Şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2023
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată la data de 02.04.2021 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul A., prin preşedinte B., a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Integrare şi C.:
- obligarea A.N.I. la comunicarea Raportului de evaluare din data de 18.01.2021, prin care s-a dispus clasarea lucrării referitoare la C. privind regimul juridic al conflictului de interese în materie administrativă;
- obligarea A.N.I la comunicarea sesizării către parchet privind încălcarea de către C. a regimului juridic al conflictului de interese penal,
- anularea concluziei Raportului de evaluare din data de 18.01.2021 privind clasarea plângerii privind încălcarea de către C. a regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă şi obligarea A.N.I. la soluţionarea motivată a sesizării reclamantului privind încălcarea de către C. a regimului juridic al conflictul de interese în materie administrativă,
- obligarea A.N.I. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluţionarea cauzei.
2. Hotărârile instanţei de fond
Prin încheierea din 10 decembrie 2021 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiate excepţia inadmisibilităţii contestaţiei, excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei de interes invocate de pârâta Agenţia Naţională de Integritate.
Ulterior, prin sentinţa civilă nr. 583 din 18 martie 2022 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea privind pe reclamantul A., prin preşedinte B., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Integritate şi C., ca neîntemeiată, obligând reclamantul la plata către pârâtul C. a cheltuielilor de judecată în sumă de 5000 RON.
3. Recursul exercitat în cauză
Pârâta Agenţia Naţională de Integritate a declarat recurs împotriva încheierii din 10 decembrie 2021 şi, în subsidiar, împotriva considerentelor sentinţei civile nr. 583 din 18 martie 2022 şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea în tot a încheierii şi, în rejudecare, în principal, admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, iar, în subsidiar, admiterea excepţiei lipsei de interes şi a lipsei calităţii procesuale active, invocate în faţa instanţei de fond.
În subsidiar, s-a solicitat admiterea recursului declarat împotriva considerentelor sentinţei, înlăturarea şi înlocuirea acestora cu propriile considerente, menţinând dispozitivul hotărârii conform art. 461 C. proc. civ.
În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a arătat că respingerea excepţiilor inadmisibilităţii acţiunii, a lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei de interes, prin încheierea din data de 10.12.2021, s-a produs ca urmare a greşitei interpretări şi aplicări a dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 coroborat cu prevederile art. 22 alin. (4) din Legea nr. 176/2010.
A arătat recurenta, cu privire la respingerea excepţiei inadmisibilităţii, că Legea nr. 176/2010 este normă specială, care reglementează procedurile care se desfăşoară în faţa Agenţiei Naţionale de Inţegritate privind constatarea incidentelor de integritate, procedura fiind finalizată cu întocmirea unui raport.
Atunci când constată inexistenţa unui incident de integritate, raportul nu are natura unui act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) pt.c) din Legea nr. 554/2004, deoarece nu dă naştere, nu modifică şi nu stinge niciunui/niciun raport juridic, nefiind aplicabil art. 1 din Legea nr. 554/2004, iar în al doilea rând, legiuitorul nu stabileşte posibilitatea contestării raportului de clasare, potrivit art. 21 alin. (4) din Legea nr. 176/2010.
Instanţa de fond a apreciat nelegal că raportul de evaluare prin care se clasează o lucrare pentru inexistenţa unui incident de integritate are regimul juridic al unui act administrativ, dat fiind că pentru a se reţine incidenţa art. 1 din legea nr. 554/2004, este necesar să existe o vătămare, produsă reclamantului de respectivul act administrativ. Or, în speţă, această condiţie nu este îndeplinită.
Arată recurenta că pentru a se analiza cine are calitatea de a ataca raportul de clasare, precum şi dacă în cauză există sau nu o vătămare produsă intimatului printr-un act administrativ, era necesar a se analiza dacă exista sau nu un act care să se înscrie în categoria actelor administrative, potrivit definiţiei de la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, care să facă obiectul unei acţiuni în contencios administrativ.
Raportul de evaluare prin care se clasează o activitate de evaluare desfăşurată la nivelul ANI nu reprezintă un act administrativ, în sensul legii, întrucât acesta nu dă naştere, nu modifică şi nu stinge niciunui/niciun raport juridic, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Raportul de evaluare ANI de clasare, prin care se atestă inexistenţa unui incident de integritate, comunicat, exclusiv persoanei evaluate, nu modifică realitatea juridică existentă, în sensul în care nu generează obligaţii legale nici în sarcina persoanei evaluate, şi nici a instituţiilor terţe, şi nici nu atrage incidenţa unor sancţiuni, pentru a putea fi admisibila/justificată o acţiune de anulare a sa.
Totodată, nu stinge raporturi juridice, dat fiind că ANI nu are prerogative jurisdicţionale, iar constatările din raportul de clasare nu se subsumează unui raport juridic preexistent, finalizat prin emiterea raportului de evaluare privind inexistenţa conflictului de interese.
Prin solicitarea formulată, intimatul-reclamant urmăreşte de fapt să se stabilească printr-o decizie a instanţei existenţa unui conflict de interese în sarcina intimatului-pârât C..
Nu se poate reţine că ANI, prin emiterea raportului de clasare, validează respectarea prevederilor legale sau că împiedică producerea altor consecinţe juridice.
Faptul că raportul este rezultatul soluţionării unei petiţii nu îl transformă într-un act administrativ care să poată foi contestat în instanţă.
Mai arată recurenta că deşi instanţa de fond a apreciat că raportul este act administrativ, nu a mai procedat, în continuare, la analiza existenţei vătămării, produse de acest act.
Încheierea nu prezintă argumente şi nu indică în care dintre ipotezele legale prevăzute de art. 1 din Legea nr. 554/2004 se încadrează demersul judiciar al intimatului, respectiv: este vătămat într-un drept al său sau într-un interes legitim, cu atât mai mult cu cât în susţinerea excepţiei s-a învederat că acţiunea este inadmisibilă şi din perspectiva art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În continuare, recurenta-pârâtă arată că intimatului nu i-a fost încălcat un drept subiectiv prin emiterea raportului de clasare, nefiind lezat un interes legitim privat sau public, aşa cum sunt definite de art. 2 alin. (1) lit. c), p) şi lit. q) din Legea nr. 554/2004.
O acţiune în contencios obiectiv nu poate fi formulată decât în condiţiile şi cu respectarea art. 8 alin. (1/1) din Legea nr. 554/2004 care prevede că: "Persoanele fizice şi persoanele juridice de drept privat pot formula capete.de cerere prin care invocă apărarea unul interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea: interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat".
Aceste dispoziţii relevă expres caracterul subsidiar al capetelor de cerere întemeiate pe vătămarea interesului public, admisibilitatea unor astfel de cereri fiind condiţionată de interesul personal al intimatului. Nelegalitatea obiectivă a actului administrativ se justifică prin prisma interesului public, dar şi a interesului personal al intimatului.
Intimatul nu arată în ce mod Raportul de evaluare al A.N.I. i-ar prejudicia interesele legitime private, definite de legiuitor ca fiind "posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat".
Raportul de clasare contestat în prezenta speţă nu este adresat intimatului-reclamant şi nu încalcă niciunul dintre drepturile sau interesele sale legitime publice sau private, nu/afectează scopul statutar al acestuia şi nu-i pretinde o anumită conduită.
Referitor la respingerea excepţiilor lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei de interes, ca fiind neîntemeiate, arată recurenta că din perspectivă art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală, cu încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 32, şi art. 33 din C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. s), art. 8 din Legea nr. 554/2004, art. 28 din Legea nr. 62/2011 şi art. 22 din Legea nr. 176/2010.
Reţinerea instanţei potrivit căreia reclamanta solicită anularea unui act administrativ prin care se constată inexistenţa unei situaţii de incompatibilitate cu privire la o persoană care a făcut parte din Consiliul de administraţie al Institutului Naţional pentru Fizica Laserilor, Plasmei şi A. vizează în mod evident drepturile membrilor institutului" nu are legătură cu cauza, neavând fundament juridic şi fiind doar o afirmaţie lipsită de temei.
Judecătorul fondului nu a identificat şj nu a arătat în ce mod situaţiile de fapt prezentate în cuprinsul raportului de clasare vizează în mod evident drepturile membrilor sindicatului care îşi desfăşoară activitatea în cadrul institutului, în condiţiile în care lecturând raportul de evaluare, nu poate fi identificată nicio decizie luată de persoana evaluată, membru în Consiliul de Administraţie al A. care să vizeze raporturile de muncă ale salariaţilor. De altfel, deciziile consiliului de administraţie pot fi contestate separat în justiţie, potrivit legii.
Potrivit art. 2 alin;(1). lit. s) din Legea nr. 554/2004 sunt organisme sociale interesate acele "structuri neguvernamentale, sindicate, asociaţii, fundaţii şi altele asemenea, care au ca obiect de activitate protecţia drepturilor diferitelor categorii de cetăţeni sau, după caz, buna funcţionare a serviciilor publice administrative."
De asemenea, potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2004:
"Persoanele fizice şi persoanele juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat".
Învederează recurenta că intimatul-reclamant nu justifică niciun interes legitim, nici privat şi nici public, în promovarea acţiunii.
Statutul afişat pe web site-ul propriu, defineşte la art. 4 scopul A., dovedind că sindicatul nu are interes în promovarea unei acţiuni de anulare a raportului de evaluare prin care s-a dispus clasarea referitor la intimatul C., pentru că nu corespunde scopului prevăzut în statutul propriu.
În consecinţă, raportat la împrejurarea că cererea intimatului-reclamant nu întruneşte cumulativ condiţiile legale prevăzute de art. 32 şi art. 33 din C. proc. civ., şi anume cerinţa referitoare la justificarea unui interes în formularea cererii, încheierea din data de 10.12.2021, respectiv sentinţa civilă sunt pronunţate cu încălcarea şi interpretarea greşită a prevederilor de drept material indicate.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active invocate, instanţa de fond a menţionat doar dispoziţiile art. 28 din Legea nr. 62/2011 şi faptul că aceste dispoziţii nu trebuie interpretate restrictiv, însă potrivit Legii nr. 176/2010 are calitatea procesuala de a contesta raportul de evaluare doar persoana evaluată, aceasta fiind singurul titular al dreptului la acţiune în raportul juridic dedus judecăţii şi generat de supunerea raportului de evaluare verificării instanţelor competente.
Potrivit art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011, organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă, putând introduce orice acţiune în justiţie în numele membrilor lor, în scopul apărării drepturilor acestora, decurgând din legislaţia muncii. Or, nici din această perspectivă nu se poate aprecia că intimatul Sindicatul deţine calitate procesuală activă, cauza prezentă nefiind una care să se înscrie în prevederile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 62/2011.
În susţinerea recursului la considerente, recurenta ANI a arătat că acele considerente ale sentinţei recurate referitoare la presupusa calitate de funcţionar public a intimatului-pârât C., ceea ce ar determina incidenţa art. 79 din Legea nr. 161/2003, sunt pronunţate cu încălcarea prevederilor legale privind statutul funcţionarului public (legea nr. 168/1999 şi Codul Administrativ), ale Legii nr. 176/2010 şi Legii nr. 161/2003.
Intimatul-pârât C. nu are calitatea de funcţionar public, fiind o persoană care a deţinut o funcţie de conducere contractuală, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unei instituţii publice şi, pe cale de consecinţă, potrivit art. 1 alin. (1) pct. 31 teza primă, a depus declaraţii de avere şi de interese, îndeplinidu-şi obligaţia legală aferentă deţinerii şi exercitării funcţiilor de conducere din cadrul unei instituţii publice.
Instanţa de fond reţine în mod eronat faptul că, în raport de modalitatea de numire, funcţia de director al D. este o funcţie publică, aşadar pârâtul avea calitatea de funcţionar public.
Chiar dacă intimatul a fost numit în funcţie printr-un act administrativ, respectiv prin ordin de ministru, în cadrul unei instituţii publice aflate în şubordinea Ministerului Educaţiei Naţionale, acesta şi-a desfăşurat activitatea de director D. în baza contractului individual de muncă nr. x/15.11.2000 privind angajarea în funcţia de director D. si a fişei de post nr. 01 J15.11.2000 anexă la contractul Individual de muncă).
Or, potrivit art. 4 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, dar şi actualelor prevederi ale art. 37 din Codul Administrativ, raporturile de serviciu ale unui funcţionar public nu doar se nasc, dar se şi exercită pe baza actului administrativ de numire, emis în condiţiile legii.
Însă, actul administrativ de numire trebuie să conţină temeiul legal al numirii, numele funcţionarului public, denumirea funcţiei publice, data de la care urmează să exercite funcţia publică, drepturile salariale, locul de desfăşurare a activităţii, durata programului de lucru. Totodată, fişa postului se anexează actului administrativ de numire.
În speţă, toate aceste aspecte au fost prevăzute de contractul individual de muncă, fişa postului fiind o anexa a acestuia, având în vedere că intimatul-pârât a ocupat o funcţie de conducere contractuală în cadrul D..
Instanţa de fond îşi întemeiază eronat argumentaţia potrivit căreia directorul general al D. este funcţionar public pe prevederile art. 37 din Regulamentul de organizare şi funcţionare, a statului de funcţii şi a organigramei Unităţii Executive pentru finanţarea învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării aprobate prin Ordinul nr. 4864/2011.
Intimatul-pârât C. NU are calitatea de funcţionar public, sau vreuna dintre calităţile prevăzute de Legea nr. 161/2003, astfel cum sunt aplicabile dispoziţiile acestei legi.
În concluzie, arată recurenta că acele considerente privind echivalenţa perfectă dintre funcţia publică şi calitatea de funcţionar public, precum şi cele privind incidenţa în prezenta speţă a art. 79 din Legea nr. 161/2003 sunt profund eronate, şi pronunţate cu încălcarea tuturor normelor de drept material anterior menţionate, impunându-se înlăturarea lor.
Deşi au fost legal citaţi, intimatul-reclamant A., prin preşedinte B. şi intimatul-parât C. nu au depus întâmpinare şi nu au formulat apărări în cauză.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând hotărârile atacate prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că se impune, cu prioritate, verificarea legalităţii măsurilor dispuse de instanţa de fond prin încheierea interlocutorie din data de 10.12.2021, prin care aceasta s-a pronunţat asupra unor excepţii cu caracter peremptoriu/dirimant, privind inadmisibilitatea acţiunii, lipsa calităţii procesuale active a reclamantului Sindicatul şi lipsa de interes a acestuia în promovarea cererii de chemare în judecată. O astfel de cercetare prioritară a criticilor de nelegalitate privind încheierea de şedinţă din 10.12.2021 este justificată deoarece, în eventualitatea casarii şi, în rejudecare, a admiterii uneia din cele 3 excepţii, analiza legalităţii soluţiei asupra fondului cauzei devine inutilă.
Totodată, Înalta Curte va observa, prin raportare la argumentele privind inexistenţa unui drept al reclamantului recunoscut de art. 1 din Legea nr. 554/2004 de a formula acţiune în justiţie, pe motiv că acesta nu justifică o vătămare, invocate de recurenta-pârâtă ANI în susţinerea excepţiei inadmisibilităţii, că acestea au mai degrabă legătură cu calitatea procesuală activă a reclamantului, iar nu cu inadmisibilitatea cererii, astfel că se impune a fi analizată cu prioritate soluţia instanţei de fond de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active, urmând ca abia mai apoi, în ipoteza menţinerii, să se procedeze la verificarea naturii juridice a actului contestat şi, implicit, a admisibilităţii acţiunii în anulare.
De asemenea, în analiza soluţiei asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamamntului Sindicatul, Înalta Curte va proceda inclusiv la verificarea aspectelor invocate în recurs, în legătură cu lipsa unui interes al acestuia în demararea litigiului, dat fiind că, în contencios adminsitrativ, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 8 alin. (1) şi (1)1, de cele mai mule ori condiţiile de formulare a cererii în justiţie privind calitatea procesuală şi interesul părţii de a acţiona se întrepătrund, impunându-se analiza lor împreună, în cadrul verificărilor referitoare la calitatea procesuală activă.
Având aşadar de analizat, cu prioritate, legalitatea soluţiei de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantului Sindicatul, Înalta Curte va observa mai întâi dispoziţiile normei speciale aplicabile litigiului de faţă, mai exact prevederile Legii nr. 176/2010, care la art. 22 arată următoarele:
"(1)Persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilităţii în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de contencios administrativ. (...)
(4)Dacă în urma evaluării declaraţiei de interese, precum şi a altor date şi informaţii, inspectorul de integritate constată inexistenţa unei stări de incompatibilitate sau a unui conflict de interese, întocmeşte un raport în acest sens, pe care îl transmite persoanei care a făcut obiectul evaluării, în condiţiile art. 17 alin. (5) teza a doua.(...)"
Se constată că norma specială nu recunoaşte, în mod explicit, persoanei investite cu dreptul de a sesiza ANI, în vederea cercetării conflictului de interese, dreptul de a continua demersul, prin formularea unei acţiuni în anularea Raportului prin care se constată inexistenţa conflictului.
Pe de altă parte însă, norma cu caracter special nici nu conţine interdicţii exprese cu privire la dreptul titularului sesizării de a formula acţiune în justiţie.
Or, în lipsa unei interdicţii în norma specială, aceasta se va completa cu norma generală, care în materia contenciosului administrativ este reprezentată de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Aşadar, chiar dacă în temeiul Legii nr. 176/2010 intimatului-reclamant A. nu i se recunoaşte calitate procesuală activă în scopul formulării acţiunii în anulare, în verificarea acestei calităţi va fi necesară analiza îndeplinirii condiţiilor din Legea nr. 554/2004, care permit terţilor atacarea în justiţie a actelor emanând de la autorităţi/instituţii publice, apreciate de aceştia ca având caracter vătămător.
O astfel de analiză, deşi a fost avută în vedere de instanţa de fond cu ocazia verificării calităţii procesuale active a reclamantului, soluţia pronunţată în final a fost adoptată însă cu greşita interpretare şi aplicare a prevederilor art. 1 alin. (2) şi art. 8 alin. (1) şi (1)1 din Legea nr. 554/2004, dar şi a Legii nr. 62/2011 a dialogului social.
Astfel, potrivit Legii contenciosului administrativ, art. 1 alin. (1) şi (2):
"(1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public.
(2)Se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.(...)"
Totodată, potrivit art. 8 alin. (1) şi alin. (1)1 din acelaşi act normativ:
"1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cei care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Motivele invocate în cererea de anulare a actului nu sunt limitate la cele invocate prin plângerea prealabilă
(11)Persoanele fizice şi persoanele juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat. (...)"
În interpretarea dispoziţiilor legale enunţate, s-a pronunţat la data de 02.03.2020 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 8/2020 reţinând următoarele:
"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a), r) şi s) şi art. 8 alin. (11) şi (12) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că:
În vederea exercitării controlului de legalitate asupra actelor administrative la cererea asociaţiilor, în calitate de organisme sociale interesate, invocarea interesului legitim public trebuie să fie subsidiară invocării unui interes legitim privat, acesta din urmă decurgând din legătura directă dintre actul administrativ supus controlului de legalitate şi scopul direct şi obiectivele asociaţiei, potrivit statutului."
Având în vedere aceste dispoziţii legale, dar şi dezlegările obligatorii ale ÎCCJ anterior enunţate, se va concluziona în sensul că, potrivit Legii contenciosului administrativ, deţin calitate procesuală activă şi pot formula acţiune în anulare cei vătămaţi în mod direct printr-un act administrativ emanând de la o autoritate/instituţie publică sau asimilate acestora, acţiunile formulate de organismele social interesate în protejarea interesului public rămânând la rândul lor în sfera contenciosului subiectiv, aceste organisme fiind chemate să justifice cu prioritate existenţa interesului legitim privat, "decurgând din legătura directă dintre actul administrativ supus controlului de legalitate şi scopul direct şi obiectivele organismului social - asociaţie, potrivit statutului acestuia (...)" (nn. Decizia RIL 8/2020).
Calitatea procesuală activă a reclamantului A. a fost justificată de acesta în faţa instanţei de fond prin aceea că este titularul sesizării ce a declanşat cercetarea conflictului de interese, astfel că, în continuare, justifică calitate şi interes în promovarea acţiunii în anulare, precum şi prin aceea că sunt incidente prevederile art. 28 din legea nr. 62/2011 a dialogului social care nu limitează dreptul Sindicatului de a acţiona doar la acţiuni de dreptul muncii.
Cu privire la primul aspect, astfel cum s-a arătat anterior, se observă că deşi Legea nr. 176/2010 recunoaşte dreptul oricărei persoane de a formula o sesizare la ANI, operând astfel o prezumţie legală asupra îndeplinirii de către aceştia a condiţiei interesului şi a calităţii de a acţiona, totuşi legiuitorul a limitat exercitarea dreptului la acţiune la declanşarea verificărilor şi soluţionarea efectivă a petiţiei/sesizării, ulterior titularului sesizării nefiindu-i recunoscut un drept de a continua demersul său, prin atacarea raportului emis de ANI cu acţiune în anulare.
Aşadar, în justificarea calităţii procesuale active pentru introducerea acţiunii în anulare, titularul sesizării nu se mai poate prevala de dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 176/2010, care îi recunosc un drept iniţial de sesizare, fiind evident că o astfel de interpretare nu corespunde scopului normei.
Pentru a i se recunoaşte dreptul la acţiune în anularea Raportului însă, titularul sesizării poate să dovedească lezarea intereselor sale private sau ale drepturilor sale, în condiţiile Legii nr. 554/2004.
Or, în legătură cu aceste condiţii, Înalta Curte, contrar concluziilor instanţei de fond, va reţine că în litigiu nu se probează îndeplinirea lor, deoarece intimatul-reclamant nu justifică un interes legitim privat pentru a acţiona.
În acest sens, se constată că actul prin care recurenta-pârâtă ANI a constatat cu nu există conflict de interese nu este de natură a vătăma interesele private ale intimatului. Nici soluţia adoptată de ANI şi nici considerentele din conţinutul actului nu privesc pe reclamantul Sindicatul, nu au legătură cu activitatea acestuia şi nu conţin consideraţii de natură a produce un prejudiciu moral sau patrimonial intimatului-reclamant.
Totodată, cum corect a observat şi recurenta ANI, se constată că potrivit Statutului Sindicatului (art. 2), pus la dispoziţia publicului pe site-ul A..ro/statut-2/, scopul înfiinţării Sindicatului a fost acela de a "garanta şi apăra exercitarea dreptului sindical şi respectarea drepturilor fundamentale ale omului, consfinţite prin Constituţia României, prezentul Statut şi legile în vigoare".
Se mai reţine că potrivit art. 4 din Statut:
A. este o organizaţie socio-profesională al cărei scop este apărarea şi promovarea intereselor profesionale, economice, social-culturale şi sportive ale membrilor săi, realizate prin:
· Participarea la elaborarea şi avizarea Regulamentul Intern şi a Contractului Colectiv de Muncă.
· Participarea la negocierile Contractelor Individuale de Muncă, la solicitarea membrilor de Sindicat.
· Participarea directă la apărarea şi susţinerea îmbunătăţirii condiţiilor de muncă şi de viaţă ale membrilor de Sindicat.
· Organizarea şi îndrumarea manifestărilor sociale, cultural-artistice, turistice şi sportive
· Organizarea acţiunilor de protest.(...)"
De asemenea, potrivit Legii nr. 62/2011 privind dialogul social (în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, moment în raport de care se apreciază calitatea procesuală activă), organizaţiile sindicale se constituie "în scopul apărării drepturilor prevăzute în legislaţia naţională, în contractele colective şi individuale de muncă sau în acordurile colective de muncă, precum şi în pactele, tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte, pentru promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale membrilor săi (...)" (art. 1 lit. u) din Lege)
Art. 28 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, invocat de intimatul-reclamant, dispune în sensul că:
"Organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi.
(2)În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1), organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată în mod expres.
(3)În exercitarea atribuţiilor prevăzute de alin. (1) şi (2), organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă.(...)"
Observând aşadar prevederile Legii nr. 62/2011 a dialogului social, dar şi menţiunile Statului, la care face trimitere art. 28 din Lege, Înalta Curte va constata că legiuitorul recunoaşte calitatea procesuală activă a Sindicatului doar în acţiunile în justiţie care privesc aspecte ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici.
Or, în prezentul litigiu se constată că Raportul recurentei ANI, prin care s-a concluzionat asupra inexistenţei conflictului de interese, nu face parte din categoria actelor emise în vreunul dintre domeniile reglementate de Legea nr. 62/2011 sau la care fac referire prevederile statutare.
Contrar concluziilor instanţei de fond, se va reţine că în cauză nu rezultă că soluţia de constatare a inexistenţei conflictului de interese ar fi de natură a afecta interesele vreunuia dintre membrii de Sindicat, ori că ar putea influenţa activitatea Sindicatului, iar aspectele referitoare la caracterul anulabil al contractelor semnate de intimatul C. şi afectarea intereselor membrilor de Sindicat care au desfăşurat activităţi în proiectele angajate de acest intimat, încasând drepturi salariale pentru muncă prestată nu au decât caracter eventual/speculativ, la dosarul cauzei neexistând nicio dovadă potrivit căreia intimatul C. ar fi fost implicat în adoptarea de decizii de natură a influenţa raporturile de muncă ale acestora.
În aceste condiţii, se confirmă criticile din recurs ale recurentei-pârâte Agenţia Naţională de Integritate, potrivit cărora nu există legătură între interesele private, recunoscute prin Lege sau Statut, ale Sindicatului şi emiterea Raportului de constatare a inexistenţei conflictului de interese, astfel că în aplicarea art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 8 alin. (1) şi alin. (1)/1 din Legea nr. 554/2004, intimatul-reclamant nu justifică deţinerea calităţii procesuale active pentru introducerea cererii în anulare, nici în temeiul Legii contenciosului administrativ.
Pe cale de consecinţă, reţinând că încheierea din data de 10.12.2021 a curţii de apel a fost dată cu greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale anterior menţionate, în cauză fiind incident cazul de casare reglementat de art. 488 alşin 1 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul promovat de recurenta pârâtă ANI, va casa actul de procedură al instanţei şi, în rejudecare, va admite excepţia lipsa calităţii procesuale active a reclamantului A., cu consecinţa respingerii acţiunii ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Va observa instanţa de recurs că odată cu soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale active, în sensul admiterii, devine inutilă orice analiză a criticilor privind celelalte două excepţii invocate şi soluţionate prin aceeaşi încheiere, care nu sunt de natură a schimba soarta litigiului.
Totodată, se va mai constata că potrivit art. 179 alin. (3) C. proc. civ.: "Desfiinţarea unui act de procedură atrage şi desfiinţarea actelor de procedură următoare, dacă acestea nu pot avea o existenţă de sine stătătoare".
Având în vedere aşadar defiinţarea Încheierii interlocutorii din 10.12.2021 a curţii de apel, Înalta Curte va dispune inclusiv casarea sentinţei civile nr. 583 din 18.03.2022, dat fiind că respingerea acţiunii prin admiterea unei excepţii cu efect peremptoriu lipseşte de relevanţă modul de dezlegare a fondului cererii de chemare în judecată, considerentele privind fondul cauzei impunându-se a fi înlăturate din ordinea juridică, neputând dobândi autoritate de lucru judecat.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 20 din legea nr. 554/2004 rap. la art. 498 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte încheierea din data de 10 decembrie 2021 şi în tot sentinţa recurată şi, în rejudecare, va admite excepţia lipsei calităţii procesuale active şi va respinge acţiunea reclamantului A., prin preşedinte B., ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva încheierii din 10 decembrie 2021 şi împotriva sentinţei civile nr. 583 din 18 martie 2022, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează în parte încheierea din data de 10 decembrie 2021 şi în tot sentinţa recurată.
În rejudecare, admite excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de pârâta Agenţia Naţională de Integritate.
Respinge acţiunea reclamantului A., prin preşedinte B., ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 15 noiembrie 2023.