Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 38 din 20 martie 2002, Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, a admis contestația formulată de reclamanta SC S.I. SRL Bacău, în contradictoriu cu pârâtele Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței București și Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași și a anulat decizia nr. 147 din 21 ianuarie 2002 a Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței. Prin aceeași sentință au fost admise obiecțiunile SC S.I. SRL Bacău, împotriva procesului-verbal de control nr. 20554 din 21 decembrie 2001, întocmit de Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași, care a fost anulat integral.
Pentru a se pronunța în acest fel, instanța de fond a reținut că reclamanta, cumpărând carburanți de la o societate comercială, care la rândul său le-a achiziționat direct de la producător, nu a folosit carburanții pentru alimentarea vehiculelor auto care folosesc drumurile publice și nici pentru consum în alte scopuri, ci le-a vândut mai departe altor comercianți. Astfel, în mod greșit organul de control, respectiv Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași, a constatat prin procesul-verbal nr. 20554 din 21 decembrie 2001, că societatea ar datora pentru Fondul special al drumurilor publice, sumele de 1.798.989.259 lei, cu titlu de debite restante și, respectiv, 868.707.876 lei, cu titlu de majorări de întârziere aferente.
Referitor la scopul legiuitorului privind constituirea Fondului special al drumurilor publice, astfel cum rezultă el din Legea nr. 118/1996, republicată, instanța de fond a apreciat că s-a urmărit asigurarea, din alte surse, decât cele directe ale bugetului, a completării surselor de finanțare necesare construcției, modernizării, administrării, întreținerii și reparării drumurilor publice, Normele metodologice nr. 4815 din 21 decembrie 1998 și nr. 4566 din 13 decembrie 1998, de aplicare a legii, fiind emise în același spirit și prevăzând că producătorii și importatorii de carburanți auto au obligația de a înscrie în documentele de livrare și în evidențele lor, în mod distinct, carburanții vânduți pentru alimentarea vehiculelor auto care folosesc drumurile publice și cei vânduți pentru folosirea în comun, în scopul desfășurării altor activități.
Astfel, instanța a reținut că este rațional și echitabil ca cel ce folosește carburanții, în alt scop decât pentru deplasarea autovehiculelor pe drumurile publice, să nu fie îndatorat la cota prevăzută de Legea nr. 118/1996, și cum legea nu prevede expres că s-ar aplica cota respectivă și în ipoteza revânzării carburanților, această situație fiind nereglementată, organele de control nu puteau interpreta normele aplicabile extensiv și prin adăugare la lege.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs, recurentul-pârât Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și pentru a fi fost pronunțată cu aplicarea greșită și ignorarea prevederilor cuprinse în Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 118/1996, emise tocmai pentru a face posibilă punerea în executare a legii.
În dezvoltarea motivului de recurs, recurentula a arătat că potrivit reglementărilor legale menționate, rezultă că numai importatorii și producătorii pot deține declarații privind vânzarea fără cotă a combustibililor, că doar aceștia au obligația ținerii evidenței unor astfel de operațiuni, ca și pe cea a constituirii și virării sumelor aferente fondului special. Faptul că reclamanta-intimată s-a asigurat că societățile cărora le-a vândut carburanți, există și le-a și solicitat declarații privind destinația carburanților, este irelevantă și nu este de natură a o exonera de obligația de a plăti cota aferentă Fondului special al drumurilor publice.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivului de recurs invocat, în raport cu probele administrate, ca și cu prevederile legale incidente în cauză, inclusiv ale art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi în continuare expuse.
Rezultă din actele și lucrările dosarului, că intimata-reclamantă nu a folosit cantitatea de carburanți achiziționată direct de la producător, pentru consumul propriu, fiind aprovizionată fără cota Fondului special al drumurilor publice, ci a revândut-o către alți comercianți, obligându-se, însă, la momentul achiziționării, prin declarație dată pe proprie răspundere, că nu va folosi motorina pentru alimentarea autovehiculelor care circulă pe drumurile publice.
Cum Normele metodologice de punere în aplicare a Legii nr. 118/1996, cu nr. 4815/1998 și, respectiv, nr. 15476/1999, în variantele în vigoare la data achizițiilor efectuate de intimata-reclamantă, corespunzător perioadei supuse controlului, respectiv 1 ianuarie 1997 - septembrie 2001, prevedeau expres în art. 2 lit. b), că motorina fără cota Fondului special al drumurilor publice poate fi folosită de cumpărători pentru consum și în scopul desfășurării altor activități, rezultă, astfel cum a fost, de altfel, corect reținut și de instanța de fond, că ipoteza revânzării carburanților nu a fost în mod distinct reglementată.
Ca atare, independent de rațiunile pentru care această ipoteză nu a fost avută în vedere, interpretarea normei legale sus-menționate nu poate fi decât în sensul aplicării ei, numai în raport cu categoriile de contribuabili pe care le prevede în mod expres.
În fine, împrejurarea că începând cu data de 19 septembrie 2001, a intrat în vigoare un amendament la Normele metodologice sus indicate, nr. 3705 din 31 iulie 2001, potrivit cu care nu se mai face nici o distincție între producătorii importatori și persoanele care folosesc carburanții auto în alte scopuri, fiind, astfel, incluși și comercianții care cumpără în scop de revânzare, demonstrează o dată în plus, că anterior acestei date, în lipsa bunei reglementări exprese, organele de control nu erau îndreptățite să efectueze o interpretare extensivă, nesusținută de textele legale aplicabile.
Pentru toate cele sus-arătate și reținând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, recursul de față promovat de recurentul Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței urmează a fi respins ca nefondat, conform art. 312 C. proc. civ., reținându-se că nu există nici alte aspecte de nelegalitate de ordine publică, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, în prezent, Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, împotriva sentinței civile nr. 38 din 30 aprilie 2004 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 decembrie 2004.