Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Decizia ce formează obiectul recursului
Prin decizia civilă nr. 726 din 31 martie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ‒ secţia I Civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 591R din 12 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti ‒ secţia a IV-a civilă.
Înalta Curte a constatat că, în cauză, judecata a fost suspendată la 24 iunie 2019 pentru lipsa părţilor, dată de la care revizuentul A. nu a mai efectuat niciun act procedural cu eficienţa pretinsă de către acestea, adică din care să rezulte intenţia de a continua judecata, astfel cum impun dispoziţiile imperative ale art. 417 din C. proc. civ., în virtutea cărora cursul perimării ar fi putut fi întrerupt.
Totodată, s-a constatat că prin încheierea din 2 martie 2020, curtea de apel a prorogat judecarea excepţiei de perimare, având în vedere că s-a declarat recurs împotriva încheierii de suspendare din 24 iunie 2019, iar prin încheierea din 15 iunie 2020 a repus cauza pe rol şi a acordat termen la 12 octombrie 2020 pentru discutarea excepţiei de perimare.
Deşi revizuentul-pârât A. a declarat recurs împotriva încheierii de suspendare din 24 iunie 2019, această cale de atac a fost anulată prin decizia nr. 1680 pronunţată la 17 septembrie 2020 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2019.
Faţă de aceste consideraţii, Înalta Curte a apreciat că, în mod corect, s-a reţinut prin decizia recurată că cererea de recurs nu a avut efectul de întrerupere prevăzut de art. 417 din C. proc. civ., deoarece a fost anulată, astfel că nu a putut considera că a fost făcută cu intenţia de reluare a judecăţii, ci doar în scopul întreruperii cursului termenului de perimare.
Cum de la data suspendării judecăţii (24 iunie 2019) pricina a rămas în nelucrare din culpa revizuentului, care nu şi-a manifestat voinţa în sensul continuării judecăţii, în mod corect, Curtea de Apel Bucureşti a constatat perimarea căii de atac, având în vedere că termenul de perimare de 6 luni s-a împlinit la 24 decembrie 2019.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte a respins, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 591R din 12 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
2. Cererea de recurs
Împotriva hotărârii menţionate la pct. 1, a declarat recurs A., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, sub nr. x/2023.
Prin cererea de recurs, recurentul reiterează istoricul cauzei, fără a indica incidenţa în cauză a motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.
3. Procedura de filtrare a recursului
Conform art. 24 din C. proc. civ., în cauză, a fost urmată procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 din acelaşi cod, întrucât procesul a fost început la 17 august 2016, deci anterior datei de 21 decembrie 2018, nefiindu-i aplicabile dispoziţiile art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018, prin care a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ.
Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului s-a concluzionat că acesta este inadmisibil.
Prin încheierea din camera de consiliu de la 8 mai 2023, completul de filtru a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către toate părţile.
Recurentul au depus la dosar un memoriu prin care arată că cererea de recurs formulată este admisibilă.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători
Examinând admisibilitatea în principiu a recursului, în condiţiile art. 493 alin. (5) şi (6) din C. proc. civ., Completul de filtru constată că recursul este inadmisibil pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
În raport cu dispoziţiile art. 129 din Constituţie şi ale art. 457 alin. (1) C. proc. civ., admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii judecătoreşti este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii. Pentru a da eficienţă acestor reglementări legale, instanţa este obligată să examineze căile de atac cu care este învestită prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală şi să respingă, ca inadmisibilă, orice cale de atac neconformă acestora.
Aşa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.
Se constată că hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs este pronunţată de o secţie civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs.
Hotărârea ce formează obiectul prezentei cauze, prin care a fost soluţionată o cerere de recurs, este o hotărâre judecătorească definitivă, conform 634 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., care nu face parte din categoria hotărârilor susceptibile de recurs în condiţiile art. 483 alin. (1) din C. proc. civ. ori art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care reglementează competenţa Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În concluzie, în temeiul art. 634 alin. (1) pct. 5, art. 483 alin. (1) din C. proc. civ. coroborate cu art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 129 din Constituţia României, se apreciază că, în cauză, nu este admisibilă calea de atac a recursului la Completul de 5 judecători.
Recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii, consacrat expres de dispoziţiile art. 7 din C. proc. civ., precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României, neobservarea acestora fiind sancţionată cu nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 726 din 31 martie 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 octombrie 2023.