Şedinţa publică din data de 18 octombrie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 24.09.2019, sub nr. x/2019, reclamanţii A. şi B., prin reprezentant legal A., au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea deciziilor nr. 18051/15.01.2019 şi 20162/04.06.2019, emise de Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi obligarea pârâtei la plata sumelor de:
• daune materiale în sumă de 6000 RON reprezentând contravaloarea cheltuielilor de înmormântare a defunctului soţ C.;
• daune materiale în sumă de 9000 RON reprezentând contravaloarea autoturismului marca x înmatriculat cu nr. x, distrus în accident;
• daune materiale în sumă de 1000 RON/luna, reprezentând prestaţie lunară pretinsa începând cu data accidentului (16.08.2015) până la împlinirea vârstei de 18 ani a fiului B. sau până la vârsta de 25 ani în cazul frecventării unei instituţii de învăţământ superior;
• daune morale 100000 EUR, pentru fiecare dintre reclamanţi, reprezentând o contraprestaţie care să acopere suferinţele morale/psihice îndurate de ei ca urmare a pierderii soţului şi respectiv tatălui fiului său;
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 319 din 15 martie 2021 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a decis următoarele: "Admite în parte contestaţia formulată de reclamanţii A. şi B. prin reprezentant legal A., ambii cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor în Mun. Arad, jud. Arad, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, cu sediul în Bucureşti.
Anulează în parte Decizia nr. 20162/04.06.2019, în ce priveşte art. 2, de respingere parţială a cererii de plată formulată de reclamanţii A. şi B..
Obligă pârâtul la plata către reclamantul B. cu titlu de daune materiale şi morale, a sumei de 406.121 RON şi către reclamanta A. cu titlu de daune morale, a sumei de 100.000 RON.
Respinge, în rest, contestaţia. ".
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare al Asiguraţilor întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. solicitând casarea în parte a sentinţei recurate şi, rejudecând, respingerea acţiunii, ca nefondată.
În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susţinut că în ceea ce priveşte majorarea daunelor morale acordate soţiei si fiului victimei prin sentinţa civilă nr. 319 din 15.03.2021 este nelegală având în vedere dispoziţiile Legii nr. 213/2015 şi a Normei ASF nr. 16/2015.
Consideră recurentul că prima instanţă a dispus în mod neîntemeiat admiterea în parte a contestaţiei formulată de către intimaţii-reclamanţi, prin obligarea pârâtului la acordarea unei majorări a cuantumului daunelor morale, în condiţiile în care F.G.A. este instituţie publică, înfiinţată prin lege, care nu se identifică cu asigurătorul aflat în faliment, şi care are rolul de a asigura un mecanism de despăgubire, un ultim resort, în situaţia intrării în faliment a unui asigurător.
De asemenea, consideră că instanţa de fond a dispus, în mod greşit acordarea sumei de 450.000 RON fiului victimei, suma ce reprezintă cuantificarea globală a prestaţiei periodice şi a daunelor morale.
Arată recurentul că valoare despăgubirilor se stabileşte de către comisia de analiză pe baza documentaţiei existente în dosar şi în conformitate cu prevederile procedurilor interne. Dincolo de aceste aspecte, nu se justifică acordarea sumei de 450.000 RON fiului victimei ţinând cont că intimaţii-reclamanţi nu au făcut dovada cuantumului veniturilor defunctului, instanţa încălcând prevederile art. 1388 si art. 1390 din C. civ.
Apreciază recurentul că soluţia pronunţată de către instanţa de fond este greşită si prin prisma faptului că nu a luat în considerare situaţia FGA. care, pentru a evita arbitrariul, s-a orientat şi după un criteriu obiectiv de cuantificare a daunelor morale ce se poate acorda în caz de deces în urma accidentelor de circulaţie în care este atrasă răspunderea asigurătorului de răspundere civilă, fapt pentru care nu poate da curs unei cereri de plată în integralitatea sa fără a o analiza în prealabil.
De altfel, dispoziţiile art. 12 si 13 din Legea nr. 213/2015 si ale art. 16 si 21 din Norma nr. 16/2015. prevăd faptul ca FGA are obligaţia de a realiza propria analiză a cererilor de plată şi a înscrisurilor depuse în susţinerea acestora.
Or, astfel cum s-a stabilit în practica judecătorească naţională, daunele morale se judecă în echitate şi trebuie să asigure o reparaţie justă, iar repararea prejudiciului în domeniul daunelor morale trebuie să urmărească realizarea unei compensări materiale cu efect în sfera morală, fără a genera venituri nejustificate şi fără a conduce la o sancţionare a asigurătorului care, potrivit legii, poate fi obligat şi la plata acestui tip de daune.
Persoanele interesate să primească despăgubiri rezultate din contractele de asigurare încheiate de asigurătorul falit au vocaţia de a solicita realizarea dreptului de creanţă pretins în procedura specială a cererii de plată reglementată de Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor şi Norma ASF nr. 16/2015.
Fondul de garantare a asiguraţilor nu preia de la asigurătorul în faliment o creanţă certă, lichidă si exigibilă, cu atât mai mult cu cât solicitarea despăgubirilor s-a făcut în cadrul procedurii necontencioase administrative prealabile - pe cale amiabilă, intimaţii-reclamanţi nedepunând un titlu executoriu cu privire la daune solicitate. Această concluzie decurge din interpretarea sistematică a dispoziţiilor Legii nr. 213/2015, lege specială care a instituit o procedură administrativă de plată a despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare încheiate de asigurătorul falit, pentru a se putea crea raporturi juridice între Fondul de garantare a asiguraţilor şi creditorii de asigurări, arată recurentul.
FGA nu plăteşte în baza unei răspunderi contractuale. Fondul de garantare a asiguraţilor neavând nici un raport contractual cu creditorul de asigurare. FGA nu preia riscul neexecutorii contractelor încheiate de către asigurătorul falit.
Fondul de garantare a asiguraţilor acoperă creanţele de asigurări în virtutea principiului protecţiei consumatorilor produselor şi serviciilor de asigurări, iar nu ca obligaţii proprii ale subscrisei, obligaţia fiind născută din raportul contractual al asiguratului sau beneficiarul asigurării cu asigurătorul şi de aceea plăţile făcute de către Fond reprezintă obligaţii ale asigurătorului în faliment, fiind deci achitate sau acoperite în numele şi pe seama acestuia exclusiv în cadrul îndeplinirii procedurii administrative necontencioase reglementată de dispoziţiile Legii nr. 213/2015 şi ale Normei A.S.F. nr. 16/2015 cu denumire omonimâ legii.
4. Apărările formulate de intimaţii-reclamanţi
Intimata-reclamantă nu a depus întâmpinare.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, şi faţă de întreg probatoriul administrat, prin raportare la normele legale incidente, incluzând dezlegările date în cursul soluţionării cauzei cu care a fost investită, Înalta Curte, în urma propriului demers de verificare a actelor şi lucrărilor dosarului reţine că recursul de faţă este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Prin criticile formulate cu privire la fondul cauzei în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat/aplicat greşit dispoziţiile legale incidente în cauză cu privire la stabilirea cuantumului daunelor morale.
În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este corectă.
De principiu, cuantumul despăgubirilor morale stabilit de prima instanţă, conform circumstanţelor particulare, reprezintă o chestiune ce ţine de temeinicia hotărârii şi nu de nelegalitate şi este necenzurabilă pe calea de atac a recursului.
Cu toate acestea, analizând recursul din perspectiva normelor de drept apreciate a fi fost încălcate, Înalta Curte reţine că rolul Fondului, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, este acela de protejare a creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător, acesta garantând, potrivit art. 2 alin. (3) din lege, plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în lege şi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii, potrivit art. 5 din lege.
Intimaţii reclamanţi sunt creditori de asigurare, potrivit art. 4 alin. (1) lit. b) pct. iii) din Legea nr. 213/2015 şi au dreptul să primească despăgubiri morale, în urma insolvenţei asigurătorului D., ca efect al producerii evenimentului rutier din data de 16.08.2015.
În ceea ce priveşte cuantificarea şi acordarea daunelor morale solicitate de creditorii de asigurare este important a se reţine, pentru început, că fiecare cauză comportă particularităţile sale din perspectiva gradului de severitate al atingerilor aduse drepturilor nepatrimoniale protejate de lege şi de aceea nu poate fi stabilit un cuantum fix, general valabil pentru orice situaţie în care sunt vătămate drepturile cu conţinut nepatrimonial.
Întinderea prejudiciului cauzat prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale nu poate fi cuantificat potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcţie de împrejurările concrete ale speţei, instanţa acordă despăgubiri apte să constituie o indemnizaţie pentru satisfacţie echitabilă. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil a fi echivalate material.
Aşadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenţia însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora este diferit de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.
În cauză, prima instanţă a făcut o corectă apreciere a cuantumului lor, în raport de circumstanţele particulare relevate de probatoriul administrat în speţă.
În literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească, s-a reţinut constant că, în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecinţele negative suferite de victima accidentului, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională.
Aşadar, în stabilirea cuantumului daunelor morale se au în vedere circumstanţele particulare ale cauzei, despăgubirile trebuind să fie rezonabile, juste şi echitabile, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.
Înalta Curte reţine că, potrivit art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul CSA nr. 14/2011 (în temeiul căruia a fost emisă decizia contestată), daunele morale se acordă "în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România". În literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească, s-a reţinut constant că, în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecinţele negative suferite de victima accidentului, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională.
Aşadar, în stabilirea cuantumului daunelor morale se au în vedere circumstanţele particulare ale cauzei, despăgubirile trebuind să fie rezonabile, juste şi echitabile, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.
Recurentul-pârât a contestat despăgubirile stabilite de instanţă pentru prejudiciul moral, invocând prevederile Ghidului pentru soluţionarea daunelor morale, precum şi criteriile obiective stabilite prin Decizia nr. 142/26.05.2016 privind Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (materiale şi morale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese.
Înalta Curte constată că în cauză nu poate fi identificat vreun motiv de nelegalitate al soluţiei de fond prin care s-a dispus plata unei despăgubiri suplimentare în sumă de 406.121 RON pentru prejudiciul material şi moral suferit de reclamantul B. şi 100.000 RON pentru reclamanta A., cu titlu de daune morale.
Astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanţii au suferit o serie de consecinţe negative ale accidentului auto, indicate în cuprinsul sentinţei recurate, ceea ce face ca acordarea daunelor morale în cuantumul stabilit de către pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor în baza procedurii interne şi a studiului efectuat de către Comisia de supraveghere a Asigurărilor, în colaborare cu Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, având drept scop o analiza comparativa a soluţiilor pronunţate de către instanţele de judecata în cauze penale având ca obiect vătămări corporale, ucideri din culpa, loviri si alte infracţiuni care au cauzat suferinţe fizice/psihice, în urma cărora s-au acordat daune morale, din perioada anilor 2006 - 2010, să fie inadecvată situaţiei relevate în speţă.
În legislaţia internă nu a fost elaborat niciun act normativ care să prevadă, în concret, cu privire la nivelul despăgubirilor morale, astfel că, reperul pentru stabilirea acestuia este jurisprudenţa instanţelor judecătoreşti şi principiile care s-au degajat pe această cale.
Referitor la Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale, elaborat de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii - FPVS, se constată că are un caracter de recomandare şi priveşte soluţii ale instanţelor de judecată din perioada 2011, astfel că prezenta instanţă de recurs, dar nici prima instanţă, nu sunt obligate să stabilească cuantumul daunelor morale în funcţie de o statistică.
Astfel, jurisprudenţa în materia stabilirii cuantumului daunelor morale pe orice cale - civilă sau penală, a stabilit că, în absenţa unor criterii pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, se va apela la consecinţele negative suferite de reclamant, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.
Cuantificarea despăgubirilor morale presupune analizarea unei jurisprudenţe relevante, pentru a se identifica situaţii similare, iar marja de apreciere a instanţei este limitată, în cazul de faţă, la criteriul obiectiv al limitei sumei de 450.000 RON pentru fiecare reclamant, prevăzute de Legea nr. 213/2015.
Despăgubirea nu trebuie să se transforme într-o îmbogăţire fără justă cauză, dar nici media sumelor acordate în cazuri similare de instanţele din România şi jurisprudenţa instanţelor naţionale nu reprezintă criterii obligatorii în stabilirea cuantumului daunelor morale, ci acestea ajută doar la estimarea unui atare prejudiciu.
În speţă, este cert că viaţa familială şi socială a recurenţilor-reclamanţi a fost alterată în urma decesului numitului C., tată şi soţ.
Înalta Curte a luat ca reper jurisprudenţa publicată în materie, a secţiei I civile şi a secţiei penale, pentru perioada 2016-2019, găsind relevante Deciziile nr. 3922/2018, nr. 3948/2018 şi nr. 4013/2018 pronunţate de secţia I civilă, precum şi Deciziile nr. 410/IA/2017 şi nr. 428/RC/2016, pronunţate de secţia penală.
În cadrul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a exemplificat Decizia nr. 5020/24.10.2019.
Din conţinutul hotărârilor judecătoreşti exemplificate, s-a constatat că daunele morale au fost cuantificate atunci când sunt solicitate de către copiii majori pentru părinţii decedaţi în accidente de circulaţie, la sume cuprinse între 15.000 euro şi 25.000 euro, adică între 70.000 RON şi 120.000 RON.
Faţă de circumstanţele concrete ale cauzei, de cele analizate anterior, Înalta Curte apreciază că un cuantum al daunelor materiale şi morale de 406.121 RON pentru reclamantul B. şi 100.000 RON pentru reclamanta A., reprezintă o separaţie echitabilă şi efectivă fără a conduce la o îmbogăţire fără justă cauză.
Totodată, instanţa trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit şi despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferinţele morale, fără a se ajunge însă în situaţia îmbogăţirii fără just temei.
Principiul ce se degajă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanţele naţionale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanţele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiaşi jurisprudenţe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată.
Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogăţire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i uşura ori compensa, în măsura posibilă, suferinţele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.
Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăşi destinaţia ei - aceea de a uşura situaţia persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacţie - o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea şi durata suferinţelor psihice încercate de persoana păgubită şi altele asemenea), deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogăţire a victimei.
Având în vedere aceste criterii, Înalta Curte constată că prima instanţă în mod corect a acordat despăgubiri suplimentare, ţinând seama în evaluarea gravităţii suferinţei produse de importanţa valorilor nepatrimoniale lezate, de intensitatea şi durata suferinţelor psihice încercate.
Prin urmare, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 319 din 15 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 octombrie 2022.