Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei:
I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 22 februarie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A., persoană privată de libertate, în prezent încarcerată în Penitenciarul Giurgiu, a chemat în judecată pe pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor prin care a solicitat obligarea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor să răspundă delictual (art. 1357 C. civ.), respectiv la plata sumei de 400 de milioane de RON cu titlu de daune morale, pentru că ar fi beneficiat de condiţii de cazare necorespunzătoare în care a fost cazat începând cu data de 01.01.2020 - la zi, astfel cum a precizat în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti:
Prin sentinţa civilă nr. 1656 din 05 noiembrie 2021 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti:
Prin decizia civile nr. 1173A din 08 septembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 1656 din 05 noienbrie 2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă.
II. Calea de atac exercitată în cauză:
Împotriva împotriva deciziei civile nr. 1173A din 08 septembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a şi pentru cauze cu minori, a declarat recurs reclamantul A..
Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 28 februarie 2023, sub nr. x/2021, fiind repartizat computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 2.
II.1. Motivele de recurs:
Invocând incidenţa art. 1349 C. civ. coroborat cu art. 252 raportat la art. 253 C. civ., recurentul-reclamant a arătat că Administraţia Naţională a Penitenciarelor nu şi-a recunoscut obligaţiile ce îi revin în calitate de administrator al sistemului penitenciar din România, în temeiul legii.
Totodată, a precizat că hotărârea atacată i-a fost adusă la cunoştinţă la data de 09 februarie 2023, fără a i se comunica mai înainte întâmpinările depuse de intimate-pârâtă.
A menţionat că suprafaţa camerelor din Penitenciarul Galaţi este de aproximativ 24 mp, în care sunt cazaţi 10 persoane privative de libertate, astfel că spaţiul conferit unei persoane este de 2,4 mp, sub 4 mp cât ar fi normal.
A precizat că produsele: 152 kg detergent pardoseală, 200 kg detergent obiecte sanitare, 41 mopuri, 40 mături, 223 kg detartrant, în medie 33 perii wc, în medie 33 coşuri de gunoi, sunt distribuite pe secţie pentru dotarea unui număr de 32 de camere de deţinere şi pentru un efectiv de 320 de persoane privative de libertate, astfel că asigurarea condiţiilor de igienă şi întreţinerea camerelor este aproape imposibil.
Datorită supraaglomerării camerelor, mirosul de încălţăminte face ca aerul să fie irespirabil, există igrasie, mucegai şi insecte, ţinând cont că ferestrele sunt blocate cu gratii de siguranţă din oţel dublate cu o sită metalică ce blochează aerisirea şi opturează vizibilitatea şi iluminatul natural, ce sunt interzise prin lege.
A menţionat că în Penitenciarul Giurgiu a fost supus torturii şi tratamentelor degradante, drept consecinţă a nerespectării condiţiilor de detenţie corespunzătoare impuse de instanţa europeană.
A invocat încălcarea prevederilor art. 11 alin. (5) din Legea nr. 254/2013 privind modul de executare al pedepselor şi al măsurilor privative de libertate dispuse de organele de cercetare judiciară, în cursul procesului penal, cu acordul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
A susţinut că la data de 01 februarie 2020, din dispoziţia Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, în solidar cu Penitenciarul Giurgiu, a fost transferat la o distanţă mai mare de domiciliu şi de familie pentru a fi supus torturii, cu încălcarea art. 3 din Convenţia Europeană şi Carta O.N.U.
A arătat că suprafaţa camerelor de detenţie este de 20 mp, fiind configurate cu un hol la intrare cu lungimea de 1,80 mp şi circa 1,20 mp lăţime; uşa băii situate pe holul camerei este din termopan, baia are lungimea de 1,8 mp şi lăţimea de 2 mp şi delimitează camera de detenţie locuibilă, în care se află recurentul împreună cu alte 3 persoane privative de libertate, suprafaţa sa de 13 mp fiind redusă de spaţiul destinat magaziei de alimente, de cca 0,8 mp, de masa din beton încastrat în perete, cu o lăţime de 0,5 mp şi lungime de cca 3 mp, camera având o lungime de cca 41,1 mp lungime şi cca 3,2 lăţime.
A precizat că suprafaţa camerei de detenţie nu corespunde minimului de 4 mp stabilit prin Ordinul Ministrului nr. 433/C/2010 şi nici prevederilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, în sensul asigurării unui spaţiu mai mare de 4 mp.
A solicitat extinderea cadrului procesual cu introducerea în cauză a Statului Român şi a Penitenciarului Giurgiu în vederea atragerii răspunderii pentru executarea pedepsei la o distanţă mai mare de domiciliul situat în judeţul Galaţi şi pentru neasigurarea condiţiilor de detenţie, conform deciziei europene, fiind încălcate prevederile art. 1 alin. (3), art. 4 şi art. 9 alin. (1) din Anexa nr. 1 la O.M.J. nr. 2772/C/2017, publicat în Monitorul Oficial nr. 822/18.10.2017.
A menţionat că art. 17 alin. (2) Anexa nr. 3 la O.M.J. nr. 2772/C/2017 prevede la fereastra camerei de deţinere amplasarea unor gratii orizontale cu secţiunea dreptunghiulară şi bare verticale din oţel cu secţiune rotundă cu ochiuri vertical de 100 mm şi 300 mm; sita metalică cu ochiuri foarte mici şi dese, care obturează iluminatul natural şi împiedică ventilaţia corespunzătoare, este amplasată cu încălcarea normelor prevăzute de O.M.J. nr. 2772/C/2017 şi a art. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
II.2. Apărările formulate în cauză:
II.2.1. Întâmpinarea:
La data de 30 martie 2023, prin poştă electronică, în termen legal, intimata-pârâtă Adminstraţia Naţională a Penitenciarelor a depus întâmpinare, prin care a invocat, pe cale de excepţie, netimbrarea cererii de recurs, conform dispoziţiilor art. 24 şi art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru şi a dispoziţiilor art. 197 C. proc. civ., precum şi nulitatea cererii de recurs, având în vedere că aceasta nu conţine motivele de fapt şi de drept pe care întemeiază recursul şi nici probele invocate în susţinerea acestuia, invocând incidenţa dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi art. 489 C. proc. civ.
Astfel, în cuprinsul cererii de recurs, recurentul se limitează la reiterarea unor argumente referitoare la condiţiile necorespunzătoare de detenţie evocate pe fondul cauzei, însă cererea de chemare în judecată a reclamantului este neîntemeiată, aşa cum rezultă şi din cuprinsul întâmpinării nr. 39181 din data de 25 iunie 2021, formulată de Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
Cu privire la fondul cauzei, a apreciat că, în mod legal şi temeinic, instanţa de apel a respins apelul formulat de reclamant, ca nefondat, constatând că este corectă statuarea primei instanţe în sensul că în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 1349 din C. civ. în raport de intimata-pârâtă.
Pe cale de consecinţă, a solicitat, în principal, admiterea excepţiile invocate, iar în subsidiar, respingerea cererii recurentului, astfel cum a fost formulată, ca neîntemeiată, cu consecinţa menţinerii ca legală şi temeinică a deciziei atacate.
II.2.2. Răspunsul la întâmpinare:
La data de 12 aprilie 2023, prin poştă, recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă Adminstraţia Naţională a Penitenciarelor, prin care a solicitat respingerea excepţiilor invocate şi admiterea recursului şi obligarea părţii adverse la plata despăgubirilor în cuantum de 400 de milioane RON vechi începând cu data de 01 ianuarie 2020 la zi.
II.3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi:
Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora: "Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtru, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 22 februarie 2021, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ.
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicare şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 24 aprilie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 19 septembrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Analizând recursul în condiţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit căruia în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:
Cu titlu preliminar, în ceea ce priveşte excepţia netimbrării recursului, invocată prin întâmpinare de către intimata-pârâtă Adminstraţia Naţională a Penitenciarelor, se constată că prin rezoluţia de primire a cererii de recurs din data de 06 martie 2023, s-a reţinut că recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, în temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, conform cărora sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, ordinare şi extraordinare, referitoare la stabilirea şi acordarea despăgubirilor civile pentru pretinse încălcări ale drepturilor prevăzute la art. 2 şi 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificată prin Legea nr. 30/1994, cu modificările ulterioare.
Ulterior, prin încheierea de şedinţă din 04 aprilie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca lipsită de obiect, cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de petentul A., în considerarea faptului că recursul declarat în cauză este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.
Faţă de împrejurările relevate, Înalta Curte constată că este nefondată excepţia netimbrării recursului, invocată de către intimata-pârâtă Adminstraţia Naţională a Penitenciarelor.
În considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.
Corelativ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. stabileşte că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ prevede că sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.
Astfel, în raport de dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se impune a se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.
Motivarea recursului înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate, prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.
Aşadar, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.
Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată a cauzei în faţa primei instanţe şi o rejudecare a acestei cauze în apel.
Examinând recursul declarat de reclamant, Înalta Curte reţine că nelegalitatea deciziei atacate a fost susţinută prin prisma art. 1349 C. civ. coroborat cu art. 252 raportat la art. 253 C. civ., în ceea ce priveşte neîndeplinirea de către Administraţia Naţională a Penitenciarelor a obligaţiilor ce îi revin, în temeiul legii, în calitate de administrator al sistemului penitenciar din România, cu trimitere la circumstanţele ce relevă condiţiile de detenţie neadecvate (limitarea spaţiului locuibil, cantitatea insuficientă a materialelor de curăţenie, prezenţa mucegaiului, a igrasiei şi a insectelor, supraaglomerarea camerelor de detenţie, lipsa iluminatului şi a ventilaţiei naturale urmare a instalării unor gratii şi site ce nu corespund normelor legale).
Instanţa de apel, având în vedere faptele care, conform cererii formulate în faţa primei instanţe, ar constitui, în opinia reclamantului, delictul ce ar fundamenta pretenţiile deduse judecăţii, a constatat că este corectă statuarea primei instanţe în sensul că, în cauză, nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 1349 C. civ. în raport de intimata-pârâtă.
Astfel, a apreciat că susţinerile făcute prin cererea de chemare în judecată cu privire la condiţiile de detenţie din penitenciare, din perspectiva supraaglomerării acestora ori a relelor tratamente au fost de ordin general, nefiind invocate condiţii speciale care să se circumscrie situaţiei personale a reclamantului şi care să implice acţiunea ori inacţiunea Adminstraţia Naţională a Penitenciarelor în aplicarea normelor legale incidente în materia executării pedepselor privative de libertate, conform prerogativelor sale precizate prin H.G. nr. 756/2016 privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, cu modificările şi completările ulterioare.
Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor imputate instanţei de apel, cu referire la raţionamentul expus de aceasta în justificarea soluţiei adoptate, respectiv o minimă argumentare a criticii în drept.
Înalta Curte apreciază că, în speţă, controlul judiciar nu se poate realiza, în contextul în care recurentul-reclamant nu a adus critici de nelegalitate punctuale ale deciziei atacate şi nu a argumentat în ce constă în mod real încălcarea dispoziţiilor din dreptul material prin care este reglementată instituţia răpunderii civile delictuale, iar trimiterea pur formală la dispoziţiile legale pretins a fi fost aplicate eronat de instanţa care a pronunţat decizia recurată nu este suficientă pentru a considera îndeplinită condiţia prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., şi anume ca motivul de recurs invocat să fi fost dezvoltat.
Prin reproducerea stării de fapt şi a nemulţumirii cu privire la condiţiile improprii de detenţie, recurentul-reclamant tinde la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu structura recursului, în cadrul căruia nu se verifică temeinicia şi elementele de fapt ale cauzei, ci corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită definitiv de instanţa de apel.
Critica ce reclamă necomunicarea întâmpinărilor depuse de intimata-pârâtă nu configurează conţinutul unor neregularităţi procedurale evidente, dar şi esenţiale în raport cu judecata anterioară, care să conducă la nulitatea hotărârii atacate, câtă vreme această chestiune nu a fost invocată pe calea apelului sau la primul termen la care s-a produs neregularitatea învederată, ci pentru prima oară în faţa instanţei de control judiciar.
În virtutea principiului non omisso medio, în recurs nu se pot formula critici, decât cu privire la soluţia pronunţată de instanţa de apel şi la aspectele criticate prin apel şi analizate de instanţă.
De asemenea, simpla enumerare în cuprinsul cererii de recurs a dispoziţiilor legale naţionale şi a celor din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului incidente în cauză, fără a se arăta în ce constă critica de nelegalitate adusă modului în care instanţa de apel a pronunţat hotărârea atacată în prezenta cauză, face imposibilă încadrarea acestor susţineri într-unul din motivele de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de lege, ceea ce echivalează cu o nemotivare a recursului.
În acest sens, se reţine că, în cererea de recurs, recurentul-reclamant a invocat încălcarea prevederilor art. 11 alin. (5) din Legea nr. 254/2013 privind modul de executare al pedepselor şi al măsurilor privative de libertate, a Ordinului Ministerului Justiţiei nr. 433/C/010 pentru aprobarea Normelor minime obligatorii privind condiţiile de cazare a persoanelor privative de libertate, a art. 1 alin. (3), art. 4 şi art. 9 alin. (1) din Anexa nr. 1 la O.M.J. nr. 2772/C/2017, a art. 17 alin. (2) din Anexa nr. 3 la O.M.J. nr. 2772/C/2017, a dispoziţiilor art. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie, în sensul că a fost transferat la o distanţă mai mare de domiciliu şi de familie pentru a fi supus torturii, nu i-a fost asigurat un spaţiu vital de minim 4 mp, amplasarea la fereastra camerei de deţinere a unor gratii şi a unei site, care nu respectă normele legale, obturând iluminatul natural şi împiedicând ventilaţia corespunzătoare.
În contextul expus, verificarea aspectelor invocate de parte în susţinerea condiţiilor inadecvate de executare a pedepsei privative de libertate este incompatibilă în faza recursului, întrucât pune în discuţie împrejurări ce ţin de fondul cauzei, de situaţia de fapt existentă în cauză, recurentul-reclamant tinzând să dovedească netemeiniciei deciziei recurate.
Înalta Curte reiterează observaţia că stabilirea situaţiei de fapt, pe baza probelor administrate de instanţele de fond, este atributul exclusiv al acestora, instanţei de recurs nefiindu-i permisă o cenzură de temeinicie a hotărârii atacate, nici modificarea situaţiei de fapt şi nici reaprecierea probatoriului cauzei.
Readucând în discuţie caracterul extraordinar al căii de atac a recursului, ce poate fi exercitată doar pentru motivele de nelegalitate expres şi limitativ indicate de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa de apel, în legătură cu aspectele care se circumscriu obligaţiei generale a statului de a asigura oricărui deţinut condiţii adecvate de detenţie, a avut în vedere jurisprudenţa Curţii Europeane a Drepturilor Omului, prin s-a pronunţat, deja, asupra condiţiilor de detenţie existente în penitenciarele din România, constatând încălcarea de către Statul Român a prevederilor art. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, reţinându-se, în principal, supraaglomerarea locurilor de detenţie (Karalevicius împotriva Lituaniei, nr. 53.254/99, 7 aprilie 2005 citată în hotărârea din 11 octombrie 2011, în cauza Fane Ciobanu împotriva României, hotărârea din 24 iulie 2012 în cauza Iacov Stanciu împotriva României, Kudla împotriva Poloniei (MC), nr. 30.210/96, pct. 92-94, CEDO 2000-XI).
Instanţa de apel a mai reţinut că nu poate fi stabilit caracterul licit al faptelor invocate decât în concret prin raportare la modalitatea prin care persoana juridică chemată în judecată a fost implicată în crearea ori menţinerea condiţiilor de detenţie necorespunzătoare exigenţelor Curţii Europeane a Drepturilor Omului, reclamantului-apelant revenindu-i obligaţia de a proba, faţă de temeiul juridic invocat (ţinând seama tocmai de caracterul subiectiv al răspunderii civile), implicarea culpabilă a acesteia în acţiunea pretins ilicită.
Or, Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor îi revine un rol secundar, care constă în aplicarea dispoziţiilor cu caracter normativ şi în gestionarea resurselor financiare care sunt puse la dispoziţie în cadrul politicii financiare a Statului Român, iar în acest sens s-a pronunţat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului care a făcut trimitere la dispoziţiile art. 46 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului ce impun statului printr-o obligaţie legală de a aplica măsurile generale şi/sau individuale corespunzătoare pentru a garanta dreptul persoanelor aflate în detenţie şi drepturile cuvenite.
Înalta Curte constată că solicitarea recurentului privind extinderea cadrului procesual subiectiv prin introducerea în cauză a Statului Român şi a Penitenciarului Girugiu în vederea atragerii răspunderii pentru neasigurarea condiţiilor de detenţie, echivalează cu o nouă cerere formulată direct în calea de atac a recursului şi nicidecum cu o critică vizând hotărârea pronunţată în apel, prohibită de dispoziţiile art. 478 raportat la art. 494 C. proc. civ.
În consecinţă, având în vedere că recurentul-reclamant nu s-a conformat exigenţelor cerute de legiuitor în sensul de a formula critici apte să permită încadrarea lor în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., rezumându-se la a relua situaţia de fapt ce a generat prezentul litigiu, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 489 alin. (2) raportat la art. 486 alin. (3) C. proc. civ., va constata nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1173A din 08 septembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În conformitate cu art. 4 alin. (1) teza finală coroborat cu art. 2 alin. (1) pct. 2 lit. f) din Protocolul privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaţilor pentru prestarea, în cadrul sistemului de ajutor public judiciar, a serviciilor de asistenţă judiciară, încheiat între Ministerul Justiţiei, sub nr. x/17.06.2022, şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, sub nr. x/17.06.2022, va stabili onorariul cuvenit avocatului desemnat din oficiu, domnul B., la suma de 680 RON, care urmează a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1173A din 08 septembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Stabileşte onorariul cuvenit avocatului desemnat din oficiu, domnul B., la suma de 680 RON, care urmează a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 noiembrie 2023.