Şedinţa publică din data de 21 iunie 2022
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal la data de 21.09.2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, suspendarea executării Ordinului ministrului afacerilor interne nr. II/396/14.02.2018 începând cu data emiterii acestuia, 14.02.2018 până la data punerii în executare a hotărârii de suspendare, calculate ca şi cum acesta ar fi fost prezent la program fără întrerupere, actualizate potrivit majorărilor sau indexărilor salariale - la care se adaugă dobânda legală şi indexarea cu rata inflaţiei calculate la cuantumul total al acestora.
Prin încheierea din 31 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal pronunţată în dosarul nr. x/2018, în temeiul art. 430 alin. (4) din C. proc. civ., s-a constatat autoritatea de lucru judecat provizorie în raport de sentinţa civilă nr. 3708/20.09.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în dosar nr. x/2018.
În temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., s-a dispus suspendarea cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2018
Prin cererea înregistrată la data de 22.12.2020 recurentul - reclamant a formulat recurs împotriva încheierii din data de 31 octombrie 2018 pronunţate in dosarul nr. x/2018, solicitând anularea acestea şi dispunerea reluării judecării procesului.
Prin decizia nr. 5194 din data de 2 noiembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2021, a respins recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 31 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal pronunţate în dosarul nr. x/2018, pentru autoritate de lucru judecat în raport de decizia nr. 5544/2019 pronunţată de Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
2. Contestaţia în anulare formulată în cauză
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare A., întemeiată pe prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.
Contestatorul apreciază că dezlegarea dată recursului prin decizia nr. 5194/02.11.2021 este rezultatul unei erori materiale deoarece în cauză nu există identitate de cauză între cererea de recurs din 13.12.2018 soluţionată prin decizia nr. 5544/13.11.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018 şi cererea de recurs din 22.12.2020 soluţionată în prezenta cauză.
Arată contestatorul că instanţa a omis să identifice cauza cererii de recurs din 13.12.2018 şi cauza cererii de recurs din 22.12.2020 pentru a vedea dacă este îndeplinită cerinţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză.
Prin întâmpinare, intimatul Ministerul Afacerilor Interne a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, ca inadmisibilă, în principal, si ca nefondată, în subsidiar.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, invocată de intimatul Ministerul Afacerilor Interne prin întâmpinare, Înalta Curte constată că inadmisibilitatea contestaţiei în anulare, care împiedică orice analiză a criticilor formulate, intervine exclusiv în acele situaţii în care motivele pe care se întemeiază sunt în mod evident plasate în afara cadrului conturat de art. 503 C. proc. civ.
Analizând cererea contestatoarei, Înalta Curte constată că acesta înţelege să invoce motivele de contestaţie în anulare prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., respectiv faptul că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.
Înalta Curte va respinge această excepţie ca neîntemeiată, reţinând că argumentele invocate în susţinerea ei ţin de fondul contestaţiei în anulare, motiv pentru care va analiza motivele invocate de către contestator pentru a stabili în ce măsură acestea pot conduce la retractarea hotărârii atacate, apreciind că, în această cale de atac, constatarea existenţei sau inexistenţei unei erori materiale ţine de analiza în fond a contestaţiei în anulare şi nu constituie un aspect de inadmisibilitate a cererii, care să tindă la respingerea acesteia, fără antamarea fondului contestaţiei în anulare.
Examinând contestaţia în anulare, în raport cu decizia atacată şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, prin care se cere instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi în condiţiile limitativ prevăzute de lege, să îşi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.
Prezenta cale de atac este formulată în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., conform căruia:
"Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare când …. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale."
Motivele contestaţiei în anulare sunt expres şi limitativ prevăzute de lege, iar textele care o reglementează sunt de strictă interpretare. În cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute de dispoziţiile procedurale.
Fiind un text de excepţie, noţiunea de "eroare materială" nu poate fi interpretată extensiv. Greşeala instanţei de recurs trebuie să fie una de fapt şi nu una de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispoziţiilor legale.
În ceea ce priveşte fondul contestaţiei, Înalta Curte reţine că se invocă o eroare materială a instanţei de recurs, contestatorul apreciind că eroarea priveşte lipsa de identitate de cauză între cererea de recurs din 13.12.2018 soluţionată prin decizia nr. 5544/13.11.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018 şi cererea de recurs din 22.12.2020 soluţionată în prezenta cauză.
Criticile sunt nefondate, Înalta Curte apreciind că soluţia pronunţată prin decizia ce face obiectul prezentei contestaţii în anulare nu este rezultatul unei erori materiale, în sensul acreditat de contestator.
Aşadar, contestatorul formulează apărări de fond, interpretări ce reprezintă critici la adresa deciziei din recurs, care nu pot fi formulate pe calea de atac extraordinară a contestaţiei în anulare.
Prin urmare, se tinde, în realitate, la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, care, în actuala fază procesuală, în sensul celor reţinute şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ar aduce atingere principiului res judicata a cărui respectare impune ca exercitarea unei asemenea căi de atac (contestaţia în anulare de faţă) să nu presupună o nouă judecare a cauzei.
Contestaţia în anulare prevăzută de art. 503 alin. (2) C. proc. civ. este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce nu poate fi promovată decât pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de legiuitor, calea de atac în discuţie neputând reprezenta prilej pentru rediscutarea aspectelor analizate de instanţele de recurs, astfel cum s-a arătat în precedent.
"Erorile materiale", în sensul art. 503 din C. proc. civ., sunt erori evidente cu privire la aspecte esenţiale de ordin formal-procedural, constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului şi care au determinat soluţia pronunţată, iar nu la o pretinsă greşeală de judecată, respectiv în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale.
Astfel, în doctrina relevantă, sintagma "greşeală materială" a fost analizată prin opoziţie cu greşeala de judecată, subliniindu-se că vizează erori cu caracter formal, procedural, sau situaţii în care se confundă ori se omit date materiale importante ale cauzei, nefiind permisă reexaminarea fondului prin prisma reaprecierii probelor administrate.
Or, aspectele invocate prin contestaţia în anulare de faţă au fost analizate şi dezlegate pe baza înscrisurilor existente la dosar, atât de curtea de apel, cât şi de instanţa de recurs.
În realitate, ceea ce urmăreşte contestatorul prin exercitarea căii de atac extraordinare de retractare de faţă este tocmai repunerea în discuţie a motivelor de recurs, astfel cum s-a reţinut anterior, şi reevaluarea ansamblului probator, ceea ce are semnificaţia unui recurs la recurs.
Cu alte cuvinte, argumentele expuse de contestator nu pot constitui temei pentru retractarea deciziei civile în discuţie, întrucât acestea tind să demonstreze nu existenţa unor greşeli materiale evidente, ci netemeinicia raţionamentului logico-juridic al instanţei de recurs, reprezentând astfel o cale de atac.
În acest sens, este de observat că în cadrul pretinselor erori materiale contestatorul critică, de fapt, modalitatea în care instanţa de recurs a ajuns la soluţia pronunţată.
Prin urmare, aspectele invocate de către contestator nu se încadrează în sintagma "erori materiale", ci reprezintă critici de legalitate, vizând pretinse erori de judecată, constituind un veritabil "recurs la recurs", imposibil de analizat pe calea contestaţiei în anulare.
De altfel, dispoziţiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ. au un câmp limitat de aplicare, ele trebuie să fie interpretate în toate cazurile în mod restrictiv pentru a nu deschide în ultimă instanţă calea unui veritabil alt recurs.
Dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi consolidat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, presupune examinarea în mod real şi adecvat a apărărilor părţilor, însă respectarea acestui principiu convenţional de către o instanţă de judecată nu poate fi verificată pe calea contestaţiei în anulare, adică a unei căi extraordinare de atac din dreptul intern, întrucât legiuitorul naţional nu a reglementat un astfel de motiv de retractare a unei hotărâri irevocabile.
Înalta Curte are în vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv şi irevocabil, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei. Contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui "recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanţa a cărei hotărâre este atacată a apreciat greşit probele sau a aplicat greşit legea, în absenţa unui "defect fundamental". De asemenea, Curtea a subliniat permanent că principiul securităţii raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desfiinţare a unei hotărâri definitive şi irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenţie (Mitrea c. România, nr. 26105/03 din 29 iulie 2008, şi B. c. România, nr. 8727/03 din 7 iulie 2009).
Pentru considerentele expuse, nefiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., se va respinge contestaţia în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 5194 din data de 2 noiembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2021, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 5194 din data de 2 noiembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2021, ca nefondată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 iunie 2022.