Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Hotărârile pronunţate de instanţa disciplinară
Prin Hotărârea nr. 4J din 15 martie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători în materie disciplinară a hotărât următoarele: (i) cu majoritate, respinge, ca neîntemeiată, excepţia nulităţii absolute a acţiunii disciplinare pentru lipsa sesizării în ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004; (ii) cu majoritate, respinge, ca neîntemeiată, excepţia nulităţii absolute a acţiunii disciplinare pentru încălcarea dreptului la apărare în cadrul etapei cercetării disciplinare la Inspecţia Judiciară; (iii) cu majoritate, admite acţiunea disciplinară şi, în baza art. 100 lit. d)1) din Legea nr. 303/2004, aplică sancţiunea disciplinară constând în "retrogradarea din gradul profesional de tribunal în gradul profesional de judecătorie" şi continuare activităţii în cadrul Judecătoriei Cornetu, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) şi lit. t) teza a doua din acelaşi act normativ.
Prin încheierea din 8 decembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători în materie disciplinară a respins, ca neîntemeiate, cererea de lămurire a dispozitivului Hotărârii nr. 4J din 15 martie 2022 şi cererea de îndreptare a erorii materiale din cuprinsul încheierii din 16 februarie 2022, ambele pronunţate în dosarul nr. x/2022, cereri formulate de domnul A. - judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti.
Recursurile declarate împotriva hotărârilor menţionate anterior
Domnul judecător A. a declarat recurs împotriva Hotărârii nr. 4J din 15 martie 2022, pronunţate în dosarul nr. x/2022, care a fost înregistrat pe rolul Completului de 5 judecători sub nr. x/2022.
De asemenea, domnul judecător a declarat recurs împotriva încheierii din 8 decembrie 2022, pronunţate în dosarul nr. x/2022, care a fost înregistrat pe rolul Completului de 5 judecători sub nr. x/2023.
Prin încheierea din 8 mai 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a dispus conexarea dosarului nr. x/2023 la dosarul nr. x/2022.
Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale
În dosarul nr. x/2022, prin înscrisul înregistrat la 18 mai 2023, domnul judecător A. a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale prezentate în continuare.
Referitor la art. 45 alin. (1), (3) şi (4), art. 46 alin. (1) şi (2), art. 47 alin. (1) şi art. 49 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, a susţinut că sunt contrare dispoziţiilor art. 1 alin. (4) şi (5), art. 21, art. 73 lit. l), art. 78, art. 115, art. 125 alin. (2) şi art. 134 alin. (2) şi (4) din Constituţie.
În motivare, a apreciat că prevederile criticate sunt contrare dispoziţiilor art. 115 raportat la art. 73 şi art. 125 alin. (2) din Constituţie, în condiţiile în care permit interpretarea potrivit căreia Inspecţia Judiciară, prevalându-se de un ordin emis de inspectorul-şef, poate efectua cercetarea disciplinară şi, consecutiv, instanţa disciplinară poate admite acţiunea disciplinară referitor la alte fapte decât cele cuprinse în plângerea/actul scris şi motivat depus de titularul sesizării iniţiale, fără a se întocmi în scris un act distinct de sesizare din oficiu.
Dispoziţiile criticate sunt contrare art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât sunt lipsite de previzibilitate, în măsura în care sunt interpretate în sensul că cercetarea şi acţiunea disciplinară declanşate în baza unei sesizări formulate de o persoană interesată se pot extinde la cercetarea şi judecarea unor fapte în privinţa cărora nu există un alt act de sesizare, materializat într-un înscris care să emane de la unul dintre titularii stabiliţi prin art. 44 alin. (3) şi art. 45 alin. (1) din Legea 317/2004 şi care să permită judecătorului cercetat să cunoască în ce ar consta aceste noi fapte.
În susţinere, sunt invocate considerentele Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 454/2020 (par. 25-26), nr. 588/2017 (par. 25-27) şi nr. 6/1992.
Normele de efectuare a lucrărilor de Inspecţie Judiciară, aprobate prin ordin al inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare, în temeiul art. 65 şi art. 69 lit. a)1) din Legea nr. 317/2004, nu pot adăuga la lege, iar ordinul respectiv, nefiind publicat în Monitorul Oficial al României, pentru a se asigura opozabilitatea erga omnes, este contrar prevederilor art. 78 alin. (3) din Constituţie şi art. 11 alin. (1), (3) şi (4) din Legea nr. 24/2000.
Prevederile criticate sunt contrare principiului ierarhiei actelor normative şi principiului separaţiei puterilor în stat, consacrate prin art. 1 alin. (4) şi art. 73 din Constituţie corelat cu art. 4 din Legea 24/2000, în condiţiile în care o autoritate administrativă exercită o competenţă într-un domeniu rezervat legii organice şi, printr-un act juridic având forţă inferioară legii organice - Ordinul inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare privind Normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie judiciară - stabileşte situaţii în care este permisă verificarea/cercetarea disciplinară a unui judecător pentru alte fapte decât cele descrise în actul de sesizare iniţial şi fără întocmirea formală a unui act distinct de sesizare din oficiu.
Totodată, în condiţiile în care competenţa pe care legiuitorul a conferit-o Consiliului Superior al Magistraturii prin art. 134 alin. (4) din Constituţie de a emite acte administrativ cu caracter normativ este limitată prin dispoziţiile art. 38 alin. (7) şi art. 41 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, iar prin art. 70 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, a fost delegată inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare numai competenţa de a emite Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiei de inspector judiciar, se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în care s-a reţinut că actele de nivel infralegislativ emise în scopul aplicării legilor organice care interesează statutul judecătorului nu pot aduce completări actelor normative emise de autoritatea legiuitoare (Decizia nr. 588/2017, par. 28).
În privinţa dispoziţiilor art. 46 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 317/2004, se argumentează că sunt contrare dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (2) şi art. 124 alin. (1) şi (3) din Constituţie, întrucât permit interpretarea - aşa cum s-a întâmplat în cazul cercetării disciplinare ce formează obiectul dosarului nr. x/2022 - în sensul că etapa administrativă a cercetării disciplinare se poate finaliza valabil fără ca Inspecţia Judiciară să analizeze apărările formulate de judecătorul cercetat disciplinar prin exprimarea unei opinii explicite cu privire la temeinicia sau netemeinicia acestora. O interpretare în sensul că inspectorului judiciar îi este permis să întocmească rezoluţia prin care sesizează instanţa disciplinară lăsând neanalizate apărările judecătorului cercetat, adică fără a expune motivele înlăturării acestor apărări, ar avea semnificaţia lipsirii de conţinut a statutului de independenţă ce este ataşat profesiei de judecător, a dreptului fundamental la apărare de care se bucură orice subiect de drept precum şi a dreptului fundamental al omului de a beneficia de o procedură disciplinară echitabilă în toate etapele pe care acesta le parcurge. Primirea la dosarul de cercetare disciplinară a înscrisului prin care au fost formulate apărările sau dialogul purtat între inspectorul judiciar şi judecătorul cercetat în cursul cercetării disciplinare nu îl pot scuti pe inspectorul judiciar de obligaţia de a verifica apărările formulate, verificare menită să asigure atât garanţia constituţională de respectare a dreptului la apărare, cât şi garanţia de înfăptuire a justiţiei în numele legii şi de asigurare a independenţei în exercitarea funcţiei de judecător.
Referitor la prevederile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, a susţinut că sunt contrare art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 23 alin. (8) şi (12) din Constituţie şi Deciziei Curţii Constituţionale nr. 233/2021, deoarece hotărârea instanţei disciplinare nu era motivată în fapt şi în drept la data pronunţării.
În esenţă, se arată că, întrucât soluţia dată acţiunii disciplinare are potenţialul de a se finaliza printr-o măsură punitivă şi se circumscrie unui demers de drept public, având ca finalitate apărarea rolului şi imagini valorilor socio-juridice reprezentate de independenţa şi imparţialitatea autorităţii judecătoreşti, hotărârile secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii trebuie să respecte exigenţele stabilite prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 233/2021 (par. 51-52) în privinţa hotărârilor de soluţionare a acţiunilor în materie penală, în sensul de a fi redactate şi motivate la data pronunţării.
Referitor la prevederile art. 100 alin. (1) lit. d)1) din Legea nr. 303/2004, s-a susţinut că sunt contrare dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2) şi art. 124 alin. (2) şi (3) din Constituţie, precum şi dispoziţiilor art. 20 din Constituţie corelate cu dispoziţiile art. 8 din Convenţie şi art. 1 alin. (5) din Constituţie, pentru criticile arătate în continuare.
Deoarece presupune mutarea la o instanţă inferioară ierarhic, sancţiunea retrogradării în grad profesional este aplicabilă numai unei categorii restrânse de judecători, şi anume celor care au gradul de judecător de tribunal sau curte de apel, nefiind aplicabilă judecătorilor de la judecătorie, tribunal militar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, magistraţilor-asistenţi, inspectorilor judiciari sau membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, fiind astfel încălcat principiul nediscriminării.
Prevederile criticate sunt contrare art. 20 din Constituţie raportat la art. 8 din Convenţie, întrucât, prin sancţiunea retrogradării în grad profesional, judecătorul poate fi mutat la orice instanţă din ţară, ceea ce afectează dreptul la protecţia vieţii private şi de familie, consacrat prin art. 8 alin. (1) din Convenţie.
Sancţiunea disciplinară reglementată de textul criticat, prin faptul că are caracter permanent, determină diminuarea substanţială a pensiei de serviciu, afectează viaţa privată a judecătorului şi creează premisele afectării independenţei acestuia, protejată prin art. 124 alin. (3) din Constituţie, întrucât magistratul nu va putea să mai concureze pentru promovarea în grad şi va fi perceput ca o persoană plafonată, de o calitate profesională discutabilă, aspect menţionat deja în privinţa autorului sesizării într-o publicaţie din mediul online, fiindu-i afectate reputaţia, încrederea în sine şi demnitatea, valori care intră în sfera de protecţie a art. 8 din Convenţie.
Dintr-o altă perspectivă, prin faptul că reglementează o sancţiune definitivă şi perpetuă în grad profesional, prevederile criticate sunt contrare art. 20 din Constituţie corelat cu art. 3.4 din Carta Europeană privind Statutul judecătorului şi art. 125 alin. (1) coroborat cu art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât sunt incompatibile cu beneficiul inamovibilităţii pe care legea îl conferă judecătorului, textul de lege fiind lacunar şi imprevizibil, prin prisma cerinţei de previzibilitate a legii, aşa cum a fost reţinută în Decizia Curţii Constituţionale nr. 588/2017 (par. 25).
Încheierea recurată
Prin încheierea din 22 mai 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 alin. (1), (3) şi (4), art. 46 alin. (1) şi (2), art. 47 alin. (1), art. 49 alin. (6) şi art. 51 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 şi ale art. 100 alin. (1) lit. d)1) din Legea nr. 303/2004, formulată de recurentul A. în dosarul nr. x/2022.
În motivare, s-a reţinut, cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 alin. (1), (3) şi (4), art. 46 alin. (1) şi (2), art. 47 alin. (1) şi art. 49 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, că, deşi excepţia este invocată formal cu privire la prevederile menţionate, criticile formulate se referă în realitate la legalitatea Ordinului inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare pentru aprobarea Normelor de efectuare a lucrărilor de inspecţie judiciară, prin raportare la actele cu forţă juridică superioară, precum şi la situaţii de fapt şi de drept deduse judecăţii în litigiul în care a fost invocată excepţia.
Înalta Curte a apreciat că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate referitoare la actele ce pot forma obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, pentru că autorul excepţiei de neconstituţionaliatate tinde să supună controlului instanţei de contencios constituţional conformitatea cu dispoziţii din lege şi din Constituţie a unui act administrativ cu caracter normativ, care nu face parte din categoria actelor prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi în privinţa căruia competenţa de verificare a legalităţii aparţine instanţei judecătoreşti competente în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004; în egală măsură, autorul excepţiei supune examinării instanţei de contencios constituţional situaţii concrete de fapt şi de drept din litigiul pendinte, care sunt de competenţa instanţei judecătoreşti.
Referitor la excepţia de neconstituţionalitate ridicată cu privire la prevederile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, instanţa a reţinut că, prin criticile formulate, autorul excepţiei îşi exprimă nemulţumirea faţă de opţiunea legiuitorului de a reglementa un termen în care se redactează hotărârea prin care Consiliul Superior al Magistraturii soluţionează acţiunea disciplinară şi propune ca hotărârea respectivă să fie motivată la data pronunţării, prin prisma analogiei cu hotărârile pronunţate în materie penală vizate de considerentele de la par. 51-52 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 233/2021.
Înalta Curte a constatat, de asemenea, că, în privinţa prevederilor menţionate, nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate a sesizării prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) raportat la art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, deoarece intenţia autorului excepţiei este de a obţine pe calea sesizării Curţii Constituţionale o modificare a dispoziţiilor criticate prin similitudine cu o altă reglementare (C. proc. pen.), iar nu de a formula veritabile critici de constituţionalitate cu privire la prevederile contestate.
În ceea ce priveşte prevederile art. 100 alin. (1) lit. d)1) din Legea nr. 303/2004, s-a apreciat că susţinerile invocate în susţinerea excepţiei nu reprezintă veritabile critici de constituţionalitate, ci nemulţumiri ale autorului cu privire la textul de lege, prin prisma unor potenţiale situaţii diferite de aplicare a normei, aspecte care se circumscriu competenţei instanţei judecătoreşti în raport cu situaţia concretă în care se află destinatarii normei, iar nu controlului de constituţionalitate, motiv pentru care nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) raportat la art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.
Decizia pronunţată în dosarul discipinar
Prin Decizia nr. 132 din 22 mai 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a admis recursul declarat de domnul judecător A. împotriva Hotărârii nr. 4J din 15 martie 2022, pronunţată de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2022, a casat, în parte, hotărârea atacată. A respins acţiunea disciplinară exercitată împotriva domnului A. - judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a doua din Legea nr. 303/2004. În baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, a aplicat domnului A. - judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti sancţiunea disciplinară constând în "diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 20% pe o perioadă de 3 luni" pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004. A menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate. A respins, ca nefondat, recursul declarat de domnul judecător A. împotriva încheierii din 8 decembrie 2022, pronunţată de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2022.
Recursul formulat în cauză
Împotriva încheierii din 22 mai 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, domnul judecător A. a formulat recurs, care face obiectul prezentului dosar.
În susţinerea căii de atac, a arătat că textele pe care le-a criticat pentru neconstitutionalitate au o legătură neîndoielnică cu prezenta pricină; a apreciat ca fiind îndeplinite cumulativ condiţiile stabilite de art. 29 din Legea nr. 47/1992.
A solicitat admiterea recursului, pentru că încheierea pronunţată a aplicat greşit prevederile legale în materie, respectiv art. 29 din Legea nr. 47/1992.
La 8 iunie 2023, recurentul a depus motivarea recursului, în cuprinsul căreia a susţinut că din interpretare art. 29 din Legea nr. 47/1992 reiese că pentru sesizarea instanţei de contencios constituţional este suficient să fie îndeplinite condiţiile formale prevăzute de textul de lege, iar nu ca instanţa în faţa căreia a fost invocată excepţia să împărtăşească opinia petentului.
Singura posibilitate legală de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este situaţia în care nu este îndeplinită una din condiţiile formale prevăzute de alin. (1)-(3) din art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Ca urmare, recurentul susţine că aceste condiţii erau îndeplinite cumulativ: excepţia a fost invocată în faţa instanţei de recurent; dispoziţiile criticate pentru neconstituţionalitate (art. 45 alin. (1), (3) şi 4 ale art. 46 alin. (1) şi (2), art. 47 alin. (1) art. 49 alin. (6) şi art. 511 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, precum şi art. 100 alin. (1) lit. d) indice 1 din Legea nr. 303/2004) sunt ale unor acte normative cu rang de lege, sunt în vigoare şi sunt incidente acţiunii disciplinare, nefiind constatate neconstituţionale anterior.
A criticat soluţia instanţei, prin care s-a apreciat că, în realitate, s-ar fi referit la nelegalitatea ordinului Inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare; procedând astfel, instanţa nu a avut în vedere litigiul disciplinar, în cadrul căruia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate.
A solicitat ca instanţa de recurs să analizeze cauza cu referire şi la dezlegările date de Curtea Constituţională, prin decizia nr. 454/2020.
Recurentul a apreciat că solicitarea sa de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 51 alin. (1) din Legea 317/2004 era fondată, întrucât aceeaşi instanţă de contencios constituţional a statuat cu privire la necesitatea ca hotărârea prin care se aplică sancţiunea (penală) să fie motivată chiar la data pronunţării ei.
Greşit a reţinut Înalta Curte că ar fi urmărit o modificare a dispoziţiilor criticate, referitoare la termenul de motivare a hotărârilor prin care se aplică o sancţiune disciplinară.
A criticat şi soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 100 alin. (1) lit. d)1 din Legea 303/2004, pentru că s-a reţinut fără temei că ar fi expus simple nemulţumiri personale cu privire la textul de lege.
În realitate, recurentul a invocat încălcarea cerinţei constituţionale a egalităţii în faţa legii, ce ar decurge din faptul că sancţiunea retrogradării nu poate fi aplicată tuturor judecătorilor, procurorilor şi persoanelor care ocupă funcţii cărora li se aplica acelaşi regim juridic disciplinar.
În opinia sa, norma este contrară prevederilor art. 20 din Constituţia României corelat cu art. 8 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin aceea că afectează dreptul la viaţă privată şi de familie, prin mutarea definitivă a judecătorului sancţionat la o instanţă din altă localitate decât aceea de domiciliu; este afectată şi independenţa judecătorului prevăzută de art. 124 alin. (3) din Constituţie.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând recursul declarat în cauză, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Recurentul a criticat soluţia instanţei, prin care s-a respins cererea sa de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a mai multor texte legale, arătând, în esenţă, că acestea au o legătură neîndoielnică cu prezenta pricină, din perspectiva îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) al Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, instanţa de contencios constituţional decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Ca atare, instanţa de judecată este abilitată, în raport de prevederile alin. (1) şi (5) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, să aprecieze ea însăşi asupra relevanţei textului incriminat ca fiind contrar legii fundamentale în soluţionarea cauzei în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate.
Aşadar, posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanţei - de a putea respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate - este limitată de dispoziţiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 strict la constatarea condiţiilor de admisibilitate, printre care şi cea referitoare la existenţa unei legături între textul legal a cărui neconstituţionalitate a fost invocată şi cauza dedusă judecăţii.
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, pentru sesizarea Curţii Constituţionale este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: (i) excepţia să fie ridicată în faţa unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj constituţional; (ii) excepţia să fie ridicată cu privire la neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; (iii) dispoziţiile ce formează obiectul excepţiei să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia; (iv) excepţia să fie ridicată de una dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial ori de procuror, în cauzele la care acesta participă; (v) excepţia să nu fie invocată cu privire la dispoziţii constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
În cauza de faţă, excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată cu privire la dispoziţiilor art. 45 alin. (1), (3) şi (4), art. 46 alin. (1) şi (2), art. 47 alin. (1), art. 49 alin. (6) şi art. 51 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 şi ale art. 100 alin. (1) lit. d)1) din Legea nr. 303/2004, conform cărora:
Art. 45 din Legea nr. 317/2004:
(1) Inspecţia Judiciară se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizată în scris şi motivat de orice persoană interesată, inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu abaterile disciplinare săvârşite de judecători şi procurori.
(3) Aspectele semnalate potrivit alin. (1) sunt supuse unei verificări prealabile efectuate de inspectorii judiciari din cadrul Inspecţiei Judiciare, în cadrul căreia se stabileşte dacă există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare. Verificările se efectuează în termen de cel mult 45 de zile de la data sesizării Inspecţiei Judiciare, potrivit alin. (1). Inspectorul-şef poate dispune prelungirea termenului de efectuare a verificării prealabile, cu cel mult 45 de zile, dacă există motive întemeiate care justifică această măsură.
(4) Dacă în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, sesizarea se clasează, iar rezultatul se comunică direct persoanei care a formulat sesizarea şi persoanei vizate de sesizare. Rezoluţia de clasare este supusă confirmării inspectorului-şef. Rezoluţia poate fi infirmată, o singură dată, de inspectorul-şef, care poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată, completarea verificărilor.
Art. 46 din Legea nr. 317/2004:
(1) În cadrul cercetării disciplinare se stabilesc faptele şi urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârşite, precum şi orice alte date concludente din care să se poată aprecia asupra existenţei sau inexistenţei vinovăţiei. Ascultarea celui în cauză şi verificarea apărărilor judecătorului sau procurorului cercetat sunt obligatorii. Refuzul judecătorului sau procurorului cercetat de a face declaraţii ori de a se prezenta la cercetări se constată prin proces-verbal şi nu împiedică încheierea cercetării. Judecătorul sau procurorul cercetat are dreptul să cunoască toate actele cercetării şi să solicite probe în apărare. Procedura disciplinară se derulează cu respectarea garanţiilor procesuale şi procedurale prevăzute de Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare.
(2) Cercetarea disciplinară se desfăşoară cu respectarea dispoziţiilor legale referitoare la informaţiile clasificate şi la protecţia datelor cu caracter personal.
Art. 47 din Legea nr. 317/2004:
(1) După efectuarea cercetării disciplinare, inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată:
Art. 49 din Legea nr. 317/2004:
(6) Secţiile Consiliului Superior al Magistraturii, în cazul în care constată că sesizarea este întemeiată, aplică una dintre sancţiunile disciplinare prevăzute de lege, în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârşite de judecător sau procuror şi cu circumstanţele personale ale acestuia.
Art. 51 din Legea nr. 317/2004:
(1) Hotărârile secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a soluţionat acţiunea disciplinară se redactează, obligatoriu, în termen de cel mult 20 de zile de la pronunţare şi se comunică, de îndată, în scris, judecătorului sau procurorului vizat, precum şi Inspecţiei Judiciare. Comunicarea hotărârilor este asigurată de Secretariatul general al Consiliului Superior al Magistraturii.
Art. 100 alin. (1) din Legea nr. 303/2004:
Sancţiunile disciplinare care se pot aplica judecătorilor şi procurorilor, proporţional cu gravitatea abaterilor, sunt: (...)
d1) retrogradarea în grad profesional;
În cauză, sunt îndeplinite următoarele cerinţe pentru a se dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate:
(i) excepţia este invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti, respectiv dosarul nr. x/2022 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători;
(ii) excepţia vizează dispoziţii care erau în vigoare la momentul demarării litigiului disciplinar;
(iii) excepţia este ridicată de recurentul A., care este parte în dosarul sus menţionat;
(iv) dispoziţiile criticate nu au fost constatate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 alin. (1), (3) şi (4), art. 46 alin. (1) şi (2), art. 47 alin. (1) şi art. 49 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, instanţa a constatat că, deşi excepţia este invocată formal cu privire la prevederile menţionate, criticile formulate se referă la legalitatea ordinului inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare pentru aprobarea Normelor de efectuare a lucrărilor de inspecţie judiciară, prin raportare la actele cu forţă juridică superioară, precum şi la situaţii de fapt şi de drept deduse judecăţii în litigiul în care a fost invocată excepţia.
S-a apreciat că, procedând în acest fel, autorul tinde să supună controlului instanţei de contencios constituţional conformitatea cu dispoziţii din lege şi din Constituţie a unui act administrativ cu caracter normativ, care nu face parte din categoria actelor prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi în privinţa căruia competenţa de verificare a legalităţii aparţine instanţei judecătoreşti competente în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Recurentul a criticat această motivare, apreciind că cererea sa de sesizare cu neconstituţionalitatea dispoziţiilor din Legea nr. 317/2004 îndeplinea condiţiile formale, fiind greşită reţinerea instanţei că s-ar fi referit la nelegalitatea ordinului inspectorului-şef.
Aceste susţineri sunt nefondate şi vor fi înlăturate de instanţa de recurs, întrucât deşi recurentul a indicat articole din Legea nr. 317/2004, din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate reiese că neconformitatea acestor dispoziţii legale cu legea fundamentală a fost apreciată prin aceea că instanţa disciplinară poate exercita şi admite acţiunea disciplinară şi cu privire la fapte care nu sunt cuprinse în actul iniţial de sesizare; or, această extindere se face de Inspecţia Judiciară în temeiul unui ordin emis de inspectorul-şef.
Aşadar, ceea ce a reclamat recurentul, prin excepţia de neconstituţionalitate, a fost posibilitatea de a se extinde cercetările disciplinare şi la alte fapte, care nu este reglementată de articolele de lege pretins a fi neconstituţionale, anterior redate, ci de ordinul inspectorului-şef.
Ca urmare, reţinând că posibilitatea extinderii cercetării disciplinare nu este prevăzută de dispoziţiile Legii nr. 317/2004, este corectă reţinerea instanţei din încheierea recurată, în sensul că recurentul tinde să supună controlului instanţei de contencios constituţional conformitatea cu dispoziţii din lege şi din Constituţie a unui act administrativ cu caracter normativ, care nu face parte din categoria actelor prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi în privinţa căruia competenţa de verificare a legalităţii aparţine instanţei judecătoreşti competente în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Cu această motivare vor fi respinse, ca nefondate, şi criticile recurentului, reţinându-se că este legală statuarea din încheierea recurată, în sensul că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate referitoare la actele ce pot forma obiectul excepţiei de neconstituţionalitate.
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, instanţa a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale pe motiv că are o legătură tangenţială cu soluţionarea recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii, în cuprinsul căruia sunt formulate critici cu privire la nerespectarea termenului de redactare, însă analiza acestor critici se circumscrie competenţei instanţei judecătoreşti.
Criticând aceste considerente, recurentul a apreciat că demersul său era justificat de împrejurarea că aceeaşi instanţă de contencios constituţional a statuat cu privire la necesitatea ca hotărârea prin care se aplică sancţiunea (penală) să fie motivată chiar la data pronunţării ei.
Aceste susţineri vor fi respinse, ca nefondate, de instanţa de recurs.
În primul rând, instanţa de contencios constituţional a statuat în materie penală necesitatea ca hotărârea să fie redactată la momentul pronunţării, prin Decizia nr. 233/2021, iar recurentul a fost sancţionat în procedura răspunderii magistraţilor, reglementată de Legea nr. 303/2004, care nu este în domeniul penal.
Apoi, motivarea recurentului din cuprinsul cererii de sesizare a Curţii Constituţionale face referire la necesitatea ca hotărârile pronunţate în materia răspunderii disciplinare a magistraţilor să respecte aceleaşi rigori ca cele din materia penală, sub aspectul finalităţii lor, respectiv apărarea rolului şi imaginii valorilor socio-juridice reprezentate de independenţa şi imparţialitatea autorităţii judecătoreşti.
Ca urmare, cum aceste aprecieri reflectă opinia personală a recurentului, este corectă reţinerea instanţei, în sensul că nu sunt aduse veritabile critici de constituţionalitate cu privire la prevederile contestate; în plus, dispoziţiile criticate au legătură tangenţială cu soluţionarea recursului declarat în cauză, în condiţiile în care recurentul formulează critici cu privire la nerespectarea termenului de redactare a hotărârilor emise de Consiliul Superior al Magistraturii.
Or, în absenţa unor motive concrete, afirmarea neconstituţionalităţii, cu trimitere la garanţiile procesului echitabil, nu permite efectuarea controlului prealabil sesizării.
Prin încheierea recurată, instanţa a respins şi cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 100 alin. (1) lit. d)1) din Legea nr. 303/2004, apreciind că cele invocate în susţinerea excepţiei nu reprezintă veritabile critici de constituţionalitate, ci nemulţumiri ale autorului cu privire la textul de lege, prin prisma unor potenţiale situaţii diferite de aplicare a normei, aspecte care se circumscriu competenţei instanţei judecătoreşti în raport cu situaţia concretă în care se află destinatarii normei, iar nu controlului de constituţionalitate.
Cu privire la aceste considerente, recurentul a susţinut că motivarea acestei excepţii nu este nicidecum una personală, pentru că a invocat încălcarea cerinţei constituţionale a egalităţii în faţa legii, întrucât sancţiunea retrogradării nu poate fi aplicată tuturor magistraţilor care ocupă funcţii cărora li se aplică acelaşi regim disciplinar şi pentru că este contrară art. 20 din Constituţie, raportat la art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Instanţa de recurs constată că aceste susţineri sunt nefondate, pentru că prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, cu privire la acest text de lege, petentul a susţinut că sancţiunea prevăzută de art. 100 alin. (1) lit. d)1) din Legea nr. 303/2004 nu se poate adresa tuturor judecătorilor şi procurorilor, întrucât retrogradarea presupune mutarea la o instanţă ierarhic inferioară celei unde îşi desfăşoară activitatea magistratul sancţionat.
Din interpretarea acestei norme, a arătat petentul, cei care nu au grad profesional de tribunal sau curte de apel nu pot fi retrogradaţi, la fel şi cei care îşi desfăşoară activitatea la Înalta Curte, care au statut special de demnitar; în plus, sancţiunea amintită nu se poate aplica magistraţilor-asistenţi care funcţionează doar la Înalta Curte, inspectorii judiciari sau membrii Consiliului Superior al Magistraturii, pentru că nici Inspecţia Judiciară nici Consiliul Superior al Magistraturii nu sunt entităţi cu structuri ierarhice.
Analizând aceste argumente de neconstituţionalitate, precum şi considerentele încheierii recurate, Înalta Curte constată că motivarea respingerii cererii de sesizare este legală pentru că recurentul nu aduce veritabile critici de neconstituţionalitate normei indicate; în realitate, critică modalitatea în care legiuitorul a înţeles să reglementeze sancţiunile disciplinare aplicabile magistraţilor, prin prisma unor situaţii ipotetice, diferite, aplicabile normei.
Aceste susţineri nu reprezintă veritabile critici de constituţionalitate, ci aspecte ce ţin de modul de interpretare şi aplicare a normelor ce fac obiectul excepţiei. În plus, aceste chestiuni însă se analizează de la caz la caz, competenţa de apreciere revine instanţei de judecată învestite cu soluţionarea dosarului, care aplică prevederile legale la chestiunile de fapt stabilite din speţă, în funcţie de situaţia concretă în care se află destinatarii normelor, de contextul legislativ aplicabil, de probatoriul administrat, în concordanţă cu cele reţinute prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 189/2022.
Prin urmare, aşa cum în mod legal s-a arătat prin încheierea recurată, nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională aplicarea şi interpretarea legii, acestea fiind de resortul exclusiv al instanţei de judecată care judecă fondul cauzei, precum şi al instanţelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţie.
În raport cu toate cele ce preced, constatând că niciuna din criticile formulate nu sunt fondate, iar încheierea recurată este legală, nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 22 mai 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2022.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 septembrie 2023.