Asupra contestaţiei în anulare de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Decizia pronunţată în cauză
Prin decizia nr. 233 din 24 octombrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2022 s-au admis recursurile declarate de A., B. şi C. împotriva Hotărârii nr. 14J din 30 septembrie 2021, pronunţate de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii(CSM), în dosarul nr. x/2021 şi s-a casat în parte hotărârea atacată şi, în consecinţă:
A fost admisă în parte acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva doamnei B. - judecător în cadrul Tribunalului Călăraşi, a domnului A. ‒ judecător în cadrul Tribunalului Călăraşi şi a doamnei C. ‒ fost judecător în cadrul Tribunalului Călăraşi.
În baza art. 100 lit. d)1) din Legea nr. 303/2004, a fost aplicată doamnei B. ‒ judecător în cadrul Tribunalului Călăraşi sancţiunea disciplinară constând în "retrogradarea din gradul profesional de tribunal în gradul profesional de judecătorie" şi continuarea activităţii în cadrul Judecătoriei Călăraşi, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), lit. c), lit. h) şi lit. m) din acelaşi act normativ.
A fost respinsă acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva doamnei B. ‒ judecător în cadrul Tribunalului Călăraşi pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) teza a doua şi lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004.
În baza art. 100 lit. c) din Legea nr. 303/2004, a fost aplicată domnului A. ‒ judecător în cadrul Tribunalului Călăraşi sancţiunea disciplinară constând în "mutarea disciplinară pentru o perioadă efectivă de un an la Tribunalul Ialomiţa", pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi lit. m) din aceeaşi lege.
A fost respinsă acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva domnului A. ‒ judecător în cadrul Tribunalului Călăraşi pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c), lit. h), lit. i) teza a doua şi lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004.
În baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, a fost aplicată doamnei C. ‒ fost judecător în cadrul Tribunalului Călăraşi sancţiunea disciplinară constând în "diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 20% pentru o perioadă de 6 luni" pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din acelaşi act normativ.
A fost respinsă acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva doamnei C. ‒ fost judecător în cadrul Tribunalului Călăraşi pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004.
În baza art. 521 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, sancţiunea disciplinară stabilită în sarcina doamnei C. nu s-a mai executat.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
A fost respins, ca nefondat, recursul declarat de Inspecţia Judiciară împotriva Hotărârii nr. 14J din 30 septembrie 2021, pronunţată de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2021.
Au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de A., B. şi C. împotriva încheierii de dezbateri şi a încheierilor din 16 septembrie 2021 pronunţate de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2021.
Au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de A. şi B. împotriva Hotărârii nr. 21J din 17 noiembrie 2021, pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii ‒ secţia pentru judecători în materie disciplinară în dosarul nr. x/2021.
2. Contestaţia în anulare formulată
Împotriva hotărârii menţionate anterior dar şi împotriva încheierii din 26 septembrie 2022 pronunţate de Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2022 a formulat contestaţie în anulare contestatorul A., înregistrată la Completul de 5 judecători sub nr. x/2023.
Prin cererea formulată, contestatorul solicită admiterea contestaţiei, anularea încheierii din 26 septembrie 2022 şi anularea parţială a deciziei nr. 233 din 24 octombrie 2022 pronunţată de Completul de 5 judecători, în ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 100 lit. c) din Legea nr. 303/2004, respectiv a sancţiunii disciplinare constând în "mutarea disciplinară pentru o perioadă efectivă de un an la Tribunalul Ialomiţa", pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi lit. m) din aceeaşi lege.
Contestatorul şi-a întemeiat contestaţia pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 din C. proc. civ., susţinând astfel că soluţia pronunţată este rezultatul unor erori materiale şi a neanalizării unor motive de recurs. Motivele de contestaţiei în anulare astfel cum au fost prezentate de contestator sunt următoarele:
1. nu a fost analizat motivul de recurs privind audierea contestatorului în procedura derulată în faţa secţiei pentru judecători în materie disciplinară a CSM ceea ce echivalează, în opinia contestatorului, cu încălcarea dreptului la apărare deoarece nu i s-a acordat posibilitatea să îşi exprime în faţa instanţei punctul de vedere asupra faptelor imputate;
2. neanalizarea motivului de recurs referitor la încălcarea dreptului la apărare, cu ocazia efectuării cercetării disciplinare, sub forma asistenţei juridice prin avocat sau prin asistarea de către soţia sa care este magistrat;
3. instanţa de recurs nu a analizat motivele de recurs referitoare la recuzarea domnului judecător D. care s-ar fi antepronunţat în momentul în care a înaintat sesizarea petentelor E. şi F. Inspecţiei Judiciare şi a calificat faptele sesizate dând îndrumări pentru a se stabili dacă în cauză există indiciile săvârşirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), h), i) teza II, m) şi t) din Legea nr. 303/2004, republicată;
4. neanalizarea motivelor de recurs referitoare la recuzarea membrilor CSM despre care arată că şi-au exprimat anterior punctul de vedere în sensul aprobării unui raport al Inspecţiei Judiciare ce cuprinde puncte comune şi care aveau legătură directă cu cauza şi care erau de natură a naşte în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorilor afectând astfel dreptul la un proces echitabil şi de acces la o instanţă obiectivă şi imparţială;
5. neanalizarea motivelor de recurs referitoare la nejudecarea cererilor de recuzare de către instanţa superioară, respectiv de către Completul de 5 judecători a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
6. hotărârea pronunţată de instanţa de recurs este rezultatul unei erori materiale privind soluţia referitoare la recuzarea domnului judecător D. prin prisma faptului că nu s-a retras de la soluţionarea cererii de recuzare formulate;
7. nu a fost analizat motivul de recurs referitor la stabilirea de către secţia pentru judecători în materie disciplinară a CSM a formei de vinovăţie pentru fiecare abatere reţinută;
8. contestatorul consideră că respingerea recursului pe motiv că secţia pentru judecători în materie disciplinară a CSM a analizat apărările contestatorului formulate pe fondul cauzei este rezultatul unei erori materiale. Arată că hotărârea şi încheierea recurate nu cuprind expunerea apărărilor mele de fond şi nici analiza respingerii acestora secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii nemotivând înlăturarea apărărilor sale de fond;
9. neanalizarea motivelor de recurs referitoare la individualizarea sancţiunii prin prisma circumstanţelor personale. Contestatorul apreciază că prin cererile adresate conducerii instanţei unde funcţiona a cerut respectarea unor drepturi legitime şi a unor hotărâri judecătoreşti definitive în căile de atac, a respectat toate hotărârile şi deciziile;
Faptul că şi-a exercitat dreptul de a solicita revocarea unor hotărâri de colegiu şi că în unele cazuri s-a adresat instanţei, acest lucru reprezintă expresia unui drept legitim. S-a susţinut că a formulat cereri prin care a spus că nu este de acord cu măsuri ale colegiului de conducere, dar menţinerea este eronată întrucât nu s-a făcut referire şi la data şi contextul formulării acestor cereri. Arată că a formulat cereri prin care a spus că nu este de acord să fie planificat de permanenţă în zile în care avea stabilite şedinţele de judecată însă nu s-a observat data cererilor;
10. neanalizarea motivelor de recurs referitoare la alte circumstanţe personale invocate şi pe care instanţa disciplinară trebuia să le aibă în vedere la individualizarea sancţiunilor, respectiv, preocupări ale recurentului pentru psihologie dar şi elaborarea un studiu cu privire la tehnici de memorare şi de mărire a vitezei de lectură;
11. soluţia pronunţată este rezultatul unei erori materiale privind respingerea motivului de recurs referitor la repartizarea aleatorie a dosarului în sistemul ECRIS, instanţa de recurs reţinând că "nu au fost indicate şi nici identificate aspecte care să ateste vicierea repartizării aleatorii";
Arată că lucrarea nr. 21-484 a fost repartizată domnului inspector judiciar G., aspect consemnat în fişa Ecris ataşată la dosarul cauzei .
Mai învederează că din înscrisurile depuse la dosar rezultă că la sesiunea de repartizare din 8 februarie 2021 "procesarea curentă s-a finalizat cu eroare", existând un dubiu în ceea ce priveşte modalitatea în care a fost desemnat inspectorul judiciar G., deoarece nu a fost făcută nicio referire cu privire la modalitatea în care s-a ajuns la desemnarea acestui inspector judiciar şi fără a fi expuse informaţii concrete referitoare la sesiunea de repartizare, respectiv inspectorii judiciari blocaţi la repartizare, alte situaţii de incompatibilitate, etc.
12. respingerea motivului de recurs referitor la repartizarea lucrării de inspecţie unui singur inspector este rezultatul unei erori materiale întrucât deşi la dosar existau înscrisuri din care rezultă că petenţilor li s-a produs un prejudiciu, acestea nu au fost examinate şi s-a apreciat că repartizarea lucrării de inspecţie unui singur inspector nu a produs niciun prejudiciu.
Arată că aceste motive prezentate pe larg şi prin contestaţia în anulare au fost invocate prin cererea de recurs.
13. neanalizarea motivului de recurs referitor la caracterul nepublic al cererilor formulate de contestator, singur sau alături de alţi colegi. Arată că cererile adresate conducerii Tribunalului Călăraşi nu aveau caracter public, au fost expresia unor drepturi legitime şi nu reprezentau refuzul de a respecta dispoziţiile cu caracter administrativ sau alte obligaţii ci au vizat buna funcţionare a instanţei;
14. neanalizarea motivelor de recurs referitoare la punerea în discuţie a excepţiei de nelegalitate a unei hotărâri de colegiu despre care afirmă că era nelegală.
Subsumat acestui motiv de anulare, contestatorul prezintă pe larg aspectele referitoare la hotărârea colegiului de conducere privind constituirea permanenţei pentru şedinţa din 10 noiembrie 2020, despre care afirmă că nu era semnată de toţi membrii colegiului de conducere fiind nelegală, ca de altfel şi completul de judecată constituit în această manieră.
15. instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra motivului de recurs referitor la neîndeplinirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit.) m din Legea nr. 303/2004, republicată.
3. Apărările părţilor
Intimata Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca prematură, deoarece la momentul depunerii contestaţiei în anulare hotărârea instanţei de recurs nu era comunicată părţilor.
Intimata arată că instanţa de recurs a grupat în decizia pronunţată mai multe critici ale petenţilor şi le-a răspuns acestora prin considerente comune.
Astfel, intimata arată că instanţa de recurs a analizat motivul constând în lipsa audierii petentului în faţa instanţei de disciplinare, reţinând, în esenţă, că au fost respectate dispoziţiile legale care reglementează principiile nemijlocirii, contradictorialităţii şi oralităţii, părţilor fiindu-le asigurat dreptul efectiv la apărare .
Nici susţinerea potrivit căreia instanţa de recurs nu a analizat motivul de recurs constând în încălcarea dreptului la apărare sub forma asistenţei juridice prin avocat, consideră intimata că nu poate fi reţinut deoarece instanţa de recurs a confirmat că petentului i s-a asigurat posibilitatea reală şi efectivă de exercitare a dreptului la apărare, fiind soluţionate cererile acestuia .
Din lecturarea deciziei pronunţate, intimata arată că a constatat că o parte din argumentele petentului au fost analizate de instanţă (de ex. antepronunţarea unor membri ai secţiei pentru Judecători în materie disciplinară, recuzarea domnului judecător D. ca urmare a antepronunţării, lipsa soluţionării cererilor de recuzare de către instanţa superioară), reţinându-se în esenţă, că CSM este o instanţă extrajudiciară, iar nu o instanţă de judecată, astfel că nu au devenit aplicabile automat prevederile C. proc. civ. şi că în realitate demersul petentului de a recuza mai mulţi membri ai secţiei pentru judecători în materie disciplinară ar echivala cu o cerere de recuzare colectivă cu consecinţa deturnării dispoziţiilor procedurale de la scopul lor .
Referitor la susţinerea potrivit căreia din eroare instanţa de recurs nu a reţinut că procedura de repartizare aleatorie a fost viciată, iar lucrarea a fost repartizată în mod nelegal unui singur inspector judiciar, analizând hotărârea, intimata a constatat că argumentele privind repartizarea aleatorie a cauzei au făcut obiectul unei analize detaliate a instanţei în care au fost menţionate motivele ce au justificat soluţia pronunţată în cauză.
În ceea ce priveşte susţinerile potrivit cărora nu au fost analizate motivele de recurs constând în stabilirea formei de vinovăţie, respectiv a motivelor de recurs constând în individualizarea sancţiunii prin prisma circumstanţelor personale, precum şi a apărărilor de fond, din analiza hotărârii judecătoreşti a rezultat că instanţa a analizat fiecare abatere disciplinară detaliind în mod amplu şi lipsit de echivoc care au fost argumentele care au condus la pronunţarea soluţiilor în cauză, inclusiv a motivelor pentru care s-a dispus aplicarea unei anumite sancţiuni sau pentru care nu au fost reţinute anumite abateri disciplinare în sarcina petentului .
Susţine că, de altfel, argumentele invocate nu au reprezentat veritabile critici ale hotărârii, ci petentul a expus o situaţie de fapt ce a fost examinată de instanţă la analiza elementelor constitutive ale abaterii disciplinare şi căreia petentul i-a conferit o interpretare personală, însă raportat la stadiul procesual al cauzei, contestaţie în anulare, acesteia nu i s-ar putea acorda o altă relevanţă juridică, fără a fi încălcat principiul autorităţii de lucru judecat a hotărârii.
Împrejurarea că modalitatea de interpretare de către instanţa de recurs a probelor şi dispoziţiilor legale nu a fost conformă punctului de vedere al petentului nu a determinat admiterea cererii formulate, contestaţia în anulare fiind o cale de atac extraordinară, de retractare, petentul urmărind în realitate schimbarea hotărârii pronunţate prin intermediul exercitării acestei căi de atac.
Pentru aceste motive, apreciază că nu este incident vreunul dintre motivele de contestaţie în anulare invocate şi pe cale de consecinţă, solicită respingerea cererii ca neîntemeiată.
La termenul de judecată din 8 mai 2023, contestatorul a depus concluzii scrise prin care a reiterat motivele de contestaţie în anulare argumentate pe larg în cererea iniţială.
La 10 mai 2023, contestatorul a depus concluzii scrise "suplimentare" prin care arată că în materie disciplinară, recursul nu este o cale extraordinară de atac, limitată strict la motivele de recurs prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., ci este o cale de atac devolutivă.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători
Examinând cauza şi decizia atacată în raport cu actele dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezenta contestaţie în anulare este nefondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Contestaţia în anulare, cale de atac extraordinară, de retractare, este deschisă exclusiv pentru situaţiile prevăzute de art. 503 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., potrivit cărora:
"(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.
(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:
1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;
2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;
3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;
4. instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză."
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, fără a presupune o analiză în privinţa temeiniciei soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii. În egală măsură, contestaţia în anulare nu deschide calea unei noi evaluări a probatoriului, care să conducă la o nouă stabilire a situaţiei de fapt sau la incidenţa altor prevederi legale.
În jurisprudenţa sa constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina deschiderea acestuia, soluţionat definitiv şi irevocabil, numai cu scopul de a obţine o rejudecare a cauzei; contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui "recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanţa a cărei hotărâre este atacată a apreciat greşit probele sau a aplicat greşit legea.
Sintetizând expunerea motivelor contestaţiei în anulare declarate în cauză, se observă că, în raport cu dispoziţiile legale citate, criticile conţinute se referă la o presupusă eroare materială cuprinsă în considerentele deciziei atacate, respectiv dezlegarea dată unuia dintre motivele de recurs care se refereau la eroarea de sistem informatic produsă la repartizarea lucrării disciplinare. De asemenea, criticile vizează omisiunea instanţei de a cerceta motive de casare invocate prin cererea de recurs.
Analizând hotărârea atacată, în raport cu motivele invocate în contestaţia în anulare, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine că, în sensul dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., noţiunea de "eroare materială" reprezintă o greşeală de ordin procedural de o asemenea gravitate, încât are drept consecinţă pronunţarea unei soluţii eronate, rezultând din confundarea unor elemente materiale importante sau ignorarea unor date esenţiale, determinante pentru soluţionarea pricinii.
Întrucât contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, având deci o reglementare de excepţie, noţiunea de "eroare materială" nu trebuie interpretată extensiv, astfel că pe această cale nu pot fi remediate eventuale greşeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural. Prin consacrarea acestui motiv de contestaţie în anulare se urmăreşte exclusiv îndreptarea unor erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, aspecte pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
Aşa cum rezultă din expunerea hotărârii atacate cu contestaţie în anulare, instanţa de recurs a analizat cele două aspecte subsumate de contestatoare unor erori materiale, rezultatul acestei analize fiind reprezentat de un raţionament judiciar ce nu poate fi cenzurat în limitele căii de atac de retractare formulate.
Astfel, la fila x a considerentelor deciziei atacate se regăseşte analiza împrejurării învederate de recurenţi cu privire la nelegala repartizare a sesizării disciplinare pe motiv că procesarea informatică s-a finalizat cu indicaţia de eroare a sistemului. În acest sens, potrivit instanţei de recurs: Criticile din recurs referitoare la repartizarea aleatorie cu menţiunea "eroare" sunt nefondate, în contextul în care procedura a fost efectuată în sistem informatic, nefiind indicate şi nici identificate aspecte care să ateste vicierea repartizării aleatorii şi care să atragă nulitatea procedurii.
Având în vedere considerentele redate, rezultă cu evidenţă că aspectele subsumate de contestator acestui motiv de contestaţie în anulare nu reprezintă greşeli materiale în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., aşa cum neîntemeiat susţine, deoarece verificarea lor tinde să pună în discuţie elemente ale cauzei care, departe de a fi greşeli care să privească aspecte de ordin formal ale judecăţii, ţin de dezlegarea dată de către instanţa de recurs aspectelor pricinii. Astfel cum s-a arătat anterior, eroarea materială a instanţei de recurs nu trebuie să fie rezultatul modului în care aceasta a înţeles să interpreteze un text de lege sau situaţia de fapt, eroarea materială impunându-se a fi deosebită de eroarea de judecată, or, în cauză, raţionamentul instanţei de recurs nu are ca situaţie premisă o împrejurare ce poate fi calificată drept o eroare materială, ci a reprezentat rezultatul unui proces de evaluare a datelor speţei.
Totodată, instanţa observă că, în cererea formulată, contestatorul a mai indicat ca fiind erori materiale şi criticile vizând caracterul nepublic al cererilor formulate către conducerea Tribunalului Călăraşi şi punerea în discuţie a excepţiei de nelegalitate a unei hotărâri de colegiu, însă, asupra acestora, instanţa de recurs s-a aplecat, dezlegarea dată motivelor de recurs nemaiputând fi criticată în prezenta cale extraordinară de atac.
Referitor la motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., acesta vizează neexaminarea unor motive de recurs, aşa cum acestea sunt reglementate la art. 488 din C. proc. civ. şi sancţionează cu retractarea hotărârii numai omisiunea de cercetare a acestor motive de casare, iar nu şi a argumentelor de fapt şi de drept care le susţin şi care reprezintă elementele silogismului judiciar care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv.
În sensul celor expuse, sunt edificatoare considerentele Curţii Europene a Drepturilor Omului prin care s-a reţinut că obligaţia pe care o impune art. 6 paragraful 1 instanţelor naţionale de a-şi motiva deciziile nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument (de exemplu, hotărârile pronunţate în cauzele Perez împotriva Franţei şi Van der Hurk împotriva Olandei,din 19 aprilie 1994), iar noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse, şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare (de exemplu, hotărârile din cauzele Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997 şi Albina împotriva României, din 28 aprilie 2005.
Cu referire la acest motiv de contestaţie în anulare, întemeiat pe art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., contestatorul a relevat omisiunea instanţei de recurs de a cerceta motive pe care susţine că le-a dezvoltat în memoriul de recurs.
În verificarea acestei susţineri, este necesar să se facă distincţie între motivele de nelegalitate şi argumente, căci, astfel cum s-a arătat, textul legal are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare dintre cele prevăzute expres şi limitative de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., iar nu argumente de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de amplu ar fi dezvoltate, sunt subsumate întotdeauna motivului de casare pre care se sprijină.
Procedând la analiza deciziei atacate, în limitele impuse de art. 503 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., se constată că motivarea hotărârii judecătoreşti conţine o amplă analiză a argumentelor relative la aspectele de nelegalitate şi netemeinicie privind procedura disciplinară.
Aceste argumente au fost sistematizate pe categorii de principii şi instituţii de drept substanţial şi procesual şi subsumate tezelor de nelegalitate sau de netemeinicie susţinute de recurentă, atât cu referire la faza administrativă, cât şi la cea administrativ jurisdicţională a procedurii disciplinare, instanţa de recurs răspunzându-le prin considerente comune, caz în care nu i se poate reproşa omisiunea de a cerceta motivele de recurs, aşa cum susţine contestatoarea din prezenta cauză.
Sub pretextul neanalizării apărărilor şi argumentelor invocate, contestatorul impută, de fapt, instanţei că nu a lămurit chestiunile de fapt în sensul indicat de acesta, urmărind, în realitate, a supune judecăţii în contestaţia în anulare elemente factuale ce ţin de fondul cauzei, şi nu aspecte de ordin formal din hotărârea atacată, şi care presupun o reapreciere asupra modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente prin prisma probatoriului administrat. Or, atare analiză excedează limitelor căii extraordinare de atac, cale de atac de retractare în cadrul căreia instanţa nu procedează la o nouă judecată ori la examinarea legalităţii şi temeiniciei hotărârii atacate.
Or, după cum s-a arătat în cele ce preced, prin exercitarea căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare pentru motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. nu poate fi cenzurat modul în care instanţa de recurs, analizând motivul de casare, a înţeles să răspundă acestuia, întrucât ţine de esenţa judecăţii, concluzia contrară ar presupune că, în cadrul contestaţiei în anulare, s-ar putea urmări şi corectarea unor greşeli de judecată, iar nu doar a erorilor în legătură cu aspectele formule ale judecării recursului, ceea ce nu poate fi admis.
Contestaţia în anulare nu poate fi primită dacă motivele de recurs formulate de contestator au fost cercetate de instanţa de recurs care a motivat şi de ce a considerat că nu sunt fondate. Dacă instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare ar examina motivele acestei căi de retractare din perspectiva celor solicitate de contestator, s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a recursului, legiuitorul nedorind să convertească contestaţia în anulare într-un recurs la recurs.
În acelaşi timp, neexaminarea tuturor argumentelor folosite pentru susţinerea cererii de recurs nu constituie temei pentru formularea unei contestaţii în anulare, întrucât instanţa le-a grupat şi le-a analizat într-un considerent comun.
Faţă de cele ce preced, reţinând că niciuna din criticile formulate nu pot fi circumscrise art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, Înalta Curte se va respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare dedusă judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 233 din 24 octombrie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2022.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 mai 2023.