Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 22 octombrie 2002, reclamantul D.Ș. a solicitat anularea H.G. nr. 855/2002.
În motivarea acțiunii, reclamantul arată că hotărârea contestată este nelegală, deoarece terenul supus concesionării, nu este domeniu public, statul nedeținând vreun titlu valabil pentru el și nici nu este de utilitate publică, pentru o parte din acest teren, reclamantul deținând acte de proprietate.
Ministerul Apelor și Protecției Mediului a formulat cerere de intervenție în interesul Guvernului, prin care solicită ca acțiunea să fie respinsă, ca neîntemeiată, pentru că hotărârea atacată este legală.
Ministerul Finanțelor Publice a formulat cerere de intervenție în interes propriu, susținând că are calitatea și interesul să introducă o astfel de cerere, pentru că terenul ce urmează să fie concesionat, este un bun aparținând domeniului public.
S-au încuviințat în principiu, cele două cereri de intervenție, la termenele de judecată din 27 noiembrie 2002, respectiv din 26 februarie 2003.
Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care a solicitat ca acțiunea să fie respinsă, ca neîntemeiată, deoarece hotărârea a fost emisă în temeiul prevederilor art. 107 din Constituție, ale art. 5 și 8 din Legea nr. 219/1998 și ale art. 33 alin. (1) din Legea nr. 107/1996.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 475 din 9 aprilie 2003, a respins acțiunea, ca neîntemeiată și a admis cele două cereri de intervenție.
Instanța reține, în motivarea sentinței, că prin Decretul Consiliului de Stat nr. 143/1989, s-a aprobat obiectivul de investiții „Acumulare Lac Văcărești”, iar terenurile aferente realizării acestei investiții, au fost scoase din circuitul civil și trecute în proprietatea statului, pentru cauză de utilitate publică, cu acordarea de despăgubiri, foștilor proprietari.
Mai reține că apărările reclamantului privitoare la nevalabilitatea Decretului nr. 143/1989, nu pot fi analizate pe calea contenciosului administrativ, ci numai pe calea dreptului comun, printr-o acțiune în revendicare ori pe calea prevăzută de Legea nr. 10/2001.
Reclamantul a declarat recurs împotriva sentinței, susținând că instanța nu a reținut că are un interes legitim, și anume, acela de a fi repus în posesie cu terenul pentru care deține acte de proprietate și că prin H.G. nr. 855/2002 este vătămat în dreptul său de proprietate, terenul în discuție fiind preluat de stat, fără un titlu valabil.
Menționează că Decretul nr. 143/1988, invocat ca titlu legal pentru acest teren, nu există, pentru că nu a fost semnat, publicat și comunicat și că instanța trebuia să cerceteze toate aspectele legate de cauză, spre a afla adevărul, și anume, că are un drept ce i-a fost vătămat prin emiterea hotărârii contestate.
Guvernul României a formulat întâmpinare la cererea de recurs, prin care solicită ca recursul să fie respins, pentru că instanța a apreciat corect că reclamantul nu are vătămat un drept recunoscut de lege, că actul administrativ atacat este legal din punct de vedere al legalității cenzurabile pe calea contenciosului administrativ, că reclamantul nu deține nici un titlu care să fie preferabil titlului statului și că terenul a fost concesionat, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 219/1998 și ale Legii nr. 107/1996.
Arată că statul are un drept de proprietate asupra terenurilor ce alcătuiesc obiectivul de investiții „Acumulare Lac Văcărești”, drept care nu a încetat niciodată, dar n-a încetat nici caracterul de utilitate publică a acestuia.
Analizând motivele de recurs invocate de recurentul-reclamant, apărările intimatului-pârât, materialul probator aflat la dosar și dispozițiile legale aplicabile în cauză, instanța reține că sentința atacată cu recurs este legală și temeinică, pentru considerentele ce se vor menționa în continuare.
Prin H.G. nr. 855/2002 s-a aprobat concesionarea bunurilor ce alcătuiesc obiectivul de investiții „Acumulare Lac Văcărești”, de către Ministerul Apelor și Protecției Mediului, prin licitație publică deschisă cu preselecție.
Intimatul-pârât susține că statul deține acest teren cu titlu legal, și anume, în baza Decretului nr. 143/1988 și a H.G. nr. 556/1990, pe când recurentul pretinde că nu a pierdut dreptul asupra terenului pe care l-a avut în proprietate și posesie, până când a fost deposedat nelegal de el.
Instanța de fond a reținut că în baza Decretului nr. 143/1988, terenul respectiv a trecut în domeniul public al statului, fiind afectat de o cauză de utilitate publică, și putând fi, astfel, concesionat de către administratorul său, iar nevalabilitatea acestui decret poate fi invocată pe calea dreptului comun, nu pe calea contenciosului administrativ.
În cauza de față se invocă titluri valabile, de către cele două părți, dar instanța de contencios administrativ este învestită cu cererea de anulare a H.G. nr. 855/2002, pe care trebuie să o verifice dacă este emisă cu respectarea dispozițiilor legale.
Compararea titlurilor pretinse de părți nu se poate face pe calea contenciosului administrativ, excedând competenței instanțelor de contencios administrativ, ci pe calea dreptului comun, așa cum corect a reținut și instanța de fond.
Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ (aplicabil în cauza de față), a prevăzut că „orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități publice de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanței judecătorești competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei ce i-a fost cauzată”.
Cum recurentul nu se mai află în posesia bunului pretins de peste 15 ani, și anume, de când a fost trecut în domeniul public al statului, în baza Decretului Consiliului de Stat nr. 143/1988, iar pe de altă parte, acest decret se invocă drept titlu legal în favoarea statului, de către intimatul-pârât și intimații-intervenienți, se reține că recurentul nu poate face dovada că are în prezent un drept recunoscut de lege care să-i fi fost vătămat prin emiterea H.G. nr. 855/2002, dar nici un interes legitim, în sensul prevederilor art. 48 alin. (1) din Constituția României, revizuită prin Legea nr. 429/2003.
Se reține și că, în calitate de deținător actual al bunului, statul, prin autoritățile administrative abilitate legal, poate hotărî asupra modului de folosire a terenului respectiv, ceea ce a și făcut prin hotărârea contestată, prin care s-a dispus scoaterea la licitație a acestuia, în vederea concesionării.
Nu se constată că nu s-ar fi respectat dispozițiile legale în emiterea hotărârii și nici nelegalitatea măsurii concesionării, pentru ca din aceste motive să se poată dispune anularea hotărârii Guvernului.
Pentru considerentele arătate mai sus, în temeiul art. 14 din Legea nr. 29/1990 și art. 312 C. proc. civ., se va respinge recursul, ca nefondat, reținându-se că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de D.Ș. împotriva sentinței civile nr. 475 din 9 aprilie 2003, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2005.