Şedinţa publică din data de 13 septembrie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2019, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AFACERILOR INTERNE a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună:
- obligarea paratului la plata următoarelor drepturi băneşti aferente misiunilor la care a participat în numele statului roman, în afara teritoriului naţional (asimilate misiunilor militare), constând in contravaloarea dreptului la diurnă, cazare si de recreere si legăturii cu familie, in cuantum total de 205.860 USD, echivalentul in RON data plaţii actualizata cu rata inflaţiei si dobânda legala aferenta pana la data plaţii efective, după cum urmează:
- diurna in cuantum de 58.400 USD;
- cazare in cuantum de 146.000 USD;
- recreere si legătura cu familia in cuantum de 1460 USD;
Prin sentinţa civilă nr. 359 din data de 5 aprilie 2021, Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne; a obligat pârâtul să plătească reclamantului contravaloarea diurnelor în valută şi a costurilor pentru facilitarea legăturii cu familia pentru perioadele în care reclamantul s-a aflat în cadrul misiunii UNMIT - Timorul de Est şi EUPOL - Afganistan, actualizată cu dobânda legală calculată până la data plăţii efective şi a respins în rest acţiunea.
Fiind promovate căi de atac împotriva acestei hotărâri, prin Decizia nr. 1376 din 03 noiembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a decis următoarele:
"Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne împotriva încheierii de şedinţă din data de 17 decembrie 2019 şi împotriva sentinţei nr. 359 din data de 5 aprilie 2021 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu reclamantul A..
Respinge ca rămas fără obiect recursul incident formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 359 din data de 5 aprilie 2021 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne.
Obligă recurentul pârât M.A.I. să plătească intimatului reclamant suma de 3532,30 RON, cheltuieli de judecată."
La data de 3.12.2021, Ministerul Afacerilor Interne a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei nr. 1376 din 03 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuentul apreciind că hotărârea instanţei de recurs încalcă autoritatea de lucru judecat a considerentelor deciziei nr. 38 din data de 7 iunie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin raportare şi la decizia nr. 30/2017 a aceluiaşi Complet pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
Cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/2021, iar în cadrul acestui dosar revizuentul Ministerul Afacerilor Interne a depus cerere de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 430, art. 509 alin. (1) pct. 8 şi art. 521 alin. (3) C. proc. civ., cerere de sesizare ce a format obiectul dosarului asociat înregistrat sub nr. x/2021/a1.
Hotărârea ce face obiectul controlului judiciar dedus prezentei judecăţi
Prin încheierea pronunţată în dosarul asociat înregistrat sub nr. x/2021/a1, la data de 26 mai 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea formulată de revizuentul Ministerul Afacerilor Interne, de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 430, art. 509 alin. (1) pct. 8 şi art. 521 alin. (3) C. proc. civ., pentru neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, respectiv pentru neîndeplinirea condiţiei privind legătura excepţiei de neconstituţionalitate cu soluţionarea cauzei, astfel cum este aceasta menţionată la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
Recursul formulat în cauză şi motivele de casare invocate
Împotriva încheierii din data de 26 mai 2022, a declarat recurs petentul - revizuent Ministerul Afacerilor Interne invocând dispoziţiile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.
În esenţă, susţine recurentul - revizuent că soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, prin încheierea din 26 mai 2022 este nelegală, având în vedere că art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale reglementează în mod expres condiţiile formale pe care instanţa naţională este datoare să le examineze în momentul în care este sesizată cu o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale.
Astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, Primele 3 condiţii sunt îndeplinite: textele criticate de neconstituţionalitate sunt reglementări cuprinse în Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în vigoare şi care nu au fost declarate neconstituţionale prin decizii anterioare ale Curţii Constituţionale.
În ceea ce priveşte ultima condiţie, ca excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, recurentul susţine că prevederile legale asupra cărora a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate vizează efectele deciziilor preliminare pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din perspectiva formulării unei revizuiri prin care se critică nerespectarea de către instanţa naţională a dezlegării date de instanţa supremă chestiunilor de drept analizate.
Astfel cum a arătat în cererea de sesizare a CCR, situaţia este generată de lipsa de previzibilitate a art. 521 alin. (3) C. proc. civ. care nu indică expres pe de-o parte, conduita ce trebuie urmată de instanţele de judecată, cu atât mai mult cele învestite cu judecata în ultimă instanţă, iar pe de altă parte remediile procesuale la care se poate apela în ipoteza nerespectării acestora.
Or, în dosarul nr. x/2021 s-a solicitat retractarea unei hotărâri judecătoreşti definitive care a fost pronunţată cu nesocotirea dezlegării obligatorii a instanţei supreme.
În concret, temeiurile invocate în susţinerea revizuirii sunt cele criticate prin intermediul excepţiei de neconstituţionalitate, prin raportare la excepţia inadmisibilităţii invocată de intimat, context în care consideră că apare evident că textele au legătură cu soluţionarea cauzei.
Cu privire la condiţia care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei, prin Decizia nr. 3120 din data de 08 martie 2013, pronunţată în recurs de către secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curii de Casaţie şi Justiţie s-a statuat că "această condiţie nu treb analizată in abstracto şi dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul; pe rolul instanţei, ci se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual] rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual si a stadiu concret în care se află litigiul".
Concluzionează recurentul în sensul că această condiţie, ca, de excepţia de neconstituţionalitate să depindă soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii cererii de revizuire, este îndeplinită.
Mai susţine deopotrivă că, în egală măsură, excepţia a fost motivată, fiind arătate atât formal articolele din Constituţia României pe care le apreciază a fi încălcate, dar şi o argumentare exhaustivă a acestor motive.
Astfel, a arătat că, în opinia sa, textele legale care formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate:
- nu întrunesc criteriul de previzibilitate, respectiv cel al încrederii legitime statuate de principiul constituţional al securităţii juridice, aspecte ce încalcă liberul acces la justiţie, în sensul art. 21 alin. (3), teza I din Constituţia României, republicată;
- încalcă principiul separaţiei puterilor în stat, potrivit art. 1 alin. (4) din Constituţia României, republicată;
- încalcă obligaţia respectării Constituţiei şi a legii, conform art. 1 alin. (5) din Constituţia României, republicată;
- contravine rolului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, în temeiul art. 126 alin. (3) din Constituţia României, republicată.
Fără a reitera argumentele de fapt şi de drept prezentate în cuprinsul cererii de sesizare, mai susţine că, deşi efectele unei hotărâri preliminare şi cele reglementate la art. 430 C. proc. civ. sunt similare, în timp ce în cazul nerespectării de către o instanţă judecătorească a autorităţii de lucru judecat, legiuitorul nu a stabilit în mod explicit si neechivoc modalitatea prin care se va respecta şi impune dezlegarea instanţei Supreme şi nici remediul la care părţile pot apela pentru înfăptuirea actului de justiţie şi soluţionarea procedurală a situaţiei create.
În acest context, în ipoteza în care instanţa de recurs nesocoteşte soluţia dată de instanţa supremă în dezlegarea unei chestiuni de drept, partea împotriva căreia a fost pronunţată hotărârea este lipsită de orice mijloc procesual prin care să îndrepte situaţia, fiindu-i încălcat dreptul la un proces echitabil, edictat de prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţia României, republicată.
Dezvoltarea motivelor în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate este cuprinsă în însăşi cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, paginile nr. 4 - 12, coroborat cu cererea completatoare din 20.05.2022, iar din cele expuse rezultă că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării Curţii Constituţionale.
Solicită astfel admiterea recursului, casarea încheierii recurate şi în urma rejudecării, să se admită cererea formulată şi să se dispună sesizarea Curţii Constituţionale.
La data de 11 august 2022, în termenul legal, după comunicarea încheierii recurate, recurentul - revizuent a depus completare la motivele de recurs iniţiale, în cadrul căreia susţine că admisibilitatea/inadmisibilitatea cererii de revizuire depinde de soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în care aceasta a analizat dispoziţii legale invocate în dosare având ca obiect căi de atac inadmisibile în faţa instanţelor de fond, invocând Decizia CCR nr. 866/10.12.2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 11 şi alin. (2) din C. proc. civ., Decizia CCR nr. 202/09.04.2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 906 alin. (2)-(4) din C. proc. civ., etc.
În concret, arată că temeiurile invocate în susţinerea revizuirii sunt cele criticate prin intermediul excepţiei de neconstituţionalitate, prin raportare la excepţia inadmisibilităţii invocată de intimat, context în care consideră că apare evident că textele au legătură cu soluţionarea cauzei, exceptia de neconstituţionalitate vizând însăşi temeiurile legale care duc la admisibilitatea revizuirii formulate.
În continuare, critică reţinerile instanţei în sensul că "motivarea cererii de sesizare nu reprezintă veritabile critici de neconstituţionalitate, ci mai degrabă argumente pentru o eventuală propunere de lege ferenda", arătând că deciziile pronunţate de Curtea Constituţională sunt de mai multe feluri, printre care şi decizii interpretative sua intermediare, numite în doctrină şi decizii cu rezervă de interpretare.
Ceea ce petentul - revizuent urmăreşte prin excepţia de neconstituţionalitate este ca instamţa constituţională să constate că art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., coroborat ci art. 430 şi art. 521 alin. (3) C. proc. civ. este constituţional numai în interpretarea în care permite ca revizuirea să fie declarată şi în ipoteza în care o hotărâre judecătorească încalcă autoritatea de lucru judecat a unei decizii date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dezlegarea unei chestiuni de drept.
Mai susţine că instanţa constituţională a reţinut că deciziile de constatare a neconstituţionalităţii nu trebuie să se aplice numai raporturilor juridice care urmează a se naşte, ci trebuie să profite, în primul rând, autorulului excepţiei de neconstituţionalitate şezat în drepturile sale prin norma constatată ca fiind contrară legii fundamentale, aceasta cu atât mai mult cu cât excepţia de neconstituţionalitate constituie întodeauna un mijloc de apărare într-un litigiu în curs de soluţionare care nu pune în discuţie fondul pretenţiei deduse judecăţii, invocând în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 5 din 09 ianuarie 2007 şi Decizia nr. 1039 din 05 decembrie 2012, în aceasta din urmă instanţa constituţională constatând că dispoziţiile art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004..sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că nu pot face obiectul revizuirii hotărârile definitive şi irevocabile pronunţat de instanţele de recurs, cu încplcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, atunci când se evocă fondul cauzei.
Apărările intimatului
Intimatul A. nu a formulat întâmpinare la recursul promovat de recurentul - revizuent Ministerul Afacerilor Interne, ci Concluzii Scrise, în cadrul cărora solicită respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea, ca legală şi temeinică, a încheierii recurate.
Susţine în esenţă intimatul că, deşi prevederile invocate în cauză, modalitatea de invocare a neconformităţii cu normele fundamentale nu pot fi circumscrise unei veritabile argumentări de neconstituţionalitate, acestea având un caracter formal, de fapt, revizuentul invocă aspecte de fond de natură a soluţiona fondul problemei de drept şi nu este subsumat criticilor stricte de admisibilitate specifice procedurii în cuprinsul căreia a invocat această excepţie, limitativ şi expres prevăzute de legiuitor.
Procedura de soluţionare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., ţinând cont de celeritatea impusă de legiuitor pentru soluţionarea unei astfel de cauze prin dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, în cadrul Rezoluţiei Preşedintelui Completului din data de 05.07.2022 s-a fixat primul termen pentru judecata recursului, la data de 13.09.2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, luând act de concluziile formulate de intimat, prin apărătorul său, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ., Înalta Curte a declarat dezbaterile închise, reţinând dosarul spre soluţionare asupra cererii de recurs ce face obiectul pricinii deduse judecăţii.
Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând Încheierea recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.
Argumente de drept şi de fapt relevante
Preliminar, Înalta Curte aminteşte că, potrivit art. 146 lit. d) din Constituţie, competenţa de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, revine Curţii Constituţionale.
În acest caz, sesizarea Curţii Constituţionale nu se face direct, căci Legea nr. 47/1992 stabileşte un veritabil filtru, în virtutea căruia instanţa efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanţei în faţa căreia se invocă excepţia posibilitatea de a controla constituţionalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate.
Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia ridicată. În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.
În cadrul examenului pe care-l face instanţa analizează doar îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru declanşarea contenciosului constituţional, ceea ce înseamnă că şi dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea acesteia, fără a se analiza susţinerile ce vizează fondul excepţiei de neconstituţionalitate.
Însă, verificând admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.
Judecătorul cauzei nu are atribuţii de jurisdicţie constituţională, aşa încât verificarea condiţiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.
În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.
Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată,
"(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi, sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".
Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate trebuie îndeplinite următoarele condiţii, în mod cumulativ:
- starea de procesivitate, în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural creat în faţa unui judecător/arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului, adică excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial;
- activitatea legii, în sensul că excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;
- prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale,
- dispoziţiile criticate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.
Din analiza dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că, pentru a fi admisibilă excepţia de neconstituţionalizate, este necesar ca toate condiţiile să fie îndeplinite cumulativ, ceea ce înseamnă că neîndeplinirea unei singure condiţii are drept consecinţă respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca inadmisibilă.
Având în vedere aceste considerente teoretice, instanţa de control judiciar, trecând la analizarea criticilor formulate de recurentul - revizuent Ministerul Afacerilor Interne, constată că acesta a invocat incidenţa motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, interpretarea greşită de către instanţa de judecată a condiţiilor legale privind sesizarea Curţii Constituţionale.
Înalta Curte nu poate reţine însă aceste critici, apreciind că instanţa a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Astfel, în mod corect a reţinut instanţa că nu este îndeplinită condiţia legăturii textelor de lege apreciate ca neconstituţionale, cu soluţionarea cauzei, ceea ce înseamnă că aceasta trebuie să producă un efect real, concret asupra cursului procesului şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.
Din analiza aspectelor teoretice anterior menţionate, Înalta Curte apreciază că pentru a admite cererea de învestire a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa în faţa căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional. Partea care ridică excepţia de neconstituţionalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care doreşte să le supună controlului, ci are obligaţia să raporteze aceste dispoziţii la legea fundamentală şi să-şi argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziţia legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituţionale şi care sunt implicaţiile declarării neconstituţionalităţii acestor dispoziţii asupra finalizării cauzei.
Astfel, se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului concret în care se află litigiul.
În cauză, recurentul - revizuent a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 430, art. 509 alin. (1) pct. 8 şi art. 521 alin. (3) din C. proc. civ., raportat la art. 21 alin. (3), art. 1 alin. (4) şi (5) şi art. 126 alin. (3) din Constituţia României, acesta susţinând în esenţă că norma legală ce reglementează pronunţarea unor hotărâri privind dezlegarea unor chestiuni de drept este lacunară, legiuitorul nestabilind în mod explicit şi neechivoc modalitatea prin care se va respecta şi impune dezlegarea instanţei supreme şi nici remediul la care părţile pot apela pentru înfăptuirea actului de justiţie în soluţionarea procedurală a situaţiei create.
Raportat la circumstanţele şi obiectul cauzei deduse judecăţii, constată instanţa de control judiciar că, în mod corect prima instanţă a apreciat că nu este îndeplinită cerinţa legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale criticate, reţinând că susţinerile din motivarea cererii de sesizare nu reprezintă veritabile critici de neconstituţionalitate, ci mai degrabă, argumente pentru o eventuală propunere de lege ferenda, în vederea completării dispoziţiilor C. proc. civ. şi recunoaşterii efectelor pe care, în opinia revizuentului, o hotărâre pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ar trebui să le producă.
Înalta Curte îşi însuşeşte soluţia şi considerentele instanţei învestite cu analizarea admisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate, reţinând că, în ceea ce priveşte vidul legislativ invocat de recurentul - revizuent în susţinerea excepţiei de neconstituţionalite, respectiv argumentul acestuia în sensul că norma legală este lacunară, chiar Curtea Constituţională a statuând în mod constant în jurisprudenţa sa (spre exemplu, Deciziile nr. 465 din 23 septembrie 2014, nr. 159 din 10 noiembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 4 februarie 1999) că nu îşi poate asuma rolul de a crea sau de a modifica o normă juridică spre a îndeplini rolul de legislator pozitiv şi nici nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea unor noi prevederi celor instituite, raportat la dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului, aceasta neavând competenţa de a cenzura o eventuală omisiune legislativă.
Condiţia relevanţei excepţiei, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto şi dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei, ci se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului concret în care se află litigiul.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) al Legii nr. 47/1992, rezultă că legătura dintre prevederile legale a căror neconstituţionalitate se invocă şi modul de soluţionare a cauzei trebuie să fie evidentă şi de natură a produce consecinţe directe asupra soluţiei ce urmează a fi dată în cauză, în eventualitatea admiterii excepţiei de neconstituţionalitate.
"Legătura cu soluţionarea cauzei" priveşte incidenţa dispoziţiei legale a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată în privinţa soluţiei ce se va pronunţa în procesul pendinte, adică a obiectului procesului aflat pe rolul instanţei judecătoreşti. Altfel spus, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal, ceea ce presupune, pe de o parte, existenţa unei legături directe între norma contestată şi soluţia ce urmează a se da în cauză, iar pe de altă parte, rolul concret pe care îl va avea decizia Curţii în proces, aceasta trebuind să aibă efecte asupra conţinutului hotărârii judecătorului.
Reţine astfel Înalta Curte că legătura la care face trimitere textul de lege nu presupune doar simpla tangenţă cu obiectul cererii, ci este necesar ca aspectele de neconstituţionalitate, odată dezlegate de Curtea Constituţională, să aibă aptitudinea de a influenţa soluţia ce se va pronunţa în cauză.
Analizând dacă această legătură " cu soluţionarea cauzei" este îndeplinită, Înalta Curte reţine că raportat la stadiul dosarului în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, aflat în calea extraordinară de atac a revizuirii, încadrată în dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., această condiţie privind legătura actelor normative a căror neconstituţionalitate a fost invocată cu "soluţionarea cauzei" nu este îndeplinită, o eventuală declarare a neconstituţionalităţii dispoziţiilor invocate neavând nici o influentă asupra modului de soluţionare a acestei căi de atac, unde " dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază", admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor invocate neputând conduce la admiterea revizuirii.
Or, constată Înalta Curte că, raportat la stadiul litigiului şi la aspectele supuse examinării instanţei învestite cu judecarea cererii de revizuire formulate de petentul-revizuent Ministerul Afacerilor Interne, eventuala constatare a neconstituţionalităţii dispoziţiilor legale sus-citate nu este aptă a aduce vreun folos procesual recurentului - revizuent, condiţia privind "legătura cu soluţionarea cauzei" nefiind îndeplinită, astfel cum în mod judicios a reţinut şi instanţa învestită cu analizarea admisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate invocată de parte la momentul judecării căii extraordinare de atac a revizuirii.
Aşadar, soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalite invocată de recurentul - revizuent s-a făcut cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, criticile recurentului subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. fiind nefondate.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea încheierii recurate, reţinând că aspectele de nelegalitate deduse judecăţii pe calea prezentului recurs sunt nefondate, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 29 din Legea nr. 47/1992, urmează a respinge recursul formulat de recurentul Ministerul Afacerilor Interne, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii, ca legale, a încheierii atacate pe calea prezentului demers judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de recurentul Ministerul Afacerilor Interne împotriva încheierii din 26 mai 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2021, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 13 septembrie 2022.