Şedinţa publică din data de 15 februarie 2022
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 15.02.2019, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF. şi GG. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Botoşani:
1. Anularea parţială a Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 91/C/04.01.2019;
2. Obligarea pârâţilor să emită un nou ordin de salarizare prin care să se dispună:
•reîncadrarea fiecărui judecător solicitant în parte si recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 9.04.2015, respectiv de 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 1.12.2015 şi
•obligarea pârâţilor la viaţa pentru fiecare lună pentru fiecare judecător solicitant în parte. până la recunoaşterea efectivă a dreptului. a diferenţei dintre venitul la care suntem îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 521 din data de 01 octombrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX -a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei cu privire la capătul II de cerere şi respinge cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu acesta pe capătul II de cerere ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
A admis excepţia prescripţiei dreptului de a solicita plata diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţiţi reclamanţii şi venitul efectiv plătit pentru perioada 09.04.2015-11.02.2016 şi respinge această cerere ca prescrisă.
A disjuns cererea formulată K. şi dispune constituirea unui nou dosar.
A repus cauza pe rol în ceea ce priveşte cererea formulată K. şi a acordat termen în continuarea judecăţii cauzei la data de 22.10.2019 pentru când se vor cita părţile, iar reclamanta cu menţiunea de a depune întreaga cerere de chemare în judecată prin care a învestit Tribunalul Mureş cu cauza civilă nr. 149/102/2019.
A admis în parte acţiunea, a anulat în parte Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 91/C/04.01.2019 în ceea ce priveşte valoarea de referinţă sectorială şi obligă pârâtul Ministerul Justiţiei la emiterea unei noi decizii în care drepturile salariale şi celelalte drepturi aferente să fie stabilite prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 440,15 RON în perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 484,16 RON în perioada 01.12.2015-31.12.2017.
A obligat pârâtul Tribunalul Botoşani la plata pentru fiecare lună începând cu 12.02.2016 până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţiţi reclamanţii şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.
3. Cererile de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 521 din data de 01 octombria 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs pârâţii Tribunalul Botoşani şi Ministerul Justiţiei, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac exercitate, pârâtul Tribunalul Botoaşani a arătat că prima instanţă s-a limitat la enumerarea modificărilor legislative intervenite (Legea nr. 284/2010, O.U.G. nr. 83/2014, Legea nr. 71/2015. O.U.G. nr. 57/2015, O.U.G. nr. 20/2016. O.U.G. nr. 43/2006), cu referire la salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 23/26.09.2016, publicată în M.O. 899/9.112016 şi Dccizia nr. 794/15.12.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţate pentru dezlegare unor chestiuni de drept, reţinând în esenţă că:
"în mod nelegat s-a refuzat luarea în considerare a majorării în rapott de valoarea de referinţă sectorială recunoscută prin hotărâri judecătoreşti".
Totodată, arată că, "scopul legiuitorului, prin actele norrnative emise ulterior anului 2015, este tocmai acela dc înlăturare a inechităţilor salariale existente categorii profesionale care desfăşoară aceeaşi activitate". enumerând în continuare dispoziţiile legislative care au dus la înlăturarea inechităţilor salariale.
Cu toate acestea, cenzurează soluţia aleasă de legiuitor şi stabileşte pe cale judiciară alte drepturi salariale, susţinând că "reclamanţii au făcut dovada că personalul auxiliar din cadrul instanţelorjudecătoreşti beneficiază deja de o hotărâre definitivă prin care sunt salarizaţi prin raportare Ia o valoare de referinţă sectorială (". ...)că asfel de valori de referinţă sectorială au fost recunoscute şi judecătorilor prin hotărâri executorii ".
Într-adevăr, influenţa jurisprudenţei este considerabilă, dar în cauza supusă judecăţii, nu poate fi recunoscută ca un izvor de drept, deoarece hotărârile judecătoreşti nu au efect " erga omnes", iar aşa cum s-a reţinut şi prin hotărârea primei instanţe, scopul actelor emise după anul 2015, a fost tocmai de a înlătura inechităţilor salariale existente între categorii profesionale care desfăşoară aceeaşi activitatc. Mai mult, hotărârile judecătoreşti invocate de reclamanţi în sprijinul cererii şi reţinute de prima instanţă în motivarea hotărârii, fac referire la personalul auxiliar din cadrul instantelor judecătoreşti.
Referitor la Decizia nr. 794/15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale şi Decizia nr. 23 pronunţată de ICCJ, de carc se prevalează, reclamanţii, arată că acestea nu au efect retroactiv. Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţia României, "Deciziile Culţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României de la data publicării, deciziile sunt gcncral obligatorii şi au putere numai pentru viitor." Neretroactivitatea aplicării deciziilor Curţii Constituţionale a fost subliniată chiar de către aceasta, în Decizia nr. 838/2009, undc se precizeză expres " Efectul ex nunc al actelor Curţii constituie o aplicare a principiului neretroactivităţii, garanţie fundamentală a drepturilor constituţionale de natură a asigura securitatea juridică şi încrederea cetăţenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separaţiei puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept".
Aceste dispoziţii sunt aplicabile şi Deciziei 23 din 26 septembrie 2016 a Înaltei Curte de Casaţie pronunţată în dosarul nr. x/2016, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 899 din 9 noicrnbric 2016, obligatorie de la această dată pentru instanţe, decizie la care au făcut referire reclamanţii.
În motivarea căii de atac exercitate, recurentul Ministerul Justiţiei, contrar celor reţinute de către prima instanţă prin sentinţa civilă recurată, a arătat că, Ordinul ministrului justiţiei nr. 91/C/04.01.2019 a fost emis ţinând seama de Ordinul ministrului justiţiei nr. 2066/C/24.05.2018 prin care s-au pus în aplicare dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, respectiv au fost stabilite în beneficiul intimaţilor-reclamanţi drepturile salariale cuvenite pentru perioada 09.04.2015 - 30.06.2018, în aplicarea Legii-cadru nr. 153/2017, calculate având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 421,36 RON, pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, respectiv de 463,5 RON pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017.
Pe fondul cauzei, a arătat că, potrivit art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, astfel cum a fost modificat şi completat prin O.U.G nr. 43/2016 "prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."
Alin. (1)2al aceluiaşi articol stabilea "În aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti."
Prin Decizia nr. 794/2016, Curtea Constituţională a decis că dispoziţiile art. 31alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituţionale, reţinând în motivarea deciziei că "în vederea egalizării prevăzute de art. 31alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare", care trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile/definitive, urmează să se stabilească prin raportare la aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică."
Aşa fiind, a susţinut că la data de 15.03.2018 preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a emis Ordinul nr. 75 prin care s-a stabilit că judecătorii, magistraţii-asistenţi, personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex din cadrul instanţei supreme sunt salarizaţi pentru perioada 9.04.2015-30.11.2015 prin acordarea valorii de referinţă 421,36 RON (VRS 405 la care se adaugă procentul de 4% prevăzut de O.G. nr. 13/2008), iar pentru perioada 1.12.2015-31.12.2017 se acordă valoarea de referinţă 463,5 RON (VRS 405 la care se adaugă 4% prevăzut de O.G. nr. 13/2008 şi 10% conform Legii nr. 293/2015).
Ca atare, ţinând cont de faptul că la data de 24.05.2018 ministrul justiţiei a emis ordine prin care s-a dispus recalcularea drepturilor salariale pentru judecători, asistenţi judiciari, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurilor din Ministerul Justiţiei, potrivit celor statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Ordinul nr. 75/15.03.2018, iar nu sentinţei civile nr. 1961/2017 a Tribunalului Dâmboviţa, după cum susţine în mod eronat prima instanţă.
Totodată, a fost comunicată curţilor de apel recomandarea nr. 8/28038/2018, în vederea calculării salariilor de bază în funcţie de valorile de referinţă sectoriale avute în vedere de cele două acte administrative.
Ordinul nr. 75/15.03.2018 al preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost emis având în vedere sentinţa civilă nr. 1961/1010.2017 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în dosarul nr. x/2017, privind acordarea valorii de referinţă sectorială în sumă de 405 RON + 4% procent prevăzut de O.G. nr. 13/2008 + 10% procent prevăzut de Legea nr. 293/2015.
După cum se poate observa, intimaţilor-reclamanţi le-a fost acordat procentul de 4% prevăzut de O.G. nr. 13/2008, iar adăugarea unui procent de 8,5 % depăşeşte chiar cadrul legal aplicabil la nivelul anului 2008, anul apariţiei O.G. nr. 13/2008, motiv pentru care apreciem că, în mod greşit, prima instanţă a admis acţiunea ca fiind întemeiată.
Arată că niciun ordonator de credite în cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie" nu a emis acte administrative, pentru magistraţi, prin care să se procedeze la recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi salariale, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 484,18 RON.
Pe de altă parte, prin sentinţa civilă nr. 829/2018 pronunţată de către Tribunalul Dâmboviţa, definitivă, au fost acordate diferenţe de drepturi salariale, exclusiv, pentru categoria profesională a personalului auxiliar, iar nu s-a dispus obligarea unei instituţii sau autorităţi publice din cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie" la recunoaşterea unei alte valori de referinţă sectorială în favoarea magistraţilor.
4. Apărările formulate în cauză
La data de 20 ianuarie 2020, recurentul - pârât Ministerul Justiţiei a depus la dosar note scrise prin care a invocat excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii, motivat de faptul că a fost emis Ordinul nr. 4988/C/2019.
5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile formulate sunt nefondate.
Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere, când, "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material". Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat în mod greşit. În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, după cum se va arăta în continuare.
Intimaţii-reclamanţi, judecători în cadrul Judecătoriei Botoşani, au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect, în esenţă, obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea unor noi ordine de încadrare salarială, pentru fiecare în parte, prin care să se dispună reîncadrarea şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 09.04.2015, respectiv de 484,18 RON începând cu 01.12.2015, obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţiţi intimaţii-reclamanţi şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.
Soluţionând cauza, prima instanţă a admis în parte acţiunea reclamanţilor, a dispus anularea în parte a Ordinului nr. 91 din 04.01.2019 în ceea ce priveşte valoarea de referinţă sectorială şi a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei la emiterea unei noi decizii în care drepturile salariale şi celelalte drepturi aferente să fie stabilite prin raportare la o valoarea de referinţă sectorială de 440,15 RON în perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 484,16 RON în perioada 01.12.2015-31.12.2017.
Totodată, a obligat pârâtul Tribunalul Botoşani la plata pentru fiecare lună începând cu data de 12.02.2016 şi până la recunoaşterea efectivă a dreptului a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţiţi reclamanţii şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.
În esenţă, criticile recurenţilor-pârâţi vizează interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor legale incidente în materia stabilirii drepturilor salariale, astfel încât instanţa de control judiciar urmează să le analizeze în mod unitar şi să răspundă acestora prin argumente comune, în raport de finalitatea lor concretă.
Sub un prim aspect, recurentul Ministerul Justiţiei a susţinut că acţiunea a rămas fără obiect înturcât pretenţiile intimaţilor - reclamanţi au fost satisfăcute în urma emiterii Ordinului nr. 4988/C/2019 prin care s-a dispus acordarea drepturilor salariale prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 484,16 RON.
Referitor la lipsa de obiect a acţiunii în raport cu emiterea Ordinului nr. 4988/C/29.11.2019, instanţa de control judiciar reţine că acest ordin a fost emis în cursul judecăţii, astfel că obiectul acţiunii exista, atât la data introducerii cererii, cât şi la data pronunţării hotărârii de fond.
De, asemenea, la art. 3 lit. b) din Ordinul nr. 4988/C/29.11.2019 se menţionează, în ceea ce priveşte plata drepturilor, că aceasta se va realiza pentru intervalul 01.12.2016-30.11.2019 după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiţiei.
Prin urmare, Înalta Curte constată că emiterea ordinului colectiv, după soluţionarea cauzei în primă instanţă, cu consecinţa recalculării cuantumului indemnizaţiei de încadrare brute cuvenite reclamanţilor, nu reprezintă o împrejurare de natură a lipsi de obiect acţiunea ci o punere în executare parţială a sentinţei recurate, în contextul în care, până la momentul pronunţării prezentei hotărâri, nu s-a făcut dovada emiterii noilor ordinele individuale de salarizare.
În continuare, Înalta Curte apreciază că este important a se aminti că legislaţia în privinţa salarizării personalului din sistemul justiţiei a parcurs mai multe etape, iar salarizarea a fost realizată iniţial prin Legea nr. 284/2010 (în prezent abrogată prin Legea nr. 153/2017) şi prin Legea nr. 71/2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 233 din 06.04.2015, care a intrat în vigoare la data de 09.04.2015 şi prin care a fost aprobată O.U.G. nr. 83/2014.
Prin acest din urmă act normativ s-a stabilit obligaţia egalizării indemnizaţiilor pentru personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice la nivelul maxim aflat în plată în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii. Ulterior, prin Legea nr. 293/2015 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 83/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 884 din 25 noiembrie 2015, a fost stabilită o majorare cu 10% a indemnizaţiilor, inclusiv pentru Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie".
Prin O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016 s-a prevăzut că în anul 2016 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.
La data de 01.07.2016 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prin care a fost introdus art. 31, în temeiul căruia, avându-se în vedere diferenţele nejustificate ale veniturilor din sistemul bugetar pentru persoanele care îşi desfăşurau activitatea în aceleaşi condiţii, a fost stabilită obligaţia egalizării nivelului veniturilor în raport de nivelul maxim aflat în plată.
În fine, prin O.U.G. nr. 43/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 673 din 31 august 2016, a fost modificată O.U.G. nr. 57/2015, în sensul înlocuirii principiului egalizării indemnizaţiilor în raport de nivelul maxim existent, cu regula conform căreia acest nivel se va stabili fără a se ţine seama de drepturile salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti.
Textele legale care prevăd regula amintită au făcut obiectul controlului de constituţionalitate, prin Decizia nr. 794/2016 din data de 15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale statuându-se în sensul constatării neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare.
Instanţa de contencios constituţional a reţinut, în esenţă, că dispoziţiile legale în discuţie contravin principiului egalităţii în faţa legii, consacrat prin art. 16 din Constituţie, astfel că pentru respectarea acestuia nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, prevăzut de O.U.G. nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcţii, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie aceleaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
În acest context normativ şi ţinând cont de faptul că printr-o hotărâre pronunţată de Tribunalul Mureş, rămasă definitivă prin neapelare, personalul auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti beneficiau deja de salarizarea solicitată de reclamanţii din cauza pendinte, în mod just a apreciat instanţa de fond că se impune recalcularea indemnizaţiei de încadrare a acestora pe baza valorii de referinţă sectorială de 440,15 RON începând cu data de 09.04.2015 şi prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 484,16 RON începând cu data de 01.12.2015.
Critica Tribunalului Botoşani referitoare la faptul că hotărârile judecătoreşti nu au efect "erga omnes" iar hotărârile judecătoreşti invocate de reclamanţi şi reţinute de prima instanţă, fac referire la personalul auxiliar, nu poate fi primită în raport de Decizia nr. 36/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În acest sens a fost avută în vedere Decizia nr. 36/04.06.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a stabilit că: "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, soluţia egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim are în vedere şi majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor magistraţi sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare".
Totodată, concluzia instanţei de fond nu contrazice nici aplicarea deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, care evidenţiază principiul egalităţii în faţa legii a tuturor categoriilor de salariaţi, inclusiv a magistraţilor, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătoreşti obţinute anterior şi incluse în baza de salarizare.
Aşa cum s-a arătat în precedent, decizia Curţii Constituţionale consacră soluţia adoptată prin Legea nr. 71/2015, clarificările aduse fiind de natură să susţină aplicarea legii menţionate în forma intrată în vigoare la data de 09 aprilie 2015. De altfel, instanţa de contencios constituţional nu a făcut decât să elimine disparităţile de interpretare, fără să introducă un nou criteriu de calcul al indemnizaţiilor.
În concret, Curtea Constituţională a statuat în cuprinsul paragrafului 21 că soluţia legislativă a egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim s-a adoptat începând cu Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la 9 aprilie 2015.
Totodată, instanţa de contencios constituţional a statuat că efectul neconstituţionalităţii art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015 constă în faptul că nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţia de încadrare la care se face egalizarea trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. În consecinţă, personalul care lucrează în aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei aflate în plată, indiferent de instituţie sau autoritate publică.
Aşadar, reglementările O.U.G. nr. 83/2004 cu modificările şi completările aduse de Legea nr. 71/2015 sau O.U.G. nr. 57/2015 cu modificările şi completările aduse de O.U.G. nr. 20/2016 şi O.U.G. nr. 43/2016 au ca scop ca personalul care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, să fie salarizat la nivelul maxim, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, premisa de aplicare a textului legal fiind stabilirea la autoritatea/instituţia publică a unui nivel maxim de salarizare, în raport de care să fie uniformizate şi celelalte drepturi salariale, având un cuantum inferior, plătite pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, atunci când titularii îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.
Totodată, este de observat faptul că, raportat la familia ocupaţională "Justiţie" stabilită de actele normative menţionate şi de instanţa de contencios constituţional prin Decizia nr. 794/15.12.2016, Curtea de apel a avut în vedere, în mod corect, situaţia de fapt existentă la data pronunţării hotărârii recurate.
Se observă aşadar, că la emiterea actelor administrative de salarizare, era necesar să se aibă în vedere valoarea concretă a valorii de referinţă sectorială, care trebuia să fie de 440,15 şi de 484,16 RON, în acord cu dispoziţiile O.G nr. 13/2008 care stabileau:
"ART. 1 (1) Valoarea de referinţă sectorială prevăzută în anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările ulterioare, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 2% faţă de nivelul din luna decembrie 2007.
(2) Începând cu data de 1 octombrie 2008, creşterea valorii de referinţă sectoriale este de 2% faţă de valoarea din luna septembrie 2008.
(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică şi pentru personalul din serviciile de probaţiune salarizat potrivit Legii nr. 327/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din serviciile de probaţiune".
"ART. 2 (1) Valoarea de referinţă sectorială prevăzută în anexele nr. 1c, 2c şi 3c la Ordonanţa Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi din cadrul altor unităţi din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 4% faţă de nivelul din luna decembrie 2007.
(2) Începând cu data de 1 octombrie 2008, creşterea valorii de referinţă sectoriale este de 4,5% faţă de valoarea din luna septembrie 2008".
Reiese aşadar că acest act normativ a stabilit majorarea VRS pentru personalul din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor.
Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererile de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.
Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile formulate ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de pârâţii Tribunalul Botoşani şi Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 521 din 1 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 februarie 2022.