Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea pronunțată la 23 iunie 2004, în dosarul nr. 1273/2004, aflat pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, având ca obiect anularea deciziei nr. 105 din 21 aprilie 2004, emisă de Ministerul Finanțelor, s-a respins excepția de inadmisibilitate a cererii reclamantei SC T.E. SRL, de sesizare a Curții Constituționale.
În baza art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată în 1997, cu modificările și completările ulterioare, s-a dispus sesizarea Curții Constituționale, în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 pct. A lit. b) din O.U.G. nr. 17/2000 și art. 9 alin. (1) lit. e) din Legea 345/2002, invocată de reclamant.
În baza art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, s-a suspendat judecarea cauzei, până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.
Pentru a dispune astfel, instanța de contencios a opinat că dispozițiile art. 6 pct. A lit. b) din O.U.G. nr. 17/2000 și art. 9 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 345/2002, nu contravin dispozițiilor constituționale.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs, Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, susținând că prevederile criticate de reclamant, ca fiind neconstituționale, fac parte din O.U.G. nr. 17/2000 privind T.V.A. și respectiv, Legea nr. 345/2002, acte normative abrogate la momentul sesizării Curții Constituționale, nefiind, astfel, întrunite condițiile prevăzute de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
Având în vedere că între timp, Curtea Constituțională s-a pronunțat, respingând excepția de neconstituționalitate, conform Deciziei nr. 522 din 9 noiembrie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să respingă recursul, ca rămas fără obiect, reținând că motivele de recurs invocate în raport cu încheierea instanței de fond, de sesizare a Curții Constituționale, nu mai pot fi analizate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, împotriva încheierii din 23 iunie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca rămas fără obiect.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2005.