Asupra cauzei, reţine următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, contestatoarea Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a solicitat întoarcerea executării silite prin restabilirea situaţiei anterioare executării silite efectuate în dosarul nr. x/2013 de BEJ A., prin care a fost înfiinţată poprirea asupra sumei de 796.120,7 RON, în temeiul Dispoziţiilor nr. 63710/2006 şi nr. 15749/2010 emise de Primăria Municipiului Craiova şi a raportului de evaluare întocmit de S.C. B. S.R.L..
Prin sentinţa civilă nr. 8511/30.09.2020, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a admis cererea de întoarcere a executării silite formulate de contestatoarea Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi a dispus întoarcerea executării, obligând intimatele să restituie contestatoarei suma de 796.120,7 RON, executată silit în Dosarul nr. x/2013 al BEJ A.
Totodată, a respins, ca neîntemeiată, cererea intimatelor de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.
Decizia supusă revizuirii
Prin Decizia nr. 2033 din 14 iulie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de apelantele pârâte C. şi D. şi a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 722, art. 723 şi art. 724 din C. proc. civ., forma în vigoare la data de 15.02.2013 şi a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 63/2018, în raport cu prevederile art. 11 alin. (1), art. 20 şi art. 44 alin. (1) din Constituţia României.
Totodată, a respins apelul formulat de apelantele-pârâte împotriva sentinţei civile nr. 8511 din 30 septembrie 2020, pronunţate de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, ca nefondat.
Cererea de revizuire
Împotriva acestei hotărâri, apelantele pârâte D. şi C. au formulat cerere de revizuire, invocând prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
În dezvoltarea cererii de revizuire, revizuentele au susţinut că decizia atacată încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 2381/2015 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi este potrivnică atât deciziei civile nr. 291A/2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, cât şi Deciziei nr. 368A/2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Decizia recurată
Prin Decizia nr. 508 din 2 februarie 2023, Înalta Curte de Casaţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de revizuire formulată de revizuentele D. şi C. împotriva Deciziei nr. 2033 din 14 iulie 2021 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, ca inadmisibilă.
În motivare, s-a arătat că cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu întruneşte cerinţa triplei identităţi: de cauză, de obiect şi de părţi.
S-a reţinut că, prin decizia atacată cu revizuire, s-a respins ca nefondat apelul pe care C. şi D. l-au declarat împotriva sentinţei civile nr. 8511/30.09.2020 a Judecătoriei Sector 3 Bucureşti.
Obiectul acestui dosar vizează întoarcerea executării silite, iar cauza sau temeiul juridic îl reprezintă anularea executării silite prin sentinţa civilă nr. 1565/05.02.2014, definitivă, ca efect al admiterii contestaţiei la executare formulate de ANRP.
Din parcursul dosarului, instanţa a constatat că toate celelalte decizii, în raport cu care revizuentele afirmă că această soluţie este potrivnică au alt obiect şi altă cauză juridică, sens în care s-a apreciat că cererea de revizuire de faţă este inadmisibilă.
Mai mult, admisibilitatea revizuirii pentru contrarietate de hotărâri este condiţionată de neinvocarea excepţiei autorităţii de lucru judecat în procesul finalizat cu hotărârea supusă revizuirii sau, dacă o atare excepţie a fost invocată, instanţa să fi omis a se pronunţa asupra ei.
Or, după cum rezultă din expunerea rezumativă a considerentelor Deciziei nr. 2033/14.07.2021 (pct. 3), Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a pronunţat asupra "contrarietăţii sentinţei atacate (...) cu soluţiile pronunţate de instanţele indicate în motivele de apel", statuând că acestea din urmă privesc aspecte de fond, specifice procedurii speciale prin care se stabileşte calitatea de persoană îndreptăţită şi cuantumul măsurilor compensatorii prin echivalent.
Recursul
Împotriva acestei decizii, revizuenta C. a formulat recurs.
În cuprinsul motivelor, a susţinut nelegalitatea deciziei din perspectiva pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., deoarece instanţa de revizuire i-a comunicat întâmpinarea părţii adverse, act de procedură prin care a fost invocată excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, la 6 februarie 2023, în condiţiile în care procesul s-a judecat la 2 februarie 2023, situaţie în care nu a fost în măsură să îşi pregătească apărarea.
Împrejurarea că la termenul de judecată instanţa nu a pus în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, deşi prin dispozitiv a admis această excepţie, a dus la încălcarea principiilor oralităţii şi contradictorialităţii, sancţiunea fiind nulitatea hotărârii judecătoreşti.
Apreciază că i-a fost încălcat şi dreptul la un proces echitabil, pentru că nu a fost în măsură să îşi pregătească apărarea.
A făcut referire şi la pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., pentru că, potrivit art. 513 alin. (4) C. proc. civ., nu mai este necesar pentru invocarea pct. 8 al art. 509 C. proc. civ., ca hotărârile judecătoreşti să întrunească cerinţa triplei identităţi, făcând referire la efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:
Recurenta a criticat decizia prin care i-a fost respinsă cererea de revizuire, ca inadmisibilă, atât din perspectiva incidenţei pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., cât şi a pct. 8 al aceluiaşi text de lege.
Cu privire la încălcarea regulilor de procedură civilă a căror nerespectare atrage nulitatea hotărârii, Înalta Curte reţine că ceea ce se reproşează instanţei este că nu a dat posibilitatea părţii să ia cunoştinţă de conţinutul întâmpinării depuse de intimată, prin care se invoca excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, câtă vreme a admis, prin dispozitivul hotărârii, această excepţie.
Or, apreciază recurenta, procedând în acest fel, instanţa i-ar fi încălcat dreptul la apărare, din perspectiva art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cât şi principiile oralităţii şi contradictorilităţii, prevăzute de art. 14 şi 15 din C. proc. civ.
Înalta Curte reţine că motivul de recurs invocat vizează situaţia în care, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii; casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se pot include mai multe neregularităţi de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părţi, nesemnarea cererii reconvenţionale etc.
Dispoziţiile art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. constituie dreptul comun în materia nulităţii actelor de procedură, iar textul vizează o singură ipoteză de nulitate: încălcarea formelor procedurale.
Însă doar în cazul nulităţilor absolute şi necondiţionate, în sensul art. 174 alin. (2) şi art. 176 C. proc. civ., partea care le invocă nu este obligată să facă dovada vătămării ce i-a fost cauzată prin nerespectarea cerinţelor legale. În ipoteza nulităţilor relative şi condiţionate, ca în prezenta speţă, dimpotrivă, recurenta ar fi trebuit să arate şi să dovedească care este vătămarea ce nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului.
În cauză, împrejurarea că recurentei nu i s-ar fi comunicat întâmpinarea depusă de partea adversă, prin care a fost invocată excepţia inadmisibilităţii, ulterior admisă de instanţă, nu are valenţele pe care încearcă autoarea căii de atac să i le confere prin memoriul de recurs.
Din motivarea deciziei recurate, reiese că instanţa a respins calea extraordinară de atac a revizuirii pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu alte cuvinte a verificat dacă hotărârile potrivnice invocate de revizuentă întrunesc condiţia triplei identităţi, de cauză, obiect şi părţi.
Ca atare, sunt nefondate criticile recurentei pe aceste aspecte, pentru că instanţa nu a admis o excepţie, în sensul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia "Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei", ci, analizând argumentele aduse de parte, instanţa a constatat că susţinerile nu pot fi circumscrise motivului de revizuire invocat, lipsind identitatea de obiect şi cauză între deciziile despre care s-a susţinut că ar fi contrare.
Cu alte cuvinte, respingerea revizuirii nu s-a făcut din perspectiva inadmisibilităţii căii extraordinare de atac, cu consecinţa respingerii cererii fără a fi analizat fondul litigiului, pentru ca partea să poate susţine o vătămare procesuală ce nu ar putea fi înlăturată altfel decât prin nulitatea hotărârii.
În realitate, în practica unor instanţe judecătoreşti, se obişnuieşte să se respingă căile de atac extraordinare (revizuirea sau contestaţia în anulare) ca inadmisibile, fără a se avea în vedere o veritabilă excepţie, ci neîncadrarea susţinerilor formulate în cuprinsul motivelor expres prevăzute de art. 503 sau de art. 509 C. proc. civ.
De altfel, în cuprinsul întâmpinării depuse de intimată, pe care recurenta susţine că a primit-o după soluţionarea litigiului, apărările acesteia se referă la fondul cererii de revizuire, din perspectiva neîncadrarii motivelor prezentate în cele stipulate de art. 508 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv lipsa triplei identităţi, în raport de care a invocat inadmisibilitatea căii extraordinare de atac.
În plus, la termenul de judecată la care instanţa a rămas în pronunţare, revizuenta a fost reprezentată de mandatar E., care a formulat concluzii orale în susţinerea cererii de revizuire, arătând că decizia a cărei revizuire se solicită este potrivnică Deciziei nr. 2381 din 24 iunie 2015 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţate în Dosarul nr. x/2013, Deciziei nr. 291A din 27 martie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2017 şi Deciziei 368A din 21 aprilie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţate în dosarul x/2016
Ca urmare, drepturile procesuale ale revizuentei au fost pe deplin respectate, atât din perspectiva dreptului la un proces echitabil, cât şi cu referire la principiile oralităţii şi contradictorialităţii.
În ceea ce priveşte fondul litigiului, Înalta Curte reţine că recurenta a apreciat că au fost greşit aplicate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 7 şi pct. 8 C. proc. civ., greşit s-a reţinut că trebuie întrunită tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, făcând referire la Legea nr. 287/2009 C. civ., care a abrogat art. 1201 din acelaşi act normativ.
Înalta Curte apreciază că motivele invocate de recurentă se impun a fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., întrucât se susţine că instanţa de revizuire a aplicat/interpretat greşit cerinţele de admisibilitate a cererii de revizuire privind tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, încălcând astfel normele referitoare la autoritatea de lucru judecat.
Faţă de aceste aspecte, se constată că pct. 8 al art. 488 C. proc. civ. este formal indicat, câtă vreme recurenta nu indică ce norme de drept material ar fi aplicat greşit instanţa.
Recurenta consideră că instanţa de revizuire a aplicat şi interpretat greşit normele de procedură civilă, fiindcă decizia a cărei anulare s-a solicitat încalcă autoritatea de lucru judecat a mai multor decizii definitive, nefiind necesar să se întrunească tripla identitate de elemente prevăzută de art. 431 alin. (1) C. proc. civ.
Înalta Curte reţine că prin reglementarea cuprinsă în art. 431 C. proc. civ., legiuitorul a urmărit să concretizeze şi pe plan normativ efectul pozitiv al lucrului judecat în sensul că o chestiune dezlegată în cadrul unui proces, indiferent dacă această dezlegare a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente, date fiind dispoziţiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ., este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi contrazisă într-un litigiu ulterior.
Examinând prin prisma acestor consideraţii teoretice speţa, se constată, contrar susţinerilor recurentei, că instanţa de revizuire, analizând această apărare, în mod corect a reţinut că în considerentele Deciziei nr. 2033/14.07.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a pronunţat asupra "contrarietăţii sentinţei atacate (...) cu soluţiile pronunţate de instanţele indicate în motivele de apel", statuând că acestea din urmă privesc aspecte de fond, specifice procedurii speciale prin care se stabileşte calitatea de persoană îndreptăţită şi cuantumul măsurilor compensatorii prin echivalent".
Astfel fiind, în deplin acord cu argumentele instanţei de revizuire, Înalta Curte reţine, la rândul său, că prin Decizia nr. 2033 din 14 iulie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de C. şi D. împotriva sentinţei civile nr. 8511/30.09.2020 a Judecătoriei Sector 3 Bucureşti.
Acest dosar a avut ca obiect întoarcerea executării silite, respectiv anularea executării silite prin sentinţa civilă nr. 1565/05.02.2014, definitivă, ca efect al admiterii contestaţiei la executare formulate de ANRP.
Prin Decizia nr. 2381/24.06.2015, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul pârâtei Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor împotriva sentinţei nr. 94/2015 a Tribunalului Dolj, a admis recursul reclamantelor C. şi D. împotriva aceleiaşi sentinţe, care a fost casată în parte; rejudecând, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Direcţia pentru coordonarea aplicării Legii nr. 10/2001 şi a respins acţiunea reclamantelor împotriva acestei pârâte, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. A fost obligată Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor să emită reclamantelor decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, judeţul Dolj, conform Dispoziţiei nr. 15749/01.02.2010 emise de Primarul Municipiului Craiova. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei având ca obiect obligarea pârâtelor la emiterea şi comunicarea deciziei privind titlul de despăgubire pentru imobilul notificat.
Acest dosar a avut ca obiect obligaţia de a face, respectiv cererea reclamantelor de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul în cauză, conform Dispoziţiei nr. 15749/01.02.2010 emise de Primarul Municipiului Craiova.
Prin Decizia nr. 368A/21.04.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins excepţia tardivităţii declarării apelului şi s-a respins ca nefondat apelul formulat de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor în contradictoriu cu C. şi D., împotriva sentinţei civile nr. 1067/16.09.2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul având ca obiect anularea Deciziei de compensare nr. 6500 din 10.12.2015 emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi emiterea unei noi decizii reprezentând titlu de despăgubire, conform Dispoziţiei nr. 1574/01.02.2010 emise de Primarul Municipiului Craiova.
Dosarul de mai sus a avut ca obiect anulare act, respectiv anularea Deciziei de compensare nr. 6500 din 10.12.2015 emisă de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi emiterea unei noi decizii, reprezentând titlu de despăgubire, conform Dispoziţiei nr. 1574/01.02.2010 emise de Primarul Municipiului Craiova.
Prin Decizia nr. 291A/27.03.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie s-a respins, ca nefondat, apelul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, în contradictoriu cu C. şi D., împotriva sentinţei civile nr. 1357/27.06.2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Acest dosar a avut ca obiect anulare act, respectiv anularea titlului de despăgubire nr. 812/13.07.2017 emis de pârâtă şi emiterea unui alt titlu pentru imobilul din Craiova, judeţul Dolj, la valoarea de 796.120,7 RON.
În concluzie, Înalta Curte constată că este legală reţinerea instanţei de revizuire, în sensul că în speţa pendinte nu este întrunită ipoteza unei identităţi de obiect şi cauză.
Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta C. împotriva Deciziei nr. 508 din 2 februarie 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2021.1*.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 septembrie 2023.