Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 197/PI din 22 august 2023, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 109 alin. (1) rap. la art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
S-a dispus executarea mandatului european de arestare emis la data de 03.07.2017 de către Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Udine - Italia, în dosarul nr. x/2015 (ordin de executare a pedepsei închisorii-suspendare revocată-emis la data de 17.06.2017) având la bază sentinţa nr. 1573/2014 pronunţată în data de 23 iulie 2014 de Tribunalul din Udine în dosarul nr. x/2014, definitivă la data de 06.12.2014, pe numele persoanei solicitate A. şi predarea acesteia către organele judiciare din Italia.
S-a constatat că persoana solicitată nu a consimţit la predarea sa organelor judiciare din Italia şi nu a renunţat la beneficiul regulii specialităţii.
În baza art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A. - de cetăţenie română, pe o durată de 30 (treizeci) de zile, începând cu data de 22.08.2023 şi până la data de 20.09.2023, inclusiv.
În baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Timişoara a reţinut că prin sesizarea înregistrată la data de 22.08.2023, sub numărul x/2023, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a solicitat executarea mandatului european de arestare emis la data de 03.07.2017 de către Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Udine - Italia în dosarul nr. x/2015 (ordin de executare a pedepsei închisorii-suspendare revocată-emis la data de 17.06.2017), având la bază sentinţa nr. 1573/2014 pronunţată în data de 23 iulie 2014 de Tribunalul din Udine în dosarul nr. x/2014, definitivă la data de 06.12.2014, prin care s-a dispus condamnarea persoanei solicitate A. la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare şi arestarea persoanei urmărite internaţional A., pentru o perioadă de 30 zile, în vederea predării acesteia către autorităţile judiciare din Italia.
În susţinerea cererii, procurorul a arătat că, în data de 22.08.2023, organele de poliţie din cadrul I.P.J. Arad -Serviciul de Investigaţii Criminale au prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara pe numita A., faţă de care autorităţile judiciare din Italia au introdus la data de 24.10.2017 în Sistemul de Informaţii Schengen o semnalare, cu privire la care Biroul Sirene din România a precizat, prin e-mailul din data de 22.08.2023, că este valabilă în continuare, aceasta fiind căutată în vederea arestării şi predării sale în baza unui mandat european de arestare.
Din conţinutul mandatului european de arestare a rezultat că acesta a fost emis la data de 03.07.2017 de către Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Udine - Italia în dosarul nr. x/2015 (ordin de executare a pedepsei închisorii-suspendare revocată-emis la data de 17.06.2017), având la bază sentinţa nr. 1573/2014 pronunţată în data de 23 iulie 2014 de Tribunalul din Udine în dosarul nr. x/2014, definitivă la data de 06.12.2014, prin care s-a dispus condamnarea persoanei solicitate A. la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare. Pedeapsa a fost aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, prevăzută de art. 110 şi 648 din C. pen. italian.
În esenţă, s-a reţinut că, în data de 10.04.2013, persoana solicitată A., împreună cu B., au fost depistaţi de către carabinieri într-o parcare din Tavagnacco, în timp ce deţineau în portbagajul autoturismului lor marca x cu nr. de înmatriculare x, articole de bucătărie şi îmbrăcăminte pe care le-au cumpărat sau primit cu scopul de a avea profit, bunuri în valoare de 400 de euro despre care cunoşteau că proveneau din infracţiuni de furt.
După ce a fost identificată, persoana urmărită A. a fost ascultată de organul de urmărire penală în prezenţa avocatului din oficiu, ocazie cu care a arătat că nu doreşte să fie predată autorităţilor judiciare din Italia. De asemenea, persoana în cauză a menţionat că nu are afaceri judiciare în România, nefiind cercetată în niciun dosar penal pe teritoriul României şi totodată, a precizat că nu renunţă la regula specialităţii. Persoanei solicitate A. i s-a comunicat, în conformitate cu dispoziţiile art. 101 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, o copie a mandatului european de arestare tradus în limba română.
Curtea de apel a arătat că prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara emisă la data de 22.08.2023 s-a dispus reţinerea persoanei urmărite A., pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 22.08.2023, ora 02:15, până la data de 23.08.2023, ora 02:15.
În şedinţa publică din 22.08.2023, persoanei solicitate i s-a adus la cunoştinţă conţinutul mandatului european de arestare, iar din declaraţia dată în faţa instanţei se reţine că persoana solicitată nu a consimţit la predarea sa către autorităţile judiciare din Italia şi nu a renunţat la beneficiul regulii specialităţii.
Analizând sesizarea formulată şi actele existente la dosar, instanţa a constatat că sunt respectate dispoziţiile art. 87 din Legea 302/2004 referitoare la conţinutul şi forma mandatului european de arestare.
Instanţa, analizând dispoziţiile art. 97 din Legea 302/2004 a constatat că autorităţile din Italia au emis mandatul european de arestare la data de 03.07.2017 în dosarul nr. x/2015 (ordin de executare a pedepsei închisorii-suspendare revocată-emis la data de 17.06.2017), având la bază sentinţa nr. 1573/2014 pronunţată în data de 23 iulie 2014 de Tribunalul din Udine în dosarul nr. x/2014, definitivă la data de 06.12.2014, prin care s-a dispus condamnarea persoanei solicitate A. la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare pentru o infracţiune prevăzută în mod expres de art. 97 alin. (1), pct. 9, respectiv spălarea produselor infracţiunii. În fapt, s-a reţinut în sarcina persoanei solicitate A. că, în data de 10.04.2013, împreună cu B., au fost depistaţi de către carabinieri într-o parcare din Tavagnacco, în timp ce deţineau în portbagajul autoturismului lor marca x cu nr. de înmatriculare x, articole de bucătărie şi îmbrăcăminte pe care le-au cumpărat sau primit cu scopul de a avea profit, bunuri în valoare de 400 de euro despre care cunoşteau că proveneau din infracţiuni de furt. Curtea a observat că fapta pentru care este solicitată persoana urmărită este pedepsită şi de legea penală română, respectiv infracţiunea de tăinuire prevăzută de art. 270 C. pen., fiind îndeplinită condiţia dublei incriminări.
Totodată, instanţa a constatat că nu au fost formulate obiecţii privind identitatea şi nu este incident niciunul din motivele de refuz prevăzute de art. 99 din Legea 302/2004.
Apărătorul persoanei solicitate a invocat în faţa curţii motivul facultativ de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea 302/2004, respectiv împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei aplicate întrucât hotărârea de condamnare a rămas definitivă la data de 06.12.2014 şi nu a intervenit niciun caz de întrerupere al acestui termen.
Curtea, analizând motivul facultativ de refuz al executării mandatului european de arestare, a apreciat că acesta nu este incident în cauză pentru următoarele argumente:
Prin sentinţa penală nr. 1573/23.07.2014 pronunţată de Tribunalul din Udine şi rămasă definitivă la data de 06.12.2014 s-a dispus condamnarea persoanei urmărite la pedeapsa închisorii de 2 ani, însă s-a dispus suspendarea executării. Abia în data de 17.06.2017, Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Udine a emis un mandat de executare pentru pedeapsa de 2 ani închisoare, urmare revocării suspendării executării pedepsei dispuse iniţial. Prin urmare, pedeapsa de 2 ani închisoare a devenit executabilă abia începând cu data de 17.06.2017. Urmare a emiterii acestui mandat de executare a pedepsei a fost emis şi prezentul mandat european de arestare, la data de 03.07.2017.
Potrivit art. 162 alin. (1) lit. b) din C. pen., termenul de prescripţie a executării pedepsei este de 5 ani la care se adaugă durata pedepsei ce urmează a fi executată, astfel că în cazul persoanei urmărite acest termen este de 7 ani. În plus, potrivit art. 162 alin. (3) din C. pen., în situaţia unei pedepse cu suspendarea executării, termenul menţionat anterior curge de la data rămânerii definitive a hotărârii de revocare.
Pe cale de consecinţă, s-a considerat că executarea pedepsei de 2 ani închisoare ce face obiectul mandatului european de arestare nu este prescrisă întrucât termenul de 7 ani curge de la 17.06.2017, astfel că nu este împlinit. În plus, s-a constatat că a existat chiar şi un caz de întrerupere a executării pedepsei, prevăzut de art. 163 alin. (1) din C. pen., respectiv un început de executare a pedepsei, persoana urmărită executând 4 zile în Germania (15-19.04.2019) în baza aceluiaşi mandat european de arestare, având loc şi o transmitere pe cale directă a mandatului european de către autorităţile din Italia, în Germania, unde intimata a fost localizată.
În ceea ce priveşte prescripţia răspunderii penale, s-a apreciat raportat la data comiterii faptei (2013) şi anul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare (2014) că nu este împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.
Apărătorul persoanei urmărite a mai invocat şi motivul opţional de refuz de la art. 99 alin. (2) lit. i) din Legea 302/2004, respectiv împrejurarea că persoana urmărită nu a fost prezentă personal la judecată.
Curtea a observat că autorităţile din Italia au menţionat în conţinutul mandatului european de arestare faptul că, "deşi persoana urmărită nu a fost prezentă personal la proces, aceasta a primit efectiv prin alte mijloace o informare oficială cu privire la data şi la locul stabilite pentru procesul în urma căruia a fost pronunţată decizia în aşa mod încât s-a stabilit fără niciun echivoc faptul că persoana în cauză a avut cunoştinţă de procesul stabilit şi a fost informată cu privire la faptul că o decizie poate fi pronunţată în cazul în care nu se prezintă la proces". Prin urmare, s-a considerat că este aplicabil cazul de excepţie de la art. 99 alin. (2) lit. i)(i), neputându-se reţine cazul de refuz facultativ de executare a mandatului european de arestare. Mai mult, din considerentele hotărârii autorităţilor din Germania invocate de apărătorul persoanei urmărite reiese că aceasta a participat la întreaga procedură de revocare a suspendării executării pedepsei de 2 ani închisoare, în mod personal, asistată de apărător ales, a luat cunoştinţă de hotărârea de condamnare şi a putut să îşi formuleze toate apărările, însă cererea de înlocuire a pedepsei închisorii a fost respinsă prin hotărârea din 06.06.2017, fiind emis mandat de executare a pedepsei la data de 17.06.2017.
Instanţa a reţinut că persoana solicitată nu este de acord cu predarea sa în Italia, iar din coroborarea înscrisurilor de la dosar (certificat de naştere minor C., n. în Germania şi hotărârea autorităţilor din Germania din 09.01.2023) a reieşit că persoana urmărită locuieşte şi are reşedinţă permanentă în Germania, Leipzig, începând cu 15.03.2018. Astfel, din procesul-verbal de depistare a reieşit că persoana urmărită a fost identificată la punctul de trecere a frontierei Nădlac II, cu ocazia controlului de frontieră.
Potrivit art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.
Conchizând, instanţa a apreciat că în cauză nu există niciun impediment de ordin legal la executare a mandatului european de arestare, astfel că, în baza art. 109 alin. (1) rap. la art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 republicată, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
A dispus executarea mandatului european de arestare emis la data de 03.07.2017 de către Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Udine - Italia, în dosarul nr. x/2015 (ordin de executare a pedepsei închisorii-suspendare revocată-emis la data de 17.06.2017) având la bază sentinţa nr. 1573/2014 pronunţată în data de 23 iulie 2014 de Tribunalul din Udine în dosarul nr. x/2014, definitivă la data de 06.12.2014, pe numele persoanei solicitate A. şi predarea acesteia către organele judiciare din Italia.
A constatat că persoana solicitată nu a consimţit la predarea sa organelor judiciare din Italia şi nu a renunţat la beneficiul regulii specialităţii.
Cu privire la cererea procurorului de luare a măsurii preventive a arestului preventiv faţă de persoana solicitată, instanţa a constatat că în scopul asigurării bunei desfăşurări a procedurii de executare a mandatului european de arestare şi în vederea împiedicării sustragerii persoanei solicitate de la procedura de executare a mandatului european de arestare, faţă de persoana solicitată nu se poate dispune o măsură preventivă mai uşoară decât arestarea preventivă, în raport cu urgenţa desfăşurării procedurii în cauză şi în raport cu acuzaţiile aduse persoanei urmărite de către autorităţile judiciare din Italia, în cauză neexistând garanţii suficiente pentru a se lua faţă de persoana solicitată o altă măsură preventivă dintre cele enumerate de art. 202 alin. (4) din C. proc. pen.
În baza art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 republicată, a dispus arestarea persoanei solicitate A., pe o durată de 30 (treizeci) de zile, începând cu data de 22.08.2023 şi până la data de 20.09.2023, inclusiv.
În baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva sentinţei penale nr. 197/PI din 22 august 2023, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală a formulat contestaţie persoana solicitată A..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sub nr. x/2023.
Prin motivele de contestaţie susţinute oral în şedinţa din 06 septembrie 2023 şi prezente în scris, prin memoriul transmis la dosar, s-a apreciat că un argument în favoarea admiterii contestaţiei formulate este acela că Tribunalul Leipzig s-a pronunţat în dosarul nr. x/22 în data de 04.01.2023 în sensul că refuză să declare drept executorie în Republica Federală Germania pedeapsa cu închisoarea de 2 ani din sentinţa emisă de Tribunalul Udine la 23.07.2014 în dosarul nr. x/2014, rămasă definitivă din data de 06.12.2014, refuză şi nu ordonă arestarea provizorie a doamnei A. cu scopul garantării executării pedepsei cu închisoarea. Instanţa germană a motivat soluţia pronunţată prin aceea că persoana solicitată nu a beneficiat de garanţiile reale procesuale, precum dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil, câtă vreme a fost reprezentată de un avocat din oficiu fără a avea cunoştinţă efectiv de existenţa şi desfăşurarea procesului, dar şi a soluţiei pronunţate în cauză.
Din actele dosarului a reieşit că avocatul din oficiu a apărat ambii inculpaţi (persoana solicitată şi soţul acesteia de la acel moment, numitul B.) care aveau interese contrare, nu a beneficiat de un translator, nu a fost audiată şi nu a fost în măsură să indice un domiciliu procesual ales unde să-i fie comunicate actele de procedură şi sentinţa pronunţată în cauză.
Nu în ultimul rând, s-a reţinut de către Tribunalul Leipzig că persoana solicitată este bine integrată pe teritoriul Republicii Federale Germania, împreună cu soţul şi copiii, fiind angajată cu loc de muncă în cadrul unui hotel.
S-a apreciat că această împrejurare se circumscrie unei autorităţi de lucru judecat, o instanţă dintr-un stat UE pronuntându-se negativ în sensul respingerii executării mandatului european de arestare, soluţie definitivă şi recent pronunţată, sens în care raportat la practica CEDO şi CJUE, instanţele române sunt obligate a-şi însuşi motivarea şi soluţia anterior pronunţată.
În continuare, a solicitat să se constate faptul că nu există în cauza de faţă condiţia dublei incriminări, întrucât infracţiunea incriminată în dreptul român la art. 270 alin. (3) din C. pen., prevede că tăinuirea săvârşită de un membru de familie nu se pedepseşte, precizând că din motivarea hotărârii pronunţate de Tribunalul din Udine rezultă că persoana solicitată a fost arestată în prezenţa soţului acesteia, B., iar pentru autorităţile din Italia lipsa de cooperare a constituit nu numai calificarea infracţiunii, dar şi o circumstanţă agravantă. Aşadar, a solicitat să fie avut în vedere că această infracţiune nu există în dreptul românesc, chestiune care reprezintă un motiv esenţial pentru respingerea mandatului european de arestare. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că poate fi refuzată executarea unui mandat european de arestare în cazul în care nu se îndeplineşte condiţia dublei incriminări, iar infracţiunea nici nu face parte din lista celor enumerate la art. 97 din Legea nr. 302/2004. Prin urmare, este incident unul dintre cazurile de refuz al predării persoanei solicitate (Decizia nr. 53 din 20 ianuarie 2017 pronunţată în recurs de secţia penală a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect contestaţie).
Astfel, a subliniat că reţinerea acestor aspecte în motivarea deciziei pronunţate de Tribunalul din Udine constituie o lipsă a garanţiilor unui proces echitabil, aşa cum prevede Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în art. 6, acesta fiind un alt motiv pentru care solicită respingerea executării mandatului european de arestare.
Deopotrivă, se observă că în dezbateri, apărătorul ales al contestatoarei a susţinut doar prescripţia răspunderii penale, fără să invoce prescripţia executării pedepsei, aşadar a apreciat că raportat la dispoziţiile art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, în cauză, a intervenit prescripţia răspunderii penale, întrucât, potrivit deciziilor pronunţate de Curtea Constituţională, fapta comisă în anul 2014 este susceptibilă a fi prescrisă sub aspectul răspunderii penale, cel puţin din perspectiva dreptului român.
Prin memoriul prezentat în scris şi depus la dosar, s-a criticat hotărârea atacată ca fiind nelegală şi netemeinică sub aspectul înlăturării excepţiei intervenirii prescripţiei executării sentinţei penale nr. 1573/2014 -Reg Gen nr. 1239/2014 -R.G.N.R. nr. 2734/2013, pronunţată la data de 23.07.2014 de către Tribunalul Ordinar Udine, definitivă la data de 06.12.2014. Astfel, raportat la dispoziţiile art. 99 alin. (2) pct. g) din Legea 302/2004, s-a apreciat că se impune a se constata intervenirea prescripţiei executării pedepsei de 2 ani la care a fost condamnată persoana solicitată.
Examinând contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 197/PI din 22 august 2023, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
Cu titlu preliminar, instanţa de control judiciar notează că, potrivit dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată:
"Mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate".
Totodată, alin. (2) al aceluiaşi text de lege statuează în sensul că:
"Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002", modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI din 26 februarie 2009, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L81/24 din 27 martie 2009.
Din dispoziţiile art. 85 şi următoarele din Legea nr. 302/2004 rezultă că rolul instanţei de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la motivele de refuz a predării pe care aceasta le invocă.
Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăşte după ce, în prealabil, a verificat condiţiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existenţa dublei încriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situaţiilor ce se constituie în motive de refuz la predare.
În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte reţine că în cauza de faţă, prin sentinţa penală nr. 1573/23.07.2014 pronunţată de Tribunalul din Udine şi rămasă definitivă la data de 06.12.2014 s-a dispus condamnarea persoanei solicitate A. la pedeapsa închisorii de 2 ani, fiind dispusă suspendarea executării. Ulterior, în data de 17.06.2017, ca urmare a revocării suspendării executării pedepsei de 2 ani închisoare, Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Udine a emis un mandat de executare pentru pedeapsa de 2 ani închisoare, iar la data de 03.07.2017, a fost emis un mandat european de arestare pe numele persoanei solicitate, în dosarul nr. x/2015.
Referitor la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru care a fost condamnată persoana solicitată A., aceasta vizează infracţiunea de spălarea produselor infracţiunii, reţinându-se că, în data de 10.04.2013, persoana solicitată, împreună cu B., au fost depistaţi de către carabinieri într-o parcare din Tavagnacco, în timp ce deţineau în portbagajul autoturismului lor marca x cu nr. de înmatriculare x, articole de bucătărie şi îmbrăcăminte pe care le-au cumpărat sau primit cu scopul de a avea profit, bunuri în valoare de 400 de euro despre care cunoşteau că proveneau din infracţiuni de furt.
În ceea ce priveşte critica existenţei unei cauze de nepedepsire care se regăseşte stipulată în dispoziţiile art. 270 alin. (3) din C. pen. român privind infracţiunea de tăinuire, legiuitorul, prin folosirea sintagmei "nu se pedepseşte" tăinuirea săvârşită de un membru de familie, a avut în vedere că un membru de familie este autorul unei infracţiuni. Însă, în cauză, nu s-a reţinut că vreunul dintre tăinuitori, în persoana numiţilor A. şi B. ar fi autorii infracţiunii de furt asupra bunurilor cu care au fost depistaţi de autorităţile italiene, în sarcina ambilor fiind reţinută aceeaşi infracţiune de spălare a banilor, conform legislaţiei italiene, respectiv infracţiunea de tăinuire, conform legislaţiei române, faţă de acţiunea unui terţ, ceea ce face critica să fie considerată neîntemeiată.
Totodată, este nefondată critica vizând împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale, întrucât mandatul european de arestare este emis în vederea executării unei pedepse, situaţie în care se verifică în această procedură dacă este împlinit termenul de prescripţie a executării pedepsei, iar nu a răspunderii penale, nefiind vorba de desfăşurarea unei activităţi de urmărire penală în statul emitent. De altfel, se constată că termenul de prescripţie a executării pedepsei, nu s-a împlinit, fiind incidente dispoziţiile art. 162 alin. (3) din C. pen., termenul de 7 ani, calculat conform art. 162 alin. (1) lit. b) din C. pen., curgând de la data la care a fost revocată, în mod definitiv, suspendarea executării pedepsei aplicate anterior în cursul anului 2014, respectiv de la data de 17.06.2017.
În continuare, analizând actele dosarului, se observă din cuprinsul mandatului european de arestare emis de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Udine la data de 03.07.2017 pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea produselor infracţiunii, că persoana solicitată A. nu a fost prezentă în persoană în procesul în urma căruia a fost pronunţată decizia. În continuare, se menţionează că persoana nu a fost citată personal, dar a primit efectiv prin alte mijloace o informare oficială cu privire la data şi locul stabilite pentru procesul în urma căruia a fost pronunţată decizia şi a fost informată că o decizie poate fi pronunţată şi în cazul în care nu se prezintă la proces (pct. 2 şi 3.1b). Ulterior, se reţine că, la data de 12 aprilie 2016, a primit personal notificarea "ordinului de executare a pedepsei şi decretul de suspendare a acestuia" ce conţinea datele esenţiale ale hotărârii de condamnare (data faptei, denumirea infracţiunii, pedeapsa aplicată) şi, de asemenea, indicaţii privind posibilitatea de a cere măsuri alternative detenţiei în închisoare. Notificarea i-a fost efectuată prin înmânarea actului.
Prin hotărârea Tribunalului Leipzig în dosarul nr. x/2022, în procedura de executare a pedepsei penale pronunţate împotriva persoanei solicitate s-a refuzat să se declare drept executorie în Republica Federală Germania pedeapsa cu închisoarea de 2 ani din sentinţa emisă de Tribunalul Udine la 23.07.2014, în dosarul nr. x/2014, rămasă definitivă din data de 06.12.2014. De asemenea, s-a reţinut că se refuză şi nu se ordonă arestarea provizorie a numitei A. cu scopul garantării executării pedepsei cu închisoarea.
S-a constatat că a existat un început de executare a pedepsei, persoana solicitată s-a aflat între 15-19.04.2019 în arest provizoriu destinat extrădării, în baza cererii de extrădare şi în urma arestării în baza mandatului european de arestare din 03.07.2017, nr. dosar x/2015 S.I.E.P.
Mai mult, se arată în cuprinsul sentinţei penale nr. 1573/23.07.2014 pronunţate de Tribunalul din Udine că procesul a avut loc la 20.06.2014, A. nu a fost prezentă la proces, pentru aceasta şi B. a fost prezent avocat din oficiu desemnat de poliţia judiciară. Conform dosarului şi documentelor disponibile, rezultă că A. nu a fost citată personal, iar comunicarea şi citaţia au avut loc către avocatul din oficiu, deşi aceasta nu şi-a dat acordul în niciun moment ca documentele adresate ei să fie comunicate avocatului din oficiu. S-a mai reţinut că poliţia nu a informat-o despre desemnarea avocatului din oficiu, nu a avut niciodată contact cu avocatul şi nu a fost informată cu privire la datele la care se ţin şedinţele de judecată.
Deopotrivă, s-a mai reţinut că, la data de 19 mai 2022 a existat o scrisoare a Ministerului Justiţiei italian care a solicitat Republicii Federale Germania să preia executarea sentinţei Tribunalului Udine din 23.07.2014. Aceasta a fost precedată de o cerere de extrădare prin care Republica italiană a solicitat extrădarea persoanei condamnate în vederea executării în Italia a pedepsei stabilite de statul italian, însă extrădarea nu a fost aprobată deoarece se reţine că persoana condamnată nu şi-a dat consimţământul la extrădare şi are reşedinţa în Germania. În contextul cererii de extrădare, persoana condamnată a executat pedeapsa de la 15.04.2019 (reţinere în baza mandatului european de arestare) la 19.04.2019 (arest provizoriu în scopul extrădării). Astfel, statul emitent, Republica Italiană a solicitat Republicii Federale Germania, în calitate de stat de executare, să ia în arest persoana condamnată A. sau să ia orice altă măsură pentru a garanta că persoana condamnată rămâne în Germania până la emiterea unei decizii în legătură cu recunoaşterea sentinţei şi executarea pedepsei.
Prin urmare, s-a reţinut în hotărârea Tribunalului Leipzig că sentinţa Tribunalului Udine din 23.07.2014 nu poate fi declarată executorie în Republica Federală Germania, iar preluarea executării este inadmisibilă.
Aşadar, s-a considerat că executarea pedepsei privative de libertate ar încălca art. 6 alin. (1) par. 1, art. 3a din CEDO. Extrădarea în vederea executării unei sentinţe penale străine pronunţate în absenţa persoanei urmărite este inadmisibilă dacă persoana nu a fost informată în vreun fel de desfăşurarea şi încheierea procedurii care o priveşte şi nici nu i se oferă posibilitatea de a fi ascultată ulterior şi de a se apăra efectiv.
În special, încălcarea dreptului de a fi audiat, apărarea mai multor învinuiţi de către un avocat, precum şi considerarea lipsei recunoaşterii comiterii faptei drept circumstanţă agravantă a dat naştere la îndoieli, motiv pentru care executarea sentinţei Tribunalului Udine din 23.07.2014 (nr. dosar x/2014) a fost respinsă, ca inadmisibilă. În acest sens, a fost respinsă luarea în detenţie a persoanei solicitate până la rămânerea definitivă a deciziei, cu scopul garantării executării pedepsei cu închisoarea.
De asemenea, s-a reţinut în cuprinsul hotărârii germane că persoana solicitată are reşedinţa în Germania împreună cu soţul şi copiii săi, domiciliul stabil fiind în Leipzig şi nu s-au constatat aspecte convingătoare care să dea naştere la suspiciunea întemeiată că ea s-ar sustrage de la procedura legată de executarea sentinţei.
Pentru aceste motive, conform exemplarului depus la dosar şi datat 09.01.2023, Tribunalul Leipzig a respins preluarea executării pedepsei cu închisoarea, considerând-o inadmisibilă.
Înalta Curte constată că, în temeiul principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce ce stă la baza cooperării dintre ţările membre ale Uniunii Europene, precum şi în scopul respectării garanţiilor procesuale inerente desfăşurării unui proces penal, privind dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil, se impune admiterea contestaţiei. Astfel, se observă că nu au apărut elemente noi care să infirme concluzia hotărârii Tribunalului Leipzig, instanţă din Uniunea Europeană, care a constatat că A. nu a fost citată personal, iar comunicarea şi citaţia au avut loc către avocatul din oficiu, cu care nu a avut niciodată contact şi nu şi-a dat acordul în niciun moment ca documentele adresate ei să fie comunicate avocatului din oficiu, că nu a informată despre desemnarea avocatului din oficiu şi nici cu privire la datele la care se ţin şedinţele de judecată, nu i s-a oferit posibilitatea de a fi ascultată ulterior şi de a se apăra efectiv, astfel din perspectiva echitabilităţii procedurii, se impune admiterea contestaţiei.
Astfel, se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile speciale prevăzute la art. 98 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004 care prevăd executarea unui mandat european de arestare de către autorităţile judiciare de executare române în cazul în care mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate aplicate printr-o hotărâre pronunţată în lipsă, dacă persoana în cauză nu a fost citată personal şi nici informată în orice alt mod cu privire la data şi locul şedinţei de judecată care a condus la hotărârea pronunţată în lipsă, predarea persoanei solicitate va fi acordată doar dacă autoritatea judiciară emitentă garantează că persoana care face obiectul mandatului european de arestare are posibilitatea să obţină rejudecarea cauzei în statul membru emitent, în prezenţa sa. Se observă că nu există această menţiune în cuprinsul documentelor transmise de autorităţile italiene.
Mai mult, se reţine incidenţa în cauză a motivelor de refuz al executării prevăzute de art. 99 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri: i) când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată.
În acest context, în raport cu hotărârea Tribunalului Leipzig în dosarul nr. x/2022, prin care s-a refuzat executarea pedepsei penale pronunţate împotriva persoanei solicitate prin sentinţa emisă de Tribunalul Udine la 23.07.2014, în dosarul nr. x/2014, rămasă definitivă din data de 06.12.2014 şi nu s-a ordonat arestarea provizorie a numitei A. cu scopul garantării executării pedepsei cu închisoarea, nu mai poate fi pusă în executare pe teritoriul unui alt stat european, în speţă România, pe teritoriul căreia a fost depistată persoana solicitată, aceeaşi semnalare din 03 iulie 2017 privind emiterea mandatului european de arestare de Tribunalul Udine, în condiţiile în care există deja soluţionată o astfel de solicitare de către autorităţile germane. Or, câtă vreme o instanţă dintr-un un stat membru al Uniunii Europene s-a pronunţat deja asupra aceleiaşi solicitări, în lipsa unor elemente noi, suplimentare, nu mai poate fi pusă în discuţie aceeaşi chestiune.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 110 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte va admite contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 197/PI din 22 august 2023, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală.
Va desfiinţa în totalitate sentinţa contestată şi, rejudecând:
Va respinge sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 03.07.2017 de către Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Udine - Italia, în dosarul nr. x/2015 (ordin de executare a pedepsei închisorii -suspendare revocată - emis la data de 17.06.2017), având la bază sentinţa nr. 1573/2014 pronunţată în data de 23 iulie 2014 de Tribunalul din Udine în dosarul nr. x/2014, definitivă la data de 06.12.2014, pe numele persoanei solicitate A..
Va dispune punerea de îndată în libertate a persoanei solicitate A. de sub puterea mandatului nr. x/PI/ME emis la data de 22 august 2023 de către Curtea de Apel Timişoara, dacă nu este arestată sau reţinută în altă cauză.
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 275 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 197/PI din 22 august 2023, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală.
Desfiinţează în totalitate sentinţa contestată şi, rejudecând:
Respinge sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 03.07.2017 de către Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Udine - Italia, în dosarul nr. x/2015 (ordin de executare a pedepsei închisorii -suspendare revocată - emis la data de 17.06.2017), având la bază sentinţa nr. 1573/2014 pronunţată în data de 23 iulie 2014 de Tribunalul din Udine în dosarul nr. x/2014, definitivă la data de 06.12.2014, pe numele persoanei solicitate A..
Dispune punerea de îndată în libertate a persoanei solicitate A. de sub puterea mandatului nr. x/PI/ME emis la data de 22 august 2023 de către Curtea de Apel Timişoara, dacă nu este arestată sau reţinută în altă cauză.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 275 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06 septembrie 2023.
GGC - MM