Ședințe de judecată: Decembrie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completurile de 5 judecători

Decizia nr. 102/2023

Decizia nr. 102

Şedinţa publică din data de 24 aprilie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Hotărârea ce formează obiectul recursului

Prin încheierea nr. 1624 din 27 septembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a anulat, ca netimbrată, cererea formulată de petentul A. privind strămutarea pricinii ce formează obiectul dosarului nr. x/2022 al Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.

2. Recursul declarat împotriva încheierii menţionate la pct. 1

Împotriva încheierii menţionate la pct. 1, a declarat recurs petentul A., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători sub nr. x/2022.

II. Procedura de filtrare a recursului

În cauză, se aplică procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., întrucât: (i) prin art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 - care a intrat în vigoare la 21 decembrie 2018 - a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ. din 2010, care reglementează procedura de filtrare a recursului de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; (ii) conform art. 24 din C. proc. civ. din 2010, "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare"; (iii) prezentul proces a început la 18 iunie 2014, astfel că îi sunt aplicabile dispoziţiile de procedură anterioare modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018 începând cu 21 decembrie 2018.

Prin încheierea din 13 februarie 2023, completul de filtru a analizat raportul, a constatat că este întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ. şi a dispus comunicarea acestuia către părţi.

Raportul a fost comunicat părţilor la 22 şi 23 februarie 2023, la dosar nu au fost înregistrate puncte de vedere asupra raportului.

III. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând admisibilitatea recursului în condiţiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., completul de filtru constată că cererea de recurs nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora:

"Art. 486. - Cererea de recurs

(2) La cererea de recurs se vor ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, precum şi, dacă este cazul, procura specială, împuternicirea avocaţială sau delegaţia consilierului juridic".

În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi art. 32 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, pentru calea de atac exercitată se plăteşte taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 RON, dovada achitării acesteia ataşându-se cererii formulate, conform art. 33 alin. (1) teza întâi din acelaşi act normativ, care prevede că "Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat (…)" şi art. 486 alin. (2) C. proc. civ., conform căruia "La cererea de recurs se vor ataşa dovada achitării taxei de timbru, (...)".

În cauză, prin adresa comunicată recurentului la 10 noiembrie 2022, i s-a pus în vedere acestuia obligaţia ca, în termen de 10 zile de la primirea comunicării, să achite taxa judiciară de timbru în valoare de 20 de RON, datorată conform art. 25 alin. (1) lit. c) din O.U.G nr. 80/2013, sub sancţiunea anulării cererii, ca netimbrată.

De asemenea, recurentul a fost informat cu privire la posibilitatea formulării, în condiţiile legii, a unei cereri de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării.

În plus, prin raportul întocmit în cauză s-a reţinut că recurentul datorează taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 RON pentru soluţionarea căii de atac promovate.

Cum recurentul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, sunt incidente dispoziţiile art. 197 şi art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula, ca netimbrat, recursul ce formează obiectul prezentei cauze.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de A. împotriva încheierii nr. 1624 din 27 septembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2022.

Fără cale de atac.

Pronunţată astăzi, 24 aprilie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ.