Ședințe de judecată: Ianuarie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 2048/2023

Decizia nr. 2048

Şedinţa publică din data de 8 noiembrie 2023

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Este reprezentat de recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 79/07.03.2023 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.

2. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Iaşi

Prin decizia nr. 79/07.03.2023, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a respins, ca neîntemeiată, contestaţia în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 655/14.12.2022 a aceleiaşi instanţe.

3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul A., exprimându-şi nemulţumirea cu privire la modalitatea de soluţionare a litigiului de fond şi cu privire la durata procesului, arătând că instanţa a reţinut eronat obiectul cauzei ca fiind anulare act, iar probatoriul nu a fost administrat adecvat.

4. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin rezoluţie a fost stabilit termen de judecată în cameră de consiliu, fără citare părţi, la data de 08.11.2023.

Recurentul a formulat punct de vedere la raport, prin care a reiterat aspectele învederate în cadrul memoriului de recurs.

5. Apărările formulate în cauză

În cauză nu s-a formulat întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţia României stipulând că mijloacele procesuale de atac ale hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de normele legale, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Totodată, conform art. 508 alin. (4) C. proc. civ., "hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată."

Prin decizia nr. 79/07.03.2023, recurată în prezenta cauză, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a respins, ca neîntemeiată, contestaţia în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 655/14.12.2022 a aceleiaşi instanţe.

Prin decizia nr. 655/14.12.2022, Curtea de Apel Iaşi a admis excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu şi a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 1821 din 11.07.2022 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, decizie pe care a menţinut-o.

Faţă de cele arătate şi de dispoziţiile legale anterior menţionate, se constată că decizia civilă nr. 79/07.03.2023 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, atacată în prezenta cauză, este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă de a fi reformată pe calea recursului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 79 din 7 martie 2023 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 79 din 7 martie 2023 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 noiembrie 2023.