ridicată de la inculpată cu ocazia constatării infracţiunii flagrante, sumă ce a fost consemnată, într-un cont deschis la S.C. C. S.A. - Agenţia Ştirbei Vodă, pe numele acesteia şi la dispoziţia organului judiciar.
Prin criticile formulate împotriva acestei măsuri, inculpata încearcă să supună cenzurii instanţei însăşi fondul acţiunii penale pornite împotriva sa.
Mai mult, susţinerile inculpatei, conform cărora suma de 3000 de RON nu îi aparţine, ar conduce la lipsa de interes a solicitării de ridicare a măsurii asigurătorii şi, împlicit, a căii de atac. Această strategie a apărării este lipsită de eficienţă în condiţiile urmăririi scopului intrării în posesia sumei indisponibilizate.
Analizând măsura asiguratorie dispusă de procuror şi menţinută prin sentinţă, Înalta Curte constată că natura infracţiunii pentru care inculpata a fost trimisă în judecată şi condamnată de către prima instanţă, precum şi motivul pentru care a fost menţinută măsura asigurătorie, respectiv în vederea confiscării speciale, justifică menţinerea acesteia şi conduc la dovedirea condiţiilor necesităţii şi proporţionalităţii.
În egală măsură, Înalta Curte constată că nu a fost depăşit un termen rezonabil de desfăşurare a procedurilor judiciare, având în vedere complexitatea deosebită a cauzei determinată de numărul de persoane implicate, durata activităţii infracţionale şi conţinutul materialului probator administrat, care, de altfel, se impune a fi readministrat în apel. Evaluând toate aceste elemente ce constituie, în esenţă, criterii utile demersului, se apreciază că, până la acest moment procesual, nu a fost încălcat art. 1 la Protocol nr. 1 din CEDO.
De la data instituirii măsurilor asigurătorii asupra sumei de bani aparţinând inculpatei au trecut peste 7 ani, însă, în acest interval, a fost pronunţată o soluţie de condamnare (nedefinitivă) care modifică şi consolidează temeiul măsurii asigurătorii şi susţine finalitatea sa în raport cu confiscarea aceleiaşi sume. Ca urmare, şi la acest moment, subzistă temeiurile care au determinat luarea şi menţinerea măsurii asigurătorii, aceasta fiind, în continuare, necesară pentru atingerea scopului prevăzut de art. 249 din C. proc. pen.
De asemenea, Înalta Curte are în vedere, pe de o parte, natura acuzaţiilor pentru care a fost trimisă în judecată inculpata, respectiv infracţiunea de cumpărare de influenţă, iar, pe de altă parte, faptul că, prin sentinţa penală pronunţată de prima instanţă s-a dispus condamnarea acesteia pentru săvârşirea acestei infracţiuni şi a fost dispusă confiscarea specială a sumei de bani ce a făcut obiectul măsurii asiguratorii, soluţie care, deşi nu este definitivă, nu poate fi ignorată în analiza efectuată prin prisma dispoziţiilor art. 2502 din C. proc. pen., în condiţiile în care a fost pronunţată în urma administrării unui probatoriu complex şi a stat la baza menţinerii de către prima instanţă a măsurii asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale.
Având în vedere aspectele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, raportat la aspectele dispuse prin hotărârea apelată, la complexitatea cauzei, ce a determinat administrarea unui amplu probatoriu în fond, dar şi la stadiul procedurii judiciare în calea ordinară de atac a apelului, administrarea probatoriului, fără a exista vreo culpă a organului judiciar (nefiind, astfel, depăşită o durată rezonabilă), se poate aprecia în mod întemeiat că, la momentul procesual actual, în privinţa măsurii asigurătorii menţinute prin sentinţa penală apelată, se păstrează un just echilibru între interesul general legitim al statului, constând în asigurarea confiscării speciale şi interesul personal al inculpatei de a-şi exercita neîngrădit dreptul de proprietate asupra bunurilor indisponibilizate (cauza Benet Czech, spol. sr.o. împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 21 octombrie 2010; cauza Iordăchescu împotriva României, cererea nr. x/09, hotărârea din 23 mai 2017).
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va admite contestaţia formulată de contestatorul inculpat B. împotriva încheierii penale din data de 14 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, va desfiinţa încheierea contestată şi rejudecând, va ridică măsura asiguratorie instituită prin ordonanţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie din data de 03.06.2016 asupra sumelor de 13.500 RON, 9.256 USD, 720 Euro şi 20 Kuna, ridicate de la inculpatul B. cu ocazia percheziţiei domiciliare.
De asemenea, va respinge contestaţia formulată de inculpata A. împotriva aceleiaşi încheieri penale.
În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea contestaţiei formulate de inculpatul B. vor rămâne în sarcina statului, iar în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatoarea inculpată A. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea A., în cuantum de 340 de RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestaţia formulată de contestatorul inculpat B. împotriva încheierii penale din data de 14 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Desfiinţează încheierea contestată şi rejudecând:
Ridică măsura asiguratorie instituită prin ordonanţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie din data de 03.06.2016 asupra sumelor de 13.500 RON, 9.256 USD, 720 Euro şi 20 Kuna, ridicate de la inculpatul B. cu ocazia percheziţiei domiciliare.
Respinge contestaţia formulată de inculpata A. împotriva aceleiaşi încheieri penale.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea contestaţiei formulate de inculpatul B. rămân în sarcina statului.
Obligă contestatoarea inculpată A. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea A., în cuantum de 340 de RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 martie 2023.