Şedinţa publică din data de 12 ianuarie 2023
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 11.06.2020 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020, reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.) a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 23574/19.05.2020, emise de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând anularea acesteia şi obligarea pârâtului la plata sumei de 140.000 RON.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 898 din 6 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.), în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, instanţa de fond reţinând în esenţă faptul că cererea de plată a fost formulată de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România cu nerespectarea termenului de 90 de zile de la data achitării sumelor de către B.A.A.R., respectiv 30.10.2019, termen care s-a împlinit la data de 30.01.2020.
3. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 898 din 6 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.), întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi rejudecarea cauzei, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată şi obligării pârâtului la plata sumei de 140.000 RON.
În motivarea recursului arată că în fapt, în data de 12.12.2015, s-a produs un accident de circulaţie în care a fost implicat autoturismul cu nr. de înmatriculare x 62536 A, serie şasiu x, radiat din circulaţie de autorităţile de înmatriculare din Austria, cu poliţa de asigurare seria x/G/17/HR nr. x, emisă de A. S.A., condus de B., care a pierdut controlul autoturismului, iar în urma impactului cu doi copaci, a rezultat decesul numitului C., pasager în respectivul autoturism.
Reglementările europene au fost transpuse în legislaţia naţională în prevederile art. 251 din Legea nr. 32/2000, Ordinul CSA nr. 1/2008 şi ulterior în prevederile art. 32 şi art. 33 din Legea nr. 132/2017. Prin aceste reglementări naţionale atribuţiile de organism de plată a despăgubirilor, centrul de informare şi organismul de compensare sunt îndeplinite de o singură organizaţie, aceasta fiind B.A.A.R.
Precizează că BAAR, ca organism de plată a despăgubirilor, a fost introdus, în calitate de parte responsabilă civilmente, în procesul ce a urmat accidentului şi care a făcut obiectul dosarului nr. x/2017, aflat pe rolul Judecătoriei Slatina. Din înscrisurile existente la dosar, instanţa de fond a stabilit că autoturismul, deşi radiat din circulaţie, era asigurat valabil la data producerii accidentului, la societatea A. S.A., conform poliţei de asigurare seria x/G/17/HR nr. x, emisă de A. S.A..
Prin sentinţa penală nr. 818 din data de 22.11.2018, Judecătoria Slatina a admis excepţia lipsei calităţii procesuale a B.A.A.R. Organism de plată a despăgubirilor şi a obligat societatea de asigurare A. S.A., prin lichidatorul judiciar D., la plata despăgubirilor cuvenite părţilor prejudiciate. Ulterior, prin decizia penală nr. 1404 din 22.10.2019, Curtea de Apel Craiova a admis apelul societăţii de asigurare A. S.A., prin lichidatorul judiciar D.., a admis excepţia lipsa calităţii procesuale a societăţii A. S.A. şi a obligat B.A.A.R., în calitate de Organism de plata a despăgubirilor, la plata daunelor în valoare de 140.000 de RON, sumă care a fost achitată părţilor păgubite la data de 30.10.2019.
Susţine că, întrucât asigurătorul S.C. A. S.A se află în faliment, în data de 24.02.2020, s-a adresat F.G.A., în termen de 90 zile de la data comunicării valabilităţii poliţei de asigurare, cu două cereri de plată, nr. x/24.02.2020 şi nr. y/24.02.2020, pentru recuperarea sumei de 140.000 RON, reprezentând despăgubirile plătite părţilor prejudiciate, având în vedere că potrivit art. 32 alin. (6) din Legea nr. 132/2017, după plata despăgubirilor, BAAR, în calitate de organism de plată a despăgubirilor, se subrogă în drepturile persoanelor prejudiciate. Persoana sau persoanele responsabile pentru repararea prejudiciului au obligaţia să ramburseze BAAR despăgubirea achitată persoanei păgubite, cheltuielile legate de instrumentarea şi lichidarea pretenţiilor de despăgubire, precum şi dobânda legală aferentă sumelor cheltuite de BAAR, potrivit legii.
Consideră că decizia contestată a fost emisă cu încălcarea art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, în condiţiile în care în cauză naşterea dreptului de creanţă a avut loc la data de 20.02.2020, când pârâta FGA i-a comunicat faptul că poliţa de asigurare pentru autoturismul nr. x a fost confirmată de către asigurătorul A. S.A., prin lichidatorul său judiciar.
De asemenea, susţine că decizia contestată a reţinut, în mod eronat, calitatea şi atribuţiile B.A.A.R. cuprinse în contractul de mandat fără reprezentare, încheiat de acesta cu pârâtul FGA, pentru soluţionarea dosarelor de daună cu creditorii de asigurare rezidenţi în alte state membre; că în acord cu Regulamentul General al Consiliului Birourilor, în caz de accident, pentru protejarea intereselor părţilor prejudiciate, se consideră că locul obişnuit de staţionare a respectivului vehicul este ţara de la locul producerii accidentului, respectiv se consideră că este înmatriculat în România iar, în caz că nu se face dovada unei asigurări RCA, garantarea despăgubirii persoanelor prejudiciate este asigurată de B.A.A.R. astfel cum prevede art. 33 din Legea nr. 132/2017.
Arată că, după plata despăgubirilor, B.A.A.R. se subrogă în drepturile părţilor păgubite, dobândind un drept de regres împotriva persoanei sau persoanelor responsabile pentru repararea prejudiciului, în privinţa despăgubirii plătite, a cheltuielilor legate de instrumentarea şi lichidarea pretenţiilor de despăgubire, precum şi pentru dobânda legală aferentă cheltuielilor efectuate.
Susţine că nu trebuie făcută confuzie între data naşterii dreptului de regres general, conform art. 32 alin. (6) din Legea nr. 132/2017, împotriva persoanei sau persoanelor responsabile pentru repararea prejudiciului, şi data la care începe să curgă termenul prevăzut de art. 14 alin. (1) teza I din Legea nr. 213/2015.
Astfel, dreptul de regres general a luat naştere la momentul plăţii despăgubirilor, respectiv la data de 30.10.2019, dar la acel moment, având în vedere sentinţa definitivă a Curţii de Apel Craiova, prin care a fost admisă lipsa calităţii procesuale a societăţii A. S.A., BAAR se afla în imposibilitatea de a depune cereri de plată către Fondul de Garantare a Asiguraţilor; doar din momentul în care le-a fost comunicat faptul că poliţa de asigurare a fost confirmată de către asigurătorul A. S.A., prin lichidatorul său judiciar, respectiv 20.02.2020, BAAR a avut posibilitatea depunerii cererii de plată către Fondului de Garantare a Asiguraţilor.
Solicită a se ţine cont şi de prevederile art. 4 din Legea nr. 213/2015, conform cărora, atât creanţa de asigurare, cât şi creditorul de asigurare, se raportează la un singur element, şi anume contractul de asigurare.
De asemenea, invocă prevederile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 şi precizează că scopul urmărit de legiuitor la adoptarea acestei legi a fost acela de a plafona garanţia aferentă fiecărei creanţe de asigurare, şi nu modificarea regimului subrogaţiei sau limitarea drepturilor.
Menţionează că un aspect foarte important vizează protecţia consumatorului de asigurare şi că, în ipoteza respingerii acţiunii, asiguratul de bună credinţă care a încheiat contractul de asigurare RCA, cunoscând că acesta este garantat în caz de faliment, va rămâne expus, urmând a răspunde civil pentru repararea prejudiciului.
4. Apărările intimatului
Deşi a fost legal citat, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu a formulat întâmpinare.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.) a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea deciziei nr. 23574/19.05.2020, emise de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi obligarea pârâtului la plata sumei de 140.000 RON.
Prima instanţă a respins acţiunea formulată de reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.), reţinând că cererea de plată a fost formulată de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România cu nerespectarea termenului de 90 de zile de la data achitării sumelor de către B.A.A.R., respectiv 30.10.2019, termen care s-a împlinit la data de 30.01.2020.
Cererea de recurs a fost întemeiată pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Înalta Curte constată că în speţă, prin cererile de plată nr. x/24.02.2020 şi nr. y/24.02.2020, înregistrate la Fondul de Garantare a Asiguraţilor, recurenta-reclamantă Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.) a solicitat plata din disponibilităţile Fondului a sumei de 140.000 RON, reprezentând contravaloarea despăgubirilor plătite în dosarul de daună deschis ca urmare a evenimentului rutier din data de 12.12.2015, în care a fost implicat vehiculul cu nr. de înmatriculare x 62536 A, serie şasiu x, radiat din circulaţie de autorităţile din Austria, cu poliţa de asigurare seria x/G/17/HR nr. x, emisă de A. S.A..
Prin decizia penală nr. 1404 din data de 22.10.2019, Curtea de Apel Craiova, secţia penală a admis apelul societăţii de asigurare A. S.A., prin lichidator judiciar D.., a admis lipsa calităţii procesuale a societăţii A. S.A. şi a obligat B.A.A.R. în calitate de Organism de plata a despăgubirilor la plata daunelor în valoare de 140.000 de RON.
Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.) a achitat părţilor păgubite suma la care a fost obligat prin decizia de mai sus în data de 30.10.2019.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor:
"(1) Orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în stare de insolvenţă poate formula o cerere de plată motivată, adresată Fondului în condiţiile prevăzute la art. 121 şi alin. (4), dar nu mai târziu de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior, sub sancţiunea decăderii din drept".
În cauză, deschiderea procedurii de faliment a societăţii A. S.A. s-a făcut la data de 16.02.2017 prin Hotărârea intermediară nr. 132 pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2016, devenind definitivă la data de 17.03.2017.
Astfel, se constată că recurentul-reclamant solicită plata de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor a unor creanţe născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului societăţii de asigurare A. S.A., motiv pentru care termenul de depunere a cererii de plată, de 90 de zile, se calculează de la data naşterii dreptului de creanţă.
Înalta Curte constată că decizia penală nr. 1404 din data de 22.10.2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală, ce constituie temeiul acordării despăgubirilor, a rămas definitivă la data de 22.10.2019, iar sumele au fost achitate de B.A.A.R. la 30.10.2019.
Prin urmare, momentul naşterii dreptului de creanţă al B.A.A.R. este 30.10.2019, dată de la care începe sa curgă termenul de 90 de zile prevăzut de art. 14 alin. (1) teza 1 din Legea nr. 213/2015, termen care s-a împlinit la data de 30.01.2020, aşa încât prima instanţă a reţinut în mod corect că cererile de plată înregistrate la FGA la data de 24.02.2020, au fost depuse cu nerespectarea termenului de 90 de zile prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015.
Din această perspectivă, este nefondată susţinerea recurentului-reclamant, în sensul că s-a adresat Fondului de Garantare a Asiguraţilor în termenul legal de 90 zile de la data comunicării valabilităţii poliţei de asigurare, textul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 fiind clar în această privinţă, în sensul că pentru creanţele născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului asiguratorului, cererile de plată se depun în termen de 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă, şi nu de la data comunicării valabilităţii poliţei de asigurare.
Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România împotriva sentinţei civile nr. 898 din 6 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România împotriva sentinţei civile nr. 898 din 6 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 12 ianuarie 2023.