Şedinţa publică din data de 11 octombrie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 20.02.2020, sub nr. x/2020, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO. şi PP. în contradictoriu cu pârâta Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au formulat plângere împotriva Deciziei nr. 635 din data de 06.12.2019 emisă de procurorul şef adjunct al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism precum şi împotriva adresei nr. 233,234/J/III/12/20.01.2020 prin care a fost soluţionată contestaţia împotriva deciziei mai sus menţionate, iar prin hotărârea ce o va pronunţa a solicitat instanţei să dispună:
a) anularea deciziei şi obligarea pârâtei la recalcularea drepturilor salariate şi la plata diferenţelor restante, ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare de la data scadenţei fiecărui venit lunar şi până la data plăţii efective,
b) precum şi obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii care să prevadă:
Art. 1 La data de 01 decembrie 2019, drepturile salariale ale personalului auxiliar de specialitate şi personalului conex acestuia, se calculează având în vedere. valoarea de referinţă sectorială de 484,18 RON
Art. 2 începând cu data de 01 ianuarie 2018, drepturile salariale ale personalului auxiliar de specialitate se calculează prin aplicarea unui cuantum total al sporurilor de 45%.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 1200 din 20 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-au respins excepţiile inadmisibilităţii şi lipsei de interes a acţiunii ca neîntemeiate.
S-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., Q., R., S., T., P., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO. şi PP., în contradictoriu cu pârâta Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.
S-a anulat Decizia nr. 635 din 06.12.2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi adresa nr. 233,234/J/III/12/2019 din 20.01.2020 emisă de pârâtă cu privire la reclamanţi.
A fost obligată pârâta la emiterea unei noi Decizii de salarizare cu privire la fiecare reclamant cu luarea în considerare la data de 01.12.2019 a unei valori de referinţă sectorială de 484,18 RON şi începând cu data de 01 ianuarie 2018, cu calcularea drepturilor salariale ale personalului de specialitate prin aplicarea unui cuantum total al sporurilor de 45%.
A fost obligată pârâta să recalculeze drepturile salariale ale reclamanţilor, în modalitatea mai sus arătată şi să plătească fiecăruia dintre reclamanţi diferenţele restante, sume actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi dobânda legală penalizatoare aferentă, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs pârâta Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate şi Terorism, solicitând admiterea recursului pentru motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 şi pct. 8 din C. proc. civ., pentru următoarele motive de nelegalitate:
- greşit instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii promovate de reclamanţii F., QQ., W., EE. şi NN., întrucât în cauză nu sunt aplicabile considerentele deciziei nr. 22/14.09.2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, precum şi ale deciziei nr. 54/25.06.2018 pronunţate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept;
- în prezenta cauză reclamanţii nu sunt funcţionari publici, nu au învestit instanţa specializată în litigii de muncă, iar acţiunea lor este îndreptată împotriva unui act administrativ, cererea de chemare în judecată fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Anexa V a Legii nr. 153/2017, text ce prevede obligativitatea parcurgerii unei proceduri prealabile;
- Adresa nr. x, 234/J/III/12/2019 din 20.01.2020, anexată acţiunii introductive de instanţă, a vizat contestaţiile formulate de o parte a personalului auxiliar de specialitate din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism împotriva deciziei nr. 635/2019 şi a ordinului nr. 629/2019, între semnatarii respectivelor contestaţii neregăsindu-se şi reclamanţii F., QQ., W., EE. şi NN.;
- în mod nelegal prima instanţă a respins excepţia lipsei de interes a reclamanţilor de a solicita anularea deciziei contestate, obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii care să prevadă calcularea drepturilor salariale ale personalului auxiliar de specialitate şi personalului conex, începând cu 01.12.2019, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 484,18 RON, precum şi excepţia lipsei de obiect a pretenţiilor reclamanţilor privind obligarea pârâtei la recalcularea şi plata, începând cu 01.12.2019, a drepturilor salariale lunare prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 484,18 RON, întrucât prin ordinul nr. 629/04.12.2019 emis de procurorul şef adjunct al D.I.I.C.O.T. (depus la dosarul cauzei) s-a dispus ca, începând cu 01.12.2016, personalul auxiliar de specialitate, personalul conex şi alte categorii de personal din cadrul D.I.I.CO.T. se salarizează avându-se în vedere valoarea de referinţă sectorială de 484,18 RON;
- raportat la dispoziţiile art. 430 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. civ., în mod greşit judecătorul fondului a respins excepţia autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 388/04.02.2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018, precum şi a sentinţei civile nr. 773/12.11.2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019;
- prima instanţă a nesocotit dispoziţiile art. 10 din O.U.G. nr. 114/2018, care a prevăzut o plată a diferenţelor salariale eşalonată;
- în mod nelegal prima instanţă a obligat pârâta la calcularea drepturilor salariale "prin aplicarea unui cuantum total al sporurilor" de 45%, considerentele reţinute în motivarea soluţiei conravenind celor statuate de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii prin decizia nr. 15/28.06.2021;
- contrar opiniei primei instanţe, legiuitorul nu obligă la acordarea unor sporuri în procent de 45% din salariul de bază, aceasta reprezentând limita maximă ce poate fi calculată pentru un salariat, însă dispoziţiile legii obligă ca, pe un ordonator de credite, limita sporurilor să fie de 30% din suma salariilor de bază. Tocmai depăşirea acestui procent ar reprezenta o încălcare a dispoziţiilor Legii nr. 153/2017 şi ar atrage răspunderea disciplinară sau patrimonială a persoanelor vinovate, potrivit legii, iar nu neacordarea nivelului maxim al unor sporuri (însumând 45%) la salariul de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul Direcţiei:
- conform art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz;
- au fost invocate, în aceste sens, deciziile nr. 310/07.05.2019 şi nr. 697/31.10.2019 pronunţate de Curtea Constituţională şi soluţia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii prin decizia nr. 15/28.06.2021.
Faţă de cele expuse, s-a solicitat admiterea recursului pentru motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 şi pct. 8 din C. proc. civ., casarea în tot a sentinţei civile nr. 1200/20.11.2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020, rejudecarea litigiului şi respingerea acţiunii.
4. Apărările formulate în cauză
Intimaţii- reclamanţi au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat. În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii, reiterată prin motivele de recurs, au invocat considerentele deciziei nr. 22/14.09.2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, precum şi ale deciziei nr. 54/25.06.2018 pronunţate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
S-a solicitat respingerea excepţiei lipsei de interes în ceea ce priveşte acordarea sporului de 484,16 RON, întrucât recurenta pârâtă nu a respectat sentinţa civilă nr. 1905/16.06.2020.
S-a solicitat respingerea excepţiei autorităţii de lucru judecată, întrucât cauzele invocate privesc acte administrative distincte, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 430 din C. proc. civ.
Cu privire la cuantumul total al sporurilor de 45%, s-a precizat că la momentul pronunţării hotărârii recurate, nu era pronunţată decizia nr. 15/28.06.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie -Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.
Totodată, s-a arătat că nivelul sporurilor nu se află la nivelul maxim, aşa cum prevede decizia nr. 794/15.12.2016 a Curţii Constituţionale, ajungând în prezent la un cuantum al sporurilor în cuantum de 30%, deşi la nivelul familiei ocupaţionale Justiţie, nivelul sporurilor este în cuantum total de 45% (Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Mureş), iar pentru specialiştii I.T. la nivelul D.I.I.C.O.T. s-au acordat sporuri de 45%.
5. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este întemeiat, în limitele şi pentru următoarele considerente:
Argumente de fapt şi de drept relevante
Reclamanţii, prin cererea de chemare în judecată, au solicitat anularea deciziei nr. 635 din 06.12.2019 a procurorului şef adjunct al Parchetului de pe lângă ÎCCJ- Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi obligarea pârâtei la recalcularea drepturilor salariate şi la plata diferenţelor restante, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare de la data scadenţei fiecărui venit lunar şi până la data plăţii efective, precum şi obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii care să prevadă valoarea de referinţă sectorială de 484,18 RON, iar drepturile salariale ale personalului auxiliar de specialitate să se calculeze prin aplicarea unui cuantum total al sporurilor de 45%.
Prin Decizia nr. 635 din 06.12.2019 s-a decis că, la data de 1 decembrie 2019, drepturile salariale ale personalului auxiliar de specialitate şi personalului conex acestuia, astfel cum au fost stabilite conform Ordinului nr. 629 din data de 4 decembrie 2019 al procurorului şef adjunct al direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sunt cele prevăzute în anexele care fac parte din decizie.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes Înalta Curte constată, într-adevăr, că prin ordinul nr. 629/04.12.2019 emis de procurorul şef adjunct al D.I.I.C.O.T. (depus la dosarul cauzei) s-a dispus ca, începând cu 01.12.2016, personalul auxiliar de specialitate, personalul conex şi alte categorii de personal din cadrul D.I.I.CO.T. se salarizează avându-se în vedere valoarea de referinţă sectorială de 484,18 RON.
Astfel, valoarea sectorială de 484,18 RON a fost recunoscută reclamanţilor printr-un ordin anterior emiterii celui constatat în cauză, însă, acţiunea nu este lipsită de interes, sau de obiect, în raport de modul de formulare al capătului doi al cererii de chemare în judecată, respectiv, aplicarea unui cuantum total al sporurilor de 45% aplicat la o indemnizaţie calculată având în vedere o valoare de referinţă sectorială de 484,18 RON.
Totodată, Înalta Curte ia act şi de precizările intimaţilor reclamanţi formulate în faza recursului, potrivit cărora capătul de cerere este lipsit de obiect, întrucât prin decizia nr. 515/9.12.2021 a procurorului - şef adjunct al D.I.I.C.O.T. s-a stabilit pentru personalul auxiliar de specialitate şi conex o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON, începând cu data de 1.08.2016.
Analizând motivele de recurs, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., invocat de recurenta - pârâtă, casarea unei hotărâri se poate cere când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat.
Susţinerile din motivele de recurs, în sensul că instanţa de fond a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 388 pronunţate la 04.02.2019 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018, precum şi a sentinţei civile nr. 773 pronunţate la 12.11.2019 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, reprezintă o reluare a apărărilor de la fond, însă nesusţinute cu argumente în recurs.
Potrivit art. 430 din C. proc. civ., hotărârea judecătorească prin care se soluţionează în tot sau în parte fondul procesului sau se statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat.
Deşi potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, autoritatea de lucru judecat se întinde atât asupra dispozitivului cât şi asupra considerentelor pe care acesta se sprijină, în jurisprudenţă s-a statuat că se bucură de autoritate de lucru judecat doar considerentele decisive (care fundamentează si explică dispozitivul) şi cele decizorii (care conţin dezlegări ale unor chestiuni invocate de părţi într-o manieră incidentală, ce sunt de natură să influenţeze raporturile juridice).
În absenţa unor critici concrete, Înalta Curte reţine că nu a existat o dezlegare dată de o instanţă cu privire la chestiunile litigioase deduse judecăţii în prezenta cauză, care să fi intrat în autoritatea lucrului judecat, din simpla verificarea a sentinţelor ataşate observându-se că este vorba despre contestarea unor decizii de salarizare distincte emise de autoritatea pârâtă, care, evident, reglementează situaţii juridice distincte.
Referitor la critica din recurs cu privire la modul de soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii, Înalta Curte constată caracterul întemeiat al acesteia, urmând să caseze în parte sentinţa atacată sub acest considerent.
Astfel, din înscrisurile anexate cererii de chemare în judecată nu rezultă că reclamanţii F., QQ., W., EE. şi NN. au formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 635/06.12.2019.
Răspunsul nr. 233, 234/J/III/12/2019 din 20.01.2020, anexat acţiunii introductive de instanţă, a vizat contestaţiile formulate de o parte a personalului auxiliar de specialitate din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism împotriva deciziei nr. 635/2019 şi a ordinului nr. 629/2019, între semnatarii respectivelor contestaţii neregăsindu-se şi reclamanţii F., QQ., W., EE. şi NN..
Contrar aprecierilor primei instanţe, considerentele Deciziei nr. 22 din 14.09.2020 pronunţate de Î.C.C.J. în recurs în interesul legii şi cele ale Deciziei nr. 54 din 25 iunie 2018 pronunţate de Î.C.C.J. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, privesc acţiuni care au ca obiect obligarea angajatorilor la plata drepturilor salariale, astfel că acestea nu pot fi extinse, prin analogie, prezentei cauze.
Reţine Înalta Curte că art. 7 alin. (1) şi alin. (2) Cap. VIII Anexa V la Legea nr. 153/2017 prevede următoarele:
"(1) Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariate, poate face contestaţie, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale (. . . . . . . . . . . .) Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, după caz. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice.
(2)împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti".
Dispoziţiile legale mai sus redate prevăd în mod expres că dreptul la acţiune, în contencios administrativ, se naşte după ce s-a pronunţat autoritatea pârâtă asupra contestaţiei (recursul graţios sau, după caz, ierarhic), adică de la comunicarea soluţiei acesteia asupra contestaţiei. Acest drept se poate exercita în termen de 30 de zile.
Cu alte cuvinte, potrivit aceluiaşi act normativ, procedura prealabilă condiţionează acţiunea în contencios administrativ. Pe cale de consecinţă, pentru a putea declanşa acţiunea în faţa instanţei, reclamanţii trebuie să facă dovada că au îndeplinit cerinţa legii (cerinţa impusă de art. 7 alin. (1) şi alin. (2) Cap. VIII Anexa V la Legea nr. 153/2017) şi au respectat procedura prealabilă, adică s-au adresat mai întâi organelor de conducere şi abia după refuzul acestora, se pot adresa instanţei de judecată.
În acest sens sunt şi prevederile conţinute de art. 193 din C. proc. civ., potrivit cărora, în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanţei competente se poate face numai după îndeplinirea unei procedurii prealabile, în condiţiile stabilite de acea lege.
Prin urmare, cum pentru reclamantele F., QQ., W., EE. şi NN. nu s-a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile, lipsind una dintre condiţiile de sesizare a instanţei de contencios administrativ, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va respinge acţiunea acestora, ca inadmisibilă.
Analizând soluţia curţii de apel, din perspectiva criticilor întemeiate pre dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în ceea ce priveşte priveşte cuantumul total al sporurilor de 45%, Înalta Curte constată că se impune, de asemenea, casarea sentinţei.
Problema de drept dedusă judecăţii a fost rezolvată într-un mod obligatoriu prin Decizia 15/2021 din 28 iunie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii şi publicată în Monitorul Oficial nr. 921 din 27 septembrie 202, prin care s-a statuat că:
"În interpretarea unitară a dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. a) şi alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V la aceeaşi lege, suma sporurilor acordate personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea nu trebuie să depăşească limita prevăzută de art. 25 din aceeaşi lege, raportată la ordonatorul de credite care stabileşte drepturile salariale."
Prin această decizie obligatorie, s-a stabilit în mod definitiv şi dincolo de orice dubiu că prin sintagma "fără a depăşi limita prevăzută la art. 25", care se regăseşte în cuprinsul art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, se instituie interdicţia stabilirii şi acordării unui cuantum al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, peste limita de 30% din suma salariilor de bază, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.
S-a mai statuat de asemenea că indicarea nivelului maxim nu exclude posibilitatea ca nivelul sporurilor, stabilite şi acordate de fiecare ordonator de credite, să fie inferior nivelului maxim prevăzut de art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din legea-cadru.
Un alt aspect relevant dezlegat de decizia amintită se referă la identificarea ordonatorului de credite care deţine fondul de salarii la care se raportează limita de 30% a sporurilor acordate personalului auxiliar, respectiv dacă este ordonatorul principal de credite din cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie" (în jurisprudenţa ataşată, Ministerul Justiţiei) sau ordonatorul secundar de credite (curţile de apel), statuându-se următoarele:
"84. Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 25 alin. (1) şi (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 rezultă că legiuitorul nu s-a referit doar la ordonatorul principal de credite atunci când a instituit obligaţia de a limita sporurile acordate angajaţilor în funcţie de anumite elemente de calcul indicate expres în cuprinsul art. 25 alin. (1). Astfel, trimiterea pe care art. 25 alin. (1) din lege o face la ordonatorul de credite nu distinge între categoriile de ordonatori principali, secundari sau terţiari, aşa cum sunt stabilite prin art. 20 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, nici interpretul legii nu trebuie să distingă întrucât, în raport cu nivelul instanţei sau al parchetului de pe lângă aceasta, în cadrul cărora personalul auxiliar de specialitate îşi desfăşoară activitatea, ordonatorul de credite poate fi principal, secundar sau terţiar. Atunci când a dorit să distingă, legiuitorul a indicat în mod expres nivelul ordonatorului, astfel cum a făcut în alin. (2) al art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, când s-a referit explicit la ordonatorul principal de credite din sănătate. Ceea ce prezintă relevanţă este aspectul că plafonul maxim constituit din procentul aplicat sumei salariilor de bază şi celorlalte tipuri de venituri enumerate în cuprinsul art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este valabil pentru fiecare dintre aceşti ordonatori pentru drepturile salariale pe care le achită. Eventualele diferenţe între sporurile ce se cuvin salariaţilor din aceeaşi categorie profesională, stabilite şi acordate de ordonatori de credite diferiţi, pot proveni din aplicarea legii la situaţii de fapt care nu sunt identice, respectiv fondul salariilor de bază la care se raportează procentul de 30% să nu fie acelaşi. De aceea, este contrară prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 raportarea la sporurile mai mari acordate salariaţilor care fac parte din aceeaşi categorie de personal, dar care sunt angajaţi în cadrul altui ordonator de credite.
85. Responsabilitatea stabilirii şi acordării drepturilor salariale în care sunt incluse şi sporurile revine ordonatorului de credite din cadrul fiecărei instituţii sau autorităţi publice. (...)"
Nu poate fi reţinută nici încălcarea principiului nediscriminării sau al plăţii egale pentru munca egală, invocate de reclamanţi, raportat la considerentele deciziei nr. 15/2021 a ICCJ:
"89. Conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale, existenţa unor diferenţe de venit lunar între angajaţii care prestează aceeaşi activitate şi au aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie, dar care îşi desfăşoară activitatea în instituţii publice diferite, nu este contrară principiului egalităţii în drepturi, de vreme ce, pe de o parte, legea nu stabileşte diferenţe în ceea ce priveşte salariile de bază/indemnizaţiile de încadrare, iar, pe de altă parte, atribuţiile, competenţele, sarcinile specifice, responsabilităţile şi importanţa activităţii desfăşurate pot fi diferite chiar şi pentru personalul care este încadrat pe funcţii identice sau asemănătoare, dar la autorităţi sau instituţii publice diferite.
90. Prin urmare, instanţa de contencios constituţional nu reţine o încălcare a principiului egalităţii în cazul unor diferenţe de venit lunar, atunci când salariile de bază sunt egale, potrivit legii. În acest cadru, se poate aprecia ca fiind greşită prima orientare jurisprudenţială, minoritară, fundamentată pe constatarea unei situaţii de discriminare pe cale judiciară şi repararea, în consecinţă, a prejudiciului rezultat din discriminare, prin obligarea angajatorului la calcularea sporurilor la nivelul maxim de 45% şi în cazul persoanelor salarizate potrivit art. 1 lit. c) din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017 (personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea), care desfăşoară activitate în condiţii similare, subordonate altui ordonator secundar de credite decât cel care achită sporurile fie în baza unei hotărâri judecătoreşti, fie în baza unei decizii administrative.
91. De principiu, pot exista situaţii concrete în care disponibilul bănesc la nivelul unui ordonator secundar de credite permite acordarea pentru fiecare salariat aflat în aceeaşi situaţie a unor sporuri care pot să atingă limita maximă cumulată a sporurilor, cu respectarea încadrării în plafonul impus de lege pentru acel ordonator, pe când în cazul altui ordonator secundar, disponibilul să nu îi permită stabilirea sporurilor acordate până la nivelul maxim de 45% pentru fiecare salariat.
92. Ceea ce prezintă relevanţă este aspectul că limitarea cuantumului sporurilor la care se referă art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este prevăzută pe total buget aferent salariilor de bază destinat fiecărui ordonator de credite în parte, iar nu individual, prin raportare directă la salariul lunar pe care îl primeşte fiecare salariat aparţinând aceleiaşi categorii profesionale.
93. Într-o astfel de situaţie, legea îngăduie apariţia unor astfel de diferenţe, rezultate dintr-un cuantum procentual diferit al sporurilor acordate, caz în care este evident că se aplică dispoziţiile deciziilor Curţii Constituţionale nr. 818, 819, 820 şi 821 din 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, şi o atare discriminare nu poate fi constatată pe cale judiciară.
94. Mai mult, în această privinţă, în jurisprudenţa recentă a Curţii Constituţionale s-a statuat că sporurile nu sunt drepturi fundamentale, ci sunt drepturi salariale suplimentare. "Stabilirea cuantumului concret al sporurilor şi al venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu. O asemenea soluţie legislativă ţine de dreptul exclusiv al legiuitorului în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, fără a fi contrară art. 4 şi 16 din Constituţie şi nici art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la interzicerea generală a discriminării." (Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019, pronunţată în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, paragraful 19)
95. Prin urmare, posibilitatea ca, în cadrul aceleiaşi categorii de personal, angajat la ordonatori secundari de credite diferiţi, să existe diferenţieri în funcţie de sumele de bani aflate la dispoziţia acestora este reală, însă derivă din aplicarea legii la situaţii de fapt concrete, diferite în cadrul fiecărui ordonator de credite, care pot influenţa nivelul de determinare al sporurilor, apariţia unei eventuale situaţii de discriminare în calculul drepturilor salariale, în procesul de aplicare a legii de către angajator, reprezentând o chestiune de fapt care excedează limitelor de soluţionare a recursului în interesul legii."
Raportat la aceste considerente, instanţa de fond a realizat o greşită aplicare a prevederilor art. 25 şi art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 şi ale art. 5 din Capitolul VIII al Anexei V la Legea-cadru nr. 153/2017, cu privire la admiterea cererii reclamanţilor privind acordarea unui cuantum total al sporurilor de 45%, sentinţa urmând a fi reformată şi sub acest aspect.
Pe cale de consecinţă, criticile privind nelegalitatea sentinţei în raport de încălcarea dispoziţiilor art. 10 din O.U.G. nr. 114/2018, care prevăd plata eşalonată a sumelor restante izvorâte din stabilirea greşită a drepturilor salariale, nu se mai impun a fi analizate.
6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentinţa atacată şi, în rejudecare, va respinge, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de reclamanţii care nu au introdus plângere prealabilă, şi va respinge, ca nefondat, capătul de cerere formulat de ceilalţi reclamanţi cu privire la acordarea unui cuantum total al sporurilor de 45%.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism împotriva sentinţei civile nr. 1200 din 20 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează în parte sentinţa atacată şi rejudecând:
Admite excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa plângerii prealabile în ceea ce priveşte pe reclamantele F., QQ., W., EE. şi NN..
Respinge, în consecinţă, acţiunea formulată de aceşti reclamanţi, ca inadmisibilă.
Respinge capătul de cerere formulat de ceilalţi reclamanţi cu privire la acordarea unui cuantum total al sporurilor de 45%, ca nefondat.
Menţine în rest sentinţa recurată.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 11 octombrie 2022.