Ședințe de judecată: Iunie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 1863/2022

Decizia nr. 1863

Şedinţa publică din data de 29 martie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX- a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D., E. au chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor solicitând anularea deciziilor nr. 1160/11.09.2019, nr. 21247/18.09.2019, nr. 21161/11.09.2019, nr. 21246/18.09.2019 şi nr. 21163/11.09.2019 prin care le-a fost admisă în parte cererea de despăgubire, reprezentând daune morale de pe urma decesului tatălui acestor şi obligarea FGA la plata sumei totale de 1.000.000 RON daune morale, câte 200.000 RON pentru fiecare.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 156 din 09 martie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte contestaţia formulată de reclamanţi, a anulat în parte Deciziile nr. 1160/11.09.2019, nr. 21247/18.09.2019, nr. 21161/11.09.2019, nr. 21246/18.09.2019 şi nr. 21163/11.09.2019 exclusiv sub aspectul cuantumului despăgubirilor morale acordate reclamanţilor şi a stabilit cuantumul despăgubirilor morale cuvenite reclamanţilor la suma de 31.518 RON şi obligă pârâtul la plata către aceştia a diferenţei de despăgubire în cuantum de 9578 RON pentru fiecare reclamant.

A menţinut în rest decizia contestată.

3. Recursurile exercitate în cauză

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii A., B., C., D., E. şi pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a arătat că instanţa de fond a soluţionat cauza cu încălcarea prevederilor art. 2 alin. (1) şi (3) şi 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, ale art. 21 din Norma ASF 16/2015, precum şi ale art. 49 lit. d) din Ordinul CSA 14/2011.

Recurentul - pârât a susuţinut că Fondul protejează creditorii de asigurări de consecinţele insolvenţei şi nu se substituie asigurătorilor, obligaţiile fondului fiind obligaţii proprii, noi, si nu o continuare/preluare a obligaţiilor asigurătorilor faliţi, aceste obligaţii fiind limitate atât în timp - la falimentul unui asigurator cat si ca plafon de garantare.

De asemenea, dreptul de apreciere de care dispune recurentul - pârât nu a fost exercitat discreţionar sau prin abuz/exces de putere, ci în baza unor reguli clare şi concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigura respectarea unui tratament egal şi nediscriminatoriu faţă de oricare victimă a accidentelor rutiere.

Daunele morale acordate intimatei sunt în conformitate cu rolul Fondului de Garantare a Asiguraţilor, fiind date în conformitate cu media stabilita în Ghidul F.P.V.S. pentru despăgubirile acordate de instanţele judecătoreşti în astfel de cazuri- în lipsa criteriilor şi limitelor legale de stabilire a cuantumului daunelor morale;

Recurentul - pârât a mai arătat că principiul reparării integrale este inaplicabil în cazul F.G.A., de vreme ce exista o limită clară de acordare a despăgubirii pe un creditor de asigurare, iar aceasta este în limita fixata de lege 450.000 RON, mult inferioara limitei răspunderii unui asigurător.

Nu este reţinută nicio motivare care să permită să se constate ca instanţa a avut în vedere aplicarea principiului acordării unei despăgubiri echitabile si evitarea îmbogăţirii fără justa cauza, precum si pe cel al proporţionalităţii dintre prejudiciul suferit si suma acordată cu titlu de despăgubire, astfel cum a stabilit jurisprudenţa Î.C.C.J. în ceea ce priveşte soluţionarea cererilor privind despăgubirile morale.

În motivarea căii de atac exercitate, recurenţii - reclamanţi au arătat că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea normelor de drept material ce reglementează răspunderea civilă delictuală, formele şi întinderea reparaţiei prejudiciului, în special, prevederile legale ce reglementează, cu titlu de principiu, repararea integrală a prejudiciului.

Nici FGA şi nici instanţa de judecată nu s-au raportat la o hotărâre jurisprudenţială care corespundea cel mai bine particularităţilor situaţiei faptice, respect cea pronunţată de o instanţă de judecată tocmai în speţa dedusă analizei deciziei FGA, în cadrul dosarului x/2014

Astfel, este lipsit de orice logică ca atât FGA, cât şi instanţa de judecată să aibă în vedere o culegere de practică judiciară(Ghidul FPVS) în locul unei practici judiciare adaptate cauzei de faţă, respectiv sentinţa nr. 2927/154.11.2016 pronunţată în dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Ilfov.

Cuantumul despăgubirii fixat de Tribunalul Ilfov este de aproape 10 ori mai mare decât cel stabilit prin decizia FGA şi de aproximativ 7 ori mai mare decât cel stabilit de către Curtea de Apel Bucureşti, împrejurare de naturä a ridica un serios semn de întrebare asupra criteriilor avute în vedere de FGA în luarea deciziei contestate, dat fiind că instanţele de judecată folosesc aproape aceleaşi criterii.

Astfel, instanta de fond s-a raportat la un salariul mediu aferent anului 2008, de 1.751 RON în timp ce, la data când despăgubirea ar putea deveni efectivă, salariul mediu pe economie este de 5.163 RON.

În realitate, salariul mediu pe economie a suferit o creştere importantă în intervalul 2008 - 2019/2020, data când despăgubirea va deveni efectivä.

Asadar, interpretand eronat norma de drept material reprezentată de prevederile art. 1386 alin. (2) C. civ., instanţa de fond a pronunţat o soluţie greşită menită să încalce un principiu important de drept în materia răspunderii civile delictuale, edictat de legiuitor prin intermediul prevederilor art. 1385 alin. (1) teza I C. civ.: "Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel".

Recurenţii - reclamanţi au apreciat că raportarea, în vederea stabilirii cuantumului deespăgubirilor doar la Ghidul FPVS, prin ignorarea particularităţilor cauzei, suferinţei prezumate ca urmare a decesului tatălui lor, este nelegală câtă vreme acesta are un rol consultativ în procedura administrativă amiabilă şi nicidecum caracter normativ.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat respingerea recursului declarat de recurenţii - reclamanti.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate, urmând a fi grupate criticile comune şi soluţionate unitar, în măsura în care constatarea legalităţii hotărârii primei instanţe în ceea ce priveşte individualizarea cuantumului despăgubirilor, exclude în mod logic argumentele contrare susţinute de ambele părţi prin motivele de recurs.

Argumente de fapt relevante

La data de 25.09.2008 a avut loc un accident rutier, produs din culpa comună a conducătorilor autoturismelor cu nr. de înmatriculare x şi RJS 60 VH, tatăl reclamanţilor fiind pasager în primul autoturism, acesta decedând în urma rănilor produse.

Şoferul autoturismului cu nr. x era asigurat RCA la S.C. F. S.A., cu poliţa nr. x.

Anterior sesizării pârâtei FGA cu cerere de plată, reclamanţii au chemat în judecată pe pârâta F. S.A., solicitând obligarea acesteia la plata despăgubirilor morale, cererea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, în dosar nr. x/2014.

Prin sentinţa civilă nr. 2927/15.11.2016 a Tribunalului Ilfov a fost admisă în parte cererea, asiguratorul RCA fiind obligat de instanţă la plata către reclamanţi a sumei de 200.000 RON daune morale, pentru fiecare reclamant în parte.

Această sentinţă nu a rămas însă definitivă, deoarece apelul formulat de societatea de asigurare a fost suspendat în baza Legii nr. 85/2014, societatea intrând în procedura falimentului.

Pe cale de consecinţă, reclamanţii au formulat cerere de plată adresată pârâtului FGA, solicitând în temeiul Legii nr. 213/2015 plata de despăgubiri în cuantum de 200.000 RON fiecare, cererea fiind soluţionată prin deciziile nr. 1160/11.09.2019, nr. 21247/18.09.2019, nr. 21161/11.09.2019, nr. 21246/18.09.2019 şi nr. 21163/11.09.2019, în sensul acordării unor despăgubiri în cuantum de 21.940 RON/fiecare reclamant.

Prin sentinţa recurată, Curtea de Apel Bucureşti a anulat în parte deciziile emise de FGA exclusiv sub aspectul cuantumului despăgubirilor morale acordate reclamanţilor şi a stabilit cuantumul despăgubirilor morale cuvenite reclamanţilor la suma de 31.518 RON, obligând pârâtul la plata către aceştia a diferenţei de despăgubire în cuantum de 9578 RON pentru fiecare reclamant.

În susţinerea ambelor recursuri au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cărora, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este corectă.

De principiu, cuantumul despăgubirilor morale stabilit de prima instanţă, conform circumstanţelor particulare, reprezintă o chestiune ce ţine de temeinicia hotărârii şi nu de nelegalitate şi este necenzurabilă pe calea de atac a recursului.

Cu toate acestea, analizând recursul din perspectiva normelor de drept apreciate a fi fost încălcate, Înalta Curte reţine că rolul Fondului, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, este acela de protejare a creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător, acesta garantând, potrivit art. 2 alin. (3) din lege, plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în lege şi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii, potrivit art. 5 din lege.

În ceea ce priveşte cuantificarea şi acordarea daunelor morale solicitate de creditorii de asigurare este important a se reţine, că fiecare cauză comportă particularităţile sale din perspectiva gradului de severitate al atingerilor aduse drepturilor nepatrimoniale protejate de lege şi de aceea nu poate fi stabilit un cuantum fix, general valabil pentru orice situaţie în care sunt vătămate drepturile cu conţinut nepatrimonial.

Întinderea prejudiciului cauzat prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale nu poate fi cuantificat potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcţie de împrejurările concrete ale speţei, instanţa acordă despăgubiri apte să constituie o indemnizaţie pentru satisfacţie echitabilă. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil a fi echivalate material.

Aşadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenţia însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora este diferit de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

În speţă, prima instanţă a făcut o corectă apreciere a cuantumului lor, în raport de circumstanţele particulare ale cauzei.

În literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească, s-a reţinut constant că, în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecinţele negative suferite de victima accidentului, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională.

Recurentul-pârât a contestat despăgubirile stabilite de instanţă pentru prejudiciul moral, invocând faptul că pentru situaţiile în care despăgubirile sunt solicitate ca urmare a unui deces, la stabilirea despăgubirilor sunt avute în vedere valorile medii precizate în Ghidul F.P.V.S., raportat la gradul de rudenie al petenţilor cu persoana decedată.

Înalta Curte reţine că nu reprezintă o încălcare sau aplicare greşită a normelor de drept material împrejurarea că instanţa de fond, deşi a constatat că pârâtul FGA s-a raportat la un criteriu obiectiv şi rezonabil, Ghidul FPVS, a considerat că pentru stabilirea despăgubirilor în cauză poate fi avut în vedere un nivel mediu al despăgubirilor calculat la valoarea a 36 de salarii medii pe economie.

Înalta Curte constată că în cauză nu poate fi identificat vreun motiv de nelegalitate a soluţiei de fond prin care s-a dispus plata unei despăgubiri în sumă de 31.518 RON daune morale pentru fiecare reclamant.

Instanţa trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit şi despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferinţele morale, fără a se ajunge însă în situaţia îmbogăţirii fără just temei.

Principiul ce se degajă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale (Hotărârea din 13 iulie 1995, pronunţată în Cauza Tolstoy Miloslovsky împotriva Regatului Unit al Marii Britanii) pe care instanţele naţionale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanţele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiaşi jurisprudenţe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată.

Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogăţire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i uşura ori compensa, în măsura posibilă, suferinţele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăşi destinaţia ei - aceea de a uşura situaţia persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacţie - o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea şi durata suferinţelor psihice încercate de persoana păgubită şi altele asemenea), deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogăţire a victimei.

Având în vedere aceste criterii, Înalta Curte constată că prima instanţă în mod corect, ţinând seama în evaluarea gravităţii suferinţei produse de importanţa valorilor nepatrimoniale lezate, de intensitatea şi durata suferinţelor psihice încercate, a stabilit cuantumul daunelor morale.

În ceea ce priveşte recursul reclamanţilor, Înalta Curte reţine că acesta se axează, în principal, pe neluarea în considerare a sentinţei civile nr. 2927/15.11.2016 a Tribunalului Ilfov cu titlul de jurisprudenţă relevantă pentru stabilirea daunelor morale.

Referitor la acest aspect, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanţa a reţinut, în raport de prevederile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, efectele pe care le produce acestă hotărâre în cauză.

O altă critică invocată de recurenţii - reclamanţi vizează determinarea momentului în care se face evaluarea prejudiciului, respectiv cuantumul salariului mediu pe economie în raport de care au fost stabilite despăgubirile.

Înalta Curte constată că pentru stabilirea despăgubirilor se are în vedere valoarea salariului mediu pe economie de la data producerii prejudiciului, respectiv de la data când a avut loc accidentul(anul 2008), şi nu salariul mediu pe economie de la momentul stabilirii despăgubirilor, aşa cum susţin recurenţii.

De la data producerii evenimentului rutier recurenţii-reclamanţi au cunoscut producerea prejudiciului şi autorul prejudiciului. Conform art. 1381 C. civ., dreptul la reparaţie se naşte din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat.

Este lipsită de suport şi afirmaţia recurenţilor-reclamanţi în sensul că prima instanţă nu a ţinut cont de practica judiciară în materie, întrucât acordarea daunelor morale în conformitate cu jurisprudenţa relevanţă în materia despăgubirilor morale implică şi o doză de aproximare, prin raportare la un complex de împrejurări, despăgubirile ce se plătesc trebuind, aşadar, să ţină seama de prejudiciul concret produs fiecărei persoane vătămate şi de principiul acoperirii integrale a acestuia, prin analizarea situaţiei specifice a acesteia, jurisprudenţa fiind una de speţă, precedentul judiciar neavând valoare de izvor de drept, pentru a fi aplicat.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1), (8) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamanţii A., B., C., D. şi E. şi pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 156 din 9 martie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 martie 2022.