Şedinţa publică din data de 22 mai 2023
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Acţiunea disciplinară
Prin acţiunea înregistrată pe rolul secţiei pentru procurori în materie disciplinară, Inspecţia Judiciară a solicitat aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, procurorului A., care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. c) din acelaşi act normativ.
În motivarea acţiunii, în esenţă, s-au reţinut în sarcina domnului procuror A. următoarele:
- în cadrul percheziţiei domiciliare, din 11 martie 2021, domnul procuror l-a lovit cu piciorul în zona capului pe numitul B. (dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea);
- la 15 aprilie 2021, acesta i-a cerut explicaţii comisarului C. (împuternicit şef al Poliţiei Râmnicu Vâlcea - Biroul Investigaţii Criminale) cu privire la o plângere formulată împotriva sa şi l-a ameninţat, indirect, prin menţionarea unui citat din Biblie, "Cine ridică primul sabia, de sabie va pieri";
- la 15 aprilie 2021, în cadrul şedinţei de analiză a soluţiilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, pârâtul procuror, prin folosirea unui ton neadecvat, iritant şi nervos, a făcut afirmaţii neprincipiale la adresa colegilor procurori şi a lucrătorilor de poliţie;
- la 30 martie 2021, în timp ce audia în sala de şedinte un inculpat, pârâtul procuror A. s-a manifestat gălăgios faţă de un poliţist, perturbând activitatea de audiere într-o cauză penală a unui alt coleg procuror;
- la 5 aprilie 2021, cu ocazia susţinerii unei cereri în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Râmnicu Vâlcea, pârâtul procuror a calificat concluziile apărătorilor incupaţilor ca fiind "dincolo de noaptea minţii", a recitat versuri, a solicitat avocaţilor "să facă o apărare demnă", a calificat sistemul judiciar ca fiind "bolnav".
În drept, Inspecţia Judiciară şi-a întemeiat acţiunea disciplinară pe dispoziţiile art. 47 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.
2. Încheierile şi Hotărârea secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii
Prin încheierea din 23 februarie 2022, secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus revenirea cu adresă către Inspecţia Judiciară pentru a se comunica înscrisuri din care să rezulte repartizarea aleatorie a lucrării şi imposibilitatea de semnare de către inspectorul-şef a documentelor indicate de pârâtul procuror A. (rezoluţia din 23.09.2021 prin care s-a dispus începerea cercetării disciplinare, rezoluţia din data de 26.11.2021 prin care s-a dispus admiterea sesizării şi exercitarea acţiunii disciplinare), respectiv cereri de concediu sau ordinul de desemnare a doamnei D. şi a amânat cauza la data de 9 martie 2022, ora 11:00.
În motivare, a reţinut că, la termenul anterior, s-a încuviinţat proba cu înscrisuri pentru lămurirea excepţiilor formulate de pârâtul procuror A. şi s-a dispus emiterea unei adrese către Inspecţia Judiciară, însă până la termenul acordat nu au fost depuse relaţiile solicitate.
Prin încheierea din 2 noiembrie 2022, secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a respins excepţia nulităţii absolute a acţiunii disciplinare, sub aspectele invocate de pârâtul procuror A., a revenit asupra probei testimoniale, constând în audierea martorilor E. şi F., apreciind că administrarea acesteia nu mai este necesară în raport de probatoriul deja administrat şi a amânat pronunţarea cauzei la data de 16 noiembrie 2022.
În motivare, cu privire la respingerea excepţiei nulităţii, din actele dosarului, s-a reţinut că faptele pentru care s-a exercitat acţiunea disciplinară în lucrarea Inspecţiei Judiciare nr. 21-2424/a1 (ce face obiectul prezentei cauze) sunt diferite faţă de cele care au făcut obiectul lucrării Inspecţiei Judiciare nr. 21-1453, că sesizarea de faţă a fost înregistrată la 24 iunie 2021, dată faţă de care verificările prealabile, cercetarea disciplinară şi exercitarea acţiunii disciplinare s-au desfăşurat cu respectarea termenelor prevăzute de art. 45 alin. (3), art. 46 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, coroborat cu art. 9 alin. (3), (4), (5), (8), art. 14 alin. (1), art. 22 alin. (1), art. 27 alin. (1) şi (2) din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie aprobate prin Ordinul nr. 51/2021 al Inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare.
Prin Hotărârea nr. 7P din 16 noiembrie 2022, secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a admis acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva domnului procuror A. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea (în prezent delegat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brezoi), în baza art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004, a aplicat domnului A., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea (în prezent delegat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brezoi), sancţiunea disciplinară constând în "suspendarea din funcţie pe o perioadă de 6 luni" pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din acelaşi act normativ.
În motivare, secţia a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004 şi că nu există cauze de exonerare a răspunderii.
Sub aspectul laturii obiective, din probatoriul administrat, a constatat că faptele reţinute în sarcina domnului procuror A. sunt manifestări contrare standardelor de conduită impuse de legislaţia care reglementează activitatea magistraţilor.
Astfel, în cadrul percheziţiei domiciliare, din 11 martie 2021, domnul procuror l-a lovit în mod intenţionat cu piciorul în zona capului pe numitul B., care era imobilizat la sol de lucrătorii de poliţie (dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea), provocând, astfel, prin comportamentul său, indignarea persoanei percheziţionate şi oprobriul poliţiştilor prezenţi.
La 15 aprilie 2021, domnul procuror i-a cerut explicaţii comisarului C. (împuternicit şef al Poliţiei Râmnicu Vâlcea - Biroul Investigaţii Criminale) cu privire la o plângere formulată împotriva sa şi l-a ameninţat, indirect, prin menţionarea unui citat din Biblie, "Cine ridică primul sabia, de sabie va pieri", manifestare de natură a produce un sentiment de nemulţumire şi indignare atât destinatarului acestui comportament, cât şi celorlalţi lucrători de poliţie, care au aflat despre acest incident.
La aceeaşi dată, în cadrul şedinţei de analiză a soluţiilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, domnul procuror, prin folosirea unui ton neadecvat, iritant şi nervos, a făcut afirmaţii neprincipiale la adresa colegilor procurori şi a lucrătorilor de poliţie, afirmaţii incompatibile cu onoarea şi demnitatea profesiei de magistrat, fiind depăşite limitele unui comportament admis în cadrul unei unităţi de parchet, provocându-le acestora un sentiment de dezaprobare.
Sub aspectul laturii subiective, secţia a avut în vedere dispoziţiile art. 90 din Legea nr. 303/2004, precum şi pe cele ale art. 17 şi 18 din Codul Deontologic şi a constatat că, prin atitudinea adoptată în exercitarea atribuţiilor de serviciu faţă de lucrătorii de poliţie, faţă de o persoană implicată în procedurile judiciare, precum şi faţă de colegii procurori sau avocaţi, domnul procuror A. a încălcat cadrul legal menţionat, având un comportament neadecvat în relaţiile de serviciu.
A constatat că domnul procuror A. a săvârşit fapta cu vinovăţie, atât în varianta intenţiei directe, cât şi indirecte.
Urmarea produsă prin săvârşirea acestei abateri disciplinare constă în deteriorarea încrederii şi respectului opiniei publice faţă de funcţia de magistrat, cu consecinţa afectării imaginii justiţiei, ca sistem şi serviciu în apărarea ordinii de drept.
Astfel, secţia a constatat că probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că între urmarea specifică şi acţiunile ce constituie elementul material al abaterii disciplinare există legătură de cauzalitate, fiind îndeplinite toate condiţiile generale ale răspunderii disciplinare.
Prin urmare, având în vedere toate considerentele expuse anterior, secţia a apreciat că faptele reţinute în sarcina domnului procuror A., aşa cum au fost descrise, realizează conţinutul constitutiv al abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004.
La individualizarea sancţiunii, în condiţiile art. 100 din Legea nr. 303/2004, secţia a avut în vedere împrejurările în care au fost săvârşite faptele, cauzele, gravitatea concretă, precum şi consecinţele produse, astfel cum au fost reliefate de probatoriul administrat în cauză, apreciind că se impune aplicarea sancţiunii disciplinare prevăzute de art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004, constând în "suspendarea din funcţie pe o perioadă de 6 luni".
3. Recursul exercitat împotriva hotărârii instanţei disciplinare
Împotriva încheierii din 23 februarie 2022, a încheierii din 2 noiembrie 2022 şi a Hotărârii nr. 7P din 16 noiembrie 2022, pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori în materie disciplinară, domnul procuror A. a formulat recurs, în temeiul art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, precum şi a art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., cu referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 381/2018.
A solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii contestate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori în materie disciplinară.
Cât priveşte incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul a arătat că încheierea din 23 februarie 2022 este nelegală, nefiind motivată prin raportare la cauzele de nulitate invocate.
A susţinut că i-a fost încălcat dreptul la apărare, întrucât cauza s-a soluţionat fără apărătorul ales; pentru acest motiv, pârâtul a formulat cerere de amânare, în vederea pregătirii concluziilor pe fond, cerere ce i-a fost respinsă nemotivat.
De asemenea, a fost încălcat principiul contradictorialităţii şi al nemijlocirii, pentru că s-a revenit asupra probatorului încuviinţat anterior, nu i s-a dat posibilitatea de a adresa întrebări martorilor, deşi pe baza declaraţiilor acestora a fost întemeiată acţiunea disciplinară.
Greşit s-a respins excepţia nulităţii acţiunii disciplinare, fiind încălcate dispoziţiile de procedură referitoare la forma actelor întocmite în procedura cercetării prealabile, modalitatea de sesizare şi forma actului de sesizare, procedura de urmat în cazul unei cercetări prealabile, termenele de decădere incidente, natura termenelor şi sancţiunea aplicabilă.
Din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul a învederat că soluţia dată excepţiei anterior amintite, dar şi asupra fondului cauzei s-a făcut cu interpretarea şi aplicarea eronată a dispoziţiilor legale incidente.
Punctual, recurentul a arătat că procesul-verbal de sesizare din oficiu este lovit de nulitate, deoarece nu precizează în cuprinsul său care ar fi faptele imputate, pentru care se impunea sesizarea din oficiu. Prin procesul-verbal respectiv se reţine necesitatea lămuririi contextului şi circumstanţelor posibilei săvârşiri a faptelor imputate, fără însă a fi identificate faptele. Din această perspectivă, recurentul susţine că lipsa identificării reprezintă o problemă, pentru că nu se pot determina limitele învestirii inspectorului şi nu se poate stabili cu certitudine dacă faptele respective au mai făcut sau nu obiectul altor lucrări anterior soluţionate.
Nelegal au fost respinse criticile recurentului în legătură cu nerespectarea dispoziţiilor privind repartizarea aleatorie a lucrării şi a celui de-al doilea inspector desemnat. secţia a respins aceste critici, reţinând că au fost respectate dispoziţiile legale, dar nu a motivat şi nici nu a verificat dacă desemnarea celui de al doilea inspector s-a făcut corect, în condiţiile nu există la dosar un înscris din care să rezulte creşterea gradului de complexitate. Nici argumentul privind existenţa unor lucrări ample şi complexe în gestiunea primului inspector desemnat nu justifică măsura dispusă, ceea ce implică motivarea necorespunzătoare a referatului prin care s-a solicitat numirea celui de-al doilea inspector, şi, prin urmare, inexistenţa cazului de excepţie prevăzut de art. 47 alin. (10) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Judiciare.
Recurentul a mai susţinut şi că referatul nr. x-2423 din 6 iulie 2021 prin care s-a solicitat desemnarea unui al doilea inspector nu a fost avizat de directorul Direcţiei Inspecţiei pentru Procurori, caz în care este lovit de nulitate absolută, cu referire la art. 6 alin. (3) din Norme.
Nici rezoluţia de începere a cercetării disciplinare nu este legală, fiindcă nu cuprinde fundamentarea soluţiei de începere a cercetării disciplinare prin raportare la aspectele sesizate, conţinutul abaterilor disciplinare, ci doar prezentarea integrală a situaţiei de fapt, fără o analiză proprie.
Recurentul a invocat şi nulitatea absolută, pentru lipsa semnăturii inspectorului-şef G./avizului de aprobare, a rezoluţiilor nr. 21-2424/a1 din 23.09.2021, respectiv 26.11.2021, şi a referatelor nr. 21-2126 din 15 iunie 2021 şi nr. 21-2424 din 6 iulie. A arătat că a fost depăşit termenul de 10 zile pentru avizarea rezoluţiei nr. 21-2424/a1 din 23.09.2021, prevăzut de art. 14 din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie, care a curs de la 16 septembrie 2021, de când s-a finalizat cercetarea prealabilă, şi s-a împlinit la 27 septembrie 2021, iar avizarea rezoluţiei s-a produs abia la 28 septembrie 2021; cu privire la acest aspecte, secţia a aplicat greşit prevederile art. 185 alin. (1) C. proc. civ.. A invocat aplicarea greşită a art. 47 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 317/2004.
A criticat rezoluţia din 26 noiembrie 2021 pentru că nu este motivată, nu cuprinde argumentaţia inspectorului, în raport de care s-ar fi impus continuarea cercetărilor.
Recurentul a criticat şi soluţia dispusă prin încheierea din 17 octombrie 2022, referitoare la faptele pentru care s-a exercitat acţiunea disciplinară în lucrarea IJ nr. 21-2424/a1, reţinându-se că acestea sunt diferite de cele care au făcut obiectul lucrării IJ nr. 21-1453, nr. Px, nr. 21-2126, soluţie pe care o apreciază nelegală întrucât este contrară probatoriului administrat în dosar.
În acest sens, recurentul a susţinut că faptele care au făcut obiectul lucrărilor anterior menţionate sunt identice; or, potrivit art. 45 alin. (1) - (3) din Legea nr. 317/2004 raportat la art. 10 şi art. 14 alin. (2) din Regulamentul privind lucrările de inspecţie, aspectele pentru care inspectorii judiciari se pot sesiza din oficiu sunt cele constatate pe parcursul efectuării verificărilor prealabile, altele decât cele de care au luat cunoştinţă prin modurile de sesizare prevăzute de art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, iar sesizarea din oficiu nu poate privi aspecte cu care inspectorii au fost deja învestiţi.
Recurentul a arătat că termenul prevăzut de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 se va calcula de la data iniţială a sesizării, indiferent de câte sesizări/completări se înregistrează în cadrul aceleiaşi lucrări, aspecte ce au fost ignorate în cauza de faţă. Acest termen, care este de maxim 90 de zile, nu a fost respectat. Concluzionând, recurentul a susţinut că actul de sesizare este lovit de nulitate, care atrage şi nulitatea acţiunii disciplinare, întrucât nu există un act de sesizare legal şi a fost depăşit termenul de 90 de zile, care curge de la data primei sesizări, aprilie 2021 - data înregistrării sesizării iniţiale în lucrarea nr. Px.
Referitor la netemeinicia hotărârii disciplinare, recurentul a susţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004.
A arătat că faptele ce îi sunt imputabile nu sunt susţinute de probatoriul din dosar, ci pe baza unor aprecieri; pentru unele dintre faptele prezentate nu se indică în ce ar consta urmarea imediată şi nici nu se arată legătura de cauzalitate dintre fapta pretinsă şi urmarea imediată.
În raport de aceste argumente, recurentul critică şi individualizarea sancţiunii, pentru că nu s-a ţinut cont de circumstanţele concrete ale cauzei, de conduita recurentului, de realizările profesionale, sancţiunea avertismentului fiind, în opinia sa, suficientă.
4. Apărările formulate de părţi
Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, ca nefondată.
Intimata a susţinut că aspectele invocate de recurent în susţinerea nulităţii acţiunii disciplinare sunt nefondate. Astfel, procesul-verbal de sesizare din oficiu întocmit de inspectorul-şef la 24 iunie 2021 a avut la baza referatul inspectorului judiciar nr. 21-2126 din 15 iunie 2021, în care au fost prezentate manifestările pârâtului procuror, susceptibile a constitui abateri disciplinare.
Critica privind repartizarea aleatorie a lucrării este nefondată, cum rezultă din probatoriul depus la dosar, conform căruia lucrarea a fost repartizată prin sistemul informatic ECRISIJ, cu respectarea art. 73 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 şi art. 46 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Inspecţiei Judiciare.
Susţinerile recurentului fac referire la un regulament de organizare ce nu se aplică în cauză, în raport cu data sesizării intimatei, anume 24 iunie 2021.
Nici critica privind nulitatea repartizării aleatorii pentru lipsa avizării referatului de către directorul de direcţie nu este fondată, întrucât art. 69 din Legea nr. 317/2004 nu prevede această condiţie de validitate. De altfel, desemnarea celui de-al doilea inspector judiciar s-a făcut cu respectarea art. 6 alin. (3) din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie, adoptate prin Ordinul nr. 51 din 14 iunie 2021 al inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare.
Intimata a arătat şi că termenul de 10 zile prevăzut de art. 14 din Norme se referă la finalizarea verificărilor prealabile exclusiv pentru întocmirea rezoluţiei de clasare sau începere a cercetării disciplinare de către inspector. Acest termen nu are în vedere avizarea rezoluţiei de începere a cercetării disciplinare de către directorul direcţiei corespunzătoare, cum eronat susţine recurentul.
Chestiunea invocată de recurent cu privire la lipsa semnăturii inspectorului-şef este, de asemenea, nefondată, prin raportare la art. 69 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, la art. 1 lit. a) din Ordinul nr. 125 din 20 noiembrie 2020 şi Ordinul nr. 35 din 20 aprilie 2021.
Nici critica cu privire la termenul de 45 de zile nu este fondată, intimata arătând că acest termen curge doar de la data primirii la Inspecţia Judiciară a unei sesizări valabile.
De asemenea, nefondată este şi critica privind încălcarea dreptului la apărare al pârâtului, pentru că secţia a amânat pronunţarea în cauză, după respingerea cererii de amânare a cauzei.
Criticile privind netemeinicia hotărârii disciplinare sunt nefondate, pentru că fiecare dintre actele materiale pentru care a fost pârâtul sancţionat au fost dovedite cu probe.
II. Considerentele Înaltei Curţi
Cu titlu preliminar, faţă de faptul că recurentul şi-a subsumat criticile unor cazuri de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., se impune precizarea că recursul reglementat de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 constituie o veritabilă cale devolutivă de atac împotriva hotărârilor secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, pronunţate în materie disciplinară, ce va fi soluţionată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin luarea în considerare a aspectelor invocate de recurent şi prin verificarea atât a legalităţii procedurii, cât şi a temeiniciei hotărârii instanţei disciplinare, aşa cum a decis Curtea Constituţională a României prin Decizia nr. 381 din 31 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 634 din 20 iulie 2018.
Totodată, instanţa reţine că, prin recursul formulat, recurentul a criticat măsura respingerii excepţiei nulităţii acţiunii disciplinare, din perspectiva incidenţei art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., indicând încheierile din 23 februarie 2022 şi din 2 noiembrie 2022, precum şi Hotărârea nr. 7P din 16 noiembrie 2022 pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori în materie disciplinară în dosarul nr. x/2021.
Printr-o primă critică formulată, recurentul a invocat încălcarea dreptului la apărare, pe de o parte pentru că acţiunea disciplinară a fost soluţionată fără prezenţa apărătorului ales, iar, pe de altă parte deoarece instanţa disciplinară a respins nemotivat cererea sa de amânare pentru a-i da posibilitatea de a formula concluziile asupra fondului.
Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
La data de 2 noiembrie 2022, pârâtul procuror a declarat că, "deşi este obosit întrucât a avut un program foarte încărcat în această perioadă, neavând nici avocatul astăzi şi nici dosarul cauzei, este dispus să dea o declaraţie, dacă se apreciază că nu se mai poate acorda un termen. Solicită şi acordarea unui termen scurt în vederea pronunţării pentru a se putea astfel pregăti sub toate aspectele pe care le consideră favorabile în speţă".
Faţă de cererea formulată, secţia pentru procurori în materie disciplinară a dispus audierea pârâtului procuror şi amânarea pronunţării pentru a se depune concluzii scrise.
Raportat la cele expuse mai sus, se constată că pârâtul nu a solicitat amânarea cauzei pentru a fi asistat de avocatul ales, neformulând o cerere în sensul art. 222 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căruia amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părţii interesate, numai în mod excepţional, pentru motive temeinice şi care nu sunt imputabile părţii sau reprezentantului ei. În speţă, s-a acordat recurentului un termen pentru a depune concluzii scrise, cu respectarea dispoziţiilor art. 222 alin. (2) din C. proc. civ., cererea fiind motivată în acest sens.
Ca atare, Înalta Curte constată că a fost asigurată recurentului posibilitatea exercitării dreptului la apărare, nefiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.
De altfel, aşa cum reţine Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa sa, problema dacă o persoană a avut parte de un proces echitabil este privită în ansamblu prin analiza cumulativă a tuturor etapelor, nu doar prin prisma unui incident particular sau a unei greşeli de procedură; ca urmare, neajunsurile la un nivel pot fi depistate la o etapă ulterioară (a se vedea cauza Monnell şi Morris c. Regatului Unit).
Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, principiul egalităţii de arme atât în plan civil, cât şi în plan penal, cere ca fiecare parte din proces să beneficieze de o posibilitate rezonabilă de a-şi expune cauza în faţa instanţei, în condiţii care să nu o dezavantajeze în mod semnificativ în raport cu partea adversă (Cauza Dombo Beheer B.V. contra Olandei, Hotărâre din 27 octombrie 1993, Cauza Georgiadis contra Greciei, Hotărâre din 29 mai 1997 şi Cauza Ankerl contra Elveţiei, Hotărâre din 23 octombrie 2006).
De asemenea, cerinţa procedurilor de "contradictorialitate" prevăzute de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică oportunitatea de a cunoaşte şi de a comenta la proces observaţiile făcute sau dovezile prezentate de cealaltă parte litigantă. Totuşi, "contradictorialitatea" în esenţă presupune că materialul în cauză sau probele sunt puse la dispoziţia ambelor părţi (Ruiz Mateos c. Spaniei).
Or, recurentului i-a fost respectată această garanţie procesuală, fiind legal citat şi având posibilitatea să-şi formuleze apărările. De asemenea, se constată că, conţinutul acţiunii disciplinare şi actele de cercetare disciplinară efectuate în cauză au vizat strict faptele cu privire la care s-a apreciat, prin rezoluţia de începere a cercetării disciplinare, că există indicii ale unor abateri disciplinare.
Referitor la câmpul de aplicare a dispoziţiilor art. 6 par. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea din 23 iunie 1981, pronunţată în Cauza Le Compte, Van Leuven et De Meyere împotriva Belgiei, a statuat că procedurile disciplinare intră sub incidenţa art. 6 par. 1 referitor la dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială.
În acest sens, garanţiile dreptului la un proces echitabil implică dreptul părţilor de a lua cunoştinţă de toate aspectele litigiului (Hotărârea din 20 februarie 1996, pronunţată în Cauza Lobo Machado împotriva Portugaliei) şi presupun respectarea principiului contradictorialităţii (Hotărârea din 18 februarie 2010, pronunţată în Cauza Baccichetti împotriva Franţei). Or, în speţa dedusă judecăţii s-a asigurat respectarea acestor exigenţe, întreaga procedură disciplinară s-a derulat cu respectarea garanţiilor procesuale şi procedurale prevăzute de C. proc. civ. (Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare).
În cauză, recurentului i-au fost prezentate toate probele administrate în cursul efectuării cercetării disciplinare de către echipa de inspectori judiciari, acesta a invocat în faţa secţiei noi motive de nulitate a actului de sesizare, asupra căruia a putut pune concluzii orale anterior rămânerii cauzei în pronunţare, nefiind astfel afectat dreptul la apărare.
S-a criticat, din aceeaşi perspectivă, soluţia dispusă de secţia pentru procurori în materie disciplinară cu privire la proba testimonială încuviinţată anterior.
Înalta Curte reţine că, la data de 2 noiembrie 2022, în urma probatoriului deja administrat şi soluţionării excepţiei nulităţii absolute a acţiunii disciplinare raportat la aspectele invocate de pârâtul procuror, a pus în discuţia contradictorie a părţilor renunţarea la proba testimonială, iar ulterior, faţă de dispoziţiile art. 259 din C. proc. civ., a revenit asupra probei încuviinţate, apreciind că nu mai este necesară.
Or, se constată că în speţă au fost respectate dispoziţiile invocate, secţia putând reveni asupra probei încuviinţate dacă, după administrarea altor probe, a apreciat că administrarea acesteia nu mai este necesară, punând în discuţia părţilor această împrejurare. Astfel, nu a fost încălcat principiul contradictorialităţii, iar principiul nemijlocirii putea fi invocat de recurent numai după administrarea probei în cauză.
Cu referire la soluţia dispusă prin încheierea din 23 februarie 2022, Înalta Curte constată că la acel moment procesual secţia pentru procurori în materie disciplinară a amânat cauza pentru a se obţine relaţii de la Inspecţia Judiciară cu privire la repartizarea aleatorie a lucrării şi imposibilitatea de semnare a documentelor indicate de pârât de către inspectorul şef. Prin urmare, la acea data nu s-a analizat vreo excepţie de nulitate, aspectele criticate din această perspectivă fiind consemnate, în realitate, în încheierea de şedinţă din 2 noiembrie 2022, obiect al recursului pendinte.
Înalta Curte mai reţine că, în faţa instanţei disciplinare, excepţia nulităţii acţiunii disciplinare a fost invocată de recurentul procuror atât prin notele scrise din 25 ianuarie 2022, prin notele scrise depuse la 17 octombrie 2022, cât şi în şedinţa din 2 noiembrie 2022, modalitatea de soluţionare a acestei excepţii fiind criticată cu referire la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., privind interpretarea şi aplicarea eronată a dispoziţiilor de drept material incidente. Recurentul a arătat, totodată, că încheierea din 2 noiembrie 2022 nu a fost motivată în raport de motivele de nulitate indicate de acesta.
Astfel, recurentul a susţinut că procesul-verbal de sesizare din oficiu ar fi lovit de nulitate, deoarece nu precizează în cuprinsul său care sunt faptele imputate altele decât cele care fac obiectul unei alte lucrări şi pentru care s-a impus sesizarea din oficiu, făcând trimitere la dispoziţiile art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 şi la Decizia Curţii Constituţionale nr. 867/2015, conform căreia verificarea prealabilă a sesizării este o etapă premergătoare şi distinctă de cercetarea disciplinară prealabilă.
Această critică este nefondată.
Potrivit dispoziţiilor art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, Inspecţia Judiciară se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizată în scris şi motivat de orice persoană interesată, inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu abaterile disciplinare săvârşite de judecători şi procurori.
De asemenea, Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie, adoptate prin Ordinul inspectorului-şef nr. 51 din 14 iunie 2021, prevăd atât posibilitatea sesizării din oficiu a Inspecţiei Judiciare, cât şi alte aspecte cu privire la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o sesizare, indiferent de autorul acesteia, pentru a intra in circuitul lucrărilor Inspecţiei Judiciare, în vederea declanşării verificărilor prealabile. Astfel, din prevederile art. 4 din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie rezultă că o sesizare, inclusiv cea din oficiu, trebuie să conţină, printre altele, indicii concrete cu privire la situaţia de fapt care a determinat-o.
Înalta Curte reţine că este neîntemeiată critica recurentului, conform căreia procesul-verbal de sesizare din oficiu ar fi lovit de nulitate, deoarece nu precizează în cuprinsul său care sunt faptele imputate.
Aceasta deoarece procesul-verbal de sesizare din oficiu a fost întocmit de inspectorul-şef în 24 iunie 2021, având la bază referatul întocmit de inspectorul judiciar în lucrarea nr. 21-2126, cu privire la aspectele de conduită necorespunzătoare a recurentului, altele decât cele descrise în lucrarea nr. 21 - 1453, ataşată, în care sunt enumerare şi prezentate manifestările recurentului la pct. A - J, pentru a se aprecia dacă acestea întrunesc elementele constitutive ale unei abateri disciplinare. În procesul-verbal de sesizare din oficiu s-a făcut referire în mod expres la referatul nr. x - 2126, acesta fiind, de altfel, prezentat alăturat procesului-verbal de sesizare, ceea ce confirmă fără echivoc limitele sesizării.
În speţă, după expunerea pe larg a conţinutului faptelor ce au făcut obiectul cercetării în lucrarea nr. 21 - 1453, secţia pentru procurori în materie disciplinară a apreciat în mod corect că faptele pentru care s-a exercitat acţiunea disciplinară în lucrarea Inspecţiei Judiciare nr. 21 -2424/a1, ce face obiectul cauzei pendinte, sunt diferite de cele care au făcut obiectul lucrării nr. 21 - 1453, neputându-se, astfel, reţine o nemotivare a acestui motiv de nulitate a acţiunii disciplinare.
Printr-o altă critică, recurentul a susţinut că secţia nu a verificat dacă au fost respectate dispoziţiile privind repartizarea aleatorie a lucrării, precum şi legalitatea modalităţii în care a fost desemnat al doilea inspector judiciar.
Verificând cronologia evenimentelor, Înalta Curte constată că şi aceasta critică este nefondată, fiind respinsă, motivat, prin Hotărârea recurată.
Astfel, se reţine că lucrarea nr. 21-2424/a1 a fost repartizată primului inspector judiciar, în conformitate cu prevederile art. 43 şi următoarele din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Judiciare, adoptat prin Ordinul inspectorului-şef nr. 49 din 11 iunie 2021 şi art. 6 din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie, adoptate prin Ordinul inspectorului-şef nr. 51 din 14 iunie 2021, aplicabile în cauză.
Prin adresa nr. x din 18.02.2022 şi la termenul de judecată din 23 februarie 2022, Inspecţia Judiciară a depus înscrisuri din care rezultă că repartizarea lucrării nr. 21-2424/a1 a fost făcută în mod aleatoriu, conform art. 73 alin. (1) din Legea nr. 317/2004.
De asemenea, se constată că rezoluţia olografă a inspectorului-şef adjunct, în sensul aprobării şi desemnării aleatorii a celui de-al doilea inspector judiciar, s-a efectuat conform prevederilor regulamentare mai sus-menţionate, iar referatul din data de 6 iulie 2021, prin care s-a solicitat desemnarea celui de-al doilea inspector judiciar, respectă cerinţele prevăzut de art. 6 alin. (3) din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie, adoptate prin Ordinul inspectorului-şef nr. 51 din 14 iunie 2021.
Înalta Curte apreciază că desemnarea celui de-al doilea inspector a fost realizată în mod aleatoriu, aşa cum, de altfel, este menţionat şi prin rezoluţia olografă a inspectorului-şef adjunct, prin sistemul ECRISIJ, fiind nefondate criticile recurentului pe aceste aspecte, câtă vreme au fost respectate garanţiile procesuale şi procedurale ale magistratului cercetat disciplinar.
Pe de altă parte, se observă că referatul privind solicitarea de desemnare a celui de-al doilea inspector este motivat prin prisma volumului mare de lucrări cu care s-a confruntat primul inspector judiciar desemnat aleatoriu, iar aprobarea referatului s-a făcut de către inspectorul şef, care a verificat motivele invocate în referat, nefiind necesară depunerea unor dovezi suplimentare.
Se mai reţine că dispoziţiile art. 47 alin. (10) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Judiciare aprobat prin Ordinul inspectorului şef nr. 184/2018 nu sunt incidente, fiind în vigoare şi aplicabil cauzei de faţă, în raport de data sesizării din oficiu, 24 iunie 2021, Regulamentul de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Judiciare aprobat prin Ordinul inspectorului şef nr. 49/2021.
Cât priveşte chestiunea nulităţii referatului nr. 21-2423 pentru lipsa avizului directorului Direcţiei de inspecţie pentru procurori, Înalta Curte reţine că respectivul aviz nu reprezintă o condiţie de validitate a referatului şi, ca urmare, lipsa acestuia nu atrage nulitatea.
În acest sens, urmează a fi avute în vedere prevederile art. 69 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 317/2004, potrivit cărora inspectorul-şef este singurul abilitat să ia măsuri pentru repartizarea aleatorie a dosarelor în cadrul inspecţiei judiciare, acesta nefiind ţinut de avizul emis de directorul direcţiei competente.
Printr-o altă critică referitoare la nulitatea acţiunii disciplinare, recurentul a învederat că rezoluţia de începere a cercetării disciplinare nu este legală deoarece nu cuprinde: fundamentarea soluţiei de începere a cercetării disciplinare prin raportare la aspectele sesizate, conţinutul abaterilor disciplinare pentru care s-a dispus începerea cercetării, fiind formată doar prin prezentarea integrală a situaţiei de fapt astfel cum rezultă din cuprinsul înscrisurilor (raportul) depuse de persoanele cărora le-au fost solicitate aceste relaţii, nefiind redată o analiza proprie, o fundamentare a soluţiei astfel dispusă.
Înalta Curte reţine că aceste susţineri sunt nefondate, câtă vreme rezoluţia nr. 21-2424/a1 din 23 septembrie 2021, prin care s-a dispus începerea cercetării disciplinare faţă de domnul procuror A. sub aspectul săvârşirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi c) din Legea nr. 303/2004 respectă dispoziţiile art. 19 alin. (2) din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie, adoptate prin Ordinul inspectorului-şef nr. 51 din 14 iunie 2021.
Acest act de procedură cuprinde data şi modalitatea sesizării, aspectele sesizate, rezultatul verificărilor, fundamentarea soluţiei de începere a cercetării disciplinare prin raportare la aspectele sesizate, conţinutul abaterilor pentru care s-a dispus cercetării şi dispoziţiile legale aplicate, în acord cu dispoziţiile legale anterior menţionate.
Recurentul a mai arătat şi că rezoluţia prin care s-a dispus începerea cercetării disciplinare nr. 21-2424/a1, precum şi cea prin care s-a dispus admiterea sesizării şi exercitarea acţiunii disciplinare nu ar fi fost aprobate de inspectorul-şef G., semnătura aplicată fiind cu bară.
Aceeaşi critică, referitoare la lipsa semnăturii prin care se avizează sau aprobă actele de procedură întocmite, recurentul a dezvoltat-o cu privire la referatele 21-2424 din 6 iulie şi 21 - 2126 din 15 iunie 2021.
Totodată, recurentul s-a referit şi la împrejurarea că rezoluţia nr. 21-2424/a1 din 23 septembrie 2021 a fost avizată de Directorul Direcţiei de inspecţie judiciară, cu depăşirea termenului de 10 zile, încălcându-se art. 14 din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie şi aplicându-se greşit art. 185 alin. (1) C. proc. civ.
Înalta Curte va respinge aceste critici, reţinând că, în ceea ce priveşte termenul de 10 zile, acesta este reglementat de dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie, adoptate prin Ordinul inspectorului-şef nr. 51 din 14 iunie 2021, potrivit căruia "În cel mult 10 zile de la finalizarea verificărilor prealabile, inspectorul întocmeşte rezoluţia de clasare sau, după caz, de începere a cercetării disciplinare (…)."
Din cronologia evenimentelor, se reţine că, în cauza de faţă, verificările prealabile au fost finalizate la data de 16 septembrie 2021, iar la data de 23 septembrie 2021, inspectorii judiciari, învestiţi cu instrumentarea lucrării, au emis rezoluţia de începere a cercetării disciplinare, fiind respectat termenul 10 zile prevăzut de textul de lege anterior citat.
Împrejurarea că rezoluţia a fost avizată la 28 septembrie 2021 de către directorul Direcţiei de inspecţie judiciară pentru procurori nu atrage nicio consecinţă, întrucât, pe de-o parte, rezoluţia de începere a cercetării disciplinare a fost emisă în termenul de 10 zile, iar pe de altă parte nu există prevăzut în dispoziţiile legale incidente un termen aferent procedurii de avizare, fiind vorba de două proceduri distincte.
Chestiunile legate de lipsa semnăturii inspectorului-şef, pe care le-a detaliat recurentul, vor fi analizate din perspectiva dispoziţiilor prevăzute de art. art. 69 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, potrivit cărora "Inspectorul-şef adjunct este înlocuitorul de drept al inspectorului-şef, ajută inspectorul-şef în activitatea de verificare şi avizare a actelor şi rezoluţiilor întocmite de către inspectorii judiciari şi îndeplineşte toate celelalte atribuţii stabilite de inspectorul-şef", respectiv art. 1 lit. a) din Ordinul inspectorului-şef nr. 125 din data de 20 noiembrie 2020 pentru stabilirea atribuţiilor inspectorului-şef adjunct şi a unor măsuri privind continuitatea conducerii Inspecţiei Judiciare, conform cărora "Pe durata exercitării funcţiei, inspectorul-şef adjunct îndeplineşte toate atribuţiile funcţiei de inspector-şef privind actele inspectorilor de la Direcţia de inspecţie pentru procurori ori în legătură cu acestea, cu următoarele excepţii: avizarea rapoartelor de inspecţie de orice tip, soluţionarea plângerilor formulate împotriva rezoluţiilor de clasare a sesizărilor, exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor pronunţate de instanţele de contencios administrativ, completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi de secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, îndeplinirea, în calitate de reprezentant al Inspecţiei Judiciare, a actelor de procedură în cauzele în materie disciplinară de competenţa instanţelor de contencios administrativ, a completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi a secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii."
Ulterior, prin Ordinul inspectorului-şef nr. 35 din data de 20 aprilie 2021, au fost aduse modificări şi completări atribuţiilor inspectorului-şef adjunct, prin art. 1 alin. (1):
"Inspectorul-şef adjunct îndeplineşte următoarele atribuţii: a) verifică, avizează, confirmă sau aprobă rezoluţiile, rapoartele, cererile şi orice alte acte întocmite de inspectorii de la Direcţia de inspecţie pentru procurori în lucrările de inspecţie ce le-au fost repartizate, cu excepţia celor verificate, avizate, confirmate sau aprobate de inspectorul-şef".
Aşadar, în acord cu textele regulamentare mai sus-redate rezultă că inspectorul-şef adjunct a avizat/aprobat documentele enumerate de domnul procuror, în exercitarea atribuţiilor de serviciu expres prevăzute în ordinele dispuse de către inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare.
Prin ultima critică, referitoare la soluţia respingerii excepţiei nulităţii acţiunii disciplinare, recurentul a susţinut că faptele ce formează obiectul prezentei acţiuni nu sunt diferite de cele reţinute în celelalte lucrări care au fost clasate de Inspecţia Judiciară, concluzia instanţei disciplinare fiind una eronată şi contrară probatorului administrat.
Înalta Curte va respinge şi această critică, ca nefondată.
Din probele administrate la dosar s-a reţinut că au existat înregistrate la Inspecţia Judiciară mai multe lucrări, ce se refereau la comportamentul domnului procuror.
Prin rezoluţia nr. 1847/A/15.06.2021, dată în lucrarea nr. 21-2126, s-a dispus clasarea sesizării formulată de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, întrucât sesizarea respectivă "nu conţine manifestarea expresă a solicitării de efectuare a verificărilor prealabile sau a cercetării disciplinare a procurorului A. în raport cu faptele expuse".
La data de 24 iunie 2021, pe baza referatului întocmit de inspectorul judiciar H. în lucrarea nr. 21-2126, inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare s-a sesizat din oficiu cu privire la aspectele de conduită necorespunzătoare a domnului procuror A., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea (altele decât cele care fac obiectul lucrării de inspecţie nr. 21-1453), descrise la punctele A, B, C, D, E, F, G, H, I şi J din rezoluţia dată în lucrarea nr. 21-2424/a1 din data de 26 noiembrie 2021.
De menţionat că pentru aspectele expuse la punctele A, B, F, G şi J s-a dispus admiterea sesizării, exercitarea acţiunii disciplinare împotriva pârâtului procuror A. sub aspectul comiterii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, iar prin rezoluţia nr. 21-2424 s-a dispus clasarea sesizării formulată din oficiu de către inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare cu privire la faptele menţionate la pct. C, H şi I din sesizare. Cu referire la situaţia reţinută la punctele D şi E din sesizare s-a dispus respingerea sesizării din oficiu a inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare.
În lucrarea nr. 21-1453, prin rezoluţia nr. 1643/A/25.05.2021, pentru o parte din fapte (cele din data de 3 martie 2020, faţă de inspectorul de poliţie I., şi cele din 22 martie 2021, faţă de comisarul de poliţie C., faţă de inspectorul de poliţie J., faţă de suspectul B., respectiv pentru permiterea participării la percheziţie a unor persoane străine de procedurile derulate) s-a dispus începerea cercetării disciplinare faţă de procurorul A. sub aspectul comiterii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) şi t) din Legea nr. 303/2004.
Rezoluţia menţionată a fost avizată negativ cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, constatându-se inexistenţa unei sesizări cu privire la fapta respectivă.
La finalizarea cercetării disciplinare, a fost emisă rezoluţia nr. 2451/B din data de 23 august 2021 prin care, în esenţă, a fost admisă o parte din sesizarea IPJ Vâlcea şi s-a dispus exercitarea acţiunii disciplinare faţă de procurorul A., sub aspectul comiterii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004. Această rezoluţie a fost infirmată prin rezoluţia nr. 2451/B din 23 august 2021 a inspectorului-şef pe mai multe considerente, dispunându-se respingerea sesizării.
La data de 17 mai 2021, Inspecţia Judiciară a comunicat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vâlcea că sesizarea acestei unităţi, înregistrată sub nr. x-3671, a fost clasată prin rezoluţia inspectorului-şef, întrucât nu îndeplinea condiţiile de formă, lipsind semnătura petentului.
Din cele arătate anterior, Înalta Curte confirmă concluzia hotărârii recurate, în sensul că lucrările Inspecţiei Judiciare, înregistrate sub nr. x şi nr. 21-2126, invocate de pârâtul procuror în susţinerea excepţiei, au fost clasate pe acelaşi considerent: sesizarea nu a îndeplinit condiţiile prevăzute de legi şi regulamente, respectiv cele atestate de prevederile art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 şi art. 12 alin. (3) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie aprobat prin Ordinul inspectorului-şef nr. 136/2018.
Înalta Curte subliniază însă că aspectele de conduită necorespunzătoare ale pârâtului procuror A., care fac obiectul prezentei acţiuni disciplinare ce poartă nr. 21-2424/a1, sunt cele petrecute în cadrul percheziţiei domiciliare din 11 martie 2021, la 15 aprilie 2021 în biroul comisarului C. şi în cadrul şedinţei de analiză a soluţiilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, la 30 martie 2021 în sala de şedinţe şi la 5 aprilie 2021 în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Râmnicu Vâlcea, fiind diferite de cele care au făcut obiectul cercetărilor în lucrarea nr. 21-1453, care a privit evenimente din 3 martie 2020 şi din 22 martie 2021.
Prin urmare, în raport de data sesizării, 24 iunie 2021, verificările prealabile, cercetarea disciplinară şi exercitarea acţiunii disciplinare s-au desfăşurat cu respectarea termenelor prevăzute de art. 45 alin. (3) şi art. 46 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 317/2004.
De altfel, aceste susţineri referitoare la nulitatea acţiunii disciplinare nu reprezintă critici veritabile ale măsurii de respingere a acestei excepţii, ci sunt o reiterare a apărărilor şi argumentelor invocate prin notele scrise în susţinerea excepţiei anterior expuse, cărora instanţa disciplinară le-a răspuns în mod exhaustiv, prin considerentele încheierilor pronunţate.
Trecând la examinarea recursului declarat împotriva Hotărârii nr. 7P din 16 noiembrie 2022, pronunţate de secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, se constată următoarele:
Recurentul procuror a fost sancţionat pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, prin care legiuitorul a stabilit că reprezintă abatere disciplinară "atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt personal al instanţei sau parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii".
Potrivit art. 90 din Legea nr. 303/2004, "(1) Judecătorii şi procurorii sunt datori să se abţină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în profesie şi în societate. (2) Relaţiile judecătorilor şi procurorilor la locul de muncă şi în societate se bazează pe respect şi bună-credinţă".
Art. 104 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei statuează:
"Magistraţilor le este interzisă orice manifestare contrară demnităţii funcţiei pe care o ocupă ori de natura să afecteze imparţialitatea sau prestigiul acesteia".
Aceste dispoziţii se completează cu cele ale art. 4 din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremaţia legii, să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor, să respecte Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor.
Conform art. 17 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, magistraţii sunt datori să se abţină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în funcţie şi în societate, iar art. 18 din acelaşi act stabileşte că relaţiile magistraţilor în cadrul colectivelor din care fac parte trebuie să fie bazate pe respect şi bună-credinţă, indiferent de vechimea în profesie şi de funcţia acestora.
În speţă, se impută recurentului procuror un comportament contrar standardelor de conduită impuse magistraţilor în relaţiile profesionale, prin atitudinea adoptată în exercitarea atribuţiilor de serviciu faţă de lucrătorii de poliţie, faţă de o persoană implicată în procedurile judiciare, precum şi faţă de colegii procurori sau avocaţi, acţiuni ce se circumscriu unui comportament neadecvat în relaţiile de serviciu.
Prin considerentele hotărârii recurate, secţia pentru procurori în materie disciplinară a prezentat în mod detaliat şi explicit faptele, astfel cum au rezultat din interpretarea întregului material probator administrat, reţinând încălcarea obligaţiilor profesionale şi urmările acestei încălcări, constatând în mod corect incidenţa art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004.
În ceea ce priveşte existenţa elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de acest text de lege, Înalta Curte constată că aspectele invocate prin motivele de recurs sunt contrazise de actele şi lucrările dosarului.
Astfel, relativ la existenţa faptelor reţinute în sarcina recurentului procuror, se reţine că instanţa de disciplină a făcut o apreciere corectă şi completă a materialului probator administrat nemijlocit, ca şi a celui rezultat în faza cercetării prealabile.
Situaţia de fapt, în mod just stabilită, a rămas neschimbată în recurs şi a reliefat clar conduita ilicită, vinovăţia, rezultatul prejudiciabil şi legătura de cauzalitate.
Semnificativ este faptul că recurentul însuşi nu neagă în totalitate producerea faptelor, acordând însă propria semnificaţia acestora.
Comportamentul recurentului procuror faţă de lucrătorii de poliţie, faţă de o persoană implicată în procedurile judiciare, colegii procurori sau avocaţi, concretizat prin afirmaţii şi expresii neprincipiale, folosirea unui ton neadecvat, iritant şi nervos a fost, în mod corect, apreciat ca fiind incompatibil cu onoarea şi demnitatea profesiei de magistrat, fiind depăşite limitele unui comportament admis în interiorul unei unităţi de parchet, astfel că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004.
Ca atare, se impune a se considera că atitudinea şi comportamentul în discuţie, sub aspectul laturii obiective, întrunesc cerinţele prevăzute de textul legal incriminator mai sus menţionat.
În egală măsură, şi în ceea ce priveşte latura subiectivă, se constată că secţia pentru procurori în materie disciplinară a reţinut corect vinovăţia recurentului magistrat, sub forma intenţiei indirecte, aceasta rezultând din modul în care magistratul a înţeles să-şi încalce obligaţiile legale şi deontologice derivate din statutul de procuror, probele administrate dovedind existenţa elementului intenţional, volitiv, de natură a atrage răspunderea sa disciplinară.
Consecinţa imediată şi directă a acestor încălcări şi pe care recurentul încearcă să o minimalizeze constă în deteriorarea încrederii şi a respectului faţă de funcţia de procuror, cu consecinţa afectării imaginii justiţiei.
În raport cu cele expuse, nu se poate stabili că, în speţa dedusă judecăţii, instanţa de disciplină ar fi dat o greşită încadrare faptelor în discuţie.
De altfel, procurorii audiaţi în calitate de martori în faţa secţiei şi a inspectorilor judiciari au confirmat disconfortul profesional creat de atitudinea adoptată de recurentul procuror A. atât în cadrul colectivului, cât şi în relaţia cu alte instituţii sau persoane implicate în activitatea judiciară, apreciind că respectivul comportament, adoptat de acesta, a depăşit limitele în care un magistrat, conştient de importanţa statutului deţinut, poate să se manifeste în exerciţiul funcţiei, având potenţial de afectare a prestigiului funcţiei de magistrat şi al justiţiei, ca valoare socială ocrotită de lege, în condiţiile în care obligaţia de rezervă a magistraţilor presupune, prin însăşi natura sa, moderaţie şi reţinere.
Se constată, aşadar, că comportamentul reproşat recurentului procuror intră în sfera de reglementare a dispoziţiilor art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, după cum în mod just a fost reţinut de către instanţa de disciplină, prin hotărârea atacată fiind reliefate corect existenţa faptei, a conduitei ilicite, a vinovăţiei, a urmărilor prejudiciabile şi a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită şi rezultatul produs, ceea ce susţine legalitatea încadrării în abaterea disciplinară prevăzută de textul legal menţionat.
Aşadar, raportat la probatoriul administrat, Înalta Curte, examinând în ansamblu cauza în cadrul controlului judiciar exercitat pe calea recursului, constată că instanţa disciplinară a dat o apreciere completă şi corectă elementelor probatorii rezultate din actele dosarului, de natură a atrage aplicarea sancţiunii suspendării recurentului din funcţie pe o perioadă de 6 luni.
În ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii, în raport cu împrejurările, gravitatea concretă şi consecinţele faptei săvârşite şi conform caracterului gradual al aplicării sancţiunii disciplinare, se reţine că instanţa de disciplină cu temei a apreciat că este justificată aplicarea unei sancţiuni care să îi atragă atenţia magistratului asupra gravităţii faptei şi să îl determine ca, pe viitor, să evite un comportament similar.
S-a avut în vedere că recurentul procuror A., în esenţă, a contestat faptele imputate sau a minimalizat fie gravitatea, fie rezultatul, încercând justificarea acestora prin prisma unor relaţii tensionate cu prim-procurorul parchetului sau cu lucrătorii de poliţie, secţia reţinând că acesta a declarat că "poate da 5 exemple de fapte pe care le-a săvârşit, de-a lungul timpului, mai grave decât cele pentru care s-a exercitat acţiunea disciplinară care face obiectul cauzei".
Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte constată că apărările recurentului nu sunt de natură a demonstra neîntrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, sens în care reţine că hotărârea instanţei disciplinare este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare, astfel că recursul declarat în cauză va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva încheierilor din 23 februarie 2022 şi din 2 noiembrie 2022 şi a Hotărârii nr. 7P din 16 noiembrie 2022 pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori în materie disciplinară, în dosarul nr. x/2021.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 mai 2023.