Ședințe de judecată: Iunie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 4616/2023

Decizia nr. 4616

Şedinţa publică din data de 18 octombrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12 aprilie 2017, pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, a solicitat:

(i) anularea Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice nr. x/25 martie 2016 şi a Deciziei privind modificarea bazei de impozitare ca urmare a inspecţiei fiscale nr. x-110/18 aprilie 2016, acte administrativ-fiscale emise de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova, precum şi a Raportului de Inspecţie fiscala nr. x, încheiat la data de 25 martie 2016 de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova;

(ii) anularea Deciziei nr. 2120 din 03.11.2016 privind soluţionarea contestaţiei formulate de reclamantă, emisa de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Serviciul de Soluţionare a Contestaţiilor;

(iii) exonerarea reclamantei de plata sumelor reţinute prin actele administrativ-fiscale arătate mai sus;

(iv) obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul proces.

1.2. Judecata cauzei a fost suspendată în perioada 20.10.2017 - 20.01.2021, în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2015, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 48 din 9 martie 2022, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti;

(ii) a anulat în parte Decizia nr. 2120/03.11.2016 privind soluţionarea contestaţiei;

(iii) a anulat în parte Decizia de impunere nr. x din 25.03.2016, înlăturând obligaţia fiscală reprezentată de impozit pe profit în cuantum de 511.438 RON şi menţinând în parte obligaţia fiscală de plată, reprezentând TVA, în cuantum de 476.501 RON.

(iv) a anulat Decizia nr. F/PH 110/18.04.2016.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 48 din 9 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susţine că soluţia de admitere a acţiunii pentru suma de 511.438 RON, reprezentând impozit pe profit, este motivată prin repetarea concluziilor din cuprinsul expertizei tehnice contabile, nefiind prezentată opinia proprie a instanţei, al cărei unic argument este acela că pârâta nu a făcut dovada suspendării inspecţiei fiscale pentru efectuarea unui control încrucişat la partenerii reclamantei. Or, dovada folosirii bunurilor şi serviciilor în scopul realizării de venituri revine reclamantei, iar elementele analizate în cadrul cercetării penale sub suspiciunea de evaziune fiscală au fost confirmate de unul dintre administratorii societăţii, care a recunoscut fapta constând în neînregistrarea în contabilitate a tuturor veniturilor obţinute din comercializarea produselor piscicole, precum şi înregistrarea unor cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale. În acest sens a fost încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei, admis de Tribunalul Prahova, secţia penală în dosarul nr. x/2020, prin sentinţa penală definitivă nr. 197/29.07.2020.

Prin urmare, consideră recurenta-pârâtă că în cauză nu au fost respectate dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., raportat la art. 21 alin. (3) din Constituţie şi art. 6 alin. (1) din Convenţia EDO.

Circumscris cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 Cod recurenta-pârâtă invocă greşita aplicare a art. 127 alin. (1) lit. a), art. 6 alin. (1) şi art. 72 Codul de procedură fiscală, în ceea ce priveşte argumentul instanţei referitor la necesitatea efectuării unui control încrucişat. Suspiciunea de evaziune fiscală a fost confirmată prin declaraţiile unuia dintre administratorii societăţii, dată în dosarul penal finalizat cu admiterea acordului de vinovăţie, iar aspectele ce reies din dosarul penal au fost aduse la cunoştinţa expertului judiciar.

Susţine că inspecţia fiscală s-a desfăşurat în conformitate cu prevederile art. 118 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură fiscală, iar societatea nu a mai făcut obiectul unei verificări fiscale, Procesul-verbal de control inopinat nr. x/12.02.2016 nefiind act administrativ fiscal. Deşi inspecţia fiscală a fost declanşată ca urmare a intrării societăţii în procedura falimentului, în mod greşit a reţinut expertul că nu i s-a pus contribuabilului la dispoziţie un proiect de RIF, aspect ce excede competenţelor sale, iar documentele prezentate au fost studiate de expert cu superficialitate.

Referitor la tranzacţiile intracomunitare, afirmă recurenta-pârâtă că societatea nu deţinea şi alte documente justificative, precum CMR-uri care să ateste provenienţa intracomunitară a bunurilor, iar livrările nu au fost confirmate de transportatori sau de beneficiari. Nu este suficientă înregistrarea în evidenţă şi declararea operaţiunilor economice pe bază de facturi, trebuind dovedită provenienţa bunurilor din factură. În speţă, însuşi administratorul societăţii a recunoscut că a achiziţionat peşte, în repetate rânduri, fără documente de provenienţă şi fără documente sanitar veterinare.

Referitor la tranzacţiile efectuate pe teritoriul naţional, recurenta-pârâtă învederează că, în unele cazuri, societatea a înregistrat în contabilitate facturi emise de contribuabili inactivi, evidenţiind astfel cheltuieli deductibile şi TVA cu încălcarea art. 11 alin. (7) din Codul fiscal. Or, societăţile comerciale au obligaţia verificării Registrului contribuabililor inactivi, publicat pe site-ul ANAF.

Referitor la argumentul expertului contabil, reţinut de instanţa de fond, în sensul că acestuia nu i-au fost prezentate documentele ce au stat la baza constatărilor înscrise în actul de control contestat, arată recurenta-pârâtă că aceste documente se aflau la dosarul instanţei, iar expertul avea obligaţia de a le studia la sediul instanţei. Totodată, apreciază a fi eronată constatarea expertului în sensul că, prin sentinţa penală, nu s-a reţinut existenţa unui prejudiciu.

De asemenea, recurenta-pârâtă reiterează apărările formulate în faţa instanţei de fond în cuprinsul întâmpinării, solicitând a fi avute în vedere la rejudecarea cauzei, consecutiv admiterii recursului.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă Societatea A. S.R.L. şi intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti nu au depus întâmpinări faţă de recursul declarat în cauză.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este fondat, pentru următoarele considerente:

Referitor la critica pronunţării unei hotărâri nemotivate, circumscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte îl apreciază a fi fondat, prin raportare la dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României.

Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevede că:

"(1) Hotărârea va cuprinde: … b)…motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat susţinerile părţilor."

Aceasta dispoziţie are caracter imperativ, aspect care rezultă din folosirea, de către legiuitor, a expresiei "va cuprinde", stabilind o obligaţie în sarcina instanţelor de judecată, a cărei nerespectare atrage nulitatea hotărârii în condiţiile art. 176 pct. 6 din C. proc. civ.

Confirmând şi întărind acest caracter imperativ, precum şi sancţiunea nulităţii, legiuitorul a înţeles să reglementeze un motiv de nelegalitate distinct al hotărârii judecătoreşti, prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., şi anume:

"când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii."

Importanţa motivării hotărârii judecătoreşti a fost subliniată şi în jurisprudenţa europeană, fiind considerată un aspect al garanţiilor procesuale conferite de art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, prin Hotărârea din data de 28 aprilie 2005, pronunţată în cauza Albina c. România, s-a reţinut de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului:

"30. Curtea reaminteşte că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenţie, include printre altele dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenţia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria x, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanţei" obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa [Hotărârea Perez împotriva Franţei (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-I, şi Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria x, nr. 288, p. 19, paragraful 59].

34. Conform jurisprudenţei Curţii, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse, şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare (Hotărârea Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997, Culegere de hotărâri şi decizii 1997 - VIII, p. 2.930, paragraful 60)."

Aceste considerente au fost reluate şi în cauza Dumitru c. România, prin Hotărârea din data de 01 iunie 2010:

"30. Curtea reaminteşte în primul rând principiile stabilite prin jurisprudenţa sa în ceea ce priveşte participarea efectivă a părţilor la procedură şi obligaţia instanţelor de a "audia" argumentele acestora şi de a realiza o examinare efectivă a motivelor, asigurând astfel caracterul echitabil al procedurii (a se vedea, printre multe altele, Albina împotriva României, nr. 57808/00, pct. 30 şi 32, 28 aprilie 2005 şi Boldea, citată anterior, pct. 28-30)."

În raport de pretenţiile expuse prin cererea de chemare în judecată şi de argumentarea lor în fapt şi în drept, precum şi de apărările expuse de organul fiscal, Înalta Curte constată că, deşi instanţa de fond a pronunţat o soluţie asupra obiectului cererii de chemare în judecată, motivele expuse în cuprinsul sentinţei recurate nu dovedesc o examinare efectivă a argumentelor şi a motivelor expuse de părţi, nefiind întrunite cerinţele asigurării unui proces echitabil.

Considerentele instanţei de fond se rezumă la menţionarea actelor administrative fiscale contestate, urmată de redarea conţinutului raportului de expertiză contabilă administrat în cauză şi, în final, de concluzia instanţei în sensul că societatea reclamantă a dovedit parţial realitatea tranzacţiilor, potrivit constatărilor expertizei. Sentinţa recurată nu prezintă o analiză proprie a argumentelor de nelegalitate invocate prin cererea de chemare în judecată, neputând fi decelat raţionamentul logico-juridic pe care se întemeiază soluţia pronunţată. Singurul considerent care poate fi atribuit instanţei de judecată se regăseşte în paragraful 3 din pagina a 20-a a sentinţei, unde se menţionează că inspecţia fiscală nu a fost suspendată pentru efectuarea unui control încucişat sau obţinerea de lămuriri, conform art. 127 alin. (1) lit. a), e), f) şi g) Codul de procedură fiscală, însă acest argument nu este suficient pentru a se considera că, astfel, a fost respectată condiţia motivării hotărârii, faţă de complexitatea problematicii fiscale deduse judecăţii şi a multitudinii motivelor de nelegalitate invocate.

Chiar dacă instanţa de fond a apreciat a fi corecte concluziile raportului de expertiză, acestea nu pot înlocui analiza de legalitate efectuată de instanţa de judecată în raport de toate probele administrate în cauză şi de apărările părţilor. Cum în sentinţă nu se regăseşte niciun argument dedus din actele şi lucrările dosarului, în afara redării concluziilor expertizei, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o analiză superficială şi formală a cauzei, nefiind îndeplinită exigenţa analizării efective a pretenţiilor deduse judecăţii.

Este adevărat că motivarea hotărârii nu reprezintă o problemă de volum, ci una de conţinut, dar este necesar ca acest conţinut să releve o analiză concretă şi completă a situaţiei de fapt şi de drept relevate în speţă. Art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. face trimitere la nevoia expunerii motivelor de fapt şi de drept "pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor", ceea ce conduce la concluzia că motivarea trebuie sa cuprindă argumentele proprii judecătorului, simpla reluare a argumentelor uneia dintre părţi sau prezentarea succintă a situaţiei de fapt şi de drept ori chiar a unei concluzii nemotivate nefiind suficientă. O astfel de motivare nu face dovada analizării efective a argumentelor părţilor şi nu respectă rigorile art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi nici prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţia României, care garantează dreptul la un proces echitabil.

Întrucât, în cauza de faţă, considerentele hotărârii recurate nu cuprind o motivare adecvată, care să ofere certitudinea analizării efective şi complete a cauzei şi a argumentelor părţilor, Înalta Curte constată că se impune casarea integrală a hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe. Este adevărat că pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova a contestat doar soluţia de admitere a acţiunii pentru suma de 511.438 RON reprezentând impozit pe profit, însă lipsa motivării hotărârii de fond nu permite exercitarea controlului judiciar cu privire la această măsură, instanţa de recurs fiind în imposibilitatea de a analiza legalitatea soluţiei pronunţate, ceea ce impune o casare integrală a hotărârii atacate.

În raport de soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare, Înalta Curte nu va analiza criticile din recurs circumscrise dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (2) şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova împotriva sentinţei civile nr. 48 din 9 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova împotriva sentinţei civile nr. 48 din 9 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 18 octombrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.