Şedinţa publică din data de 26 septembrie 2023
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin, secţia I civilă, la 23.12.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. a chemat în judecată pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Caraş-Severin, cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând, ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâţilor să calculeze şi să plătească indemnizaţia egală cu 7 indemnizaţii de încadrare lunare brute, în temeiul dispoziţiilor art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, actualizarea cu indicele de inflaţie şi plata dobânzii legale de la data naşterii dreptului până la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 2 şi 27 din O.U.G. nr. 137/2000, art. 20 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene coroborate cu art. 3 al Directivei 2000/78/CE şi Protocolul 12 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Pârâtul Tribunalul Caraş-Severin a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Caraş-Severin, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, respectiv excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune. Totodată, pârâtul Ministerul Justiţiei a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.
Prin sentinţa civilă nr. 289 din 21 martie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Caraş-Severin, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de pârâtul Tribunalul Caraş-Severin, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de trimitere a reţinut că dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., deşi formal indicate a reglementa o competenţă facultativă, în realitate, reglementează o competenţă teritorială de ordine publică, în sensul art. 130 alin. (2) C. proc. civ., interzicând sesizarea unei anumite instanţe în considerarea calităţii reclamantului sau a pârâtului, instanţa de judecată având obligaţia de a invoca incidenţa acestor dispoziţii legale chiar şi din oficiu, potrivit art. 131 raportat la art. 247 C. proc. civ.
Reţinând că Tribunalul Caraş-Severin are calitatea de pârât în cauză, în temeiul dispoziţiilor art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ. şi cu respectarea Deciziei nr. 290/2018 pronunţată de Curtea Constituţională a României, a conchis că nu este competentă teritorial să soluţioneze cauza.
Prin urmare, a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei unei instanţe judecătoreşti de acelaşi grad, aflată în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află pârâtul Tribunalul Caraş-Severin, respectiv Tribunalului Gorj, din circumscripţia Curţii de Apel Craiova.
Ca urmare a declinării competenţei, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, la 25.04.2023, sub acelaşi număr de dosar.
Învestit prin declinare, Tribunalul Gorj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa nr. 781/2023 din 15 iunie 2023, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraş-Severin, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de conflict, după evocarea dispoziţiilor art. 231, art. 266, respectiv art. 269 alin. (1) Codul muncii a reţinut că litigiul pendinte este unul în materia conflictelor de muncă, având ca obiect un drept rezultat din raportul de muncă pe care reclamanta, în calitate de judecător, l-a avut cu angajatorul Tribunalul Caraş-Severin, fiind astfel incidente normele care reglementează jurisdicţia muncii.
Faţă de dispoziţiile art. 269 alin. (2) Codul muncii, a subliniat că, în cauză, competenţa materială şi teritorială de soluţionare a cauzei aparţine tribunalului în a cărei circumscripţie reclamanta îşi are domiciliul, respectiv Tribunalul Caraş-Severin.
Raportându-se la prevederile art. 127 alin. (1), (2) şi (2)1 din C. proc. civ., astfel cum acesta a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, instanţa de conflict a reţinut că reclamanta nu îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să soluţioneze cauza sau la instanţa superioară acesteia, precum şi faptul că acţiunea a fost introdusă împotriva instanţei căreia i-ar reveni, în mod obişnuit, competenţa soluţionării în fond a cererii, Tribunalul Caraş-Severin, împrejurări faţă de care a concluzionat că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 127 alin. (2)1 raportat la art. 127 alin. (2) C. proc. civ.
A mai arătat că, astfel cum a reţinut şi Curtea Constituţională a României în paragraful 47 al Deciziei nr. 290/2018, norma reglementează un drept de opţiune al reclamantului care are posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată împotriva unei instanţe de judecată, fie chiar la instanţa respectivă, aplicând regula de drept comun, fie la o altă instanţă de acelaşi grad din raza unei curţi de apel învecinate.
A apreciat că, de vreme ce dispoziţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sunt de ordine privată, competenţa teritorială fiind alternativă, reclamanta a avut posibilitatea să aleagă între instanţa de la domiciliu şi un tribunal din circumscripţia unei curţi de apel învecinate cu Curtea de Apel Timişoara, iar odată ce aceasta şi-a manifestat opţiunea de a introduce acţiunea la Tribunalul Caraş-Severin, acesta a devenit competent teritorial să soluţioneze pricina, instanţa astfel învestită neavând dreptul de a cenzura procedural, din oficiu, acest drept de opţiune.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la 10.07.2023, sub numărul x/2022.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Caraş-Severin competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.
Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Tribunalul Caraş-Severin şi Tribunalul Gorj - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine cu titlu prealabil că, în prezenta cauză, este aplicabil C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acţiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.
De asemenea, instanţa supremă reţine că reclamanta, fost judecător în cadrul Tribunalului Caraş-Severin, a învestit această instanţă cu o acţiune întemeiată pe obligaţia de a face, având ca obiect drepturi salariale, solicitând obligarea pârâtei la calcularea şi plata indemnizaţiei egale cu 7 indemnizaţii de încadrare lunare brute, în temeiul dispoziţiilor art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, actualizarea cu indicele de inflaţie şi plata dobânzii legale de la data naşterii dreptului până la data plăţii efective.
Prin urmare, reclamanta, judecător, eliberat din funcţie, prin pensionare în luna martie 2015, la data introducerii acţiunii, a învestit Tribunalul Caraş-Severin cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă, pârât fiind Tribunalul Caraş-Severin.
Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum acesta a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi text legal, "În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.".
Totodată, conform art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ., "Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.".
În speţă, reclamanta, cu domiciliul în localitatea Reşiţa, judeţul Caraş-Severin, a fost judecător în cadrul Tribunalului Caraş-Severin, fiind eliberată din funcţie în luna martie 2015, ca urmare a pensionării. Aşadar, competenţa materială şi teritorială de soluţionare a cauzei aparţine, potrivit art. 208 şi art. 210 din Legea nr. 62/2011, tribunalului în a cărui circumscripţie reclamanta îşi are domiciliul, respectiv Tribunalului Caraş-Severin.
Dispoziţiile imperative ale art. 127 alin. (1) coroborate cu cele de la art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ. sunt incidente exclusiv în acele ipoteze în care reclamant este un judecător activ ce îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă a soluţiona pricina potrivit legii, sau la o instanţă superioară acesteia, fie reclamant este chiar instanţa de judecată învestită cu soluţionarea cauzei. Finalitatea urmărită de legiuitor a fost aceea de a păstra aparenţa de imparţialitate obiectivă a instanţei de judecată. Pentru pârâtul chemat în judecată, această aparenţă de imparţialitate ar fi iluzorie în măsura în care acesta ar constata că urmează a se judeca în contradictoriu, în primă instanţă sau în căile de atac, fie cu un judecător care activează în cadrul instanţei care judecă una din etapele procesului (fond, apel sau recurs), fie cu însăşi instanţa care judecă procesul într-una din etapele sale (fond, apel sau recurs).
Aşadar, având în vedere că reclamanta nu îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să soluţioneze cauza sau la instanţa superioară acesteia, în speţă, nu sunt incidente dispoziţiile alin. (1) ale art. 127 C. proc. civ., ci cele ale alin. (2) coroborate cu cele de la alin. (2)1 ale aceluiaşi articol, întrucât cererea a fost introdusă împotriva instanţei căreia i-ar reveni, în mod obişnuit, competenţa soluţionării în fond a cererii, Tribunalul Caraş-Severin.
Prin urmare, atunci când reclamantul nu este nici judecător în funcţie şi nici o instanţă de judecată, nu sunt incidente dispoziţiile imperative ale art. 127 alin. (1) C. proc. civ. ci cele dispozitive ale art. 127 alin. (2) C. proc. civ.
Potrivit art. 127 alin. (2) C. proc. civ., reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.
Însă, aşa cum a reţinut şi instanţa de contencios constituţional în paragraful 47 al deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, «legiuitorul a prevăzut, în ipoteza alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul acordat de lege.».
Se deduce, astfel, că norma reglementează un drept de opţiune al reclamantului care are posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată împotriva unei instanţe de judecată, fie chiar la instanţa respectivă (aplicând regula generală în materie de competenţă), fie la o altă instanţă de acelaşi grad din raza unei curţi de apel învecinate. Aşadar, în această situaţie, legea lasă la aprecierea reclamantului un drept de a alege în a se judeca:
- fie la o instanţă de acelaşi grad din circumscripţia unei curţi de apel învecinate, atunci când apreciază că acea calitate a pârâtului (judecător sau instanţă de judecată) ar putea împieta asupra impariţalităţii completului de judecată învestit;
- fie să sesizeze chiar instanţa competentă potrivit legii, atunci când are încredere în obiectivitatea şi imparţialitatea judecătorilor ce activează la această instanţă şi când apreciază că simpla calitate de judecător sau de instanţă de judecată a pârâtului nu va avea nici o influenţă asupra completului de judecată care va soluţiona litigiul.
În speţă, reclamanta a învestit cu soluţionarea litigiului Tribunalul Caraş-Severin, instanţă competentă potrivit dispoziţiilor art. 208 şi art. 210 din Legea nr. 62/2011, chiar dacă, în acord cu dispoziţiile art. 127 alin. (2) coroborate cu cele de la alin. (21), reclamanta avea posibilitatea de a introduce cererea la o instanţă competentă din circumscripţia unei curţi de apel învecinate Curţii de Apel Timişoara, cum este Tribunalul Gorj care se regăseşte în raza teritorială a Curţii de Apel Craiova, curte de apel învecinată Curţii de Apel Timişoara.
Aşa fiind, instanţa supremă constată că reclamanta şi-a manifestat opţiunea, în condiţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., determinând astfel competenţa teritorială în soluţionarea cererii de chemare în judecată în favoarea instanţei sesizate - Tribunalul Caraş-Severin.
Dispoziţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sunt norme dispozitive de ordine privată. Aşadar, dreptul de opţiune aparţine în mod exclusiv părţii reclamante, ceea ce înseamnă că, odată ce reclamanta şi-a manifestat opţiunea de a introduce acţiunea la Tribunalul Caraş-Severin (chiar dacă pârât în cauză este chiar Tribunalul Caraş-Severin), această instanţă a devenit competentă teritorial să soluţioneze pricina, instanţa astfel învestită neavând dreptul de a cenzura procedural, din oficiu, acest drept de opţiune.
Pentru aceste considerente, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraş-Severin.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraş-Severin.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 septembrie 2023.