Şedinţa publică din data de 8 mai 2023
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Acţiunea disciplinară
Prin acţiunea disciplinară înregistrată pe rolul secţiei pentru judecători în materie disciplinară sub nr. x/2022, Inspecţia Judiciară a solicitat aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, doamnei judecător A., judecător în cadrul Judecătoriei Ploieşti, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza I şi lit. t) teza a II a din Legea nr. 303/2004.
În motivarea acţiunii, se arată că faptele pârâtei concretizate în amânarea pronunţării, în mod repetat, într-un număr semnificativ de dosare, pentru perioade mari de timp, a determinat prelungirea procedurilor judiciare în mod nepermis de mult. Aceste fapte au un caracter imputabil doamnei judecător, nefiind justificate de cauze obiective care să le circumscrie unei culpe scuzabile, întrunind elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de dispoziţiile art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004.
De asemenea, Inspecţia Judiciară a reţinut că fapta doamnei judecător de amânare repetată a pronunţării în dosarele care i-au revenit spre soluţionare, încălcând astfel dispoziţiile art. 396 alin. (1) C. proc. civ., întruneşte elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II a din Legea nr. 303/2004.
2. Hotărârea secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii
Prin Hotărârea nr. 20J din 7 decembrie 2022, secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a admis, în parte, acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtei A., judecător în cadrul Judecătoriei Ploieşti.
În baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, a aplicat doamnei A., judecător în cadrul Judecătoriei Ploieşti sancţiunea disciplinară constând în "diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 10% pentru o perioadă de 2 luni" pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza I din acelaşi act normativ.
Prin aceeaşi hotărâre, a respins acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtei A., judecător în cadrul Judecătoriei Ploieşti pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II a din Legea nr. 303/2004, ca neîntemeiată.
În motivare, secţia a reţinut, ca situaţie de fapt, că din datele statistice transmise de Judecătoria Ploieşti a reieşit că doamna judecător a amânat succesiv pronunţarea asupra cauzei într-un număr de 398 dosare, rezultând astfel întârzieri mari: 9 luni de zile, 175 zile, 101 zile, 133 zile, etc.
S-a avut în vedere că doamna judecător A. a fost numită în funcţia de judecător la Judecătoria Ploieşti începând cu data de 09.10.2020, prin Decretul Preşedintelui României nr. 687/2020, fiindu-i înfiinţat un complet de judecată nou, fără stoc de dosare; în mod ciclic, i-au fost repartizate şi cauze din alte completuri care au fost desfiinţate pe parcursul timpului, în egală măsură cu cele alocate şi celorlalte completuri ce funcţionau în instanţă.
Cu privire volumul de activitate, s-a reţinut că în anul 2020 (octombrie- decembrie 2020), doamna judecător A. a rulat un număr de 156 de dosare cu o complexitate de 632 puncte, a avut un număr de 149 dosare nou intrate, cu o complexitate de 591 puncte şi a soluţionat un număr de 79 de cauze cu o complexitate de 454 puncte, obţinând o operativitate de 53,02%.
În anul 2021, se reţine un stoc de 68 de cauze, un număr de dosare nou intrate de 929, prezentând o complexitate de 3556 puncte, un rulaj de 2291 cauze de o complexitate de 11483 puncte; dintre acestea au fost soluţionate un număr de 714 cauze de o complexitate de 2029 puncte, operativitatea înregistrată fiind de 76,86%.
La începutul anului 2022, pe completul doamnei judecător era un stoc de 132 de dosare, iar în perioada 01.01.2022-30.09.2022, au fost înregistrate 575 de dosare noi, cu complexitate de 1651 puncte, un rulaj de 1088 cauze de o complexitate de 5477 puncte, din care au fost soluţionate un număr de 531 de dosare cu o complexitate de 1505 puncte, operativitatea înregistrată fiind de 92,35%.
În ceea ce priveşte îndeplinirea altor atribuţii în cadrul instanţei, s-a avut în vedere că doamna judecător a îndeplinit, alături de alţi colegi, atribuţiile prevăzute de art. 34 şi 35 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor de judecată, respectiv cea de judecător delegat pentru activitatea de înregistrare şi evidenţă a persoanelor juridice, dar şi aceea de judecător delegat la organul financiar local cu privire la activitatea de înregistrare şi acordare a personalităţii juridice asociaţiilor de proprietari.
Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004, "nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor", secţia a reţinut următoarele:
Textul de lege impune îndeplinirea cumulativă atât a condiţiei încălcării în mod imputabil din partea judecătorului a dispoziţiilor ce prevăd soluţionarea cu celeritate a cauzelor, cât şi condiţia caracterului repetat al acestei încălcări.
Sub aspectul laturii obiective a abaterii, din situaţia de fapt expusă, s-a constatat că doamna judecător a uzitat de instituţia amânării de pronunţare a cauzei, prevăzută de art. 396 alin. (1) C. proc. civ. în foarte multe cauze ce i-au fost repartizate spre soluţionare, şi nu doar cu titlu de excepţie.
Acest fapt a fost apreciat ca un management defectuos al fiecărei cauze, în condiţiile în care dispoziţiile legale obligă instanţele să ia toate măsurile necesare în vederea soluţionării cu celeritate a dosarelor şi a finalizării acestora.
În cauză, nu au fost identificate împrejurări justificative pentru lipsa de implicare şi rol activ în impulsionarea procedurilor judiciare şi s-a reţinut că au fost afectate drepturile procesuale ale părţilor privind soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, întrucât în intervalul de timp în care cauzele s-au aflat la judecător pentru deliberare, procedurile judiciare au fost întrerupte, împrejurare ce a determinat temporizarea soluţionării lor.
Ca urmare, secţia a constatat că faptele doamnei judecător, astfel cum au fost descrise anterior, se circumscriu laturii obiective a abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004.
Secţia a înlăturat apărările pârâtei, referitoare la volumul ridicat de activitate, împrejurarea că se află la începutul carierei de judecător şi întâmpină greutăţi în gestionarea propriei activităţi, acestea neputând constitui cauze exoneratoare de răspundere disciplinară.
A constatat că volumul de activitate nu poate fi o cauză de înlăturare a răspunderii disciplinare, în condiţiile în care doamna judecător a avut un volum de muncă comparabil cu al colegilor săi judecători, iar operativitatea înregistrată în soluţionarea cauzelor şi complexitatea dosarelor revenite spre soluţionare nu relevă discrepanţe majore, de natură a constitui un element justificativ în temporizarea procedurilor judiciare.
Faţă de toate aceste considerente, secţia a reţinut că amânarea pronunţării asupra cauzelor în modalităţile descrise anterior are un caracter imputabil pârâtei, nefiind justificată de cauze obiective care să o circumscrie unei culpe scuzabile.
Sub aspectul laturii subiective, secţia a reţinut vinovăţia doamnei judecător, sub forma intenţiei indirecte, ce rezultă din conduita adoptată pe parcursul soluţionării cauzelor evidenţiate anterior, fapt ce a avut drept consecinţă prelungirea nejustificată a procedurii judiciare, aceasta constituind, totodată, şi o încălcare a dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului referitoare la durata rezonabilă a procesului.
În acelaşi sens, vinovăţia pârâtei rezultă din conduita pasivă adoptată pe parcursul soluţionării cauzelor expuse mai sus, precum şi din modul în care aceasta a înţeles să gestioneze activitatea, deşi dosarele menţionate înregistrau o vechime considerabilă în sistem; de altfel, aceste aspecte au fost recunoscute şi de pârâtă, în declaraţiile sale.
În consecinţă, secţia a constatat că faptele doamnei judecător A., concretizate în amânarea repetată a pronunţării într-un număr foarte mare de dosare pe perioade îndelungate de timp, au un caracter imputabil acesteia, nefiind justificate de cauze obiective care să le circumscrie unei culpe scuzabile şi întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată.
Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, "exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă", secţia a reţinut următoarele:
Sub aspectul laturii obiective a abaterii disciplinare, secţia a constatat că doamna judecător A., prin amânarea repetată a pronunţării într-un număr mare de dosare şi pentru intervale mari de timp, a încălcat dispoziţiile art. 396 C. proc. civ., acest mod de gestionare a dosarelor conducând la o temporizare a procedurilor judiciare şi la o încălcare a termenului rezonabil de soluţionare a cauzelor; ca urmare, ceea ce se impută doamnei judecător A. este că a prelungit în mod nejustificat procedurile judiciare, cu consecinţa afectării termenului rezonabil de soluţionare a cauzelor.
Secţia a arătat că abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 reglementează situaţia încălcării, cu gravă neglijenţă, a oricărei norme de drept material sau procesual, această dispoziţie legală având un caracter general; pe de altă parte, abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) teza I din acelaşi act normativ are în vedere, în concret, doar nerespectarea dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor, această abatere având caracter special în raport de norma generală cuprinsă la art. 99 lit. t) teza a II-a din acelaşi act normativ.
Prin urmare, ori de câte ori un judecător nu respectă, în mod repetat şi din motive imputabile, dispoziţiile legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor comite abaterea prevăzută de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004, iar în toate celelalte situaţii, când exercită funcţia cu gravă neglijenţă, comite abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II-a din acelaşi act normativ, norma specială aplicându-se cu prioritate conform principiului specialia generalibus derogant.
De altfel, răspunderea juridică a unei persoane este reglementată de principiul potrivit căruia unei singure violări a normei juridice îi corespunde o singură imputare; ca urmare, fapta pârâtei constând în nerespectarea dispoziţiilor legale care reglementează instituţia amânării de pronunţare, cu consecinţa temporizării nejustificate a procedurilor judiciare, nu poată fi circumscrisă, în mod distinct, şi conţinutului constitutiv al abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004.
La individualizarea sancţiunii, au fost avute în vedere împrejurările, gravitatea concretă şi consecinţele faptei săvârşite de doamna judecător, în sensul că valoarea socială lezată o reprezintă relaţiile referitoare la realizarea activităţii de justiţie.
Totodată, secţia a ţinut seama de faptul că abaterea disciplinară reţinută în sarcina doamnei judecător a fost săvârşită ca urmare a adoptării unui mod de lucru lipsit de rigoare, care s-a perpetuat în timp şi a devenit o constantă în activitatea sa, de vechimea efectivă în funcţia de judecător de doar 4 ani, precum şi de împrejurarea că nu a mai fost anterior sancţionată disciplinar, ceea ce conturează, până în prezent, o atitudine conformă standardelor profesionale.
De asemenea, a reţinut atitudinea doamnei judecător, de asumare a responsabilităţii faptelor sale, cum rezultă din declaraţiile date.
Cum sancţiunea are ca scop imediat îndreptarea celui care a comis o abatere disciplinară, dar în acelaşi timp constituie şi un mijloc de prevenţie atât pentru cel sancţionat, cât şi pentru societate, secţia a apreciat că se impune aplicarea faţă de doamna judecător a sancţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, republicată, şi anume "diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 10% pentru o perioadă de 2 luni" pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza I din acelaşi act normativ.
3. Recursul exercitat împotriva hotărârii instanţei disciplinare
Împotriva Hotărârii nr. 20J din 7 decembrie 2022, pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători în materie disciplinară, doamna judecător A. a formulat recurs, în temeiul art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004.
A solicitat admiterea recursului, în principal, anularea hotărârii atacate cu consecinţa respingerii, ca neîntemeiată, a acţiunii disciplinare, iar în subsidiar, aplicarea sancţiunii avertismentului.
În motivarea căii de atac, a susţinut că, deşi a avut un complet nou înfiinţat la momentul începerii activităţii, pe parcursul timpului a adunat un număr semnificativ de dosare, pentru că au fost desfiinţate mai multe completuri de judecată din cadrul instanţei unde îşi desfăşoară activitatea.
În ceea ce priveşte volumul de muncă, a arătat că datele statistice de la dosar sunt eronate, având un număr de 4924 de dosare, din care a soluţionat un număr de 1508. De asemenea, datele sunt greşite şi cu privire la numărul de dosare rulate şi cu privire la operativitate, pentru că a avut cea mai mare încărcătură de dosare dintre colegii numiţi în aceeaşi dată, iar modalitatea de amânare a pronunţării s-a realizat cu caracter izolat.
Referitor la cauza care a constituit obiectul sesizării Inspecţiei Judiciare, a arătat că amânarea pronunţării a fost determinată şi de aspecte precum legislaţia stufoasă în materie, caracterul nou al materiei şi dificultatea problemei de drept deduse judecăţii, de supraaglomerarea în cadrul activităţii desfăşurate pe fondul lipsei de experienţă, a stilului analitic de motivare şi în contextul volumului ridicat de muncă.
A arătat că a avut dorinţa de a pronunţa hotărâri legale şi temeinice şi de a le motiva în mod corespunzător, în conformitate cu cele învăţate de la formatorii INM şi a propriilor convingeri; nu a fost preocupată de dorinţa de a figura bine în statistică.
De altfel, poziţia sa subiectivă a fost de a nu accepta consecinţele negative ale amânărilor de pronunţare, ci de a realiza lucrările ce i-au revenit cât mai bine cu putinţă, sacrificând chiar şi viaţa personală, petrecându-şi ore întregi peste programul de lucru sau în weekenduri.
Recurenta a susţinut că a dorit să motiveze cât mai bine dosarele, pentru i-au fost repartizate cauze de-ale colegilor, în care hotărârile fuseseră casate pentru nemotivare, aşa că a observat consecinţa adoptării unui stil de lucru lacunar.
Cu titlu de exemplu, în dosarul nr. x/2019, dosar preluat de la un alt complet, a amânat pronunţarea pentru o perioadă de trei luni şi nu 143 de zile, cum greşit s-a reţinut; în ceea ce priveşte repunerile pe rol imputate, nu s-a gândit nicio clipă că acestea ar avea consecinţe negative asupra actului de justiţie, intenţia sa fiind de a pronunţa o soluţie legală.
A apelat la amânarea repetată de pronunţare şi în contextul observării unui mod de lucru similar la colegi, acesta fiind regula în cadrul instanţei; de aceea, nu a prevăzut rezultatele unei asemenea practici.
Faţă de cele arătate, apreciază că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii reţinute în sarcina sa; în subsidiar, în cazul în care instanţa consideră totuşi că sunt întrunite acestea, solicită aplicarea sancţiunii avertismentului. La individualizarea sancţiunii prin aplicarea avertismentului, roagă instanţa să aibă în vedere, pe lângă aspectele sus menţionate, că avea vechimea în profesia de judecător la data începerii cercetării de un an şi 11 luni, fiind la început de carieră.
Apreciază că cercetarea disciplinară efectuată a făcut-o să conştientizeze necesitatea păstrării unui echilibru între calitate şi eficienţă.
4. Apărările formulate de părţi
Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, ca nefondată.
Intimata a subliniat că recurenta nu contestă faptele ce i-au fost imputate şi nici că acestea ar întruni elementele constitutive ale abaterii disciplinare reţinute, ci, prin prezentarea unor argumente în circumstanţiere, solicită respingerea ca neîntemeiată a acţiunii disciplinare, iar în subsidiar individualizarea sancţiunii.
Inspecţia Judiciară a apreciat că aceste critici sunt neîntemeiate, arătând că hotărârea emisă de secţie este legală şi temeinică, întrucât apelarea la instituţia amânării de pronunţare devenise o practică constantă în activitatea doamnei judecător, iar nu o excepţie.
Sub aspectul laturii obiective, fapta a fost generată de lipsa de diligenţă a doamnei judecător în vederea realizării unui management riguros al fiecărei cauze, de gestionarea defectuoasă a timpului de lucru şi a şedinţelor de judecată, de lipsa de implicare şi rol activ în impulsionarea procedurilor judiciare.
Apărările acesteia, cum că ar fi la începutul carierei de judecător sau că respectivele dosare au o complexitate ridicată nu pot fi primite, întrucât acestea nu sunt cauze de înlăturare a răspunderii disciplinare în contextul în care există probe administrate în sensul celor reţinute de secţie.
În egală măsură, sub aspectul laturii subiective, secţia a reţinut corect vinovăţia doamnei judecător sub forma intenţiei indirecte, iar vinovăţia rezultă fără echivoc din conduita pasivă adoptată pe parcursul soluţionării cauzelor. În concluzie, nu există niciun argument valid care să justifice respingerea acţiunii.
II. Considerentele Înaltei Curţi
Cu titlu preliminar, reţinând că recurenta nu şi-a subsumat criticile unor cazuri de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., se impune precizarea că recursul reglementat de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii constituie o veritabilă cale devolutivă de atac împotriva hotărârilor secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, pronunţate în materie disciplinară, cale de atac ce va fi soluţionată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin luarea în considerare a aspectelor invocate de recurent şi prin verificarea atât a legalităţii procedurii, cât şi a temeiniciei hotărârii instanţei disciplinare, aşa cum a decis Curtea Constituţională a României prin Decizia nr. 381 din 31 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 634 din 20 iulie 2018.
Examinând hotărârea atacată, în raport cu motivele şi criticile formulate de recurentă, cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Prin hotărârea atacată s-a reţinut că, prin probele administrate, s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004, în ceea ce o priveşte pe recurentă.
Aşa cum rezultă din considerentele hotărârii recurate, redate anterior, sub aspectul laturii obiective, s-a apreciat că starea de fapt rezultată din probe şi care nu a fost contestată face dovada că doamna judecător a uzitat de instituţia amânării de pronunţare a cauzei, prevăzută de art. 396 alin. (1) C. proc. civ., în foarte multe dosare ce i-au fost repartizate spre soluţionare, şi nu doar cu titlu de excepţie, de natură a conduce la încălcarea imperativului de soluţionare cu celeritate a cauzelor şi a determina în mod nepermis de mult mărirea duratei procedurilor judiciare.
Acest fapt a fost apreciat ca un management defectuos al fiecărei cauze, în condiţiile în care dispoziţiile legale obligă instanţele să ia toate măsurile necesare în vederea soluţionării cu celeritate a cauzelor şi a finalizării acestora.
În cauză, nu au fost identificate împrejurări justificative pentru lipsa de implicare şi rol activ în impulsionarea procedurilor judiciare şi s-a reţinut că au fost afectate drepturile procesuale ale părţilor privind soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, întrucât în intervalul de timp în care dosarele s-au aflat la judecător pentru deliberare, procedurile judiciare au fost întrerupte, împrejurare ce a determinat temporizarea soluţionării lor.
Sub aspectul laturii subiective, s-a reţinut, din modul în care doamna judecător a înţeles să gestioneze întreaga sa activitate şi să facă aplicarea dispoziţiilor legale care prevăd obligaţia soluţionării cauzelor cu celeritate, că atitudinea psihică a acesteia a fost aceea de prevedere a rezultatelor faptelor sale, a căror producere a acceptat-o, chiar dacă nu a urmărit-o.
La individualizarea sancţiunii, instanţa disciplinară a avut în vedere, pe de-o parte, interesului justiţiabililor din cauzele în care nu s-au nerespectat termenele legale care se suprapune cu interesul societăţii de a avea o justiţie ce soluţionează la timp cauzele cu care este sesizată, iar pe de altă parte, consecinţele prelungirii nejustificate a procedurii judiciare, cu referire la durata rezonabilă a procesului, potrivit art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători reţine că instanţa disciplinară a apreciat în mod corect că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile răspunderii disciplinare a doamnei judecător, sub aspectul săvârşirii abaterii prevăzute de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004.
Potrivit acestor dispoziţii legale, "Constituie abateri disciplinare: (…) nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor".
Recurentei îi este imputată săvârşirea abaterii disciplinare susmenţionate, în forma prevăzută de prima teză a dispoziţiilor legale anterior citate.
Într-adevăr, dispoziţiile art. 91 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, art. 5 alin. (2) lit. g) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti şi art. 12 şi art. 13 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor instituie în sarcina judecătorilor obligaţia de a rezolva lucrările în termenele stabilite şi de a soluţiona cauzele în termen rezonabil, în funcţie de complexitatea acestora.
Sub aspectul laturii obiective, se constată că au fost încălcate dispoziţiile art. 396 alin. (1) din C. proc. civ., în condiţiile în care, din situaţia de fapt, necontestată, rezultă că doamna judecător a uzat în mod repetat de instituţia amânării de pronunţare în foarte multe dintre cauzelor ce i-au revenit spre soluţionare, aceasta devenind o practică în activitatea sa, nefiind utilizată doar cu titlu de excepţie.
Or, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa disciplinară, din datele statistice transmise de Judecătoria Ploieşti, reiese că pârâta a amânat succesiv pronunţarea asupra cauzei într-un număr de 398 dosare, rezultând astfel întârzieri mari: 9 luni de zile, 175 zile, 101 zile, 133 zile, etc.
În dosarul nr. x/2020, ce a stat la baza sesizării Inspecţiei Judiciare, doamna judecător a amânat pronunţarea cu privire la cele două excepţii invocate (tardivitate şi inadmisibilitate) de 29 de ori, în intervalul noiembrie 2021 - august 2022 (9 luni de zile). La termenul din data de 15.09.2022, instanţa a încuviinţat efectuarea unei expertize topografice, următorul termen de judecată fiind stabilit la data de 27.10.2022.
Această modalitate de instrumentare a cauzelor nu este singulară în activitatea doamnei judecător, fiind identificate mai multe situaţii în care s-a procedat în aceeaşi manieră de tergiversare a procedurii judiciare. Astfel, au fost identificate dosare în care s-a dispus amânarea pronunţării în mod repetat, nejustificat şi nescuzabil, de 27 de ori (dosarul nr. x/2021-287 zile), de 17 ori (dosarul nr. x/2013-235 zile), de 11 ori (dosarul nr. x/2021-154 zile), de 13 ori (dosarul nr. x/2021-171 zile), de 10 ori (dosarul nr. x/2020 -116 zile).
Mai mult, au existat cazuri în care, după amânări succesive de pronunţare, doamna judecător a dispus repunerea pe rol a cauzelor, urmate de alte amânări de pronunţare (ex. dosarele nr. x/2020, y/2021, z/2021, w/2021, t/2021).
În acest context, în mod corect a reţinut instanţa disciplinară - raportat la situaţia de fapt dovedită - că doamnei judecător îi este imputabilă fapta, având în vedere modul defectuos de gestionare a timpului de lucru şi a prioritizării lucrărilor, precum şi starea de pasivitate asumată în ceea ce priveşte îndeplinirea acestor obligaţii.
În fine, sub aspectul laturii subiective, atitudinea psihică a doamnei judecător, care, deşi nu a urmărit rezultatul faptelor sale, totuşi l-a acceptat, reiese din modul în care acesta a înţeles să gestioneze întreaga sa activitate şi să facă aplicarea dispoziţiilor legale care prevăd obligaţia soluţionării cu celeritate a cauzelor, precum şi art. 396 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează amânarea de pronunţare.
Aşa fiind, Înalta Curte reţine că nu sunt întemeiate criticile formulate de doamna judecător în susţinerea recursului, potrivit cărora sancţionarea sa disciplinară s-a făcut fără a fi luate în considerare circumstanţele personale, respectiv durata redusă în care a exercitat funcţia de judecător, volumul de activitate al completului de judecată pe care îl conduce, care a preluat dosare de la alte completuri desfiinţate pe parcursul timpului, numărul de dosare rulate, precum şi operativitatea completului său de judecată.
Aceste împrejurări, invocate în sprijinul recursului, sunt o reiterare a apărărilor şi argumentelor invocate în faza administrativă a cercetării disciplinare, cărora instanţa disciplinară le-a răspuns în mod exhaustiv, prin considerentele hotărârii pronunţate, sintetizate anterior.
De altfel, toate aceste argumente, în majoritatea lor, vizează aspecte generale, ce caracterizează (afectează) activitatea şi condiţiile de lucru ale tuturor magistraţilor, nefiind de natură să o exonereze pe doamna judecător de răspundere; nici argumentele de ordin subiectiv, referitoare la lipsa de experienţă nu pot conduce la exonerarea de răspundere, întrucât acesta, odată ce şi-a asumat profesia de judecător, trebuie să îşi îndeplinească cu rezonabilă diligenţă sarcinile aferente profesiei.
În egală măsură, nici volumul de activitate nu poate fi o cauză de înlăturare a răspunderii disciplinare, în condiţiile în care doamna judecător a avut un volum de muncă comparabil cu al colegilor săi judecători, astfel cum rezultă din datele statistice. În acest context, operativitatea înregistrată în soluţionarea cauzelor şi complexitatea dosarelor revenite spre soluţionare nu relevă discrepanţe majore, de natură a constitui un element justificativ în temporizarea procedurilor judiciare.
Înalta Curte reţine că nu sunt întemeiate nici criticile recurentei ce vizează vinovăţia; aceasta întrucât latura subiectivă a abaterii disciplinare reţinute în sarcina doamnei judecător decurge din modul defectuos în care a înţeles să gestioneze întreaga sa activitate şi să facă aplicarea dispoziţiilor legale care prevăd obligaţia soluţionării cu celeritate a cauzelor. În acest context, atitudinea sa psihică a fost aceea de prevedere a rezultatelor faptelor sale, a căror producere, chiar dacă nu a urmărit-o, a acceptat-o.
De asemenea, în acord cu aprecierea instanţei de disciplină, Înalta Curte reţine că este justificată aplicarea sancţiunii, iar individualizarea acesteia este corectă, în circumstanţele concrete ale cauzei, care au reliefat fără echivoc faptul că, pe de-o parte, doamna judecător nu a conştientizat amploarea şi gravitatea conduitei sale culpabile, iar pe de altă parte, nu a reuşit să remedieze deficienţele din activitatea sa.
Aşadar, sancţiunea aplicată se consideră a fi de natură să o determine pe doamna judecător să îşi adapteze conduita profesională la standardele profesiei, în acord cu imperativul împlinirii aşteptărilor pe care societatea, în general, şi justiţiabilii, în particular, le au în relaţia cu autoritatea judecătorească, circumscrise criteriilor de calitate asociate actului de justiţie specific statului de drept.
Se constată deci, că faptele imputate doamnei judecător intră în sfera de reglementare a dispoziţiilor art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004, după cum în mod just a reţinut instanţa de disciplină, prin hotărârea atacată fiind reliefate corect existenţa faptelor, a conduitei ilicite, a vinovăţiei, a urmărilor prejudiciabile şi a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită şi rezultatul produs, ceea ce susţine legalitatea încadrării lor în abaterea disciplinară prevăzută de textul legal menţionat.
În consecinţă, Înalta Curte reţine că circumstanţele invocate în apărare de doamna judecător nu sunt de natură să înlăture concluziile instanţei de disciplină sub aspectul întrunirii elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza I din Legea nr. 303/2004
Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători constată că hotărârea instanţei disciplinare este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de netemeinicie sau de reformare în sensul criticilor invocate de recurentă, astfel că, în temeiul art. 51 din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 496 din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Hotărârii nr. 20J din 7 decembrie 2022 pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. x/2022.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 mai 2023.